vineri, 28 noiembrie 2014

Descurajarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Se povesteste ca diavolul s-a hotarat candva sa-si vanda toate instrumentele cu ajutorul carora si-i supunea pe oameni. A facut o multime de pachete, pe fiecare indicand ce contine: suparare, crima, minciuna, necinste, mandrie si asa mai departe. Dupa ce toate pachetele au fost vandute, cineva a observat ca un pachet n-a fost pus in vanzare, l-a intrebat pe diavol, de ce?

- Pentru ca aceasta este cea mai puternica dintre armele mele si pe aceasta nu vreau s-o vand. Ea este descurajarea. Cand cineva ajunge la aceasta, il am in mod sigur in mana!".

marți, 25 noiembrie 2014

Taina Crăciunului este minunată!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Este bucuria care ne vine din ceruri. În această noapte sfântă cerul se unește cu pământul. Pe scara cerească cetele de îngeri cântă într-un imn de bucurie ” Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire”. Sunt îngerii Crăciunului. Sunt îngerii Bucuriei, ai luminii, ai Iubirii, ai Generozității, ai Păcii și Abundenței pentru toți. Îngerii anunță pe oameni că se naște Iisus.” Iată vă vestesc vouă o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2,10-11). Iisus se naște din fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt. Vestea Naşterii lui Hristos este adusă păstorilor de la Bethleem de îngerul Domnului,. Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească. Această seară minunată este vegheată de Luceafărul Iubirii. Inimile și întreaga creație sunt mângâiate de adevărata pace.
  Sărbătoarea Nașterii Domnului este binecuvântată pentru că și noi devenim mărturisitori ai bucuriei într-o lume care trăiește sub semnul tristeții. Nu ne putem bucura de Crăciun dacă nu-L vom primi pe Hristos în sufletul nostru. Primindu-L vom putea dărui la rândul nostru cel mai frumos dar: bucuria pe care nimeni și nimic nu o poate umbri.
Fiind acoperiți de mantia acestei sărbători, gândurile noastre ar trebui să se închine la adevărata sursă de Iubire adică Hristos. Trecând printr-o perioadă de curățenie sufletească, prin post și rugăciune, ne pregătim să facem loc, în suflet, adevăratului Dar. În aceste zile de sărbătoare nu ar trebui să facem altceva decât să sărbătorim, să ne bucurăm de primirea Darului ceresc.
Strămoşii noştri ne-au lăsat o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de Ajunul Crăciunului. Din popor se spune că, respectarea lor atrage după sine norocul şi bunăstarea în anul care vine. Simbolul Crăciunului este bradul. Chiar dacă este cumpărat cu mult înainte, el se împodobeşte în Ajunul Crăciunului. De Sărbători e o tradiţie să faci bradul şi să te bucuri de magia cadourilor. Însă cele mai frumoase cadouri nu se află sub Pomul de Crăciun. Cele mai frumoase cadouri sunt chiar prietenii tăi, familia, copiii şi cei pe care îi iubeşti.
           Vâscul adus în casă de Crăciun cheamă norocul şi belșugul, îndepărtează certurile şi ajută la menţinerea armoniei în familie, speriind bolile, ghinionul şi demonii. Verdele plin de viaţă al frunzelor de vâsc, strălucirea fructelor sale maturizate în miezul iernii, când toate celelalte plante dorm, sânt legate de naşterea Mântuitorului, care a trezit şi a dăruit viaţă veşnică inimilor celor care au primit harul Său. Cununa de vâsc este o reproducere a aureolei de lumină care înconjoară creştetul lui Iisus, încă din momentul naşterii. Un alt obicei vorbeşte despre aruncarea boabelor de grâu şi de porumb în faţa colindătorilor.
Oamenii ca și îngerii vestesc că s-a născut pruncul Iisus, prin colindele deosebit de frumoase care ne mângâie auzul, în Ajunul Crăciunului. Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. Colindele reprezintă cântecul nostru strămoșesc care răsună an de an la casele creștinilor. Ele vestesc Nașterea Domnului aducându-ne în suflet pacea, liniștea, și bucuria. Colindele sunt bogăția sufletului și zâmbetul îngerilor. Uşa se deschide tuturor colindătorilor. Urările lor au forţe magice. „Florile dalbe”, „Domn, Domn să-nalţăm”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”… sunt colinde care transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Potrivit credinţei populare colindătorii sunt cei care aduc norocul în anul care vine.
