ARGATUL...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

sursa
Anișoara Contraș

POCAINTA SINCERA ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

...

               Bucuria mea, dupa cuvantul Sfantului Parinte Ioanichie Balan: “Traim intr-o lume dirijata de NEVAZUTII DEMONI si de VAZUTELE LOR SLUGI, care o conduc spre SATANIZARE. Sfantul Parinte Arsenie Papacioc, spune asa: "Un crestin ortodox, care crede in Hristos este vesel, este plin de nadejde, ca Hristos nu-l lasa cu nici un chip. Si aceasta stare continua de veselie pe unde traiesti, este si o stare de rugaciune si o traire crestina si de inima in care este prezent Dumnezeu. Daca ai pierdut sufletul, ai pierdut toate. Daca il castigi, toate le castigi. Numai sa tai legatura pacatelor tale, cu sabia grozava a unei SINCERE POCAINTE. 

          Sfantul Paisie Aghioritul zice ca: “Viata de astazi e alergatura, este un iad. Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare, trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si, ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama. Nici pe ei insisi nu se cunosc. Pai, cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci, cer numai aici cat mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu. Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind, felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad.” 

                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

Experienta unei intalniri

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Arhimandritul Sofronie Saharov - experienta unei intalniri", Editura Doxologia

Azi a venit la Biserica noastră un băiat care are de 5 ani durere de cap. Tot felul de investigații, totul pare normal. Dar durerea rămâne.

Eu eram foarte grăbit,  că trebuia să merg la o sfeștanie la o casă. 

L-am luat într-o parte, și i-am citit câteva rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan Rusul pe cap. Imediat s-au mai adunat niște creștini care voiau și ei rugăciuni. 

Omul tot ofta sub patrafir. 

Când am terminat rugăciunile, l-am uns cu sfântul mir de nard de la Ierusalim. 

Băiatul a zis: părinte, în cinci ani de zile, pentru prima dată, nu mă  mai doare capul deloc. Și n-am luat nici o pastilă. 

Da eu, glumeț cum mă știți: păi cum, mata crezi că noi ne rugăm degeaba aici? Sfântul Ioan Rusul e cel mai mare chirurg de cap. 

Îmi venea să strig de bucurie că ne mai ascultă Dumnezeu,  deși suntem niște nemernici.

Băiatul, ditamai găliganul, izbucnește în lacrimi.  La început nu prea credeam, dar acum am simțit așa ca o fierbințeală teribilă, și durerea s-a dus.

 Ce să fac să nu mă mai doară capul niciodată?

Schimbă-ți viața. Rugăciune, Spovedanie,  Împărtășanie, milostenie, bunătate, smerenie. 

Da, să trăiți, părinte.

Pelicanul, chip al Mantuitorului

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

,,Cu Tine merg prin moarte,ca sa trec in Inviere si sa ajung la Viata Vesnica!..."

