Scrisoare către Dumnezeu

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Cum să mă rog, eu Doamne nu mai știu
Însă îndrăznesc, cu dragoste să-ți scriu
Acum când lumea-ntreagă e încercată
De-o boală nemiloasă, blestemată.

Nădejde am, deși cad în ispită
Și mintea întreagă-mi este istovită
Dar Tu, cum ești? Îmi iartă nepăsarea
Însă Te rog, să îmi citești scrisoarea.

Eu am crezut, că nu mă tem de moarte
Și poate nu, însă mă tem de fapte
S-au adunat, ca niște ceasuri rele
Și tare-aș vrea, să lepăd dintre ele.

Nu știu de ce, de cine-mi este frică
Durerea mea, pe lângă a Ta, e mică
Știu câtă supărare ți-am adus
Ca un copil 'ndărătnic, nesupus.

Ieri am trecut pe la Maria, fata mea
Însă n-a vrut, în brațe să mă ia
A stat departe, cum stau eu de Tine
Deși ardea, să fie lângă mine.

N-am plâns atunci, mi-am înfrânat fiorul
Dar fără stavilă, e-n inimă izvorul
Dar Ție, cum Îți e mereu pe cruce
Când faptă bună nimeni nu-Ți aduce?

Altfel, pe-aici, e vremea tot mai bună
Cred că e rost de nuntă, se cunună
Minunea primăverii ce Ne-ai dat
Cu soarele, din cerul lăudat.

E-alai de flori, de mugur, de albine
Fără de om, pământului i-e bine
Pădurile, ce-a mai rămas din ele
Se împodobesc în verde de mărgele.

Ciudate-s vremurile astăzi pe la noi
Deși e pace, e mai mult război
Război de suflet, leagăn de durere
Prea multă moarte seceră-n tăcere.

E vremea de vecernii-n Postul Mare
Și după pravila de seară-Ți scriu scrisoare
Este târziu, la noi azi pe pământ
Tot mai mult somn, sub reavănul mormânt.

Și nu știu pâna mâine Doamne ce va fi
Departe suntem mame de copii
Mai e puțin, și Te cobori din cruce
Când Paștile, Învierea Îți aduce.

Acum Te las, îmi iartă îndrăzneala
De-am risipit hârtie și cerneala
Dacă ai timp, Te așteptăm la masă
Căci vremile, ne-au țintuit în casă.

Știu c-ai venit și ieri și altădată
Și ușa ne-ai găsit-o ferecată
Am fost nebuni, fiindu-ne prea bine
Și n-aveam loc la masă pentru Tine.

Cum să mă rog, eu Doamne nu mai știu
Însă îndrăznesc, cu dragoste să-Ți scriu
Acum când lumea întreagă e încercată
De o vicleană boală, blestemată.

sursa 

Schitul Sfantul Ilie

PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui.

 Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. 

Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. 

Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. 

      Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. 

        De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

BUNAVESTIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Maica Domnului are o mare valoare și un loc important în Biserică tocmai pentru că ea a fost aceea pe care au așteptat-o toate generațiile și care a dat lui Dumnezeu Cuvântul fire omenească. De aceea, persoana Născătoarei de Dumnezeu este strâns legată de Persoana lui Hristos, iar vrednicia Preasfintei Fecioare Maria nu se datorează numai virtuților ei, ci mai ales rodului pântecelui ei. Prin urmare, cultul Maicii Domnului este indisolubil legat de hristologie. Atunci când vorbim despre Hristos nu putem separa Persoana Acestuia de cea de la care El a luat trup, iar când vorbim despre Născătoarea de Dumnezeu, ne referim în același timp și la Hristos, deoarece harul și vrednicia ei izvorăsc de la Fiul său. Acest lucru reiese cu claritate din acatistele în care este preamărită Maica Domnului:" Bucură-te că ești scaun Împăratului, bucură-te că porți pe Cel ce pe toate le poartă ".

DOAMNE, TU STII TOATE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne invata asa: "Neobositii diavoli ne aduc multe ispite si nenumarate tulburari. Diavolul, cu cat trece timpul si se apropie de sfarsitul sau, cu atat intareste mai mult razboiul si se sileste ca sa ne duca pe toti in iad. Tine minte, deznadejdea este pacat de moarte. De ea se bucura diavolul mai mult decat de orice altceva. 

Daca omul nu lupta impreuna cu Hristos, care este Lumina, nu poate sa se izbaveasca de stapanul intunericului, Diavolul”. Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, zice in chip minunat si cat se poate de adevarat: "Poti trai fara orice si oricine, numai nu, fara Dumnezeu! Tovarasia cu El este mai insemnata si mai vrednica de iubit decat orice tovarasie de pe pamant. Lui slujeste-i, cu El intovaraseste-te; Lui tamaiaza-i, de El îndulceste-te; Lui vorbeste-i; despre El graieste; pe El iubeste-L, şi iubeste-L, si iubeste-L cu toata inima, cu toata puterea, cu toata mintea ta!" 