Sărbătoarea Crăciunului este începutul perioadei cu cele mai frumoase obiceiuri populare din tot ciclul anului calendaristic. În general, repertoriul folcloric al Crăciunului este asemănător pe tot cuprinsul ţării. Cu “Steaua”, cu “Vicleimul” sau “Irozii”, cu “Moş Crăciun” sau numai constituiţi în cete, pe vârste, colindătorii vestesc că Magii din Evanghelie ori că păstorii Betleemului: “Astăzi s-a născut Hristos” La sfârşit cei care au cântat sunt răsplătiți cu mici daruri: colaci, nuci sau mai nou cu bani.
Dorinţa creştinilor de a reproduce scene de la Naşterea Mântuitorului, că venirea Magilor după steaua călăuzitoare, a dat naştere la “Umblatul cu “Steaua””. Textele de stea relatează despre drumul Magilor până la Betleem şi închinarea lor cu daruri: aur, smirnă şi tămâie (aurul simbolizează demnitatea împărătească, smirna – suferinţă, tămâia – jertfă). Steaua, confecţionată asemenea astrului divin (uneori este foarte mare, ca în zona Neamţului), cu icoană pusă în mijloc, este purtată în faţă de cetaşi. Toţi colindă într-un glas în faţa gazdelor, iar în final le urează sănătate şi prosperitate.
An de an, Iisus doreşte să se nască în peștera cea întunecoasă și răcoroasă a inimilor noastre, pentru a reaprinde în noi focul iubirii și al bucuriei celei veșnice pentru a devei și noi veșnici. Acest dar al bucuriei este ca o lumânare care arde în interiorul nostru cu flacără blândă. Bucuria este lumina pe care o vedem pe chipul tuturor.Se bucură copiii, se bucură tinerii iar împreună cu ei se bucură bătrânii.
Crăciunul este Sărbătoarea Sărbătorilor care ne strânge cu mic cu mare în sânul familiei. În cadrul familiei domnește bunăstarea. Copiii stau adunați în jurul bradului desfăcând rând pe rând cadourile mult așteptate. Părinții privesc zâmbetele de pe fețele copiilor, bucurându-se și ei. Casa este înmiresmată cu miros de cetină. Masa frumos așezată este încărcată cu de toate. Cozonacii și sarmalele îşi așteaptă musafirii. Sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, orice român se gândeşte în această perioadă la masa de sărbători, încercând să adauge, pe lângă bucatele tradiţionale, şi ceva nou, inedit, semn de prosperitate în casă. E în spiritul tradiţiei ca pe masa de Crăciun să se afle câte un pic din belşugul de peste an, dar mai ales să nu lipsească mâncărurile de porc şi-o ulcică din vinul cel mai bun.
Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie.
Pacea şi liniștea să ne fie călăuză de Crăciun. Să fim mai buni, mai înțelegători, să împărțim cu bucurie spiritul sărbătorii! Să uităm în aceste zile ale sărbătorilor Crăciunului de tristețe, de sărăcie, să ne îmbogăţim cu credința în Dumnezeu, să respectăm tradițiile frumoase ale neamului nostru, să fim bucuroși! Sărbătorile de iarnă sunt pentru noi toți, indiferent de vârstă, momente de renaștere, bucuria de a fi creștini.
sursa
 https://www.facebook.com/IscuGabrielCiprian

duminică, 23 noiembrie 2014

GHETELE..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


    Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

    - Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

    - Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

    N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

    Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

    - Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

    N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

    - Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

    - Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

    A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

    - Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

    - Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

    Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

    De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

    "Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"

miercuri, 19 noiembrie 2014

Oarba care vede

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.
Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.
Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: - "Sărmana de tine!"
Ea însă, le-a răspuns:
-"Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!?
Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.

