𝗖𝗮̂𝗻𝗱 𝘃𝗮̆ 𝗰𝗲𝗿𝘁𝗮𝘁̦𝗶, 𝘃𝗶𝗻 𝗶̂𝗻𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗱𝗶𝗮𝘃𝗼𝗹𝗶𝗶.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

𝗩𝗼𝗶 𝗻𝘂 𝘃𝗲𝗱𝗲𝘁̦𝗶, 𝗱𝗮𝗿 𝗲𝘂 𝗮𝗺 𝘃𝗮̆𝘇𝘂𝘁 𝗰𝗮̂𝘁̦𝗶 𝗱𝗶𝗮𝘃𝗼𝗹𝗶 𝗲𝗿𝗮𝘂 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝘀𝗮̆ 𝗹𝗮 𝘃𝗼𝗶!
𝗖𝗮̂𝗻𝗱 𝘃𝗮̆ 𝗰𝗲𝗿𝘁𝗮𝘁̦𝗶, 𝘃𝗶𝗻 𝗶̂𝗻𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗱𝗶𝗮𝘃𝗼𝗹𝗶𝗶.

Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.
– Astea ce sunt?
– Păhărele pentru țuică.
– Hai, Cocuțo, să mergem mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!
Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:
– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!
Și am plecat.

În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.
– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!
– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?
– Hai, hai să mergem!
M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:
– Bună ziua!
– Bună ziua!
Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:
– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ți-e bărbatul cu care te certai?
– Ah, Părinte…
– Adă-l încoace!
Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:
– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:
– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.
– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace!
N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?
Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:
– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:
– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:
Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici.
În ziua de azi Tu ajută-mă!
Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab.
Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!
Așa să ziceți și să vă rugați!
Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor. Și s-au făcut aceia niște credincioși!
Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei.
Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…

Îmi amintesc o întâmplare de Paști.

Pe vremea aceea erau grupuri de scandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca să tulbure Sfânta Liturghie.
Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a pus credincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.
Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:
– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!
– Nu putem – au zis ei – am mâncat!
– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică!
La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo.
Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.
Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce.
Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică.
Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă.
Și i-a câștigat pentru Biserică!
Preotul martir Constantin Sârbu
Extras din ”Lacrima si har”,
Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104
sursa :

Ștefan Protosinghelul

IADUL DIAVOLILOR ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua de astazi si in toate zilele acestei saptamani! Te rog sa nu uiti ca: "Rugaciunea inimii facuta cu smerenie are harul care arde pe demoni, nu pentru ca spunem exact cuvintele respective: „IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!”, ci fiindca, aceasta minunata rugaciune aduce cu sine smerenie si pocainta in sufletele noastre si pentru faptul ca diavolii este plini de mandrie, acolo unde vor simti mireasma smereniei si pocaintei, fug, indeparteaza de noi. IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE! Asadar, te rog sa nu uiti ca IADUL DIAVOLILOR, este RUGACIUNEA FACUTA CU SMERENIE (cu inima infranta si smerita), iar BUCURIA DIAVOLILOR, este RUGACIUNEA FACUTA CU MANDRIE sau, CU NEATENTIE (cu mintea imprastiata).

Spune te rog, cat mai des posibil, si DACA VREI, POTI: IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE! si atunci, Dumnezeu va fi cu tine si nimeni impotriva ta!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Triluri

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

În adâncul nopții albe

Și cu cerul înstelat,

Multe suflete s-aseaza

În genunchi pe lângă pat.

În mireasmă de tămâie, 

Cu candele luminate, 

Mulți se roagă și suspină,

Cu mâinile ridicate. 

E o liniște profundă, 

Îngeri mulți coboara-n jos,

Ca sa dea la fiecare,

Ajutor de la Hristos. 

Se întorc apoi în ceruri,

În triluri răsunătoare, 

Mii de greieri țin isonul ,

La o mierla cântătoare. 

Vor cu toții sa înalțe 

Canturi dulci de mulțumire, 

Rugăciuni melodioase,

Parcă spuse din psaltire. 

Doamne Sfinte și iubite

De toată făptura Ta,

Primește frumoasa jertfă, 

Și a lor, dar și a mea.

 Mihaela Stoica-Cucoanes

DE TE MAI ZBAŢI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De te mai zbaţi avar s-aduni

comori râvnite de nebuni

să ştii: ce laşi pe-al morţii drum

deşertăciune sunt şi fum!

