O, SFÂNT COLIND...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

O,Sfânt Colind,colind frumos,cu câtă bucurie
Ne-aduci în inimi pe Hristos,cât nimenea nu ştie,
Tu umpli sufletul de dor,de pace şi lumină
Colind divin şi călător din noaptea cea senină.

O,Sfânt colind,colind curat,venit din depărtare
Prin versul tău cel minunat,ne-aduci o veste mare,
Că într-o iesle-n frig şi ger,Iisus Hristos Mesia
Coboară astăzi pe pământ,precum e Profeţia.

O,Sfânt colind,colind dorit de mii de inimioare
Azi de copii mai eşti iubit,frumoasă sărbătoare,
Doar ei azi mai doresc crăciun,frumoasa lor poveste
În care Tu Iisuse drag,vii să Te naşti în iesle.

O,Sfânt colind,revarsă-ţi iar fiorul de-altădată
Şi-n tinda ninsă fără far,cu inima curată,
Prin glasurile de copii ce vin s-aducă vestea
Cu Îngerii din ceruri mii,să-nconjurăm azi ieslea...

                                                               Amin

Text: Nicu Fasolă 

Cei Patru Magi...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

        Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitorul. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitorul, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitorul, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

Poți să ai un milion de lumânări, nu-ți ajută nimic la moarte

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

       Un om, creștin bun în sat la voi, care nu înjură, nu fură, nu fumează, duce viață curată cu soția, postește toate sfintele posturi, lunea, miercurea și vinerea; merge la biserică regulat, crește copiii în frica Domnului, acela este o lumină pentru tot satul. Măi, pe cutare nu l-ai văzut niciodată în crâșmă, nu l-ai auzit vreodată înjurând, l-ai văzut totdeauna la biserica, ai văzut copiii lui cum se închină, ai văzut că-i milostiv, ai văzut că postește sfintele posturi, merge la mărturisiri cât mai des, este o lumină pentru tot satul. Asta-i lumina. Faptele bune.

Poți să ai un milion de lumânari, nu-ți ajută nimic la moarte. Cine le-a aprins lumânarea la cei care au murit pe front ? Iată lumina: dacă au avut fapte bune, aceea-i lumina.

Lumânarea este un simbol. Dacă o aprinzi este bine, dacă nu poți, nu-i nimic. Faptele bune merg cu noi, nu lumânarea.

Nu-i o primejdie dacă ai murit fără lumânare, este primejdie dacă ai murit nespovedit, neîmpărtășit.

                                                                                                                   Parintele Cleopa Ilie

Parintele Rafail Noica (“Cultura duhului“):

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

“Scrisoare catre un Arhiereu“

“Iubite Preasfințite Părinte, blagosloviți.

Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fețele bisericești”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ’50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz“ (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi“ (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28).

Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce” (Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt “moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se“, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului“ (Ier. 12, 5)? – “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6).

Iubite Preasfințite Părinte, mă rog Domnului să vă împărtășească în inimă ce este în sufletul meu, făcând și scriind acestea, ca nu numai să nu vă întristez, ci, poate chiar, oarecum, să vă și aducă bucurie. […]

Domnul să ne lumineze în toată vremea să facem ce este drept înaintea Lui. Iar acum că îmbătrânim, El Însuși să ne învețe să facem precum pe Petru l-a povățuit ce să facă, “când va îmbătrâni” el (Ioan 21, 18). […]”

(in: Ieromonahul Rafail Noica, “Cultura Duhului”, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002)

