CINE VA PUTEA SA SPUNA LA INFRICOSATA JUDECATA CA N-A STIUT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia,temându-se că vor avea necazuri,că vor fi daţi afară de la serviciu,că işi vor pierde averea şi libertatea.Dar Domnul Hristos ne spune,că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori.Dacă nu mărturisim,ne aşteaptă o veşnicie îngrozitoare,chinuitoare în focul cel veşnic.

Pentru că DE MOARTEA TRUPEASCA,DE JUDECATA SI VESNICIE NU PUTEM SCAPA.

Teama de această moarte trupească este o mare greşeală.Murim în câteva clipe,dar ce urmează este mai important.Cum ne ia moartea?Unde ne duce?Iar dacă pentru orice cuvânt în plus vom da răspuns,cu atât mai mult pentru orice cuvânt ruşinos,şi „cu atât mai mult,pentru orice cuvânt ucigător de suflet”,spune părintele Arsenie Papacioc.DACA MARTURISIM SUNTEM VII DUHOVNICESTE SI-N ACEASTA VIATA SI IN VIATA VESNICA.

Iar DACA NU MARTURISIM,este o suferinţă teribilă,SE INDEPARTEAZA HARUL DUHULUI SFANT DE LA NOI SI SUNTEM MORTI DUHOVNICESTE IN ACESTA VIATA,iar după Judecata Înfricoşată,vom merge în chinurile cele veşnice.

Cine va putea să spună la Înfricoşata Judecată că n-a ştiut?

Dacă n-a ştiut,de ce n-a întrebat,de ce nu s-a informat?Cât timp am pierdut şi câte lucruri deşarte am căutat,am citit şi am aflat în această viaţă?     Hristos ne-a spus tot ce ne este necesar pentru mântuire.   Dar iată ce este mai înfricoşător între toate temeiurile de frică pentru cei care,în viaţa aceasta,nu se tem de păcat şi se ruşinează să mărturisească.

Ne spune Domnul Hristos:"Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele,în neamul acesta desfrânat şi păcătos,şi Fiul Omului Se va ruşina de el,când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri (Marcu 8, 38).„Luaţi aminte,voi toţi,care aveţi credinţă:nu vă bizuiţi prea mult pe mila lui Dumnezeu!

Cu adevărat,MILA LUI DUMNEZEU SE REVARSA NUMAI IN VIATA ACEASTA PESTE HULITORII CARE NU SE CAIESC,iar la înfricoşata Judecată,DREPTATEA VA LUA LOCUL MILEI Luaţi aminte,voi toţi,cei care,cu fiecare zi,vă apropiaţi tot mai mult de moartea pe care n-o puteţi ocoli!Lu­aţi aminte,întipăriţi-vă în inimă aceste cuvinte.Nu le-a spus un vrăjmaş al vostru,ci Prietenul cel mai Bun.Aceleaşi buze Care,pe Cruce,au dat iertare duşmanilor,tot ele au rostit aceste cuvinte gro­zave,grozave,dar drepte.DE CEL CE SE RUSINEAZA DE HRISTOS IN ACEASTA LUME,SI HRISTOS SE VA RUSINA INAINTEA SFINTILOR INGERI.

Cu ce ai să te mândreşti,omule,dacă lui Hristos Îi va fi ruşine cu tineDacă ţi-e ruşine de Viaţă,înseamnă că te mândreşti cu moartea;Dacă ţi-e ruşine de Adevăr,înseamnă că te mândreşti cu minciuna;Dacă ţi-e ruşine cu Mila,te mândreşti cu facerea de rău;Dacă ţi-e ruşine cu Dreptatea,te mândreşti cu nedreptatea.Dacă ţi-e ruşine cu Patima de pe Cruce,înseamnă că te mândreşti cu închinarea la lume;Dacă ţi-e ruşine de Nemurire,te mândreşti cu stricăciunea şi cu mormântul!

Atunci,în faţa cui te vei ruşina de Hristos?În faţa unuia mai bun ca Hristos?Nu;pentru că nu există cineva mai bun ca Hristos.Atunci de bunăseamă te ruşinezi de Hristos,faţă de cineva mai mic decât Hristos.Îţi este ruşine de părintele tău în faţa unui şoarece,sau se ruşinează fiica de mama ei în faţa unei vulpi?Cum să te ruşinezi de Cel Bun în faţa celui rău,de Cel Preacurat în faţa celui necurat,de Cel Atotputernic în faţa neputinciosului,de Cel Înţelept în faţa nebunului?

DE CE SA TE RUSINEZI CU DOMNUL SLAVEI IN FATA UNUI NEAM CURVAR SI PACATOS?

Doar pentru că neamul acesta îţi joacă mereu înaintea ochilor,pe când Domnul nu Se vede?Pu­ţin,doar puţin mai este şi Hristos va apărea în slavă pe nori de îngeri,iar neamul acesta va dispărea dinaintea picioarelor Lui,ca praful pe care-l spulberă vântul.Cu adevărat,cu adevărat ai să te ruşinezi atunci,nu de Împăratul Slavei,ci de tine însuţi, omule;dar atunci nu-ţi va mai folosi la nimic ruşinea.Mai bine să-ţi fie ruşine acum,câtă vreme ruşinea îţi mai e bună la ceva!

Să-ţi fie ruşine de toate înaintea lui Hristos,iar nu de Hristos înaintea tuturor”.„De ce spune Domnul:de Mine şi de cuvintele Mele?Cine se ruşi­nează de Mine înseamnă:cine se îndoieşte de Dumnezeirea Mea,şi de Întruparea Mea din Preacurata Fecioară,de suferinţele Mele pe Cruce,şi de Învierea Mea,şi cine se ruşinează de puterea Mea pe pământ şi de dragostea Mea pentru păcătoşi

Cine se ruşinează de cuvintele Mele înseamnă: cui îi e ruşine de Evanghelie şi tăgădu­ieşte învăţătura Mea,sau cine îmi răstălmăceşte vorbele şi aduce,prin erezie,neodihnă şi lupte între credincioşi,sau cine se poartă cu obrăznicie faţă de dezvăluirile şi învăţăturile Mele,înlocuindu-le cu învăţături străine,sau cine le ascunde şi le trece sub tăcere în faţa puternicilor acestei lumi,acela se ruşinează de Mine şi se teme pentru sine însuşi.Cuvintele lui Hristos sunt testament dătă­tor de viaţă,aşa cum sunt şi Patimile Sale,şi Trupul şi Sângele Său.