Cu ce cuvinte-ai strâns de ieri

te duci spre veşnice tăceri,

cu ce talanţi ai câştigat

te-ntorci la Cel Ce ţi i-a dat.

De-ai învăţat ceva trăind

la crinii câmpului privind

sau corbii care n-au grânar

vei şti să n-alergi în zadar.

De-ai învăţat s-asculţi ceva

cu ochii şi cu inima,

atunci vei şti ce plâns amar

e cel târziu şi în zadar!

Doar când înveţi să nu-ţi aduni

comori râvnite de nebuni,

abia de-atunci vei şti mereu

să-ţi strângi comori spre Dumnezeu!

Un lepros...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 Un om mic și plin de lepră, 

Sta la margine de drum,

 Așezat era pe-o piatră,

 Ține-o floare cu parfum.

 Vorbea-ncet și cu sfială, 

Și ușor o mirosea. 

Era singura făptura 

Ce în mâna lui stătea. 

"Ce parfum și ce culoare 

Ti-a dat Bunul Dumnezeu

 Mi-aduci multă alinare , 

Pentru ceea ce am eu! 

Sunt bolnav și n-am pe nimeni. 

Carnea-mi cade după os,

 Ce dureri am știe bine, 

Doar Domnul Iisus Hristos. 

Azi am auzit ca trece. 

Vine de la Ghenizaret. 

Îl opresc nu-L las sa plece, 

Vreau sa-i dau și un buchet. 

Vreau sa-L rog dacă voiește, 

Vindecare sa îmi dea,

 Nu mai pot sa-ndur durerea, 

E o suferință grea.

" Și iată cum Domnul vine, 

Cum sta omul înlăcrimat.

 Își întinde mâna dreaptă,

 "Da voiesc, fii curățat!" 

Și îndată boala-i trece,

 Omul este sănătos, 

Trupu-i mirosea de floare, 

Răspândea un bun miros.

 Multumescu-Ti Doamne Sfinte, 

Pentru bunătate Ta,

 Cu parfumul milei Tale,

 Sa rămân în viata mea

Versuri - Mihaela Stoica-Cucoanes

DRAGOSTEA ADEVARATA, NU CADE NICIODATA! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   🙏 Bucuria mea, la Sfantul Parinte, Ilarion Felea, autor a multe carti, printre care si "Religia iubirii" (adica Crestinismul), am gasit si acest minunat cuvant: "PACATUL, ne desparte de Dumnezeu si ne spurca. RUGACIUNEA, ne spala, ne sfinteste, ne deschide din nou calea spre lumina si iubirea lui Dumnezeu. Cine inainteaza in rugaciune, se apropie de Dumnezeu. In rugaciune ne apropiem de Dumnezeu si Dumnezeu se apropie de noi.” Sfantul Parinte, Tadei de la Vitovnita, nu indeamna si el asa: "Daca mintea noastra este adunata, unita, atenta cu Dumnezeu, nu poate fi innabusita de valmasagul gandurilor si duhurilor rele". Sfantul Parinte, Antonie de Suroj ne spune asa: "Toti spunem ca ne iubim unul pe altul, insa acest cuvant acopera atatea intelesuri si atat de des exprima niste sentimente fragile, firave, dispozitii sufletesti de o clipa. Dar dragostea adevarata niciodata nu trece: chiar daca celalalt va inceta sa te mai iubeasca, chiar daca celalalt iti va intoarce spatele, dragostea ramane dragoste. Atata doar ca, in loc ca ea sa fie saltare de bucurie, bucurie triumfatoare, aceasta dragoste ramane impreuna-patimire si suferinta intensa, uneori plina de amaraciune, strigat al sufletului: „Dumnezeule, mantuieste-l! Nu stie ce face!”

🙏 Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi si binecuvanteaza, miluieste si mantuieste pe toti aceia care citesc aceste mesaje duhovnicesti. Amin si Aliluia!

                                                                                                                 Preot Ioan 🔔.

"MÂINE DIN NOU SFÂNTA LITURGHIE DAR LUAȚI AMINTE FRATILOR;

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...

