marți, 31 ianuarie 2012

Sa fim oameni...: Info

Sa fim oameni...: Info: Povestea campaniei umanitare pentru Stefănuț Află cât de greu se strâng acești bani și sacrificiul făcut Buna! Eu sunt Stefan Vasil...

DOAMNE AJUTA!

duminică, 29 ianuarie 2012

HRANA PENTRU SUFLET: *Lucrează Dumnezeu pentru noi


HRANA PENTRU SUFLET: *Lucrează Dumnezeu pentru noi

urmeaza linkul...


                                                        BINECUVANTARE si SFAT

Dumnezeu si Maica Prea Sfanta sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. O, Doamne, miluieste! O, Doamne, sporeste! Har si pace sufletului tau! Cere la Dumnezeu BLANDETE si SMERENIE, si vei afla odihna sufletului tau. Sa te gandesti la Dumnezeu mai des decat respiri: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! "NIHIL SINE DEO! (adica: NIMIC FARA DUMNEZEU), fiindca El este Alfa si Omega, este CALEA, ADEVARUL SI VIATA, este MANTUITORUL sufletelor noastre, si fara El, nimic nu putem face. Miluieste-ma, Maica Luminii! Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, acopera-ma sub acoperamantul aripilor tale si scapa-ma de uneltirile vrajmasului si pizmasului diavol. Amin si Aliluia! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
                      Preot Ioan.

HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS

HRANA PENTRU SUFLET: Manastirea MARCUS

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

HRANA PENTRU SUFLET: Exista o medicina isihasta?

vineri, 27 ianuarie 2012

Ce pedeapsa asteapta pe cei ce ocarasc numele lui ...




Cine ocaraste pe Dumnezeu, pe Sfinti, lucrurile si persoanele sfintite, adica injura (suduie) de cele sfinte, acela huleste pe Dumnezeu; pacatul lui este fara iertare si se cheama pacat dracesc. Fata de acest pacat, toate celelalte pacate par usoare, fiindca hulitorul isi azvarle ocara impotriva lui Dumnezeu (IV Regi 19, 22). Ocararea unui bun conducator de stat, spune Fericitul Augustin, este o nelegiuire, a injura insa chiar pe Bunatatea cea desavarsita este inspaimantator! «Tu, cel ce-ti deschizi gura impotriva Atotputernicului», striga ingrozit Sf. Efrem Sirul, “nu te temi ca ar putea fi trimis foc din cer sa te mistuiasca?”

Dumnezeu pedepseste ingrozitor pe hulitori, nu numai in viata viitoare, ci si in aceasta pamanteasca. De pilda, Baltazar, rapitorul sfintelor vase din templul din Ierusalim, a fost ucis si imparatia lui daramata, chiar in noaptea cand a indraznit sa se foloseasca la betie de aceste sfinte lucruri (Dan. 5). Senaherib, imparatul sirian, hulind pe Dumnezeu a murit ucis chiar de mana fiilor sai (IV Regi 19). Irod Agripa, imparatul iudeilor, ingaduind sa fie asemanat cu Dumnezeu, a murit ros de viermi (Fapte 12, 23) etc. “Nu va amagiti, Dumnezeu nu Se batjocoreste” (Gal. 6, 7). Batjocoritorul isi ascute singur sabia care-l va lovi380 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 3, op. cit., vol. VII, p. 242).

Daca celui ce ocaraste pe fratele sau ii este randuit “focul cel vesnic” (Matei 5, 22), dar pe aceia ce hulesc nu pe neamurile lor, ci chiar pe Dumnezeu, ce chin ii asteapta?381 (Sf. Ioan Gura de Aur, Prima Omilie despre statui, 10, op. cit., vol. II, p. 544) Intr-o zi, Fericitul Ieronim, fiind intrebat pentru ce infrunta cu atata asprime pe un hulitor de Dumnezeu, a raspuns: «Cainele latra sa-si apere stapanul, – atunci pot eu tacea cand Dumnezeul meu este suduit? Omoara-ma, dar de tacut nu voi tacea». Cand s-a cerut Sfantului Policarp, episcopul Smirnei (+167), sa tagaduiasca pe Hristos, el a raspuns: «Iata, se implinesc optzeci si sase de ani de cand il slujesc, fara ca El sa-mi fi facut vreodata vreun rau. Deci, cum as putea huli pe Dumnezeul si Mantuitorul meu?»