Mantuitorul Iisus Hristos, pentru a ne face sa intelegem dragostea si purtarea Sa de grija, s-a asemanat pe Sine cu un "pastor bun", care isi pune sufletul sau pentru oile sale, nefugind la vederea lupului celui rapitor. Daca asemanarea Mantuitorului cu "pastorul cel bun" este indeobste cunoscuta, asemanarea acestuia cu un pelican poate sa ne suprinda insa pe multi dintre noi.
Daca vom fi atenti, vom vedea ca in cantarile Prohodului Domnului, cantat de credinciosi in Vinerea Mare, se pastreaza urmatoarea imagine deosebita a Mantuitorului (Starea a doua, strofa 44):
"Ca un pelican, "Ca un pelican,
Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte; Impungandu-Te acum, Cuvinte,
Si-ai dat viata l-ai Tai fii, care au murit, Inviezi pe fiii Tai, revarsandu-le
Raspandind asupra lor izvoare vii." Dintru coasta Ta, izvor mantuitor!"
Pelicanul, chip al Mantuitorului
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, in cartea numita "Din Ierihon catre Sion. Scrieri duhovnicesti", aminteste vechea legenda a pelicanului. Se spune ca, atunci cand puisorii lui sunt infometati, aprinsi de sete sau vatamati de jiganii otravitoare, pelicanul isi raneste coasta sa si ii adapa cu sangele sau.
"In cuibul unui pelican a intrat odinioara un sarpe veninos. Pelicanul nu era in cuib, erau numai puisorii singuri. Sarpele a inceput sa muste si sa bage veninul lui ucigator in toti puisorii. Cand era aproape sa-i inghita, s-a ivit si pelicanul. La zgomotul aripilor lui, sarpele a parasit cuibul, fara sa guste din prada. Bietul pelican vede cu durere ca puisorii lui sunt pe jumatate morti, fiind otraviti de vrajmasul sarpe. Fara sa mai stea mult pe ganduri, el se hotaraste sa-i scape cu orice pret. Si iata anume ce face: isi gaureste coasta lui cu ciocul si cu sangele sau adapa pe toti puisorii care sunt ametiti de veninul sarpelui. Sangele lui curat are minunata putere sa taie otrava sarpelui si, prin aceasta, puisorii lui se invioreaza si scapa de moarte."
O legenda asemanatoare spune ca, fiind seceta si negasind hrana pentru puii sai, un pelican si-a strapuns pieptul cu ciocul si si-a hranit puii cu sangele si carnea sa. Indiferent de micile diferente de continut, legenda pelicanului, fiind vazuta ca un simbol al devotamentului si al slujirii jertfelnice, a fost folosita in mai multe opere si lucrari artistice.
Imaginea pelicanului jertfitor este folosita de scriitorul Shakespeare, in opera "Hamlet". Simbolul folosit de Serviciul Irlandez de Transfuzii Sanguine este un pelican; alaturi de multe alte institutii, Facultatea de Medicina din Praga are si ea drept simbol un pelican. La randul sau, poetul german Angelus Silesius, intr-una dintre poeziile sale, spune: "Trezeste-te, crestine mort, si vezi, Pelicanul nostru te stropeste cu sangele Sau si cu apa din inima Sa. Daca o primesti cum trebuie, vei fi pe loc viu si sanatos."
Potrivit unora, legenda pelicanului este o pilda masonica referitoare la sacrificiul suprem. In colectia de "Legende", renumitul Leonardo da Vinci aminteste si el de vechea legenda a pelicanului, astfel: in timp ce pelicanul era plecat dupa hrana, un sarpe otravitor ii musca toti puii din cuib; la intoarcere, pelicanul isi gaseste puii morti; de durere, el incepe sa-si sfasie pieptul cu ciocul; cand sangele cald a picurat pe unul dintre puisorii morti, acela a inviat; de bucurie, pelicanul a continuat sa verse din sangele sau cald peste puisori, pana ce aceia au inviat toti; in cele din urma, pelicanul moare.
Legenda pelicanului a fost preluata inca de prin secolul al II-lea de imnografii Bisericii Ortodoxe, acestia vazand in ea o imagine deosebita a Jertfei rascumparatoare a Mantuitorului. Sarpele otravitor, care ataca puii de pelican in chip viclean, este asemanat cu diavolul, care l-a inselat pe om cu otrava minciunii pe cand acesta se afla inca in rai (in cuib). Mai apoi, cu nimic nu a putut sa-si salveze pelicanul puii sai, decat numai cu hranirea lor din carnea si sangele lui.
Tot asa, Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat si s-a jertfit, dandu-si Trupul si Sangele pentru tamaduirea oamenilor otraviti de diavol. Toti cei nascuti din Adam au in firea lor otrava pacatului stramosesc, drept pentru care, numai prin impartasirea din Trupul si Sangele Mantuitorului se pot izbavi de moartea cea vesnica. "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Trupul este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el" (Ioan 6, 53-56).
Precum pelicanul si-a sfasiat singur coasta, daruind viata puilor sai, tot asa, Mantuitorul s-a jertfit de bunavoie pentru viata lumii. Apa si Sangele izvorate din coasta Mantuitorului, pe Cruce, inchipuie Botezul si Impartasania, iar "fara aceste doua Taine, nimeni nu se poate mantui, caci ele sunt cheile mantuirii", dupa cum marturiseste Sfantul Ioan Iacob. Astfel, intr-una dintre cantarile Octoihului, gasim scris: "Picaturile sangelui celui din Dumnezeu curs si ale apei, care s-a varsat din coasta Ta, a innoit lumea; caci cu apa speli pacatele tuturor, Doamne, iar cu sangele scrii iertarea."