Daca L-as vedea pe Dumnezeu, as vrea sa-i spun ca si Sfantul Evanghelist Ioan: “Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc" (Ioan 21:17). Fara Dumnezeu nimica sunt, nimica pot, nimica am. Sfantul Parinte, Ilarion Argatu, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: "IN POST, DIAVOLUL ARE MULT DE MUNCA... la sfarsitul lui, vrea sa iasa biruitor”.

     In post, diavolul are mult de munca; nu se odihneste si trudeste din greu ca: sa intarate orgoliile; sa aprinda maniile; sa dezlege gurile; sa goleasca inimile;

sa intunece mingile; sa incatuseaze vointele; sa cosmetizeze mandriile; sa inalte smereniile; sa elibereze infranarile; sa innmulteasca judecatile; sa scurteze rabdarile; sa amane pocaintele; sa adoarma constiintele; sa reduca ascultarile; sa adune pacatele; sa numere caderile; sa aprinda poftele;
raneasca sufletele".

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, bucuria mea! Har si pace sufletului tau!

                                                                                                                        Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

ISPITE si NECAZURI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: 

Bucuria mea, diavolul PROPUNE, dar NU IMPUNE, diavolul ISPITESTE, dar NU SILESTE!

      Sfantul Parinte, Efrem Filotheiul, compara ispitele cu niste furtuni pe marea vietii si zice asa: “ISPITELE, sunt ca furtunile de pe mare; in vremea furtunii lemnele si murdariile din mare sunt aruncate afara, iar marea se curateste si devine linistita. 

Prin ispite se face curatirea, apropierea de Dumnezeu, infierea duhovniceasca; la urma, omul devine un mic Dumnezeu dupa Har. Dar sa-L rugam pe Domnul sa scapam de ispita din ingaduinta Sa, pentru ca atunci mantuirea omului atarna de un fir de ata. Harul experientei de dupa ispita are valoare mult mai mare decat Harul care vine si se face din multumire si fericire, fiindca, acest Har pleaca peste putin timp, pe cand Harul experientei ramane toata viata omului." 

Si in chip minunat, despre NECAZURI, Sfintitul Monah, Agapie Criteanul, spune ca ele sunt arvuna darului viitor: “Sa stii si aceasta: ca atunci cand voieste Domnul sa inalte un suflet la mai inalte lucruri, il pregateste cu tanguiri, intristari si necazuri ale duhului, si rele patimiri ale trupului, ca sa-l invredniceasca darurilor Lui. 

Voieste totdeauna a merge inainte aceasta cumplita iarna, plina de ploi si de furtuni, pe urma sa vina “vara darurilor” plina de flori si de roade si de daruiri ale dumnezeiescului Duh. Si cu cat vor fi darurile mai mari, cu atat trebuie sa fie si necazurile mai grele, pentru ca de aceea vin mai inainte.

 Asadar, sa nu se mahneasca cineva, nici sa se amarasca cand le patimeste, ci mai ales sa se bucure, fiindca, ele sunt semnul si arvuna darului viitor de care il va invrednici Domnul”.

 El, ne-a spus clar: “In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

                                                                                                                     Amin si Aliluia!

                                                                                                                           Preot Ioan .

„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

RUGĂCIUNE LA BUNA VESTIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura, auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ţie, şi arată mila ta poporului dreptcredincios! Izbăveşte oraşul acesta, toate oraşele şi satele, ţara aceasta şi tot poporul binecredincios de toate nevoile, de boli, de cutremur, de potop, de foc, de război, de toate durerile şi necazurile, ca să nu fie încercaţi robii tăi nici de suferinţe, nici de spaime, nici de moarte, nici de dreapta mânie a lui Dumnezeu, ci îi păzeşte şi îi mântuieşte cu mila ta, Preacurată Fecioară. Roagă-te, Doamnă, pentru buna întocmire a văzduhului, ca pământul să-şi dea roadele sale spre hrănirea tuturor! Aducându-ţi aminte de robii tăi şi netrecând cu vederea lacrimile şi suspinele lor, fii ocrotitoarea tuturor: pe cei rătăciţi povăţuieşte-i, pe prunci hrăneşte-i, pe tineri îi învaţă, pe cei bătrâni întăreşte-i, pe cei bolnavi însănătoşeşte-i, dar mai cu seamă păzeşte şi întăreşte sfânta Biserică a Fiului Tău. Învredniceşte-ne, Maică a tuturor, prin rugăciunile tale, să fim şi noi părtaşi vieţii celei fără de sfârşit şi astfel să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin!

OMUL, VIATA ACTUALA si VIATA VESNICA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, VIATA, este cel mai de pret dar al lui Dumnezeu, dat noua oamenilor, pentru a ne curati sufletele de mizeria pacatelor si sa ne pregatim prin Iisus Hristos pentru a primi VIATA VESNICA (fericirea vesnica). "OMUL, este o fiinta creata de Dumnezeu din iubirea Lui cea nemarginita, om caruia i-a fost pusa in fata rasplata si osanda, calea cea stramta si calea cea larga, Raiul si iadul, si, lasat sa aleaga. Dumnezeu il indeamna mereu sa aleaga mantuirea sufletului, prin smulgerea din pacat. Dar diavolul vrajmas, ii suceste mintea omului si-i impietreste inima, spre pierde și ai nimici sufletul" (Valeriu Gafencu).

VIATA VESNICA, (viata viitoare) va fi o duminica fara de sfarsit, o lumina fara asfintit, in care Dumnezeu va fi totul in toate. VESNICIA, nu este in nici-un fel supusa vreunui ceasornic, nici amenintata de venirea serii, fiindca ziua ei este fara sfarsit, fiind neinserata, dupa cum frumos se exprima in cartile noastre de slujba:

ZIUA CEA NEINSERATA A IMPARATIEI.

Preot Ioan .

Deznădejdea ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- Dacă omul cade în păcat si se întâmplă de repetă acel păcat, cum se poate mântui? Se ajunge la deznădejde?

- Nu. Să nu se ajungă niciodată la deznădejde! În rugăciunea a doua de la Sfântul Maslu se spune: "Tu esti Cel ce ai zis: De câte ori vei cădea, ridică-te si te vei mântui." Adică niciodată, când ai căzut, să nu te gândesti că nu te mai poti ridica. E poruncă! Bineînteles că asta nu ne îndeamnă să facem păcate, ci ne îndeamnă să facem bine si să nu deznădăjduim niciodată, când am căzut în vreun păcat.Si la "Rugăciune pentru Spovedanie" zicem: "Tu esti Cel ce ai zis: De saptezeci de ori câte sapte să iertăm celor ce cad în păcate" - adică la infinit.

Este o vorbă a părintelui Ioan Negrutiu, de la mănăstirea Timiseni, care o ajuns si pe la mine si mi-a plăcut tare mult: "Când cazi, să ai grijă să cazi cu fata în sus! Adică să nu uiti de Dumnezeu, să nu uiti de mântuire, să nu uiti că nu aia e ultima formulă a existentei tale – căderea -, ci ridicarea." (Părintele Teofil Părăian)

“VOI SUNTETI PRIETENII MEI”

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, scopul vietii noastre crestinesti este dobandirea Duhului Sfant, insa pentru aceasta, trebuie sa aducem si noi contributia unui efort propriu.

Sfantul Parinte, Marcu Ascetul, spune asa: “Hristos se aseaza la Botez, in Altarul inimii, fara sa ne dam seama de acest fapt”. Acelasi lucru il spune si Diadoh al Foticeii: “Din momentul Botezului, Hristos se ascunde in adancul inimii, satana fiind scos afara”. Crestinul ortodox trebuie sa aiba grija de mantuirea sufletului si aceasta grija rasare atunci cand el leapada Duhul lumii.

Crestinul ortodox este din lume, dar, trebuie sa fie mai presus de lume, sa vina la cunostinta maretiei sale de fiinta rationala. Iisus Hristos, a venit in lume pentru toti oamenii si pentru fiecare in parte.

De aceea El ia asupra Sa, pacatul lui Adam si pacatul intregii lumii, deci, si ale fiecaruia dintre noi, ca sa ne mantuiasca pe toti. Pentru a ne arata care este legatura dintre El si oameni, Iisus Hristos ne-a lasat “Pilda vitei celei adevarate”, si zice acolo: “Ramaneti in Mine si Eu în voi” (Ioan 15:4).

Si mai spune: “Precum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi; ramaneti intru iubirea Mea” (Ioan 15:9). Cum putem ramane in iubirea lui? Pai ne spune clar: “Daca paziti poruncile Mele, veri ramane intru iubirea Mea” (Ioan 15:10). Iar daca vom pazi Poruncile ne face mare cinste sa ne spuna: “Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc” (Ioan 15:14).

Primeste-ne Doamne, in butucul vitei vietii Tale, ramai cu noi, fiindca numai asa putem aduce roada, iar noi Te slavim in vecii vecilor.

Amin si Aliluia!

Preot Ioan

CUVANT DE INVATATURA DESPRE FRICA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, in Biblie scrie asa: “Nelegiuitul fuge fara sa-l goneasca nimeni, iar dreptul ca un leu sta fara grija” (Pildele lui Solomon 28:1). Frica este cel dintai rod al pacatului. Cand Adam a pacatuit, El s-a ascuns de la fata Lui Dumnezeu. Iar cand Dumnezeu l-a strigat, Adam a raspuns: “Am auzit glasul Tau in Rai si m-am temut, fiindca, sunt gol, si m-am ascuns” (Facerea 3: 10).