Rugaciune de multumire penru binefacerile primite de la Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...









"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nosteu, Dumnezeule a toată milostivirea, care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzănd acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi te cănt ca pe un Domn, Stăpân şi făcător de bine. Şi iarăşi căzănd înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smeremie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Daruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în zilele vieţii mele totdeauna să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cănt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfănt, acum şi pururea şi în vecii vecilor." Amin.

duminică, 16 noiembrie 2014

Iertarea aproapelui, cea mai grea poruncă?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușman.


În mod deosebit ni se atrage atenția asupra unei virtuți speciale: iertarea: „de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre” (Matei 6, 14-15). Pare complicat! Din ce cauză ni reaminteşte cu atâta stăruință să iertăm, îndeosebi acum, la început de post? Mergem la biserică, dăm milostenie, deschidem adeseori cartea de rugăciuni, nu e suficient? „De ce ar trebui să mă umilesc cerând iertare?” s-ar întreba unii. Oare a cere iertare este chiar umilință? Se pare că, pentru cei care gândesc astfel, este o piatră de poticneală. Se pune întrebarea: din ce pricină uneori ne vine atât de greu să iertăm? Și atunci când o facem, mai mult de gura duhovnicului, nu izbutim să îndepărtăm toate urmele răutății din suflet. Iertăm, dar nu uităm! Or, dacă nu uităm, înseamnă că nu am iertat din inimă, că nu am extirpat rădăcina răului din interiorul nostru, care în scurt timp va zămisli iarăși în noi resentimente, ură ori dispreț.


Cu toții rostim rugăciunea „Tatăl nostru” zicând: „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.” (Matei 6, 12). Adesea ne spunem mecanic rugăciunile, fără atenție la conținutul lor. Îmi amintesc de o memorabilă întâmplare petrecută la Sihăstria. Părintele Cleopa, ieșit în fața smeritei sale chilii, a început să ne vorbească. Dintre pelerini, o credincioasă își ridică glasul, rugându-l pe luminatul călugăr să o învețe cum să procedeze, căci, având un litigiu din pricina unui petic de pământ, nu reușea să se împace cu megieșii săi, iertându-i. Cu vorba ca de tunet, înțeleptul duhovnic îi răspunse: „să nu îndrăznești să mai spui Tatăl nostru până nu te împaci!”. „De ce?” întrebă nedumerită pelerina. „Atunci când glăsuiești și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri, de fapt, Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte numai când și tu poți ierta. Iar dacă tu nu poți ierta îți ceri singură osânda.” Spășită, femeia puse capul în pământ, gândindu-se, probabil, că de câte ori rostise „Tatăl nostru” își ceruse, de fapt, pedeapsa pentru neputința de a se fi împăcat cu hotarnicii.

Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușman. Sunt cuvinte grele, dar veridice căci Mântuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe în vânt. De am reflecta în fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu să ne devină adversar, prin propria noastră rugă, cred că am ezita să mai rostim Rugăciunea Domnească, iar dacă am face-o, am sări cu siguranță cererea a cincea. Oare din ce pricină Domnul a condiționat iertarea Lui de cea acordată de noi celor care ne-au făcut vreun rău voit sau inconștient? Răspunsul ni-l oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mila lui Dumnezeu se ascunde în milostivirea noastră față de aproapele”. Așa stând lucrurile, vom fi tentați să rostim mai ușor: „Iartă-mă!”