                                                                                                                                     Teodor Danalache
                                                                                                                                      Crestin ortodox

C A I N T A .....

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                  

🙏 Bucuria mea, sa stii ca in Taina Sfintei Spovedanii, celui care isi marturiseste pacatele, i se cere neaparat: CAINTA si SINCERITATE.

 Trebuie sa stim clar ca: Pacatele nu le iarta preotul duhovnic, ci, IISUS HRISTOS PRIN PREOT, IN DUHUL SFANT. CAINTA, este parasirea gandurilor neconforme cu voia lui Dumnezeu, a vorbelor desarte, a patimilor, a pacatelor si intoarcerea pe calea lui Hristos. CAINTA, este cea dintai treapta care duce la Imparatia lui Dumnezeu. CAINTA, este singura cale de a bate la poarta cerului. CAINTA, este stravederea dintr-o data a leprei pacatului care ii roade sufletul. Este ca si cand un om avand parul negru si neprivind-se multa vreme in oglinda, s-ar uita deodata si s-ar vedea cu parul albit. Care este aceasta oglinda? Oglinda este Iisus Hristos, oglinda in care fiecare se vede asa cum este. In aceasta oglinda, fiecare se vede plin de mizerie sufleteasca, plin de lepra pacatelor. CAINTA, este inceputul lepadarii de voia proprie si inceputul implinirii voii lui Dumnezeu. "OM" nu este niciodata sinonim cu "voia proprie". Cine traieste dupa voia sa, traieste in intuneric spiritual, in nebunie, in scrasnirea dintilor. Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de 3 ori, dar prin cainta sincera a fost repus in treapta Apostoleasca. CAINTA TALHARULUI DE PE CRUCE, ne arata putinta mantuirii fie si in ultima clipa: cea a mortii.

 IAR CLIPA MORTII NOASTRE ESTE DEFINITORIE PENTRU VESNICIA CARE NE ASTEAPTA. De aceea zice proorocul: “Pregateste-te sa te intalnesti cu Dumnezeul tau!” (Amos 4:12).

                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                 Preot Ioan 🛎.

PUSTNICUL si DIAVOLUL

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig 

Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, se spune ca unui pustnic aratandu-i-se diavolul intr-o noapte, a inceput sa-i insire pacatele: “Ai facut asta si asta, aceia si aceia, vai de sufletul tau!”

 - Numai atata, a intrebat pustnicul? 

- Ba, ai mai facut si altele, multe si destule, ca sa ai parte de focul iadului nostru! 

- Te rog – i-a zis pustnicul – scrie-mi-le pe o hartie, ca sa nu le uit! 

Cand au fost gata, pustnicul lua hartia de la diavol, facu peste ea semnul Sfintei Cruci şi scrise cuvintele: „Achitate prin Scump Sangele Domnului Iisus Hristos!”, apoi i-a intins-o diavolului, spunandu-i: „Mi-ai dat nota, poftim aici chitanta!”. Atunci, crapand de furie si de necaz, diavolul indata s-a facut nevazut.

In fiecare zi, si noi facem o foarte lunga “nota de pacate”, sa cautam insa “sa o achitam” cat mai repede cu putinta, prin Taina Sfintei Spovedanii. Si daca unii ne vor lua in ras, ca mergem duminica la Sfanta Biserica, ca postim, ca ne rugam, ca ne spovedim si ne impartasim, noi sa-i iartam si sa ne rugam pentru ei, fiindca, SUNT IN INSELARE! “Pentru unii, nu valorezi nimic, Pentru altii, esti un infinit, Pentru unii, esti ghimpe si durere, Pentru altii, esti iubire si placere, Pentru unii, esti neinteresant, Pentru altii, esti de neuitat, Tu omule, sa fii in fata lui Dumnezeu ca o floare, Fiindca, ceea ce esti in fata oamenilor moare, Cauta sa placi lui Dumnezeu, Pentru ca oamenii, oricum te vor judeca mereu”. 