Mai inainte de a pacatui, Adam nu cunostea frica, nici nu se ascundea de la fata lui Dumnezeu, si mai vartos se grabea pururea intru intampinarea lui Dumnezeu. Dar, de indata ce a pacatuit, el s-a temut. “Iar dreptul ca un leu sta fara grija”, adica fara de pacat fiind, el sta fara teama si fara slabiciune. Cel ce nu pacatuieste este foarte puternic si plin de barbatie. Dreptii sunt tari si neinfricati, intrucat constiinta lor curata in fata pacatului, ii intareste si le da indrazneala inaintea lui Dumnezeu. In acest fel sunt dreptii si numai dreptii.

Frica nu este de la Dumnezeu, este de la vicleanul diavol si atunci cand esti cuprins de ea, tu sa zici asa: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati.” (Isaia 8:9). “Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?” (Psalm 26:1-2).

O, Doamne, Atotputernice, izbaveste-ne pe noi de frica cea desarta, dar mai-nainte de aceasta, pazeste-ne de pacatul cel care zamisleste frica. Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

ALFA și OMEGA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.co.at/?m=1

Bucuria mea, fiindca Dumnezeu a imprimat in om chipul Sau, El fiind Alfa si Omega, inseamna ca si in om intalnim alfa și omega. Alfa este CUNOASTEREA si omega este IUBIREA. De multe ori, din dorinta si curiozitatea de a cunoaste, omul greseste, dar, EL POATE FI SALVAT PRIN IUBIRE.

Avem ca exemplu, asigurarea data de Insusi Mantuitorul, Iisus Hristos, in privinta femeii din casa fariseului: "I SE IARTA MULT, PENTRU CA A IUBIT MULT" (Luca 7:47). Bucuria mea sa tii minte ca "omul cel drept" din noi este MIC, mic de tot, iar "omul cel pacatos" este URIAS, este un adevarat Goliat. De ce asa? Pentru ca de la caderea din Rai a protoparintilor nostri Adam si Eva, inclinarea spre RAU este mai mare decat inclinarea spre BINE!

Dar, omul acela micut, este fratele lui Iisus Hristos, iar Goliatul este vrajmasul acelui om micut. Trebuie sa luam partea celui drept, ocrotindu-l, liberandu-l, intarind-ul si aducandu-l la lumina, ridicandu-l deasupra celui pacatos si dandu-i deplina intaietate (prin Post, Spovedanie, Impartasanie, Cainta, Lacrimi, Milostenie, Smerenie, Blandete, Iubire, Iertare...) ca sa putem spune impreuna cu Sfantul Apostol Pavel:

"NU MAI TRAIESC EU, CI HRISTOS TRAIESTE IN MINE!" (Galateni 2:20). Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

CREDINTA si IUBIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mai ales doua lucruri cere domnul Iisus Hristos de la noi: CREDINTA si IUBIRE. La doua intrebari trebuie sa raspundem cu totii, si raspundem nu atat cu cuvantul, ci cu VIATA, cu viata pe care o traim, pentru ca: MASURA CREDINTEI este MASURA VIETII.

Cum ti-e viata, asa ti-e si credinta!

DEGEABA te numeri in randul celor credinciosi, daca nu participi in fiecare duminica la Sfanta si dumnezeiasca Liturghie.

DEGEABA te numeri in randul celor credinciosi, daca nu te rogi lui Dumnezeu in fiecare dimineata, in fiecare seara, cand te asezi si cand te scoli de la masa.

DEGEABA te numeri in randul celor credinciosi, daca tu nu postesti dupa randuiala sau cel putin miercurea si vinerea.

DEGEABA te numeri in randul celor credinciosi, daca nu ai un preot duhovnic la care sa te spovedesti CEL PUTIN in cele patru posturi mari ale anului, sau, ori de cate ori ti-o cere constiinta.

DEGEABA te numeri in randul celor credinciosi, daca nu faci fapte bune.

DEGEABA te numeri in randul celor credinciosi, daca tu minti, daca furi, daca invidiezi, daca clevetesti, daca daca judeci, daca urasti, daca esti manios, daca esti viclean, daca esti mincinos si neserios, daca faci pacate mari in trup.

DEGEABA te numeri cu cei credinciosi daca nu-l iubesti pe Dumnezeu, pe aproapele tau ca pe tine insuti, dar neaparat si pe vrajmasii tai.