Ce simplu ar fi să spui: „Iartă-mă!” Însă Domnul cunoaşte superficialitatea omului, tendința de a înșela. Câți nu mărturisesc duhovnicului: „Părinte, nu am dușmani. I-am iertat”, dar în realitate continuă războiul cu semenii deveniți inamici, alimentând răutatea, invidia, răzbunarea. Omeneşte vorbind, ne vin multe necazuri, supărări, jigniri din partea apropiaților. În deplină sinceritate cu noi înşine, fiecare trebuie s-o recunoaştem răspicat: „suntem oameni, iar nimic ce este omenesc nu ne este străin", căci și noi, la rândul nostru, poate am zavistuit, am osândit sau am urât. Cu toate acestea, la Taina Pocăinței, unii mărturisesc, cu o inconștiență vecină cu sinuciderea duhovnicească, faptul că nu dușmănesc pe nimeni. Tăgăduind adevărul la spovedanie, aparenţa se vădește favorabilă celui ce a încercat să-L înșele pe Tatăl Ceresc: duhovnicul îi dă dezlegare pentru împărtășanie. Cu orgoliu, va păși țanțoș către dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului îi va da cereasca hrană, Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului. Cunoscuții îl vor aprecia: „Uite un bun creștin! S-a spovedit, s-a împărtășit!” Amară înșelare! Hristos nu Se lasă „răpit”, nici păcălit. De aceea a rostit: „de nu veți ierta din inimă fratelui, nu veți fi iertați” (Matei 18, 35). Ce presupune iertarea din inimă? Părinții duhovnicești ne învață că ea nu trebuie să fie o simplă declarație, formală ori conjuncturală. „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte!” implică o participare totală a ființei omenești în a șterge răul sau supărarea din toată ființa. Iertarea adevărată trebuie să coboare în suflet iubirea și puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au săvârșit sau ne-au dorit răul.Ca să putem uita definitiv vătămătoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie să ne asumăm o luptă lăuntrică, o răstignire a poftei filistine de răzbunare, a ispitei de a riposta la răutate cu răutate. Ce-i drept, nu-ţi vine ușor să-i ierți pe cei care, poate, ți-au distrus viața. Dar, dacă Domnul a cerut aceasta, cu siguranță că se poate împlini, căci El nu a împovărat ființa umană cu imperative utopice. Iar dacă, la început, nu reușim să îndeplinim porunca, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, să-L chemăm pe El să pună umărul, ca să trecem peste piatra de poticneală. Numai așa vom simţi cum sufletul nostru înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi mândriei, căci, iertarea sinceră a greşelilor altora întrezărește o șlefuire a sufletului nostru după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. Să-I cerem Lui să ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alţii aşa cum Dumnezeu ne iartă pe noi.


Așadar, când ne simţim tentați să nu iertăm, să ținem mânie, să ne răzbunăm, bine ar fi să ne amintim de cuvintele Mântuitorului Hristos: „Slugă vicleană, toată datoria ţi-am iertat-o pentru că M-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine?”(Matei 18, 32-33). Să ne cutremurăm de sentința rostită în aceeași pildă evanghelică, gândindu-ne că ar putea fi pronunțată pentru noi: „Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, până ce-i va plăti toata datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, daca nu veți ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre” (Matei 18, 34-35).



Iertarea nu are nimic de a face cu meritul cuiva de a fi iertat – este un act de dragoste, nu de dreptate.

Daca alegem sa nu-i iertam pe cei ce ne-au ranit, ne punem sub controlul lor.

Iertarea celorlalti reprezinta primul pas urias, ducand la eliberarea noastra completa din lanturile care inconjoara o inima indurerata. Daca reactionam cu amaraciune in inima fata de cei ce ni se opun si chiar ne fac rau, am fi sclavii acelor oameni pentru tot restul vietii iar reactia noastra fata de ceea ce ne-au facut altii ar putea sa dauneze la fel de mult ca si ofensa initiala.

De cate ori trebuie sa ierti? De fiecare data.
sursa
Marian Pios in
Artă si religie.

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
  • O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Zian Boca)

    Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromu la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului.


    Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloae. Trebuia sa facem munca de ocnasi, spargeam si fasonam dalele de piatra apoi le trageam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bate rotunde din lemn de castan si niste capete de funii foste parâme ale corabiilor din cea trecuta vreme, ce miroseau a mare, a alge si a peste. Mi-era o sete si o foame, gura mi-era năclăită si amară, soarele ne batea dar nu ne prea incalzea in timpul ce greu se desprimăvăra, de inceput de aprilie. Ma gandeam la sfintii de pe Muntele Sinai care si ei au carari in trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Incercam sa-mi aduc aminte din liceu cate trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine imi striga in ureche:
    - Pune mana Ziane, ca-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o batut soarele in cap? Tine cu forta!
    M-am trezit din reverie si mi-am opintit muschii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu daca te ajuta Maica Domnului- Panaghia, Doamna si Stapana Muntelui sfant. Dometie incepu sa cante: Axion Estin. Vrednica esti, un fel de Ave Maria.



    - Si cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului Athanasie Athonitul, care si el a murit cand s-a dărâmat schela si i-a cazut bolta in cap, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii. Prinde bine, Ziane, ca deseara mancam o ciorba de radacini indulcita cu miere din butoiul fratelui Gavriil, daca ne facem treaba.
    - Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei sa fii al doilea Cucuzel pe Sfantul Munte? Daca vrei sa te indumnezeiesti, bine, fa-o, ca si eu vreau, dar nu mi se pare corect sa ne tii fara un strop de apa. Omul trebuie sa bea zilnic doi litri de apa, asa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toti trei un litru astazi. Du-te si adu niste apa de mare sa-mi ud gura, fugi! Inca n-ai venit?
    - Esti prea dur frate Porfirie cu Parintele Dometie, e mai slabut el de constitutie, am intervenit eu. Priveam in jos dupa Dometie care mergea de parca zbura. Marea se involbura si lovea in valuri inspumate stancaria de pe faleza. Cred ca va trebui sa ne ducem sa facem o baie de apa sarata pana mai e soare. Ma dor si pe mine oasele, mi-a intrat igrasia si raceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam sa te intreb frate Porfirie, ce meserie ai avut inainte sa te tunda in calugarie?
    - Am fost mecanic de utilaj greu! Parintele staret Arsenie m-a intrebat ce meserie am si asa am ajuns maistru constructor de trepte in piatra. Ai grija Ziane cum te proptesti in coada ţapinului ca daca o rupi nu mai am alta aici, si o sa te trimit sus in paduricea schitului sa tai una noua.
    - Am taiat vreo cinci cozi si le-am pus la uscat luni cand tu erai la moara de lemn, adica la gater, langa Manastirea Iviron, asa ca maine o sa mai montam doua ţapine!
    - Stii ca imi placi diacone de la Sibiu, chit ca nu prea ai voce sa canti, dar te duce mintea!
    - Am vrut sa ma fac aviator. Dar ca sa intru la Cotroceni la scoala de aviatie imi trebuiau bani multi si mama nu avea de unde sa-mi dea nici daca-si vindea casa! Singura scoala unde urma sa primesc bursa a fost la teologie. Si cu toate ca eram un copil credincios de mic nu m-am simtit vrednic sa ma fac preot. Mama voia sa ma insoare.



    - Dar tu nu si nu! Nu te-ai insurat, dar cum esti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
    - Da, m-a hirotonit pe incredere ca nu o sa ma insor dupa ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ti l-am cerut daca tot ai fost la moara de lemn de langa Iviru? M-am gandit ca daca nu gasim acest scripete, trebuie sa facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
    - Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvant si nu l-am gasit in nici un ceaslov!
    - Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
    - Esti poet? Nu te juca! Tine bine coada ca se dezvârte vârtejul si ne plezneste de ne rupe mainile. Crezi ca e usoara calugaria aici la Sfantul Munte? Si mai ducem si o saracie lucie ca ne tin grecii cum vor ei, in ciuda ajutoarelor pe care voievozii nostri romani le-au trimis aici la Sfantul Munte. Imi place sa cred ca daca facem scripetele pe care mi l-ai desenat o sa ridicam mai usor lespezile astea. Am sa ma duc maine si am sa fur un scripete de la Meghisti Lavra, am vazut eu ca aveau vreo trei in depozitul de langa Arsana unde acosteaza vaporul cand vine cu butoaiele cu ulei si vin de la Atena.