Domnul nu-Şi desparte Cuvintele de Sine Însuşi,nu le dă mai puţi­nă însemnătate.Cuvântul Lui nu poate fi rupt de El.Cuvântul are tot atâta putere cât şi Persoana,pentru aceea le spune ucenicilor:Acum voi sunteţi curaţi,pentru cuvântul pe care vi l-am spus (Ioan 15, 3).

Hristos a curăţat prin Cuvântul Său suflete,a vindecat bolnavi,a izgonit duhurile rele,a înviat morţi.Cuvântul Lui e ziditor,curăţitor,de viaţă dătător.

De ce atunci să ne pară străin lucru,când ni se spune în Evanghelie:şi Cuvântul era la Dumnezeu (Ioan 1,1)?”„Mântuitorul numeşte neamul acesta desfrânat într-un înţeles mai larg,tot aşa cum profeţii din vechime numeau desfrânare în­chinarea la alţi dumnezei (Iezechiel 23, 37).

Oricine îşi lasă soţia şi îşi ia altă femeie este curvar;şi cine uită de Dumnezeul Cel Viu şi se închină lumii,este şi acela curvar.Cine lasă credinţa în Domnul ca să creadă în oameni,cine lasă iubirea lui Dumnezeu ca să iu­bească lucruri şi oameni,acela săvârşeşte desfrânare

.Pe scurt,ORICE PACAT,CARE DESPARTE SUFLETUL DE DUMNEZEU,LEGANDU-L DE VREUN LUCRU OARECARE,SAU DE VREUN OM,POATE FI NUMIT PE BUNA DREPTATE

 DESFRANARE,pentru că poartă toate însemnele preacurviei.Aşadar,cine se ruşinează de Hristos Domnul,Mirele inimii,în faţa unui ast­fel de neam desfrânat,e ca o mireasă care se ruşinează de mirele ei înaintea unei adunări de neruşinaţi

.DOMNUL NU VORBESTE DE UN NEAM PACATOS,CI DE UN NEAM DESFRANAT SI PACATOS.

De ce?

Ca să osândească şi mai mult desfrânarea.Sub cuvântul „desfrânare” se înţe­leg aici cele mai grele,cele mai înveninate,cele mai aducătoare de moarte păcate,care-l întorc cel mai adesea pe om,de la urmarea lui Hristos, de la lepădarea de sine, de la cruce şi de la naşterea din nou”.Iar pe cei care prigonesc pe mărturisitori,îi aşteaptă Judecata Înfricoşată,pentru că Dumnezeu răzbună moartea Sfinţilor Săi (Fac.4,11;Ps.78,11;Mt.23,35;Apoc.6,9-10;19,2).


Pr. Daniel de la Rarău

Boala care mântuiește orice suflet - Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                    

Sfîntul Efrem Sirul zice aşa:

„Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală şi să se roage neîncetat".
Numai atât.
Nu cere post, nu priveghere, nu plecare de genunchi, nu culcarea pe jos, nu mâncare, nu uscată mâncare, nu puţină mâncare, nu starea de toata noaptea, nu cere de la dânsul nimic, decît aceste două lucruri.
Orice bolnav care crede în Hristos şi are dreapta credinţă, atât trebuie să zică :
„Mulţumescu-Ţi Tie Doamne, că-mi dai suferinţă şi certare.
Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că mă iubeşti şi mă cerţi"; şi „DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-MĂ PE MINE, PĂCĂTOSUL".
Acestea se cer de la tot sufletul, fie bolnav, fie sănătos, dar de la bolnav numaidecât.
Dumnezeu ştie că trupul se smereşte prin boală şi nu mai trebuie să-l înfrânezi cu postul, cu asprimea, cu cutare; deja trupul este smerit, mai mult decât puterea lui de suferinţă.
Şi de aceea se cere osteneala duhului, rugăciunea.
De la aceasta nu-i scutit nimeni până la ultima suflare.
Ferice de cel ce rabdă boala cu mulţumire, că Dumnezeu, văzând
asta, îl vindecă fără doctori.
Cine mulţumeşte lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie.
Cea mai mare slujbă pentru cei bolnavi este Sfântul Maslu.
Dar nu foloseşte, dacă omul nu este spovedit. Deci, mai întâi spovediţi-vă de toate păcatele şi apoi faceţi Sfântul Maslu cu cel puţin trei preoţi.

 