CINE ARE OCHI DE VAZUT SA CITEASCA ce-am scris si CINE ARE AMINTE SA IA AMINTE, ca doar atunci va fi CUMINTE!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

- Zece gânduri pentru Postul Mare -

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mai mult ca în restul anului, e foarte important ca în perioada aceasta sã îți trãiești zilele într-un ritm liturgic. Slujbele Postului Mare sunt nespus de frumoase. Participã la cât mai multe momente liturgice, vei vedea cât de frumos ți se vor lega gândurile și nãzuințele.
Cautã sã stai mai mult de vorbã cu Dumnezeu și în cãsuța ta. Dincolo de graba dimineții și de oboseala serii, fã-ți vreme de Cel care îți poartã de grijã. Vorba pãrintelui Teofil Pârâianu, „roagã-te cum poți, ca sã ajungi sã te rogi cum trebuie”.
Postește. Lasã deoparte celebra scuzã decontextualizată, cum cã „nu ce intrã în gurã te spurcã, ci ceea ce iese din gurã”. Postul e o regăsire a noastrã, o revenire în fire, o șansã de a te cunoaște mai bine pe tine și de a-L descoperi pe Dumnezeu.
Nu lãsa obiceiul acesta pe Sãptãmâna Mare, ci împlinește-l de mai multe ori: spovedește-te și împãrtãșește-te. Mergi la duhovnic sã-ți verși nãduful sufletului, sã te despovãrezi de tot ce cari fãrã rost în spate și sã te unești cu Hristos. Mare Tainã îți stã înainte, bagã de seamã sã nu o amâni, nici sã nu o fușãrești.
De vei putea, mãcar într-o zi cautã sã ajunezi și sã te cumineci la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Liturghia și ajunarea îți vor aduce multã pace în suflet, nu vei mai simți nici foamea, nici oboseala.
Fã o brumã de bine. Dã din ceea ce ai, dar mai cu seamã din ceea ce nu ai. Oferã celorlalți un bãnuț, un zâmbet, o îmbrãtișare, o parte din timpul tãu. Și fã-o, dragul meu, nu doar cu cei care meritã toate acestea de la tine, ci și cu cei care gândești cã nu le meritã. O stare de bine îți va inunda inima.
Fii pansament pentru cei bolnavi, bãtrâni și suferinzi! Pomenește-i la Sfântul Maslu, viziteazã-i pe acasã, dã-le un telefon. Nu-i boalã mai grea decât singurãtatea, dar partea fainã îi cã pentru aceasta toți putem sã fim doctori.
Adu-ți aminte de cei care nu mai sunt. Pomenește-i sâmbãta la parastase și în toatã rugãciunea ta. Chiar de nu-i mai zãrești cu ochii și nu-i mai cuprinzi cu brațele, te vei simți aproape de ei.
Bine ar fi ca în perioada aceasta sã-ți primenești și locuința. Sfeștania sau binecuvântarea casei în Postul Mare îi obicei străvechi. Niciunul din câți l-au împlinit nu a rãmas fãrã de vreun folos.
Renunțã la ceva din cele care-ți mãnâncã timpul și nu-ți aduc nici un folos. Poate la plimbãrile inutile cu mașina, poate la jocurile pe PC, poate la conectarea la rețelele sociale. Renunțã, iar dacã nu poți renunța cu totul, mãcar înjumătățește preocupãrile inutile.
Nu uita sã iubești. Altfel, toate cele de mai sus sunt fãrã de rost. Fã cât poți, dar fã-o cu zâmbetul pe buze.
( text preluat)

CRUCEA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ioana Olteanu

Autor - Ioana Olteanu

Într-o zi, din întâmplare

Sau cu voia cea de sus,

O femeie oarecare

Mi-a vorbit despre Iisus.

- Fata mea, mi-a zis femeia,

De vrei să te mântuiești,

Doar Iisus Hristos e cheia

Caut-o, și-ai s-o găsești !

Mi-a dat sfaturi și povețe

Și m-a mângâiat duios

Începând să mă învețe

Toată viața lui Hristos.

Am privit-o cu mirare

Și-am pornit, precum mi-a spus,

Căutând doar drumul care

Mă va duce spre Iisus.

Rătăcind pe la răscrucii,

Căutând și întrebând,

Am ajuns pe Drumul Crucii

Cu Mântuitoru-n gând.

Și-am tot mers ș-am mers grăbită

Până când am obosit

Și mi-am spus descumpănită :

"Acest drum n-are sfârșit !"

Dar deodată-mi iese-n față

Un drumeț cu chip voios,

Cu glas blând și el mă-nvață

Să fac voia lui Hristos.

-Fiica mea, mergi înainte,

Și oricât ți-ar fi de greu,

Totdeauna ține minte:

Roagă-te lui Dumnezeu !

Și oriunde te vei duce

Niciodată nu uita

C-orice om are o cruce

Ce-i e dat a o purta.

Însă dacă ai credință

Și te rogi lui Dumnezeu

Crucea ta cu biruință

Ai s-o poți purta mereu.

Printre multele necazuri

Și ispite zeci și zeci,

Ca și apa printre pietre

Tu de ele ai să treci.

-Cine ești ?- întreb străinul-

-Vin din Voia Domnului,

Sunt trimis să-ți veghez drumul

Căci sunt slujitorul Lui.