    - Dar furtul este un pacat, intervine Dometie care tocmai ajunse cu caldarea in care avea apa de mare.
    - Bine ai venit cu apa sarata, ia da sa-mi spal putin gura.
    Porfirie isi scufunda palmele in galeata si bău din pumni apa sarata.
    Mai lasa-mi si mie, am zis, nu o bea toata.
    In vreme ce Porfirie se spala, Dometie recita: “Cand vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptatile tale ci si de toata dreptatea ta! Cand stai in fata Domnului esti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trancaneala si carteala vietii; ai, cu un cuvant, ceva din linistea mai presus de lume a lui Dumnezeu.
    - Amin, zise Porfirie, nu te stiam asa patericos, din ce Parinte al patericului ai scos cuvantul acesta de folos? Parca nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
    - Din Sfantul Arsenie care a pustnicit in pustia Sketica de langa Nil din Egipt. El era unul care tacea mult si asa, prin trezvie, isi alegea gandurile si vorbele indepartandu-le pe cele rele si fara de folos. Cu harul Prea Sfantului Duh a ajuns la isihie inca de tanar.
    Se lăsă o tacere placută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta in mintea lui mai putin scolita in ale teologiei, cumpanea vorbele pe care le rostise Dometie। Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tacerea:
    - Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo intr-o viroagă era casa unui calugar plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu niste capriori de brad pusi unul langa altul si acoperiti cu pamant batut. Parintele Achim era mic de statura, cam crăcănat si cu o barbă până la genunchi. Avea niste ochi albastri ca marea, asa cum ii are Parintele diacon Zian!
    - Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Parintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a harazit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
    - Nu stiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine। Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă .
    - Trimite-i o scrisoare ca se va bucura sa primeasca din Grecia si se va lauda la vecini cu baiatul ei care a ajuns la Sfantul Munte, Gradina Maicii Domnului।
    - Asa o sa fac, daca zici tu, Dometie.
    - Parintele acela de la noi, Achim, m-a invatat sa citesc si mi-a dat cartile lui sa ma uit prin ele. Cand mergeam cu oile, iesea si el la deal cu traista, ne opream si ma invata. A fost tatal meu duhovnicesc. La el a venit un Parinte de aici de la Sfantul Munte ca sa mearga prin sate sa adune pomeni si pomelnice pentru restaurarea manastirii Zografu unde este steagul lui Stefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Asa am auzit eu de Sfantul Munte pentru prima oara, aveam doar 13 ani. El era roman si traia intre greci. Mai intai a fost la chilia Nasterii Maicii Domnului pe mosia Manastirii Vatoped, si l-a avut duhovnicesc pe Nicodim ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor in lemn si marmura. De la el au ramas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori… a lucrat si doua sculpturi legendare: Rastignirea si A doua venire, vreme de 15 ani.