— cu Isaia BC Berzunti

ADEVARUL SI MINCIUNA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

         Patru calatori plecat-au pe acelasi drum prin lume, Si-au ajuns la sfada multa, ne spun cartile batrane! FOCUL se sfadea cu APA, ADEVARUL cu MINCIUNA, Intre ei trona semeata si ranjind hidos, ranchiuna!
Dar satui de-atata vorba si scarbiti de-atata cearta, S-au oprit la o rascruce, hotarand sa se desparta, Unul mai falos le zice: “- Eeei, ce v-a gasit, poftim! Dar de-om vrea a-ne-intalni, cum o sa ne regasim? “ - Pe mine ma veti afla in tot timpul si-n tot locul, Unde fumul se inalta”, asa le graieste FOCUL, ADEVARUL SI MINCIUNA,
Patru calatori plecat-au pe acelasi drum prin lume, Si-au ajuns la sfada multa, ne spun cartile batrane! FOCUL se sfadea cu APA, ADEVARUL cu MINCIUNA, Intre ei trona semeata si ranjind hidos, ranchiuna!
Dar satui de-atata vorba si scarbiti de-atata cearta, S-au oprit la o rascruce, hotarand sa se desparta, Unul mai falos le zice: “- Eeei, ce v-a gasit, poftim! Dar de-om vrea a-ne-intalni , cum o sa ne regasim?
“ - Pe mine ma veti afla in tot timpul si-n tot locul, Unde fumul se inalta ", asa le graieste FOCUL, “ - In bordeie si in case unde veti vedea lumina, In amnare si in piatra si in orice zi senina!”
“ - Eu voi fi in orice susur de izvoare si de rauri, In cascade si in ploaia ce involbura parauri, Dimineata-n firul ierbii, eu voi roura si pleoapa!" Asa a grait semeata, susurandu-si vorba, APA !
“ - Eu voi fi pe tot pamantul , cat e soarele si luna, Ma gasiti oricum, oriunde!” a grait razand, MINCIUNA. “Si pe uliti, si-n bordeie, si-n palate si in piete, Si in sufletele celor invatati sa ma rasfete!
Stau in vorbe si in fapte, stau in cugete si-n carti, Stau in stiinta unor “genii”, ma-nsotesc cu regi si hoti, Ba, ma mai strecor voioasa si in suflet de ateu, Ii soptesc ca nu exista nici Hristos, nici Dumnezeu!
Ma desfat chiar si-n Biserici, stau pe limba la doi, trei, Care intra sa se-nchine, doara asa, din obicei! Ma strecor chiar si-n Altare, prin politici si arginti, Dar mai greu, caci slujitorii nu-s cu totii adormiti!
La tot omul mic sau mare, daca-s tineri sau sunt mosi, Mai ales in guvernare, unde-s marii mincinosi! Ii slujesc pe toti cu ravna si ii duc la tatal meu, Cel ce e amagitorul si dusman lui Dumnezeu!"
“ - Pe voi va gasesc mai lesne!” se-ntristeaza ADEVARUL, “ - Ca sa ma aflati pe mine trebuie-a grabi piciorul! Eu ades sunt alungat cu batjocuri si rusine, Tot la fel ca pe Golgota, cand scuipau cu toti pe Mine!
Oamenii acestei lumi, nu stiu cine-i Adevarul, Si lovesc cu toti tepusa ce le vatama piciorul, Toti simt lipsa Mea in case si in suflete si-n minte, Nu ma vad nici in durere, nici in lacrima fierbinte!
Si desi le sunt aproape, stau si plang pe-un laicer, Nu ma vad sau ma alunga! Insa ma gasiti in Cer! Sus in ceruri langa Domnul, locuiesc, iar pe Pamant, Mai cobor sa stau cu omul cercetat de Duhul Sfant!” “- In bordeie si in case unde veti vedea lumina”, In amnare si in piatra si in orice zi senina!”
“ - Eu voi fi in orice susur de izvoare si de rauri, In cascade si in ploaia ce involbura parauri, Dimineata-n firul ierbii, eu voi roura si pleoapa!” Asa a grait semeata, susurandu-si vorba, APA!
“ - Eu voi fi pe tot pamantul, cat e soarele si luna, Ma gasiti oricum, oriunde!” a grait razand, MINCIUNA, “ Si pe uliti, si-n bordeie, si-n palate si in piete, Si in sufletele celor invatati sa ma rasfete!

Stau in vorbe si in fapte, stau in cugete si-n carti, Stau in stiinta unor “geni”, ma-nsotesc cu regi si hoti, Ba, ma mai strecor voioasa si in suflet de ateu, Ii soptesc ca nu exista nici Hristos, nici Dumnezeu!
Ma desfat chiar si-n Biserici, stau pe limba la doi, trei, Care intra sa se-nchine, doara asa, din obicei! Ma strecor chiar si-n Altare, prin politici si arginti, Dar mai greu, caci slujitorii nu-s cu totii adormiti!
La tot omul mic sau mare, daca-s tineri sau sunt mosi, Mai ales in guvernare, unde-s marii mincinosi! Ii slujesc pe toti cu ravna si ii duc la tatal meu, Cel ce e amagitorul si dusman lui Dumnezeu!”
“ - Pe voi va gasesc mai lesne!” se-ntristeaza ADEVARUL, “ - Ca sa ma aflati pe mine trebuie-a grabi piciorul! Eu ades sunt alungat, cu batjocuri si rusine, Tot la fel ca pe Golgota, cand scuipau cu toti pe Mine!
Oamenii acestei lumi, nu stiu cine-i Adevarul, Si lovesc cu toti tepusa ce le vatama piciorul, Toti simt lipsa Mea in case si in suflete si-n minte, Nu ma vad nici in durere, nici in lacrima fierbinte!
Si desi le sunt aproape, stau si plang pe-un laicer, Nu ma vad sau ma alunga! Insa ma gasiti in Cer! Sus in ceruri langa Domnul, locuiesc, iar pe Pamant, Mai cobor sa stau cu omul cercetat de Duhul Sfant!”
Eliana Popa

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

" Şi nu numai pe cei ce grăiesc de rău, ci şi pe cei ce aud pe alţii grăind de rău, îi sfătuiesc să-şi astupe urechile şi să urmeze proorocului care zice : „Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit” (Ps. 100, 6).

Zi către vecinul tău : De ai pe cineva ca să-l lauzi şi să-l vorbeşti de bine, deschid urechile ca să primesc laudele, iar de voieşti să vorbeşti de rău, închid intrarea cuvintelor, căci nu sufăr să primesc gunoi şi noroi.

Ce dobândă primesc să ştiu că cutare este rău ?

Dimpotrivă, mare vătămare este lucrul acesta şi paguba cea mai de pe urmă.