Eu i-am mulțumit îndată

Pentru tot ce m-a-nvățat,

Promițând să-i ascult sfatul

Mai departe am plecat.

Și am tot urcat pe culme

Drumul greu și-anevoios

M-am îndepărtat de lume

Să m-apropii de Hristos.

Dar deodată, ce-mi văd ochii

Sus pe culmea unui deal,

Să mă-ntorc sau să m-apropii

Să văd chinul infernal !

Pe o Cruce mult prea mare

Și în cuie pironit,

Sta Iisus privind în zare

La cei ce L-au răstignit.

Și cum sta întins pe Cruce

Suspina și lăcrima

Și cu glasu-i blând și dulce

Către Tatăl se ruga:

-Iartă-i, Doamne, Bun Părine,

Căci Eu le-am făcut pe plac,

Însă ei sunt fără minte,

Iartă-i, că nu știu ce fac !"

M-am cutremurat de spaimă

Și tristețea m-a cuprins

Și-am aflat atunci în taină

C-a-mplinit ce i-a fost scris.

Între viață și-ntre moarte,

Între cer și-ntre pământ,

Doar un pas mă mai desparte:

"Ce să fac ?" mă-ntreb în gând.

Privesc doar o clipă-n vale,

Mă cutremur de ce văd,

Numai gemete și jale,

Doar urgie și prăpăd.

Întorcând din nou privirea

Către Cel ce-n chinuri sta,

Am aflat că mântuirea

Numai El ne-o poate da.

"Eu rămân - mi-am zis atuncea -

Lângă Bunul meu Iisus

Și-mi voi duce și eu crucea

Cum și El, cu greu, și-a dus !"

( din volumul de poezii JURNAL DUHOVNICESC )

GRĂDINA MAICII DOMNULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

AŞA NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC!

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi dupăce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestitcum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis:„Părinte, eu am fost atee şi membră de partid. Lucram la un birou şi nu voiam să aud deDumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viaţa.

După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit şi am ajuns într-ostare critică. Aveam un fel de paralizie psihică şi nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca uncopil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat şi m-am hotărât să măsinucid. Mi-am ridicat ochii minţii spre cer şi am zis: «Doamne, dacă într-ade-văr exişti,

Tu poţi să măscapi, altfel îmi voi curma viaţa, aşezându-mă pe linia ferată şi aşteptând primul tren. Aşa nu mai vreau sătrăiesc!». S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iaşi-Timişoara.Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanţă oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni şi m-am aşezat pe linia ferată, întinsă pe şine, cu faţa în sus.

După câteva clipe, a venit acceleratul cu toatăviteza, şi când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea şi a trecuttot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine şi m-amcutremurat. Am rămas vie şi nevătămată. Am început să plâng în hohote, şi, sculându-mă, m-am dusacasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă şi m-am apropiat de Dumnezeu”.

Întorcându-mă odată de la Tesalonic spre Sfântul Munte, m-a dus cineva cu maşina până într-unsat, iar de acolo aşteptam să iau autobuzul.Un bătrânel care trecea pe acolo, când m-a văzut, m-a întrebatde unde sunt, iar eu răspunzându-i, mi-a zis:

- Ei, părinte, mare grijă are Maica Domnului de Sfântul Munte!

- Ştiu! Am simţit şi eu ajutorul ei, i-am spus eu.

- Uite, zise el, cu ani în urmă, ministrul cultelor de aici, din Grecia, a vrut să viziteze SfântulMunte. Cu toate că i s-a spus că nu are voie să intre pentru că este femeie, ea nu a ascultat şi a hotărât ca peste două zile să intre în Sfântul Munte. Însă cu o zi înainte s-a îmbolnăvit grav, şi, după câteva zile, amurit.+

Altădată, cineva tot cu o funcţie mare a vrut să intre în Sfântul Munte ca să impună cevanepermis. Când a ajuns în portul Uranopolis, i s-a făcut dintr-o dată rău, şi în scurt timp a murit.- Vezi, părinte, că nu lasă Maica Domnului pe nimeni să facă rău Grădinii ei?

- Ai dreptate, bunicule! Şi-ţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Maica Domnului să te aibă în pază! Slavă frumoasei noastre Împărătese!

sursa:(I) Povestiri duhovniceşti

Monah Pimen Vlad

„Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Părintele Porfirie: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”

