vineri, 31 ianuarie 2020

„Iertate îţi sunt păcatele!”. Amin.


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“





             Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta, Te rog îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi este de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt:

                                                                                              „Iertate îţi sunt păcatele!”. Amin.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO