Privesc și parcă nici nu-mi pasă,
La oamenii ce n-au nimic,
Târziu observ că n-au pe masă
Decât un colț de pâine ,mic.
Puțină apă, în rest …tristețe,
În gânduri cufundați adânc,
La ce-or gândi sărmanii oameni ?
Au ei destule într-un gând.
Eu n-am onoarea să fac parte
Din gândurile lor curate.
Ce am făcut să merit asta ?
Aaaaa, am uitat , am stat deoparte !
De ce mi’s ochii plini de lacrimi ?
De ce simt că mă prăbușesc?
De ce nu am nici o putere?
De ce , de ce ma răscolesc?
Cine- i de vină pentru starea
În care-acestia au ajuns?
Au doară n-o purtăm cu toții,
De ce la ei, e doar apus ?
Cum astăzi nu pot să-mi răspund,
Ce as putea să spun atunci ,
Când mă vei întreba Tu blând,
De ce n-am vrut să te ajut ?
O să mă fac că nu-nțeleg?
N-am cum, fiindcă știu prea bine,
Că Tu erai în fiecare,
Din cei ce au venit la mine !
Elena V.