Rugăciune

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Doamne, miluieste!„Milostiveşte-Te, Doamne al meu, de starea mea cea nenorocită în care am căzut lipsindu-mă de harul Tău şi iarăşi sălăşluieşte în mine harul Tău. Cu duh stăpânitor (Ps. 50, 13), cu Duhul puterii Tale întăreşte-mă, ca să pot sta împotrivă ispitelor aduse de către diavol şi ispitelor ce odrăslesc din firea mea căzută. Trimite-mi Duhul întregii înţelepciuni, ca să mă ridic din starea de nebunie întru care mă aflu şi să îndreptez paşii obiceiurilor mele. Dăruieşte-mi Duhul temerii Tale, ca să mă tem de Tine, cum se cuvine făpturii celei cu totul neputincioase a se teme de Marele Dumnezeu, Făcătorul său, ca având evlavie către Tine să păzesc cu sfinţenie poruncile Tale. Sădeşte în inima mea dragostea către Tine, ca mai mult să nu mă despart de Tine, să nu fiu tras cu tragere nebiruită către păcatul cel urât. Pacea Ta dăruieşte-mi, ca aceasta să păzească întru nestricată linişte sufletul meu, să nu îngăduie cugetelor mele a rătăci prin lume fără de trebuinţă, spre vătămarea mea, spre tulburarea mea, ca să le adune întru vedere de sine şi din aceasta să le înalţe la scaunul Tău. Dăruieşte-mi Duhul blândeţii, ca să mă înfrânez de la mânie şi răutate, să fiu mereu preaplin de bunătate faţă de fraţii mei.
Dăruieşte-mi Duhul smeritei cugetări, ca să nu gândesc semeţ, să nu îmi închipui lucruri mari despre mine însumi, să nu caut lauda şi slava cea de la oameni, ci să îmi amintesc că pământ şi cenuşă sunt, fiinţă căzută, aruncată pe pământ din pricina nevredniciei mele, ce trebuie să fie scoasă din trup şi din această lume de către moarte, ce trebuie să fie înfăţişată la înfricoşătorul Tău judeţ. Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Doamne, miluieste!”
Doamne, miluieste!
( După tâlcuirea rugăciunii: Doamne, miluieşte de către Stareţul Paisie Velicikovski de la Neamţ, Scrierile Stareţului Paisie, ediţia Pustiei Optina, 1847. )

CUVANT de INVATATURA si B I N E C U V A N T A R E

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

“Odata, un frate s-a-mbolnavit si, silindu-se, lucra, iar cand era singur in chilia sa il ruga cu lacrimi pe Domnul sa-i dea sanatate. Dupa aceea isi spunea singur: „Vai mie, nepasatorului!
Sufletul meu e bolnav tot timpul si de el nu ma ingrijesc, dar cand mi se imbolnaveste putintel trupul, cer de la Domnul, cu lacrimi, tamaduire...
De acum ma voi ruga asa: O, Doamne Iisuse Hristoase, tamaduieste-mi si sufletul si trupul, ca sa nu fiu povara fratilor”.
🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

DESPRE BUNA ÎNTREBUINȚARE A FOAMEI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



1. Am ajuns odată la starețul Clement într-o zi de post. Hai să te pun la masă, zice el. Mulțumesc, zic, nu mi-e foame, am mâncat acasă. Da’ nu postești? s-a mirat el. Ba da, dar v-am spus, tocmai am mâncat acasă, nu mi-e foame. Păi cum postești, dacă zici că nu ți-e foame? a zâmbit avva.

2. Starețul spunea: a posti înseamnă a flămânzi. O zi de post la sfârșitul căreia nu suntem flămânzi e o zi de post ratată, chiar dacă am mâncat de sec. Postul înseamnă foame și înfometare de bună voie, ca să ne amintim că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

3. Starețul avea la masă un obicei: își turna ciorba într-o farfurie, nu în castron. Încercați să puneți un polonic de ciorbă într-o farfurie și să o mâncați cu lingura. Așa o mânca el. Nouă însă ne umplea castroanele până sus și chiar de mai multe ori. Și asta am învățat tot de la el, mai înainte de a o fi citit în cărți: ai dreptul să pui foamea doar asupra ta, nu și asupra aproapelui tău. Postul care Îmi place, zice Domnul, „este să dai pâinea ta celui flămând și să saturi sufletul amărât” (Isaia 58,10).

4. Mâncarea de post nu înseamnă nimic, spunea starețul. Când aducem la biserică ulei, prescuri, vin, tămâie etc., ele sunt doar simple materii până la rugăciunea de sfințire a lor. Abia atunci ele devin: untdelemnul bucuriei, trupul și sângele Domnului, mireasma sfinților etc. Așa și mâncarea de post, nu înseamnă nimic până nu o sfințim prin rugăciune.