NU VORBIŢI ÎN BISERICĂ!!!... că nici sfinții și nici Îngerii nu vorbesc, aici e taină se coboară Maica Domnului cu tot Soborul Său de Sfinți "... (Părintele Vichentie Mălău)

..."FRAŢILOR , VORBIREA ŞI GLUMELE ÎN BISERICĂ SE ASEAMĂNĂ CU RÂSUL LA MORMÂNT”... (Părintele Nicodim Măndiță)... așa este de mare acest păcat, încât trebuie spovedit.

...Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, aici Sfinții Îngeri, care sunt de față, scriu numele tuturor celor care intră în Biserică și fac rugăciuni pentru ei. Harul Sfântului Duh este în chip nevăzut în Biserică. El este pururea prezent, dar mai ales în vremea săvârșirii Sfintei Liturghii. pentru aceea nu este bine sa vorbim în timpul Sfintei Liturghii, adică luptăm contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi.

Noi, toţi creştinii – păstori şi păstoriţi - ne adunăm aici, în Sfânta Biserică, să ne curăţim de păcate, să ne luminăm ca îngerii, nu să ne întunecăm ca dracii.

Să ne întâlnim cu Hristos aici, în casa Lui, să ne rugăm Lui pentru iertarea păcatelor săvârşite, pentru a ne ajuta în viitor, iar nu pentru a ne întâlni aici unii cu alţii, pentru a vorbi, a râde şi a face felurite neorânduieli, bucurând pe draci. Cei care fac aceasta mai adaugă încă altă pedeapsă și listă de păcate peste păcatele cu care au venit”

Și încă ceva;

"Să nu plecați din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veți pierde harul ce-l primiți."

(Sfântul Varsanufie)

https://www.facebook.com/teodorescum1

Eu n-am întâlnit vreun bătrân la țară care să fi suferit de depresie.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De muncit, munceau mai mult ca noi. Lucrul începea de obicei înainte de zorii zilei, dar când omul simțea că-i obosit, trăgea sub umbra unui nuc bătrân atât cât era nevoie. 

Griji aveau și ei destule. Câte 8-12 copii, de-ajungeau să se crească unul pe altul. Femeile nu nășteau în clinici private, cu 4 doctori de specializări diferite, ci – în cazul în care nu le sosea ceasul pe la adunat de fân – cu moașa satului. Altfel se descurcau și singure. 

Veneau și necazuri. Vreun animal mare care se-mbolnăvea, ori un ogor care nu-și mai dădea roada din lipsă de ploaie și de arșiță.

Nu-și programau nunțile cu ani înainte, că „sala” era mereu disponibilă. Și nici de meniuri nu se-ngrijeau prea mult, că fiecare mânca ce-și aducea de-acasă și din prisos servea și pe ceilalți. Apoi n-auzeai să divorțeze careva, iar de în mod extraordinar se-ntâmpla, era rușinea satului.

Ca să ajungă în oraș la un doctor, uneori făceau câte 2-3 zile în căruță. Unii, mai bolnavi, nu mai ajungeau. 

Dar cum să existe depresie când totul era pus în grija Lui Dumnezeu? 

Omul făcea rugăciune când săpa fântâna, apoi când pica ceva spurcat în ea, chema preotul să binecuvânteze locul și să le-alunge nălucirea. 

Nu se-așeza la masă ca un hoț, fără să mulțumească Tatălui Ceresc și-ncresta pe coaja pâinii semnul crucii înainte s-o frângă. 

De sădea vie, îl chema pe Dumnezeu. Când era vremea s-o culeagă, ducea pârgă din struguri și alte poame la biserică. 

Se-mbăia bine sâmbătă seara ca a doua zi să fie curat înaintea Lui și cele mai bune haine erau doar „de biserică”.

Astăzi, în dorința de a le face toate singuri, stăm la cozi pentru o rețetă verde. 

Dar ce imagine tristă! Să râzi de cei care invocă Cerul, apoi să fugi să-ți stăpânești plânsul cu o pastilă...

Preot Bogdan Chiorean

SA NU FII COLTUROS, CI ROTUND! TRAIESTE CA UN OM, INTRE NEOAMENI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu tine in toata ziua si in tot lucrul tau. Amin! Daca Dumnezeu este Atotbun, inseamna ca si tu trebuie sa fii bun. Daca Dumnezeu este Prea Milostiv, inseamna ca si tu trebuie sa fii macar milostiv. Daca Dumnezeu este Indelung Rabdator, si tu trebuie sa fii macar rabdator...