    - Am auzit si eu de Arsenie acesta dar nu l-am vazut, vorbi si Porfirie! Se spune ca pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie si l-a dus pe varful Athonului ca sa completeze numarul celor 7 pustnici care se roaga pentru pacea lumii si traiesc fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu.
    - Te cred, interveni Dometie, am auzit si eu intr-o zi de hramul Sfantului Munte si de aceasta traditie, pe 6 august, cand am urcat in vârf. Vorbeau niste pustnici care stateau la lumina unui opaiţ chiar sub varf intr-o pestera sa se odihneasca. Era pe la ora 4 dimineata, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisa de Ilie Miniat. Parintele Evghenie avea vreo 80 de ani si s-a suit pe munte pana in varf. El s-a dus la sihastrii care povesteau in pestera si am auzit ca a murit Parintele Hrisogan din cei 7 stalpi neclintiti ai Athosului si ca va fi inlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice ca printre cei 7 stalpi ai Ortodoxiei era si veghetorul Parinte Varnava, dascal al rugaciunii lui Iisus si românii Martinian, Iona si Teofilact care s-au randuit unul pe altul in ceata celor 7. Acestia toti erau sculptori: faceau linguri, faceau căni si doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
    - Dar de Părintele Iona ai auzit tu, intrebă Porfirie, a fost un om cu scoala multa, a tradus doua carti ale Sfantului Nicodim Aghioritul: Războiul nevăzut si Paza celor 5 simturi. Desena si frumos! Am vazut desenat trupul omului si inima scoasa din trup si plamanii. Practică rugăciunea inima, pe respiratie si pe şezutul în scăunel .
    - Zise Dometie: oamenii din ziua de astazi nu au harul lui Dumnezeu। Si daca uneori au putin har ei il indeparteaza prin gandurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
    - Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce ! rosti Porfirie! Nu e bine să amintesti de necuratul, că uite m-am lovit la picior si mi-am spart si bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?



    Eu taceam, si ascultam pe acesti parinti minunati athoniti। Soarele apunea dinspre varful mutelui. In lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea si o figura de om care intra si iesea in acel cuib minunat atarnat de peretele muntelui. Din pozitia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Inspre mare nu aveai ce vedea pentru ca marea aici este foarte nelinistita, sunt curenti marini si vapoarele nu se apropie caci s-ar scufunda. Daca ne imaginam Sfantul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la pestera Sfantului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce si cântat:
    - Mari si minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu intelepciune le-ai facut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfantul Ioan Evanghelistul purtati de furtuna. In loc sa ajunga in Cipru la Lazăr cel inviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au cazut statuile idolesti si dracii au iesit din ele strigand: A venit Maica Domnului, sa fugim!
    - Doamne, miluieste si ajuta-ne sa terminam treptele, zise Porfirie!



    - Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie। Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei cand se rasturnase luntrea in care pescuia si el era inghitit de valuri. Dar sa vedeti cum s-a intamplat : Dorotei era păzitorul si lumânărarul acestei icoane in biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigat din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit si te-am păzit, acum auzi-mă si Tu pe mine că mă prăpădesc in valuri.
    - Se inserase de-a binelea si mai aveam de transportat două lespezi। Cand te rogi si vorbesti despre sfinti si mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebanuit. Lucrul sporea ca in povesti. Asa fac toti calugarii athoniti, in timp ce lucreaza la ascultarea pe care le-a randuit-o staretul si vorbesc despre oameni luminati si sfinti. Lucrul sporeste cand Dumnezu miluieste.
    Dometie zise:
    - Am ajunat toata ziua, mi-i sete cred că am vedenii, vad mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea si stiam ca e părăsită! Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeti?
    - Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără scoală!
    - Da, am intrat si eu in discutie, cei 4 Sfinti evanghelisti au cate o fiintă lângă ei ca simbol si chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie pe care a scris-o fiecare! Sfăntul Matei, care a fost vameş inainte sa-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Ingerul. Marcul are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
    Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire”. Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească!


    Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama: Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul. Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
    - Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu…
    Avea o voce ingereasca, nici tipatoare, nici ragusita dar placuta. Mi-am adus aminte de un tenor care canta in corul catedralei mitropolitane din Bucuresti. Toti cantam “Cuvine-se cu Adevarat” Vocea mea care nu era exersata la cantat a capatat inflexiuni melodice si scotea sunete placute pe care nici eu nu le cunoasteam pana atunci. Canta si Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne intrecea pe toti. Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana. Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
    - Pe mama ta o cheama Creştina si e vaduva! Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
    M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.
    - Parinte, cum te cheamă si cine esti? intreba Porfirie.
    Strainul nu raspunse.
    - “Nu va temeti de Parintele Staret Arsenie ca nu va pedepseste pentru ca nu v-ati dus la vecernie. Stiati ca cei noua stalpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Pasti sa slujeasca Sfanta Liturghie in schitul Prodromul? Unul dintre ei este Parintele Matei din Caracalu, un om foarte smerit care slujeste Liturghia zilnic prin chilii si prin colibe unde este un Sfant Antimis. Va sluji Liturghia pana la ultima lui suflare. Anul acesta de Pasti va ninge pe varful Athonului. O sa ne vedem de Inviere. Frate Zian, nu uita sa-i scrii mamei tale”.



    Eu nu ma mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte. Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. Porfirie zise:
    - Sunt de zece ani pe Sfantul Munte si nu am trait nici o minune pana astazi, dar astazi mi s-a aratat mila lui Dumnezeu prin acest Sfant! Stai Preasfinte, si nu fugi, caci vedem lumina ta ca pe un far calauzitor si putem urca muntele fara sa cadem in prapastie.
    - Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
    Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfirie se inchina si recita ritmic, gafaind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dometie canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”. Dâra de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.
    - Cate trepte ati lucrat, parintilor?



    - Unsprezece, raspunse Porfirie!
    - Bine, consemna staretul Arsenie. Puteti merge sa cinati la trapeză. Domnul sa fie cu voi. Sa va treziti cand incepe utrenia cu catismele.
    - Amin, concluziona Dometie.
    Am alergat la spalator si ne-am spalat cu apa rece, inghitind si cateva guri, dar parca nu mi-era sete, desi nu bausem toata ziua nici o gura de apa. Nu bausem nici din apa sarata, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus in camera mea si m-am intins pe patul tare, athonit, pe burta, ca ciobanii, caci si oasele ma dureau si muschii de efortul zilei.
    Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
    Mi-am zis in gand “Tatal nostru”, si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci! Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc.


    Fragment din “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Editura Credinţa Strămoşească
  • miercuri, 12 noiembrie 2014

    Dumnezeu şi Sfântul Petru

    FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...









        Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii iar de multe ori erau izgoniţi.
        Odată i-a prins noaptea pe câmp şi odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi.
        Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
        - Oameni buni !
        Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.
        - Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc ! Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă ! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte !
        Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au pus să doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
        A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
        Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu:
        - Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos !
        - Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
        - Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
        - Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre ?
        - Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela, de acolo.
        - Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
        Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.
      

    Ofranda


    FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



    Din ranile si'nfrangerile noastre
    Intindem punte noilor destine
    O punte de margean peste dezastre,
    S'o urce pasii lumii care vine.

    Cu orisicare rana care doare,
    Din orice razvratire mai adanca,
    Am pus o za pe piepturi viitoare
    Si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.

    Iar daca-am plans, din lacrima maiastra
    Va creste-o mangaiere de matase
    Pe care maine unii au s'o lase
    La alte frunti ce cresc din fruntea noastra.

    Iar daca'n noaptea smarcului si-a roatei
    Inchidem lanturi, inima si rana,
    Din daruirea noastra subterana
    Va creste paine pentru foamea gloatei.

    Radu Gyr

    marți, 4 noiembrie 2014

    BUNĂTATEA

    FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


                                                               Doi oameni.

    Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
    Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
    I le aduse în curte şi-i zise:
    - Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus?.
    Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
    - "Tu vecine, eşti mai bun ca mine??
    Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

    CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

    https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

    Arhivă blog

    https://www.diigo.com/

    Postări populare

    PENTRU VIZITATORI

    PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
    LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

    PENTRU CEI CARE AU CITIT
    ,,SA VA FIE DE FOLOS"

    PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
    ,,SA FIE ELIBERATI"

    PENTRU CEI CARE PLEACA..
    ,,SA FITI BINECUVANTATI"


    Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

    BIBLIA ORTODOXĂ

    BIBLIA ORTODOXA AUDIO