5. Mai zicea: cine vrea să mănânce în post brânză vegetală și cârnați de soia e ca un bețiv care bea bere fără alcool. El nu caută să taie patima lui, ci doar să o amăgească.

6. Dar tot el a făcut odată următorul lucru. Eram la el în chilie, într-o zi de post. Tocmai primise de la Sfântul Munte o sticlă de ouzo. Eu o făceam pe sfântulețul, dar tot trăgeam cu coada ochiului: ce-aș mai bea un uzache! Apoi mă rușinam de gândul meu păcătos: e post, nu te gândești?, plus că-i dimineață și n-ar fi bine să bei pe stomacul gol. Și tot așa, pătimind de gânduri, până când starețul Clement a luat sticla, a desfăcut-o și mi-a turnat un păhărel fără să spună un cuvânt. Cea mai înaltă formă de asceză este dragostea care se coboară la neputințele aproapelui.

7. Cei care nu pot ține tot postul ar trebui să țină măcar câteva zile. Iar dacă nu pot nici atât, măcar o zi. Și dacă nu pot nici o zi întreagă, să postească măcar o seară. Așa se spune în Scriptură despre lucrătorii tocmiți la vie (Matei 20,1-16): unii au ieșit la lucru de dimineață, alții pe la prânz, alții după-amiază, iar alții abia spre seară. Dar și aceștia din urmă au fost primiți de Stăpânul viei, pentru că măcar au ieșit în drumul lui. Așa e și cu postul. Dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă în drum măcar spre seară.

8. Când eram preot la țară, aveam în parohie niște oameni amărâți care munceau la oraș, în construcții. Plecau vară-iarnă cu noaptea-n cap și se întorceau pe întuneric. Voi cum postiți? i-am întrebat odată, la spovedanie. Postim și noi cum putem, mi-au răspuns. La muncă ne luăm pâine cu slănină, dar seara, când ajungem acasă, mâncăm borș de post. Când i-am povestit asta starețului Clement, mi-a răspuns: „Postul lor e mai greu decât al tău, care mănânci toată ziua sărmăluțe de post și nici nu te rupi cu munca.” De aceea, zic încă o dată: dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă măcar spre seară, că s-ar putea să primească plata celor dintâi.

9. L-am întrebat pe starețul Clement: de ce postim? Mi-a răspuns: întrebarea nu este de ce postim, ci pentru cine postim. Orice facem în Biserică trebuie să facem pentru Hristos și ca să ajungem la Hristos.

Preluare din Jurnal Scoțian

CUVANT de INVATATURA - DESPRE POST

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, postul este vechi si incepe odata cu omul. E prima porunca de stapanire de sine, data in Rai. Chiar si Iisus Hristos a postit 40 de zile si 40 de nopti pe muntele Quarantania, si El este pilda de viata pentru noi.

                                                                       Esti crestin ortodox? 

Atunci totdeauna, sa postesti, CEL PUTIN, miercurea si vinerea, fiindca miercuri, Hristos a fost vandut, iar vineri a fost rastignit. Postul este izvor de sanatate si pricina de mantuire! Cine nu tine post macar miercurea si vinerea este batjocorit de diavoli prin necazuri, ispite, suferinta..., iar dupa moarte nu-L va putea vedea pe Dumnezeu. Zice Sfantul Parinte, Sofian Boghiu: "In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Poti sa mori de foame, nu are nici-un rost postul tau, pana nu te impaci cu celalalt. Unii nu-si vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!" Prin POST ne pregatim pentru spovedanie.

Prin SPOVEDANIE, ne pregatim pentru impartasanie. Prin IMPARTASANIE, ne unim cu Dumnezeu si El cu noi. IN TINERETE POTI (sa postesti), DAR NU VREI; IAR LA BATRANETE O SA VREI, DAR N-O SA MAI POTI! Prof. Dr. Ciurea (neurochirurg), spune asa: "In post creierul functioneaza cel mai bine!".

                                                                        Ce fel de post?

“Post usor cu iertaciune,
Presarat cu fapte bune,
Si la toate s-avem frane,
De la ochi pana la mana,
Trupul sa se subtieze,
Sufletul sa invieze,
 Sa se-nalte cat mai sus,
 Unde nori si vanturi nu-s,
Rupti de cele pamantesti,
Sa prindem aripi ceresti!”

ASADAR: Trebuie sa postim in armonie, adica, SI CU TRUPUL, SI CU SUFLETUL, CEL PUTIN MIERCUREA SI VINEREA IN TOATA VIATA TA!
                                                                                                                                  Amin si Aliluia!
                                                                                                                                          Preot Ioan .

Povestea cartofilor urat mirositori: De ce este bine sa iertam?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Aceasta povestioara inspirationala circula pe internet si ne ofera o lectie despre ura pe care nu o sa o uitam niciodata. Sa invatam ca a-i ierta pe ceilalti este intotdeauna inspre binele nostru!
Ura - o lectie pe care nu o sa o uiti niciodata
O invatatoare din clasele mici a hotarat sa joace un joc cu elevii din clasa sa. Invatatoarea a spus fiecarui copil din clasa sa aduca cu el o punga de plastic in care sa puna cativa cartofi. Fiecare cartof va purta numele persoanei pe care copilul o uraste astfel incat numarul cartofilor pe care un copil ii va pune in punga sa de plastic va depinde de numarul de persoane pe care copilul le uraste.
In ziua cu pricina, fiecare copil a adus cu el cativa cartofi pe care era scris numele persoanelor pe care le ura. Un copil a avut 2cartofi, un altul 3 si altcineva 5 cartofi.
Apoi invatatoarea le-a spus copiilor sa care cu ei punga cu cartofi oriunde s-ar duce, timp de o saptamana (chiar si la baie).
Zilele treceau una dupa alta si copiii au inceput sa se planga din cauza mirosului neplacut lasat de cartofii stricati. In plus, cei care carau 5 cartofi trebuiau totodata sa care si sacose mai grele. Dupa o saptamana, copiii erau fericiti ca in sfarsit jocul s-a terminat.
Invatatoarea a intrebat: “Cum a fost sa carati dupa voi cartofii timp de o saptamana?”Copiii si-au dezvaluit frustrarile si au inceput sa se planga de toate problemele pe care le-au intampinat trebuind sa care cartofii imputiti si grei oriunde s-au dus.
Apoi invatatoarea le-a dezvaluit semnificatia jocului. Ea a spus: “Exact la fel este si atunci cand porti in adancul inimii tale ura pentru cineva. Mirosul urat al urii iti va contamina inima si o sa il cari cu tine oriunde ai merge. Daca nu poti tolera duhoarea cartofilor stricati pentru doar o saptamana, iti poti imagina cum este sa ai mirosul urii in inima ta pentru toata viata?

                                                                    Ce sa invatam:

Alunga din inima ta orice sentiment de ura pe care il ai fata de oricine astfel incat inima ta sa nu mai poarte aceasta povara respingatoare pret de o viata intreaga. A-i ierta pe altii este cea mai buna atitudine pe care o poti avea. Pentru binele nostru, in loc sa caram povara dupa noi, este mai bine sa iertam si sa iubim.

Autor: Anonim

ÎN FIECARE AN..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Preot Sorin Croitoru

Iisus Se naște, moare și învie
De mii de ani, în fiecare an:
Așa Îi place Domnului, să știe
Că Întruparea Lui n-a fost în van..

Ne-a poruncit la Cina cea de Taină
Să-I pomenim durerile mereu, (Luca 22;19, 1Corinteni 11; 23-26)
Căci nu degeaba S-a-mbrăcat ca-n haină
În firea omenească, Dumnezeu!

Dar oare, nu aceasta e iubirea,
Să-l porți în sinea ta pe cel iubit?..
El a purtat în Sine omenirea
Atunci când pân' la Cruce S-a smerit!

E rândul omenirii să-L slăvească
În rugăciuni și-n cânt neîncetat,
Dar mai presus de toate, să trăiască
O viață sfântă, fără de păcat!