       As putea spune asa: Azi si in toate zilele vietii tale, sa nu fii colturos, ci rotund, asa cum ne spune o istorioara din Patericul egiptean: “L-a intrebat un frate pe avva Matoe: Ce sa fac, ca ma supara limba si cand ies printre oameni, nu o pot stapani, ci ii osandesc pentru tot lucrul bun si-i mustru; ce sa fac? Daca nu poti sa o stapanesti, insingureaza-te, ca este neputinta. Cel care sade cu fratii nu trebuie sa fie colturos, ci rotund, ca sa se rostogoleasca inspre toti. Si apoi adauga batranul! Nu din virtute stau singur, ci din slabiciune; cei care ies in mijlocul oamenilor sunt puternici”.
                                                                                              Preot Ioan .

Sfaturi...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

– "Părinte, ce să fac, că vin după o zi de lucru acasă şi am o foame nervoasă, încât nu-mi prieşte ce mănânc? 

– Când te întorci acasă obosit şi stresat şi ţi-e foame, dacă poţi, odihneşte-te puţin întâi, sau oricum să nu mănânci imediat mâncare, ci fructe. Mâncarea cere pentru digestie multă energie. S-a observat că fructele chiar împrospătează atunci când eşti obosit. 

– Avva, tinerii sunt într-o mare dezorientare, bulversaţi de tot felul de experienţe care le consumă toată vitalitatea, dar nu le aduc nici o creştere duhovnicească. 

– Marea problemă la tineri e autodrogarea, fie prin perversiuni, trupeşti şi ale conştiinţei, sufleteşti. De la pervertirea firescului trupesc şi a propriilor secreţii, până la autodrogarea mentală, care şi ea e o drogare. Te hrăneşti cu propriul gând, repetat. Ele au două efecte foarte nocive: au memorii toxice şi creează dependenţă. 

– Părinte, ce părere aveţi de influenţa duhovnicească a acestui spirit al consumismului? 

– Marea ispită şi provocare a vremii noastre este confortul, acumularea. Omul nu mai vrea să ştie de taina sărăciei, care-l duce spre Hristos. 

– Ce să fac când am o suferinţă trupească, o boală? 

– Măi, tăticule, şi pe mine mă doare piciorul. Şi zic aşa: „Rabd şi eu, căci ce e mai important, eu sau el?” 

– Avva, cum să slujesc şi eu lui Dumnezeu, că nu sunt vrednic, mă simt cu totul necurat! 

– Facem şi noi ce putem, tăticule, că nu facem noi singuri, dacă e ceva bun, Dumnezeu face. Acestea pe care le facem sunt pietricele la temelia unei zidiri pe care Dumnezeu o construieşte. El îngăduie să se facă toate lucrurile bune şi chiar El le face de fapt."

Avva Ghelasie Gheorghe

Pateric Carpatim, pp.102 - 103.

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

            

   În contextul foarte îngrijorător, creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor „la vreme de secetă”.

Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

LIPSA SMERENIEI este CAUZA MULTOR TULBURARI SUFLETESTI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“  

    🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Paisie Olaru, ne sfatuieste asa: ,"Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, vei fi linistit; orice faci, vei fi multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva în pace, vorbeste BLAND, INTELEPT si LINISTIT, iar cand nu are pace in suflet, este TULBURAT, CU CHIPUL AGITATsi VORBESTE FARA CUGERARE si CU PACAT. Mare dar, este pacea si multumirea sufleteasca! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre." Iar Monahul, Moise Aghioritul, zice asa:" Lipsa smereniei este cauza multor tulburari. Omul smerit stie sa rabde, sa cedeze, sa-si pastreze nadejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoaca milă, nu este o atitudine lipsita de demnitate, injositoare. Smerenia este o virtute plina de sens; ingaduie, indura, tace, lasa loc maniei. Smerenia este putere si nu slabiciune." Si iata smerenie la Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul:" Cand fac rugaciune pentru ploaie si vad chiar si un nor pe cer (desi nu slobozeste ploaie), slavesc pe Dumnezeu ca a aratat macar si un nor, dar totusi constiinta ma mustra ca inlauntrul meu există multi nori, care alunga norii lui Dumnezeu. Daca cerem cu smerenie mila lui Dumnezeu, El va ajuta. Rugaciunea celui smerit aduna nori atunci cand este seceta. Si intotdeauna sa ne rugam ca ploaia ce-o va slobozi Dumnezeu sa aiba si putere duhovniceasca, astfel incat ea sa stinga focul patimilor pe care diavolul cel rau l-a aprins in lume ca sa arda sufletele."