Zi către vecinul tău : Să purtăm grijă de cele ale noastre, cum vom da seamă de greşalele noastre, iar iscodirea aceasta s-o folosim la viaţa noastră. Ce îndreptare şi iertare vom avea, când pe cele ale  noastre niciodată nu le luăm în minte, iar pe cele străine aşa cum dinadinsul le iscodim ? Şi dacă ar trece cineva şi s-ar uita în casa ta, cercetând cele dinlăuntru, face un lucru urât şi plin de ruşine, aşa şi cercetarea celor străine este un lucru al mojiciei celei mai de jos."

CE VOIESTI TU, CE VREA IUBIREA TA, DOAMNE, ACEEA VREAU SI EU!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Sfantul Parinte Nectarie din Eghina ne indeamna asa: "Ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mandri, pe cand, pe cei smeriti cu inima, ii iubeste si ii cerceteaza." Sfantul Parinte Isaac Sirul spune asa: "Prin BOTEZ primim iertarea pacatelor in dar, fiind nevoie numai de credinta, pe cand in POCAINTA, pentru iertarea pacatelor de dupa Botez, ni se cer "osteneli si necazuri si intristari si strapungeri si lacrimi si plans vreme indelungata" si apoi primim iertarea”. 

Cat de minunat ne vorbeste Sfantul Parinte Porfirie Kavsokalivitul: “Sa va rugati sa va descopere Dumnezeu „cele nearatate", fiindca, multe sunt cele pe care nu le stim. Sa-i spuneti lui Hristos: „Ce voieşti Tu, ce vrea iubirea Ta, Doamne, aceea vreau si eu!" El o sa va indrume, la El sa va indreptati privirea”. Iar Sfantul Gavriil cel Nebun pentru Hristos zice: "Nu e deloc uşor sa vezi chipul lui Dumnezeu in cei care te ocarasc si care se manifesta ca niste fiare. Dar cu atat mai mult trebuie compatimiti, fiindca, sufletul lor e desfigurat, poate fara a mai putea fi refacut vreodata, sfarsind in chinuri vesnice. Cat de greu e acest lucru: sa-si iubeasca cineva vrajmasii!”

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua si in tot lucrul tau! Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! Har si pace sufletului tau! 

                                                                                                                   Amin si Aliluia!

                                                                                                                  Preot Ioan

DA, ȘI CELĂLALT A GREȘIT, DAR ȘI EU AM GREȘIT...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Într-adevăr, fiecare am făcut greșeli în viață, iar greșelile pe care le-am făcut ne revin în minte și provoacă traume psihologice. Lucrul acesta trebuie să se vindece. Biserica este un spital, iar părinții duhovnicești trebuie să fie ca niște medici – nu trebuie doar să pună un diagnostic despre ce boala este, ci să spună și cum se vindecă.

Pe mine m-a învățat Sfântul Sofronie cum toate lucrurile acestea psihologice devin duhovnicești. În general, traumele acestea psihologice rămân în noi pentru că avem gânduri și ne amintim despre ele: „Ce rău mi-a făcut omul cutare”, și ne gândim la asta. Și de multe ori îi judecăm, îi acuzăm pe ceilalți. Știți, există și un joc, un adevărat joc între dragoste și ură: deci, cu cât iubești mai mult, cu atât mai mult această dragoste se va întoarce în ură față de acel om.

Deci, Sfântul Sofronie îmi spunea: „Atunci când avem traume psihologice din trecut, ele rămân în noi atâta timp cât considerăm că celălalt este de vină și încontinuu îl învinovățim; atunci când punem în noi un gând de prihănire de sine și spunem: «Da, și celălalt a greșit, dar și eu am greșit» și văd care îmi sunt propriile mele greșeli și încep să plâng, încep pocăința și plânsul, atunci această problemă psihologică intră pe un făgaș duhovnicesc”.

Vă amintiți din Sfânta Scriptură parcursul poporului evreu din Egipt către Pământul Făgăduinței? A însetat, voia să bea apă, au găsit acel lac de la Mera și au vrut să bea, dar apa era amară. Atunci Moise cu toiagul a făcut semnul crucii asupra apei, și apa amară a devenit apă dulce și au putut să bea. Așadar, atunci când alungăm gândurile rele, gândurile agresive și punem un gând bun („nu contează, și eu am fost de vină”, „nu mă iubește acela, dar mă iubește Dumnezeu și mă îndrept către Dumnezeu și cer de la El dragoste”), atunci această problemă psihologică devine o trăire duhovnicească.

Și atunci când cineva dobândește dragostea lui Dumnezeu, atunci nu îl mai preocupă falsele iubiri.

ÎPS Hierotheos Vlachos

HALLOWEEN-UL, NU ESTE UN AMUZAMENT, CI O CAPCANA A IADULUI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

        Hallowenul, este o veche sarbatoare pagana de origine americana, fiind dedicata fantomelor si vrajitoarelor care antreneaza participantii intr-un scenariu simbolic si astfel copii devin "slujitori ai diavolului". Denumirea de Haloween este de fapt Hell win win, adica: IADUL VA INVINGE! Indiferent de ceea ce crezi despre Halloween, vreau sa stii, ca aceasta este cea mai mare zi satanica. Anton Lavey fondatorul bisericii sataniste a afirmat: „Ma bucur ca parintii isi lasa copii sa-l serbeze pe diavol, cel putin o data pe an”. Scrie in Vechiul Testament (Iesirea22:18) ca vrajitoarele erau omorate cu pietre: "Pe vrajitori sa nu-i lasati sa traiasca", iar acum parintii isi lasa copii sa se imbrace in vrajitoare, schelete de morti, sa-si puna coarne in cap". Aceasta sarbatoare il manie tare pe Dumnezeu fiindca ne duce cu gandul la moarte, nu la viata, fiindca, ce amestec are LUMINA CU INTUNERICUL? Cand copii se deghizeaza si se mascheaza, il manie pe Dumnezeu, fiindca este o aplecare spre hidos, spre chipul diavolului. Dragi parinti, educati-va copiii vostri in credinta crestin ortodoxa, aratandu-le primejdia ce bate la usa inimii lor, prin aceasta SARBATOARE DIABOLOCA: HALLOWEEN.