                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan .

CUVANT de INVATATURA despre VESNICIA RAIULUI sau VESNICIA IADULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

🙏 Bucuria mea, omul - faptura aleasa si unica a lui Dumnezeu, un amestec de pamant si cer, se naste pe pamant si intr-o zi moare trupeste. Mandria, slava desarta si trufia, il umfla pe om ca basica din pasat, pana cand intr-o zi moare si piere. Ultima sau ultimele clipe ale vietii noastre, sunt definitorii pentru vesnicia care ne asteapta: VESNICIA RAIULUI sau VESNICIA IADULUI. Cu alte cuvinte, in ce ne va gasi Dumnezeu, in aceea ne va judeca. In timpul unei exorcizari in Sfanta Manastire Brancoveni de langa Slatina, am auzit cu urechile mele, cand diavolul dintr-o tanara indracita, ii zicea cu o voce ca un grohait: ,,DRACUIE si MORI!, DRACUIE si MORI!, BLESTEAMA SI MORI!, BLESTEAMA SI MORI!”. 

            Asta inseamna ca daca cineva dracuie, injura, blesteama, si apoi moare (nemaiapucand sa se spovedeasca) asa va ramane si in vesnicie. In schimb, daca cineva moare rostind rugaciunea lui Iisus, atunci, Domnul va fi langa sufletul aceluia si asa va ramane in vesnicie. Daca un om isi da duhul in timp ce repeta rugaciunea: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!” – va fi nedespartit de Maica Domnului. Iar cel ce nu mai poate scoate nici un cuvant, dar in tot rastimpul vietii sale s-a nevoit sa deprinda aceasta rugaciune catre Iisus, sufletul sau o va repeta pentru el atunci cand se va afla pe patul de moarte. In ce stare se afla sufletul cand paraseste trupul, in aceeasi stare va ramane pentru totdeauna si intr-aceea va fi si judecat. 

          Dupa moarte, nu mai este pocainta. Sufletul adormit nu mai poate face nimic pentru el insusi. Rugaciunea sa nu se mai aude inaintea lui Dumnezeu. Singura sa alinare in muncile si in intristarea cea vesnica mai ramane doar rugaciunea si milostenia celor vii, ramasi in urma sa pe pamant.
Preot Ioan 🛎.

GOLGOTA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    Versuri:Eliana Popa 

E ziua durerii,Golgota asteaptă

O jertfă supremă,o jertfa curată

Dovada iubirii ce s-a intrupat

Si jertfa e Însusi Cel Far' de Păcat

Durerea Îl frânge, iar gloata nebună

Îi scuipă obrazul, Îi pune cunună

Iar biciul atinge Făptură cea Dulce

Pe umerii sacri,El duce o cruce.

E Crucea durerii,dar Cruce Divină

Ce-o poartă pe umeri Acel Far' de Vină

Cu ea sa deschidă o poarta spre Cer

Doar celui ce crede si vine la El

Si merge si cade,multimea-L impinge

Deliru-i cuprinde si setea de sânge

Durerea e cruntă, lovit e de-o piatră

Ridică-Te Doamne!Golgota așteaptă!

Sudoare si sânge-i imbraca făptura

Si Cerul Îl plânge,Îl plânge natura,

Doar omul nu-L vrea si coasta-i străpunge,

Din care se varsă si apă si sânge.

Si sângele curge si spală păcatul

Multimii ce-asteaptă să vină Sabatul

Tâlharul e cel care-i simte durerea

Iisus e Acela ce-i dă invierea.

E Jertfa din urmă ce-a spus-o Proorocul

S-aprindă iubirea, să ardă ca focul

E Jertfa din urmă si Tie mă-nchin,

Căci singur Tu esti ,Eternul Divin!