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Amin si Aliluia! 

                                                                                                                       Preot Ioan 🔔.

ÎNCHINAREA CU SEMNUL SFINTEI CRUCI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Teodorescu Adrian

.-- Semnificaţia închinării cu semnul Sfintei Cruci.

Crucea, cea mai înjositoare şi mai crudă pedeapsă a vremii, a fost aleasă altar de jertfă a Mielului lui Dumnezeu, Care a acceptat suferinţa, patimile şi răstignirea pentru mântuirea noastră. Sfânta Cruce este aşadar mărturia dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc şi semnul izbăvirii noastre din robia păcatului. Închinarea sau pecetluirea cu Sfânta Cruce este:

- mărturisirea credinţei nostre în Învierea Domnului;

- mărturisirea umilinţei noastre în faţa jert­fei Mântuitorului;

- mărturisirea personală a dreptei credinţe în faţa întregii lumi;

- acceptarea cu bucurie a suferinţei şi tuturor încercărilor date de Dumnezeu, după pilda Mântuitorului Hristos pe calea Golgotei;

- armă nebiruită a credinciosului în lupta împotriva patimilor şi a duhurilor necurate;

- obţinerea binecuvântării lui Dumnezeu la începutul lucrărilor noastre.

.

-- Cum ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci.

Semnul Sfintei Cruci trebuie făcut cu evlavie şi frică de Dumnezeu. Degetul mare, arătătorul şi degetul mijlociu ale mâinii drepte se ţin împreunate, simbolizând astfel unitatea Sfintei Treimi: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Ce­lelalte 2 degete, inelarul şi degetul mic, sunt strânse în centrul palmei, închipuind pe Adam şi Eva plecaţi cu smerenie în faţa lui Dumnezeu. Astfel ţinând degetele, se duce mâna „mai întâi la frunte, apoi la piept, de aici în umărul drept, iar la urmă în umărul stâng”, după cum ne învaţă dumnezeiescul Hrisostom.

Unii însă îşi fac pe furiş o cruce mică pe piept, alţii îşi flutură mâna mecanic fără a mai ajunge vreodată să o încheie la umărul stâng. Aşa cum tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne în­va­ţă, a nu face semnul Sfintei Cruci corect şi cum se cuvine este „osteneală în deşert, căci numai dracii se bucură de îngâm­fa­rea aceea”.

.

-- Când trebuie să ne închinăm.

Creştinul este dator să se închine:

- dimineaţa când se trezeşte din somn;

- la începutul oricărei lucrări;

- la plecarea în călătorie;

- la începutul şi la sfârşitul mesei;

- la trecerea prin faţa oricărei sfinte bise­rici, troiţe sau cimitir;

- la intrarea în biserică;

- în faţa sfintelor icoane;

- la începutul, pe parcursul şi la sfârşitul oricăror rugăciuni sau slujbe;

- când face închinăciuni sau metanii;

- când aprinde candela;

- la bătaia clopotelor care vestesc începutul slujbelor religioase;

- la orice cerere pe care o adresează lui Dumnezeu;

- înaintea oricăror încercări grele din viaţă;

- la culcare.

.

-- Când nu trebuie să ne închinăm.

După porunca din Vechiul Testament de a nu lua numele Domnului în deşert, creştinul nu are voie să se închine:

- pentru a convinge de adevărul unei afir­maţii neimportante;

- pentru a câştiga „binecuvântarea” lui Dumnezeu pentru un lucru rău (furt, judecăţi nedrepte etc.);

- pentru a întări rugăciunea sa pentru lu­cruri de nimic, care nu aduc nici un folos duhovnicesc, ci numai câştig lumesc (jocuri de no­roc, loterie, pariuri, reuşita echipei favorite etc.).