Se-apropie încet, încet, Crăciunul
Și-I vom cânta colinde lui Hristos,
Părintele va merge cu Ajunul
Și toți ne vom împărtăși frumos..

Hristos Se naște, moare și învie
De două mii de ani, mereu la fel..
Fii binecuvântată, Românie,
Că L-ai primit și L-ai iubit pe El!

URMASII DESFRANATILOR MOSTENESC BOLILE PARINTILOR LOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                               Porunca a șaptea:SA NU FII DESFRANAT (Deut.5, 18)

           DESFRANAREA intra la noi din leagan!Mama si tata isi nasc copiii in desfranare,fac pacate trupestin in timpul sarcinii,in timpul alaptarii,iar copiii cresc niste usuratici,supusi placerilor trupesti,si ii auzi cum spun:"Parinte,cat a fost mititel,l-am dus la biserica,acum parca a intrat diavolul in el,si nu ma mai inteleg cu el deloc".Normal sa fie asa,dupa ce opt copii sunt avortati,doi nascuti in desfranare,acestea sunt urmarile:ce pui-CURVIE si DEZMAT,aia culegi mai tarziu..

Animalele,sub acest aspect,sunt mult mai ascultătoare față de Dumnezeu,decât mulți oameni.Ele se împerechează doar la vremea și în modul pe care Dumnezeu l-a rânduit,în timp ce mulți oameni nu cunosc nici vremea,nici modul acestei legături dintre bărbat și femeie.Cugetul lor este stăpânit de desfrânare,și nu mai fac deosebire între o relație legală cu femeia și o legătură nelegiuită,așa cum omul bolnav nu mai face deosebire între sărat și acru.De aceea,veți auzi deseori pe desfrânați că-și îndreptățesc păcatul.Este la fel ca omul care are febră și gustă pe rând din sare,piper și zahăr.Acela va spune că toate sunt la fel,și că nu este vorba despre lucruri diferite,ci despre un lucru cu același gust.Dacă fărădelegea și viața legiuită ar fi fost același lucru,Dumnezeu n-ar fi dat porunca prin Moise poporului Israel:să nu desfrânezi!Desfrânarea îl distruge pe om sufletește și trupește.


Desfrânații își încheie viața plini de răni,durere și delir.Cele mai înfricoșătoare și mai cumplite boli pe care le cunoaște știința sunt cele care se întind în omenire prin desfrânare.TRUPUL DESFRANATILOR se face o MLASTINA IMPUTITA,de care toți fug departe,ținându-se de nas cu mare scârbă.Dacă răul s-ar încheia cu acestea pe care le săvârșesc,lucrul n-ar fi mai puțin înfricoșător.El devine însă mai cumplit când cineva își dă seama că URMASII DESFRANATILOR MOSTENESC BOLILE PARINTILOR LOR fii și fiicele,chiar și nepoții și strănepoții.Într-adevăr,bolile venite din desfrânare sunt pentru oameni o pedeapsă,așa cum este filoxera pentru vița de vie.Din pricina acestor boli,umanitatea regresează și suferă de sub-natalitate mai mult decât de orice altă boală.Imaginea este destul de înfricoșătoare,dacă se iau în considerare chinurile și urâțenia,descompunerea și putrejunea trupului din pricina bolilor desfrânării.Imaginea se completează și devine încă mai cumplit când,la urâțenia trupească se adaugă și cea sufletească,consecința acestui rău al desfrânării.Din cauza acestui rău se istovesc și se pierd puterile sufletești ale omului.Bolnavul își pierde ascuțimea minții,adâncimea și înălțimea cugetării,pe care le avea înainte de a se îmbolnăvi.El se arată nesăbuit,abstract,confuz,mut și obosit în permanență.Astfel încetează să fie capabil pentru orice lucrare serioasă.Și-a pierdut caracterul și se predă oricărei patimi cu putere.Se lasă cu ușurință pradă beției,intrigilor,minciunii,furtului și oricărui fel de răutate.Înlăuntrul lui se dezvoltă o URA INFRICOSATOARE împotriva oricărui lucru bun,cinstit,iluminat,duhovnicesc și dumnezeiesc.El îi urăște pe oamenii buni,și se luptă în orice mod să le facă rău,să-i întineze,să-i jignească,să-i bârfească și să-i înfiereze.