Paziti-va copiii ca pe lumina ochilor! 

Nu ii încurajati sa participe la petreceri inchinate intunericului ! 

Nu e o joaca, desi, asa pare! Asadar, aveti mare grija cum va cresteti copiii vostri!

 Zice poetul Vasile Militaru:

 “Pe copil sa-l, tii in fraie, 

De vrei om la toti sa placa, 

Nu-lasa orice sa spuna, 

Nu-l lasa orice sa faca, 

DIN ACELASI LEMN SE SCOATE, 

ORI ICOANA, ORI MACIUCA!" 

                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan 

FRICA DE DUMNEZEU ... INCEPUTUL INTELEPCIUNII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

. 

         🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, ne spune asa: "Este esential sa citim Sfanta Evanghelie, cu care nu se poate compara nici-o alta carte. Apoi, viata noastra va fi construita pe Cuvantul lui Dumnezeu. Si vom incepe sa ne gandim si sa luam decizii in spiritul poruncilor divine. Cat este de frumos atunci cand cineva incepe sa gandeasca asemenea Creatorului acestei lumi!". De mare folos ne este cititul din Biblie, atunci cand pasim pe CALEA MANTUIRII. Principal este ca pe “Calea mantuirii” sa ne mustram pe noi insine. 

Aceasta consta in a ne mustra totdeauna sufletul, zicandu-i: “Adu-ti aminte ca va trebui sa stai inaintea lui Dumnezeu si vei da socoteala de toate FAPTELE, VORBELE si GANDURILE neconforme cu voia lui!” Daca ne vom mentine mustrarea de sine, vom dobandi FRICA DE DUMNEZEU, care este INCEPUTUL INTELEPCIUNII!

                                                                                                           Amin si Aliluia!

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!

                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ovidiu Florin

30 martie 2014  · 

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.(T.D.) 

Semănaţi Cuvântul Sfânt

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ovidiu Florin
13 octombrie 2013

Semănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!

Tot ce-ai semănat plângând
încolţi-va luminând,
tot ce-n lacrimi ai udat
răsări-va minunat
şi va creşte rod plăcut,
precum te-ai rugat şi-ai vrut;
– ce-i cu lacrimă udat
e-n veci binecuvântat.

Tot ce-ai răsădit uşor
va fi pleavă fără spor,
tot ce nu-i udat cu plâns
se usucă-n câmp nestrâns
şi se pierde-n sus şi-n jos,
fără urmă şi folos;
– tot ce nu-i cu jertfă dat
nu-i nici binecuvântat.

Tot ce e muncit cu-amar
creşte grâu şi vin, şi har,
tot ce e păstrat cu greu
va rodi lui Dumnezeu
şi va fi cules în cânt,
pentru preţul cel mai sfânt;
– ce-i cu Domnul adunat
e-n veci binecuvântat.

Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

IISUSE, IISUSE, FIUL LUI DUMNEZEU...MILUIESTE NE PE NOI PĂCĂTOSII!

"Copiii mei, vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu încetați a spune rugăciunea Hristosului nostru, nici măcar pentru un moment.

Buzele voastre trebuie să murmure încontinuu numele Iisus care-l distruge pe diavol și toate comploturile lui.

 Strigați neîncetat la Hristosul nostru și de îndată El se va grăbi din toată inima să ne ajute. Așa precum fierul nu poate fi apucat și nici măcar nu te poți apropia de el atunci când este înroșit, același lucru se întâmplă cu sufletul celui care se roagă lui Hristos cu fervoare.

Rugăciunea trebuie spusă cu intesitate; rugându-te în acest fel vei rămâne invulnerabil din toate părțile. Atunci când vă aflați într-o stare care predomină gândurile pătimașe, reluați rugăciunea cu râvnă și perseverență și de îndată veți afla ușurare. Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"

************************************************************************

Ortodoxia a mers intotdeauna pe calea cea imparateasca a Evangheliei, a pastrat duhul autentic al crestinismului inaintea misticismului intunecat al ereziilor apusene, al cezaro-papismului, al aversiunii latinilor si al rationalismului protestant subiectivist. Permanent, ea a tinut masura si armonia, n-a gresit, pentru ca Sfintii Parinti erau miscati si indrumati duhovniceste de Duhul Sfant. S-o propovaduim cu eroism si vitejie, ca niste fii adevarati ai marilor ei eroi. Ortodoxie minunata, mireasa insangerata a lui Hristos, niciodata nu ne vom lepada de tine noi, nevrednicii, si daca o vor cere situatia si timpurile, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange. Staretul Efrem Filotheitul Despre Staretul Efrem, fiu duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul de la Muntele Athos, Mitropolitul Hieroteos Vlahos spunea urmatoarele: "L-am cunoscut pe Staretul Efrem in Sfantul Munte, pe vremea cand se nevoia la Nea Skiti, si pastrez intens in amintirea inimii mele imaginea ascetului inflacarat ce avea pomenirea neincetata a lui Dumnezeu si insuflare duhovniceasca. Este vorba de un ascet care a trait practic viata duhovniceasca si a cunoscut din experienta ce sunt patimile si cum se depasesc, ce este comuniunea cu Dumnezeu si cum poate cineva sa o dobandeasca".