Părinte, ce să mai fac să mă mântuiesc...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- Taci.
- N-am înțeles.
- Așa un exercițiu. Să taci. Încearcă să nu vorbești cât mai mult timp posibil.
- Nu e greu, mă voi descurca cu ușurință.
- Mai întâi încearcă.
Am încercat, după o jumătate de oră am început să vorbesc, apoi mi-am amintit și mi-am acoperit gura cu mâinile. Așa a continuat și în zilele următoare. Au existat momente când îmi doream să vorbesc, să obiectez, să răspund, dar trebuia să păstrez tăcerea. Apoi mi-am dat seama că în majoritatea cazurilor nici nu e nevoie să vorbești. Tăcerea mi-a adus liniștea. Mai puține dispute, certuri, conflicte. Apoi am început să mă obișnuesc. Tăcerea face parte din asceză, și va aduce roade. Tăcerea sporește puterea voinței. Încercați....

IARTA-MA DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, SUNT OM SI SUNT SLAB IN CREDINTA! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Iustin Parvu, unul din "stalpii ortodoxiei" din tara noastra, ne spune asa: "Omul de astazi, pune prea mare baza pe fleacuri si amanunte, este asediat de o multime de lucruri false si nu stie sa aleaga. Daca stii sa alegi bine, lucrurile devin usoare, viata este frumoasa. Daca alegi rau, te chinui." Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul, zice asa:" Cu cat oamenii resping viata cea fireasca, simpla si înainteaza spre lux, li se mareste nelinistea sufleteasca. Si cu cat se inainteaza in politetea lumeasca, cu atat se pierde simplitatea, bucuria si zambetul firesc al omului. Rugaciune, copilul meu, rugaciune... numai la rugăciune sa iti fie mintea, sa te rogi neobosit, sa-L ai mereu pe Domnul în suflet! Fiindca, daca tu zici staruitor rugaciunea, atunci toate ies bine! Domnul are grija de toate". Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne indeamna asa: "Toate sa le faci cu intelepciune si cu sfat bun. Sa iubesti spovedania si sa te impartasesti des. Nu cauta să vezi lumea, pentru ca sa te vada pe tine Dumnezeu. "Nu deznadajdui daca ai cazut, ci ridicandu-te degraba, fa metanie si spune: “Iarta-ma, Doamne Hristoase, sunt om si sunt slab in credinta”.

Faptul ca ai cazut, nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos ca sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad. Sa nu mai judeci pe frati atunci cand cad, ci sa le sari in ajutor. Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare" 

Si sa ne ramana intiparite in suflet, minunatele cuvintele ale Sfantului Parinte, Ioan Gura de Aur: "Cand noi ne aducem aminte de pacatele noastre, Dumnezeu le uita." Amin!
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Amin si Aliluia
Preot Ioan .

Dă crucea jos dacă nu o lași să-ți schimbe viața !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

       ,,Văd cruci peste tot, cruci la gâtul dealărilor de droguri, cruci la gâtul proxeneților, cruci la gâtul mafioților, cruci la gâtul celor care nu au mai călcat la Biserică de ani de zile, cruci la gâtul celor care drăcuie, blesteamă și înjură folosind numele lui Hristos, cruci tatuate, cruci de aur, cruci de lemn, cruci de plastic, cruci de fier...
Dar, dragilor, crucea nu-i un simplu accesoriu cum nici credința nu e un hobby de duminică cum unii aleg între o slujbă și un pescuit. Crucea e puterea lui Hristos asupra tuturor păcatelor și neputințelor umane. De la minciună la homosexualitate, pedofilie și violență, de toate te poate scăpa.
Crucea lui Hristos ne rupe de blestemul păcatului, iar acesta nu mai are putere asupra noastră, crucea face lumea neatrăgătoare pentru noi, poftele ei devin dezgust.
Crucea lui Hristos ne eliberează de vicii și nu le aprobă, nu poți din respect pentru Hristos, să pui o cruce la gât atunci când viața ta Îl răstignește din nou. Când pui o cruce la gât, care înseamnă răstignirea păcatului deși tu-l faci cu bucurie și dezinvoltură, este o judecată pe care o aduci asupra ta.
Un rege a aflat că în orașul de scaun se afla un alcoolic care îi purta numele, acest alcoolic a fost chemat la palat într-o zi, iar regele i-a spus așa: “Ori îți schimbi viața ori îți schimbi numele!” La fel e și cu crucea purtată de un om care nu dorește curăția, ori își schimbă viața, ori dacă nu să-și dea crucile jos de pe el!
Dă-ți jos crucea de la gât dacă nu ai fost și tu răstignit față de lume și lumea față de tine!"
Alex Andru