Ca un adevărat mizantrop,DESFRANATUL este în același timp și URATOR DE DUMNEZEU.El urăște legile,omenești și dumnezeiești,și de aceea îi disprețuiește și pe toți legiuitorii,și pe cei care păzesc legile.El respinge ordinea,binele,integritatea caracterului,lucrurile și învățăturile sfinte.Se arată ca o adevărată otravă pentru societatea pe care o însângerează și o umple de putoare,așa cum băltoaca împuțită întinează tot mediul din jur.TRUPUL DESFRANATULUI ESTE PLIN DE PUROI,CA SI SUFLETUL.Frații mei, iată de ce Dumnezeu,Care pe toate le știe și le vede dinainte,a dat o poruncă împotriva desfrânării,împotriva viețuirii în fărădelege,împotriva relațiilor extraconjugale dintre oameni.În mod special tineretul,ar trebui să se găsească departe și să se păzească de acest rău ca de șarpele otrăvitor.

De aceea,POPORUL AL CARUI TINERET SE PREDA VIETII TRUPESTI DESFRANATE NU ARE VIITOR.Un astfel de popor va dobândi progresiv tot mai mulți handicapați,întârziați mintal și generații slabe,și până la sfârșit va ajunge supusul unui alt popor sănătos,care va veni să-l robească.Cel care știe să învețe din trecutul oamenilor și al popoarelor,poate afla îndeajuns ce pedeapsă înficoșătoare atârnă deasupra neamurilor și popoarelor desfrânate.În Sfânta Scriptură este descrisă distrugerea a două cetăți:SODOMA și GOMORA,în care nu s-au găsi nici zece oameni drepți și curați.

De aceea, Dumnezeu a aruncat de sus asupra lor ploaie de foc și pucioasă,și cele două cetăți au fost înghițite de pământ.În sudul Italiei există până astăzi un ținut care se numește POMPEI,care altădată a fost o cetate bogată și luxoasă,în timp ce acum,nu este decât o ruină înfricoșătoare, unde oamenii se adună ca să vadă și să-și înfricoșeze sufletul de frică și cutremur. storia orașului Pompei este apoximativ aceasta:În orașul Pompei domnea opulența,însoțită de o viață desfrânată și depravată,nemaiîntâlnită în lumea de dinainte.Și deodată a venit pedeapsa lui Dumnezeu.Într-o zi,vulcanul de pe muntele Vezuviu,de lâmngă cetate,a erupt,și o ploaie de foc,cenușă și sulf a început să acopere cetatea,cu toți locuitorii ei,pregătindu-le un mormânt uriaș.Popoarele sănătoase care se păzesc de desfrânare,  Dumnezeu le oferă orice bun din abundență.

Gândiți-vă singuri și spuneți-mi: Pronia Dumnezeiască lucrează nedrept când unui popor mai curat moral decât celelalte îi oferă mai multă sănătate,pace, bogăție și fericire?Frații mei,fie ca Atotputernicul Dumnezeu să vă ajute ca să nu alergați pe cărarea primejdioasă și pierzătoare a desfrânării!Îngerul Domnului să vă păzească cu pace și iubire în casa voastră!Fie ca Maica Domnului să aducă insuflare dumnezeiască fiicelor și fiilor voștrii și prin fecioria Ei dumnezeiască să le păstreze trupurile și sufletele neîntinate de păcat,curate și strălucitoare,pentru ca Duhul Sfânt să se poată sălășui înlăuntrul lor, a să poată rodi doar în ceea ce este dumnezeiesc,în ceea ce este de la Dumnezeu.  Amin🙏

(Sf.Nicolae Velimirovici-Prima Lege a Lui Dumnezeu)

Respiri iubire şi eşti fericit!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

        

Nu am venit în viaţa asta să plătim facturi, să muncim ca nebunii, să ne certăm din orice prostioară, să colecţionăm cartoane cu multe ştampile, ci să învăţăm să iubim. Nu luăm cu noi decât iubirea dincolo. Nu luăm nici mobila, nici maşina, nici casa, nici... nimic. Sădeşte în suflet multă bucurie ca să ai ce flori să culegi mai târziu. Bucuria nu e ca valurile mării ce trec repede, nici ca floarea ce se ofileşte. Intâlneşte-te cu tine, descoperă-te, acordă-ţi timp conştient şi nu mecanic!