(Avva  Efrem Filotheitul - Comori Duhovnicești)

...CEL CE SE TEME DE PACAT SE SMERESTE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

               

 
               

Bucuria mea, Sfintitul Parinte, Filothei Zervakos ne invata asa: "Credinta il duce pe om la frica. Care frica? FRICA DE PACAT! Omul se teme sa nu-L supere pe Dumnezeu. Cel ce se teme, se smereste. Si smeritul are pe Duhul Sfant in el." Sfantul Parinte, Inokentie de Kamceatka ne indeamna asa: "Trupul si Sangele lui Iisus Hristos (Sfanta Impartasanie), reprezinta Taina lasata noua de Insusi Hristos pentru sfintirea noastra. Cine n-ar dori sa se impartaseasca de o astfel de Sfintenie? Asa ca, NU TE LENEVI SA TE APROPII DE SFANTUL POTIR AL VIETII, al nemuririi, al iubirii si al Sfinteniei, dar, apropie-te de el cu frica de Dumnezeu si cu credinta." Sfintitul Parinte, Iustin Miron spune asa: "Prin credinta poti sa intorci totul in favoarea ta. RAUL VINE NUMAI DIN INTERIOR. Raul exterior nu poate sa te afecteze decat daca are corespondent din interior." Cat despre cei care sunt atei, Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul, zice: "Nu ratiunea este potrivnica credintei, ci inima destrabalata". Dumnezeu sa-i ierte si sa-i aduca la cunostiinta Adevarului!

Asadar, ma rog lui Dumnezeu sa te binecuvanteze, umplandu-ti sufletul de: CREDINTA (credinta crestin ortodoxa), NADEJDE (nadejde in purtarea de grija a lui Dumnezeu) si DRAGOSTE (dragoste pentru Dumnezeu, pentru aproapele si pentru vrajmasii tai). Amin si Aliluia!
                                                                                                                        Preot Ioan .

Îţi mulţumesc ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Îţi mulţumesc pentru astăzi, pentru ieri şi pentru mâine.
Pentru anii ce-au trecut, pentru că te înduri de mine.
Îţi mulţumesc pentru cei dragi, cei de-acasă
Pentru că-i iubeşti, pentru hrana ce le-o pui pe masă.

Îţi mulţumesc pentru schimbarea ce-ai lucrat-o în mine
Dintr-un egoist făcuta-i om plin de iubire.
Îţi mulţumesc pentru Cuvânt, pentru credinţă
Îţi mulţumesc pentru iubire, pentru grijă, pentru cruce

Pentru nopţile când doar şoapta Ta somnul mi-l aduce.
Îţi mulţumesc pentru puterea de a fi ca Tine
Pentru Duhul Tău ce îmi şopteşte „nu te-ndoi de Mine”.
Îţi mulţumesc pentru momente grele, în care

Doar prezenţa Ta îmi ţine inima tare.
Îţi mulţumesc pentru probleme multe, când
Le iei şi le rezolvi Tu, toate rând pe rând.
Îţi mulţumesc pentru acea zi, „o ştii Tu care”,

Când fără Tine n-aş mai fi rămas pe cale.
Îţi mulţumesc pentru atâtea, Domnul meu,
Doar Tu şi cu ai Tăi aţi stat cu mine în greu.
Îţi mulţumesc că inimile nu ne sunt de piatră

Că încă ne putem strânge laolaltă.
Îţi mulţumesc şi pentru geamul mic prin care
În fiecare dimineaţă primesc porţia de soare.
Îţi mulţumesc, Iisuse drag, că îmi pui în inimă cuvinte,

Cu care să Te laud Scumpul meu Părinte.
Şi pentru câte n-ar mai fi să-Ţi mulţumesc, o Doamne,
Oricât aş vrea nu pot, Tu le cunoşti pe toate.

CUVÂNT DE NĂDEJDE CELOR FĂRĂ DE NĂDEJDE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Ioan Danci

Sf. Ioan Iacob

Trăim în veacul cel mai de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire.

Astăzi mulţi dintre credincioşi ajung la deznădăjduire, din cauza lipsei de povăţuitor, căci “a lipsit cel cuvios” (cum zice Psalmistul).

Mai dureros însă este că boala deznădejdii se strecoară şi în inima celor cari au îmbrăcat “haina mântuirii”, ba chiar si la unii din clerici.

Îndoiala pentru mântuirea sufletului se vede astăzi la mulţi creştini şi nu numai la cei robiţi de patimi sau străini de Biserică, ci şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu râvnă pentru adevărul sfânt.

Ei văd stricăciunea dimprejurul lor, văd apoi lipsa cea mare de povăţuitori, uneori văd şi lipsa de credinţă la “cei din sfeşnic” (care trebuie să lumineze) şi pentru asta se împuţinează la suflet bieţii creştini şi unii se deznădăjduiesc.

Cei cari îmbrăţişează viaţa monahală sunt mai adăpostiţi de valurile lumeşti, dar şi ei văd lipsa de spor duhovnicesc şi pentru asta îi cuprinde un fel de îndoială pentru mântuire, slăbănogindu-se la suflet.

Prin aceste rânduri, eu nu caut să judec nici să osândesc pe cei cari au îndoială pentru mântuirea lor, ci mă silesc ca să le pun la îndemână un “tonic” (adică o doctorie întăritoare pentru suflet).

Fraţilor, la începutul lumii nu era nici moarte pe pământ, nici boală între oameni şi nici amarul scârbelor şi al necazurilor. Era deplină fericire. Însă prin obrăznicia strămoşilor noştri (Adam şi Eva) s-a făcut duşmănie între oameni şi Dumnezeu: s-a depărtat fericirea.

Atunci a venit şi moartea pe pământ, s-au ivit şi boli între oameni şi toate necazurile cari urmează până azi.

Timp de 50 de veacuri (aproape 5000 de ani), adică de la căderea lui Adam şi până la venirea Domnului, toţi oamenii mergeau după moarte la întunericul din iad, fie că erau drepţi, fie că erau păcătoşi, toţi la întunecare se sălăşuiau. Nimeni nu era în stare să-i scoată, nici credinţa lui Avraam, nici bunătăţile proorocilor şi ale drepţilor nu puteau acoperi paguba păcatului strămoşesc.