                   Se aseamănă timpul de acum cu cel trăit în anii de dinaintea venirii lui Iisus.
Într-o vreme când din ce în ce mai mulți oameni simt nevoia, din cauza crizelor care îi afectează, să cerceteze evenimentele eshatologice ca cele descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar și acele lucruri făcute cunoscute prin harul Domnului profeților, părinților Bisericii și sfinților din zilele noastre ca părintele Paisie Aghioritul, trebuie totuși să luăm în seamă și părerea părintelui Porfirie și să înțelegem de ce un așa mare om al timpurilor noastre, în timp ce știa foarte bine ce trăim noi acum și care este sursa, a evitat să vorbească despre aceste lucruri.
Trebuie să ne punem întrebarea de ce părintele nu a vorbit despre ceea ce ne așteaptă, ci a făcut cunoscute doar câteva lucruri. Esența gândirii părintelui Porfirie a fost aceea că oamenii au nevoie să crească și să se întărească din dragostea pentru Creatorul lor, printr-o relație de tipul celei dintre copil și părinte, și nu din frica de ceea ce va veni. Pentru că unitatea, care a fost cel mai mare dar dat de Hristos Apostolilor Săi, poate fi menținută când copilul este unit cu Tatăl său prin dragoste și nu prin teamă.
Părintele aseamănă timpul de acum cu cel trăit în anii de dinaintea venirii lui Iisus. Ce era atunci? Era o pax romana la conducere, idolatrie și o preoție însetată după putere, falsă, fără a aduce beneficii, ci mai degrabă una ce depărta pe oameni de Dumnezeu. Și, în final, erau și o mână de oameni buni și curați la suflet. Toate acestea descriu în detaliu ceea ce se întâmplă astăzi și repetarea lor ne va pune într-un mare pericol.
Înainte de Hristos existau proorocii despre venirea Sa precum și avertismente de pocăință pentru oamenii aleși ai lui Dumnezeu, ca în cazul lui Iona și al cetății Ninive. Aceste proorocii au fost trimise de El pentru acești oameni curați ai fiecărui veac, puțini la număr, cum am spus mai devreme, pentru că ei au vrut să primească mesajul și au știut ce să facă.
Părintele Porfirie a acționat având asta în mintea sa, chemând oamenii să se apropie din dragoste și nu din frică de fapte îngrozitoare.
El știa dar nu s-a arătat c-ar ști. Vorbea laconic și cu înțelesuri ascunse, înțelegând că în zilele noastre există un mare gol între spiritualitatea oamenilor din Sfântul Munte și cei din lumea ce îl înconjoară. De aceea a trimis un om la părintele Paisie Aghioritul, să-l oprească să mai vorbească despre Antihrist, despre semnul său, despre războaiele iminente etc.
Nu pentru că era greșit ceea ce primise părintele Paisie prin luminare Dumnezeiască, ci pentru că lumea nu se afla la un nivel spiritual la care frica să nu aibă un efect practic și în care singura apropiere necesară să fie dragostea.
Dacă omul iubește pe Dumnezeu, atunci El, când oamenii se schimbă, schimbă istoria. Ca în cazul cetății Ninive.
Același părinte Porfirie, în ultimele sale zile, apăsat de degradarea morală și nenorocirea în care ne găsim, spune ucenicilor săi: „Tu ai o haină, fii căpetenie peste noi” (Is. 3, 6). Asta descrie situația de acum. Aceeași situație a „vechiului Israel” și a „noului Israel” și aceleași simptome.
Aici pierdem întreaga esență. Războaiele, calamitățile și evenimentele viitoare sunt ultimul remediu al apostaziei oamenilor, de aceea părintele ar spune: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”.
Apocalipsa are ca scop punerea în alertă și ca s-o evităm trebuie să ne unim cu Hristos. Acesta este tratamentul pentru cei bolnavi, pentru că dacă boala avansează, evenimentele Apocalipse vor fi amputarea aplicată de doctor atunci când apare cangrena.
Părintele Paisie a spus același lucru pelerinilor care au venit la el speriați de evenimentele viitoare și când a fost întrebat de vremea când se va pogărâ mânia lui Dumnezeu: „Trebuie să cerem ca să vină mila și nu mânia Sa”. De asta au nevoie oamenii. Dacă fiecare dintre noi acționează singur și fără Hristos, sigur că ne vom merita plata.
În ultima noapte, Hristos s-a rugat pentru jumătate de oră și a spus: „Ca toți să fie una”. Același Duh Sfânt s-a rugat și prin părintele Porfirie pentru unitatea în Hristos a tuturor creștinilor și pentru întreaga umanitate, ca suferințele apocalipsei să nu vină.
traducere şi adaptare: 

Lucian Filip sursa: johnsanidopoulos.com

De ce, copiii Mei, va asupriti

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate:
Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De ce, copiii Mei, va asupriti
Si n-aveti intre voi ingaduinta?
De ce dati strambatatii biruinta?
De ce voi bir vrajmasului platiti?

De ce va dusmaniti, copiii Mei?
Ce-aveti mai mult voi unul decat altul -
Ca-mbratisandu-se pamantul cu inaltul,
In fiecare, chipu-Mi e temei.

Si-acelasi Duh suflandu-vi-se-n fata,
Din lutul orb, la fel v-ati desfacut
Intru Adam, cand mana-Mi l-a facut
Si de la Mine Insumi i-am dat viata.