Copiii au deficit de ataşament parental care nu le validează identitatea. Copilul când vrea atenţie sau timp de calitate, ori se îmbolnăveşte ori face o prostie. Ceva face ca să- ţi atragă atenţie. Şi e nevoie de atenţie pozitivă, nu de atenţie negativă. încredere şi încurajare, şi nu ceartă. Nu suntem maturi emoţional şi adeseori ne comportăm ca nişte copii. Indiferent ce s-a întâmplat există un rost. Fugim de responsabilităţi pentru că nu suntem liberi. Nevoie de libertate versus nevoie de control. Suflete, te iubeşti pe tine? Te-ai acceptat, te-ai iertat? înţelegi ce se întâmplă în viaţa ta?

Viaţa te izbeşte de toţi pereţii, cu sau fără voia ta. Tu duci valul unde vrei şi poţi fi fericit. Omul e un mecanism care acţionează la diferiţi stimuli. Putem ieşi din orice angrenaj creat de noi sau de cei din jur. Avem nevoie de iubire necondiţionată şi pură. Nu te mai lovi cu acceleratul din tine. Ieşim din programul „maşina de cusut” şi schimbăm vibraţia, energia. Nu ne mai „lovim” unul altuia piticii de pe creier. Inteligenţă raţională, maturitate emoţională.

         Blocajul energetic al corpului naşte emoţii negative. Avem nevoie de depolarizare în mişcarea interioară, de sincronizare prin procesul iertării. Un conflict biologic există în fiecare din noi. Inversii psihologice, câştiguri pe care le avem din comportament, autosabotare, sunt schemele în care ne învârtim zilnic, activând sau dezactivând diferite emisfere ale creierului. Ne arătăm că suntem tari pentru a ascunde durerea pe care o avem înăuntru. Nu avem nevoie de cârje sau bastoane exterioare pentru a ne sprijini sufletul şchiop.

         Ura intră în noi ca şi iubirea. In fiecare zi te descoperi, în fiecare zi te creezi. Ce descopăr eu îţi împărtăşesc şi ţie. Vocea critică moare şi ne suntem propriul duşman. Ne luptăm cu convenţiile, cu normele, cu regulile, cu standardele, cu canoanele care ne îngrădesc libertatea interioară. Sentiment de neputinţă în fata vieţii. Frica de Dumnezeu ucide si nu iubirea de Dumnezeu. Ne sufocăm fiinţa pentru că nu vrem să fim spontani, veseli şi buni. Orice problemă ai avea, dacă sapi în spatele problemei ajungi la frica de moarte. Criticul intern moare la canalele de iubire interne sau externe. Moartea nu e moarte, ci e naştere, viaţă.

Lacrima este durerea care iese din tine şi de care sufletul vrea să se elibereze. Nimeni nu ne face atâta rău aşa cum ne facem noi. Inţeleg şi empatizez cu fiecare. Excesul de limită generează revoltă pentru că înăbuşă creativitatea, vitalitatea, spontaneitatea, naturaleţea, înţelepciunea. Ni se revelează orice nevoie. Cel mai bun profesor este ultima ta greşeală. Dumnezeu îţi arată locul comorii, dar tu trebuie să sapi!

    Am învăţat să ofer, nu fiindcă am prea mult, ci pentru că ştiu cum este să nu ai! Am obosit să caut. M-am oprit şi cred. Mă conduce emoţia şi nu raţiunea. Nu poţi dărui iubire, dacă nu eşti iubire. Lasă-te să curgi, iubirea vine de la sine! Respiri iubire şi eşti fericit!

Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014