Jertfele care se aduceau lui Dumnezeu pentru păcate, nu erau în stare să răscumpere sufletele de la moarte. Osânda pe care a rostit-o Dumnezeu după greşeala lui Adam era: moartea veşnică pentru toţi oamenii.

După izgonirea strămoşilor din rai, porţile fericirii s-au închis pentru totdeauna. Moartea şi iadul îi înghiţea pe toţi.

Trebuia ca omul să biruiască singur moartea, după cum el singur şi-a câştigat-o. Aşa s-ar fi cuvenit. Dar bietul om a ajuns rob al păcatului şi nu mai putea scăpa din ghiarele morţii. Numai cel străin de păcate putea să biruiască moartea şi să scoată pe om din legături. Însă toţi cei din Adam erau sub vina păcatului, toţi purtau pecetea osândirii strămoşilor, ca nişte robi ai morţii.

Dreptatea dumnezeiască cerea o jertfă fără prihană care să preţuiască atât cât preţuieşte viaţa tuturor oamenilor. Nimeni dintre oameni nu putea plăti preţul răscumpărării, chiar dacă ar fi avut toate bunătăţile. Pentru asta s-a pogorât Domnul la noi, s-a îmbrăcat în trup omenesc şi ne-a scos din robia morţii veşnice şi din legăturile blestemului. Fiecare dintre noi ştie toate acestea, dar eu le amintesc aici ca să vedeţi că bunătăţile oamenilor n-au fost în stare să dezlege blestemul cel vechi şi nici să izbăvească sufletele.

Îndreptarea noastră şi izbăvirea de osândă am dobândit-o prin jertfa cea de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos.

Deci, după cum n-au putut să scape de osândă toţi aleşii lui Dumnezeu din legea veche, cu toate bunătăţile lor, tot aşa nici noi cei de azi nu putem să ne mântuim prin faptele noastre, fără darul lui Dumnezeu. Întâi este sfântul dar şi pe urmă faptele noastre, care ajută la mântuire. Aceasta o spun din cauză că sunt mulţi dintre creştini şi mai ales dintre monahi, cari se bazează mai mult pe faptele lor şi mai puţin preţuiesc darul lui Dumnezeu. Când unii ca aceştia pătimesc vreo alunecare la patimi, sau când slăbesc cu trupul şi nu mai pot împlini faptele cele bune sau nevoinţele lor obişnuite, atunci se deznădăjduiesc de mântuire. Căci nădejea lor era la nevoinţele şi la bunătăţile lor, iar nu la mila lui Dumnezeu. Pentru ei, când s-a terminat voinicia trupului sau când au suferit vreo alunecare în păcate mari, atunci s-a terminat şi cu mântuirea (după socoteala lor). Fraţilor şi surorilor, cari vă îndoiţi de mântuire, să vă întăriţi bine în minte că:

De-ar face omul toate bunătăţile şi chiar de s-ar da şi la moarte pentru apărarea dreptăţii, însă fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire. “A Domnului este mântuirea şi peste norodul Său binecuvântarea Sa” (cum zice Proorocul David în Psalmi).

Şi iarăşi: De-ar săvârşi cineva toate răutăţile din lume, însă dacă nu-şi pierde nădejdea în Dumnezeu şi dacă aleargă la pocăinţă tot se mântuieşte.

“Deşartă este mântuirea omului” zice Psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică fără ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite păcate şi se răneşte de ele. Deci noi singuri, oricâte bunătăţi şi oricâte nevoinţe am face, nu suntem în stare să ne vindecăm şi să dobândim nevinovăţia. Darul lui Dumnezeu împlineşte toate lipsurile noastre şi ne vindecă spre mântuire.

Nimeni dintre drept credincioşii creştini să nu se împuţineze la suflet încât să zică sau să cugete că nu mai este mântuire pentru el. Împuţinarea aceasta a sufletului şi îndoiala pentru mântuire vine de la vrăjmaş. Şarpele care a îndemnat odinioară pe strămoşi să mănânce din rodul oprit şi nu vor muri niciodată, acum şi-a schimbat glasul şi le şopteşte la mulţi, zicând:

“Zadarnic mâncaţi pâinea vieţii” căci “nu mai este mântuire pentru voi!” Auziţi ce glas înşelător răsună astăzi? Sf. Prooroc David pricepea glasul acesta, pentru aceasta zice la Psalmul 3.2: “Mulţi zic sufletului meu: nu este mântuire întru Dumnezeul lui!” Dar el se întărea cu nădejdea în Dumnezeu, zicând: “Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu” (Psalmul 41). Şi aceste cuvinte Proorocul le rosteşte de mai multe ori, arătând cu asta primejdia care vine din deznădejde. Citiţi cu băgare de seamă la Psaltire şi veţi vedea cât de întărit este împăratul David cu nădejdea mântuirii. El nu era nici botezat şi nici bucuria Învierii Domnului n-a cunoscut-o arătat, (ci numai în chip tainic), dar nădejdea mântuirii răsună în toţi psalmii lui. Afară de asta nici el n-a fost scutit de rănile păcatului, ba încă a pătimit cele mai grele răni (din preacurvie şi din ucidere). Dar nădejdea lui nu s-a împuţinat şi pentru asta s-a mântuit şi s-a sfinţit.

Socotiţi apoi că tâlharul cel credincios era în gura morţii cu sufletul împovărat de rele, dar nădejdea lui a rămas neclintită până la urmă. Căci de n-ar fi avut nădejde, atunci n-ar fi îndrăznit să zică: “Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”

Cât de dureros este să vezi că mulţi din cei ce s-au îmbrăcat întru Hristos prin taina Sfântului Botez şi se împărtăşesc cu Pâinea Vieţii (adică cu Trupul Domnului), cu alte cuvinte când vezi pe cei chemaţi să moştenească împărăţia cerurilor că se deznădăjduiesc de mântuire! Mare durere pentru Sfânta Biserică, maica nostră duhovnicească, care se sileşte ca pe toţi să ne mântuiască!

Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător, precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepdarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre (căci prin ele am supărat pe Bunul Dumnezeu), dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mântuire.

Obiceiul vrăjmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de către tine şi nu te mai socoteşte între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii (cum spune la Sf. Evanghelie) şi nu vei rămâne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sf. Prooroc David, zicând: “Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu, de cine mă voi teme?” şi apoi zi: “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”

CÂND N-OI MAI FI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Preot Sorin Croitoru

Când n-oi mai fi, căci toți ne ducem,

O moarte are fiecare,

Iar viața asta ne-a fost dată

Să fim cu gândul la “plecare”,

Când n-oi mai fi, căci bătrânețea

Sau bolile mă vor învinge

Ori poate vreun război sau crimă

În groapa mea mă vor împinge,

Când n-oi mai fi în lumea asta,

Fiind trecut în veșnicie,

Vă rog să vă rugați la Domnul

Ca milă să-mi arate mie.

Vă rog să-I cereți câteodată,

Citind din versurile mele,

Vă rog să-I cereți să mă scoată,

De-oi fi în chinurile grele.

Și cum ne e cu neputință

Să știm ce vine după moarte,

Vă rog din inimă să-I cereți

Cu El în Rai să-mi facă parte!

Iar de voi deja acolo,

Văzându-vă milostivirea,

Vă voi trimite-n vis lumină

Ca să vă răsplătesc iubirea,

Dar dacă însă – să nu fie! –

Mă voi afla în chinuri multe,

Rugați-vă să ies din ele

Și Domnul poate-o să v-asculte,

Iar eu ieșind prin mila voastră,

Voi coborî în pâlpâirea

Luminii candelei aprinse

Ca să vă răsplătesc iubirea

Și îi voi cere Maicii Sfinte

Să facă ce-ați făcut cu mine,

Să mijlocească la Stăpânul,

Cu vorbe blânde și blajine

Pentru a voastră mântuire,

Căci grea e, dragii mei, o moarte

Ce nu aduce fericire,

Ci numai gemete deșarte..

Un copil de ..Dumnezeu...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Ce-am făcut să  merit Doamne. .

Dragostea ce-mi dăruiești..?

Dintre toți  si dintre toate..

Tu...pe mine m-ai ales..

Eu ..lipsitul ..golul..slabul..

În a face fapte bune...

Eu sunt Doamne... păcătosul. .

Care vin acum la Tine...

Să  te intreb ..Iisuse Doamne..

Oare Doamne ... merit eu...

Să  conduc spre veșnicie.. 

Turma dată...Tatăl  meu?

M-ai ales dintre atâția. .

Să conduc spre mal..,,barcuta"..

Si mi-ai dat în mână  ...crucea..

Să pornesc inspre Golgota..

Doamne...stiu că  fără  Tine..

Sunt nimic..nimic nu pot..

Te rog să fi lângă  mine...

,,Barca" la liman să scot..

Când  veni-vor valuri grele..

Si furtunile-or lovi...

Doamne...să  stai lângă  mine. .

Doar așa  voi birui..

Ce-am făcut  să merit... Doamne. .

Dragostea ce-mi daruiesti?

Întreba cu ochii in lacrimi..

,,Un copil de Dumnezeu. .."

Maria Pintican...

UNUL DIN CĂLUGĂRI A AUZIT-O PE MAICA DOMNULUI SPUNÂND

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 
                                     

"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul să mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă"... (Starețul Efrem Vatopedinul, Cuvânt din Sfântul Munte Athos )


"Nu uitați să vă rugați, nu uitați să chemați numele lui Hristos, nu uitați, în necazurile pe care le aveți, să priviți fața Maicii Domnului și să o simțiți pe Maica Domnului ca pe mama voastră adevărată, iar aceasta va veni să vă ajute, să vă mângâie, să fie alături de voi.
Unul din călugării aghioriții, care a văzut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunând:
"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă".
Mă rog ca dintre cei pe care Maica Domnului îi mângâie și cărora le stă alături să fiți și voi.
Amin."
În imagine avem icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, "Lacutischita" de la Schitul romanesc Lacu, din Sfântul Munte Athos... primiți binecuvântarea ei.

Avva Antonie..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Când te întorci cu mulţumire spre aşternutul tău, aducându-ți aminte de binefacerile şi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi umplându-te de întelegerea cea bună, te vei veseli şi mai mult, iar somnul trupului tău se va face tresvie a sufletului şi închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul şi puterea o adânc simţită slavă Dumnezeului a toate. 

Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulţumire cumpăneşte mai mult decât toată jertfa cea de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin."

                                                                                                                              Avva Antonie

De ce ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Privesc și parcă nici nu-mi pasă,
La oamenii ce n-au nimic,
Târziu observ că n-au pe masă
Decât un colț de pâine ,mic.

Puțină apă, în rest …tristețe,
În gânduri cufundați adânc,
La ce-or gândi sărmanii oameni ?
Au ei destule într-un gând.

Eu n-am onoarea să fac parte
Din gândurile lor curate.
Ce am făcut să merit asta ?
Aaaaa, am uitat , am stat deoparte !

De ce mi’s ochii plini de lacrimi ?
De ce simt că mă prăbușesc?
De ce nu am nici o putere?
De ce , de ce ma răscolesc?

 
Cine- i de vină pentru starea
În care-acestia au ajuns?
Au doară n-o purtăm cu toții,
De ce la ei, e doar apus ?

Cum astăzi nu pot să-mi răspund,
Ce as putea să spun atunci ,
Când mă vei întreba Tu blând,
De ce n-am vrut să te ajut ?

O să mă fac că nu-nțeleg?
N-am cum, fiindcă știu prea bine,
Că Tu erai în fiecare,
Din cei ce au venit la mine !

Elena V.