Si ati cazut intru Adam la fel
Cand ucigasul i-a-ncercat credinta -
Aceeasi va e, oameni, neputinta:
Nu esti mai vrednic tu decat e el!

Iar Eu, copiii Mei, deopotriva
Iubindu-va, la fel M-am rastignit
Si pentru drepti, si pentru cei ce n-au primit
Iubirea Mea si-Mi stau tot impotriva.

La fel v-am slobozit din inchisoare
Cand sangele pe cruce Mi-am varsat
Si Duhul Meu cand Tatalui L-am dat,
S-aprindeti al iubirii-n inimi soare.

Si daca Eu povara Crucii-Mi duc
Si nu cobor din cuie de pe ea,
Deschideti-mi, ca toata dragostea
Smerita jertfa vin sa v-o aduc,

sursa : net

DESPRE FOLOS SI PIERDERE,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Fiecare cheltuie banii pe ceea ce iubeste mai mult. Fiecare se simte multumit pe ceea ce a cheltuit banii. Mai putini sunt aceia care se gandesc la folosul sufletesc si cel trupesc ce le poate aduce acele lucruri pe care a cheltuit banii sau sudoare fruntii sale. Nimeni nu se gandeste ca si acest aspect ar face obiectul unei judecati drepte si nici ca i se pun in calcul ca fapte. 

Omul in libertatea lui face ce vrea. Nu se gandeste niciodata ca vointa lui este raportata la Vointa lui Dumnezeu si ca in raport de aceasta devine sfant sau pacatos. Nimeni nu se gandeste si nu se intreaba care este starea de sfant a unui om sau cand omul devine sfant. 

Atunci cand vointa omului implineste Vointa lui Dumnezeu omul intra in stare de sfintenie, sau cand vointa omului se masoara cu Vointa lui Dumnezeu sau este egala cu ea. Pana atunci omul isi cheltuie fara sa-si dea seama de folos, viata, sanatatea, averea, banii si tot ce are, care sunt expresia vointei lui.... si nu le masoara cu vointa lui Dumnezeu.

Aceasta este tragedia omului ... pierderea.

«Postești?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

«Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»

                                                                                                      Sfântul Ioan Gură de Aur 

RUGĂCIUNE SI BINECUVANTARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

poezie de

Eliana Popa

Doamne, Cel ce mi-ai dat viata,

Si in asta dimineata,

Rogu-Te sa daruiesti,

Binecuvantarile ceresti,

Pentru CEI CE MA IUBESC,

Pentru CEI CE MA URASC,

Pentru DRAGII MEI, DE-ACASA

Pentru CEI CE NU AU CASA,

Pentru CEI PLECATI PRIN LUME,

Pentru TATI SI PENTRU MUME,

Pentru FRATII DE CREDINTA,

Pentru CEI IN SUFERINTA,

Pentru CEI CE SE ROAGA,

Pentru CEI CE MERG PE APE,

Pentru CEI ASCUNSI DE LUME,

Pentru CEI CU INIMI BUNE,

Pentru CEI BATRANI DE ANI,

Pentru COPILASI ORFANI,

Pentru CEL CE E LA GREU,

Pentru TOTI DIN NEAMUL MEU!

Si MA PLEC CU EVLAVIE,

Si LA PREA SFANTA MARIE,

Ca SA-I MULTIMESC CURAT,

Ca PENTRU NOI S-A RUGAT!

Maica Eusebia

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal și impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu tine in toata ziua de astazi si in tot lucrul mainilor tale. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

DACĂ POŢI AVEA...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Dacă poţi avea credinţă, nu-l huli pe cel ateu,
ci te roagă, căci i-o poate s-o dea şi lui Dumnezeu.
Că credinţa-ntâia oară e un dar dumnezeiesc
şi numai apoi e-un merit al acelor ce-o doresc.

Dacă poţi avea curajul de-a-nfrunta pe-un inamic,
nu-l huli pe cine n-are şi nu râde pe cel mic,
că şi îndrăzneala este tot un dar primit din cer
şi numai apoi e-un merit al acelor care-o cer.

Dacă poţi avea răbdare când ajungi la mare greu,
nu-l huli pe cine strigă şi se vaietă mereu,
căci şi a avea răbdare este tot un dar divin
şi numai apoi e-un merit al acelor care-o ţin.

Dacă poţi tăcea-n prigoană şi poţi suferi-n cuptor,
nu-l huli pe cel ce plânge când lovirile-l prea dor,
căci şi a tăcea când suferi este tot un dar de Sus
şi numai apoi e-un merit cui priveşte la Iisus.

Ci mai bine înţelege-i şi te roagă umilit,
că nu ştii când de-o ispită te trezeşti şi tu trântit
şi nu ştii când pe el harul îl ridică şi mai sus;
când te-ncrezi smerit în Domnul, înţelegi şi taci supus.

TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a

Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014