Cum preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul?

Preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul ajutand la raspandirea invataturii crestine, «ca toti aceia care nu cred si nici nu cunosc pe adevaratul Dumnezeu sa se intoarca si sa-L cunoasca, asa incat in ei si prin ei sa se slaveasca numele lui Dumnezeu»382 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Apoi il preamarim rugandu-ne Lui sa dea sfintei Sale Biserici pastori imbunatatiti, care sa sporeasca propovaduirea Evangheliei in lume; si, de asemenea, sa dea popoarelor ocarmuitori intr-a caror «pasnica ocarmuire, viata pasnica si netulburata sa traim, in toata cucernicia si curatia”383 (Liturghia Sfantului Ioan Gurp de Aur).

miercuri, 25 ianuarie 2012

Pilde culese de Sf. Ioan Iacob


http://Pilde culese de Sf. Ioan Iacob


         „Profeţia Sf. Nifon: Până la sfârşitul lumii nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, dar nici slujitorii diavolului. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoiasă cu multă smerenie şi se vor afla mai mari decât cei din vechime care au făcut minuni. În zilele în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă minuni, ca să se înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru ca în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi subreţii vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi de slava deşartă şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, ca unii ca aceştia nu vor vedea faţa Domnului. Căci iubirea de arginţi e urâciune înaintea Lui. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Nu vor vrea să-i dea la săraci, ca să aibă răsplată în cer. Dacă nu vor părăsi această lăcomie se vor cufunda în iad. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzare.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
O altă pildă a Sf. Ioan Iacob, tristă de data asta: „La o mânăstire de maici (în număr de 700), care erau sub povăţuirea Sf. Pahomie cel Mare, a venit un croitor să întrebe dacă au de lucru pentru el. O maică l-a întâmpinat şi i-a zis că mânăstirea are maici croitorese, aşa că nu-i nevoie. Altă maică a văzut-o cu acela şi a bârfit-o altora, zicând că a curvit cu croitorul, şi s-a răspândit vorba asta în toată mânăstirea. Biata monahie n-a mai suportat ruşinea şi s-a aruncat în râu, înecându-se. Văzând asta, cea care a bârfit-o s-a spânzurat. Morala e următoarea: Iata unde poate duce o „mică” minciună!” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
„Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să se apere de frig. Trecând şi demonii pe acolo, au grăit unul către altul: „Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!” Şi a răspuns altul: „La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru , făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el în acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciune ziua şi noaptea!” Din asta putem înţelege că pe cei care nu suportă grija de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat gras, adică pe nevoitorii care îi supără totdeauna şi-i rănesc.”

(Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)

Puterea Bisericii - Sfintele Taine si rugaciunile

PUTEREA BISERICII -  SFINTELE TAINE SI RUGACIUNILE
Prefata
Fiecare imparatie din lumea aceasta se sprijina pe multe si diferite puteri: unele pe o viteaza armata, altele pe o inteleapta si cinstita organizatie, altele prin faima stiintei si a culturii, si in sfarsit, altele pe bogatiile naturale ale tinutului pe care-l ocupa: munti cu paduri si zacaminte de petrol, dealuri cu vii si livezi, campii manoase si ape cu pesti si altele de acest fel.

Biserica e si ea o imparatie nu numai cereasca, dar si pamanteasca. De aceea in chip firesc vine sa ne intrebam: in ce consta puterea acestei imparatii?
La toate acele puteri de mai sus, Biserica aduce pentru oameni si locuri, puteri si tarii de puteri neinchipuit de mari, din Ceruri. Si cu ele miruind cu haruri si binecuvantari pe toti, abia atunci se infatiseaza toate acestea cu imbelsugari de daruri si puteri care inalta pe oameni pana la Dumnezeu. Caci prin Biserica se revarsa de la Dumnezeu acele puteri ale harului.

Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu! Ea lucreaza cu puterea Duhului Sfant, care este a treia persoana din Dumnezeire. Duhul Sfant este Domnul de viata Facatorul, Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Carele a grait prin prooroci.

Pe acest Duh Sfant Dumnezeu, noi nu l-am cunoscut pana la venirea Mantuitorului Hristos. De-atunci L-am si vazut in chip de porumbel, la botezul lui Hristos Domnul; in chip de limbi de foc la Pogorarea Duhului Sfant.

Si iarasi, cunoastem puterea si Darurile Lui din ceea ce a impartasit El Sfintilor Apostoli, dupa 50 de zile de la Pasti. Iata, din niste pescari fricosi si nestiutori, Duhul Sfant face propovaduitori ai lumii, infruntatori ai celor faradelege, plini de curaj pana la moarte, zelosi aparatori ai credintei si legii lui Hristos!...

De atunci lucreaza intr-una Duhul Sfant in lume asupra fiecarui crestin. La aceasta s-a gandit profetul Ioil, cand a spus: "Si va fi dupa aceasta (dupa venirea Mantuitorului), voi turna din Duhul Meu preste tot trupul si vor prooroci feciorii vostri si fetele voastre". (II 28).

Si darurile Duhului Sfant, pe care El le impartaseste lumii, acestea sunt:

1. Intelepciunea, prin care cunoastem voia lui Dumnezeu;
2. Intelegerea, prin care intelegem si credem in tainele lui Dumnezeu;
3. Sfatul, pentru a spori intru marirea lui Dumnezeu, cu ajutorul celor ce cred cu adevarat;
4. Taria prin care calcam ispitele si ramanem neclintiti in credinta;
5. Stiinta, prin care cunoastem legea lui Dumnezeu si toate celelalte stiinte, aducandu-le la izvorul Celui Atotintelept;
6. Modestia, spre a face voia lui Dumnezeu, fara a cauta la lauda oamenilor;
7. Temerea de Dumnezeu, spre a indeplini voia lui Dumnezeu cu bucurie, precum fiii implinesc voia parintilor.

Din toate acestea prea mari daruri, impartasite noua de Duhul Sfant, rasar rodurile fericite, care ne mantuie sufletul cu adevarat: dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, blandetea, infranarea poftelor.

In cele ce urmeaza voi arata prin ce mijloace ne comunica Biserica aceste mari Daruri ale Duhului Sfant Dumnezeu.
Pentru a treia oara repet in cele scrise pana aici: Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Caci Acel ce a facut lumea o si tine si o si ingrijeste. Pe om, faptura cea mai aleasa, facuta dupa chipul si asemanarea Creatorului Sau, l-a dat in grija Bisericii, care sa-l creasca sufleteste si sa-l calauzeasca spre Dumnezeu.

Sfanta Biserica isi indeplineste cu sfintenie si mare silinta aceasta lucrare, inca de-acum 2000 de ani si ea va continua aceasta pana la sfarsitul veacurilor. Lucrarea ei este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Si lucrarea ei de sfintenie si mantuire a sufletului omenesc o savarseste prin anumite slujbe sfinte, care au putere sa coboare asupra crestinului pe Duhul Sfant Dumnezeu, impartasindu-i darurile pomenite mai sus.

Si bine e sa cunoasca crestinul ca numai acest chip de mantuire are pe lume: Tainele Bisericii noastre sfinte. Caci Hristos Domnul este Acela care marturiseste urmatoarele: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu! (Ioan III, 5). Apoi iarasi: "De nu veti manca Trupul Fiului omenesc si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi". Ori acestea singura Biserica le lucreaza si poate sa le impartaseasca crestinului. Lucrarile sfinte ale Bisericii le vedem, le primim, le simtim; odata insa cu savarsirea lor se mai petrece ceva tainic, nevazut: Duhul Sfant Dumnezeu se pogoara asupra crestinului si ii impartaseste mantuirea, o viata noua.

Pentru aceasta, acelor lucrari ale Bisericii li s-a dat numele de Taine; la savarsirea lor se petrece ceva ascuns, necuprins cu mintea. Aceste minunate lucrari, pe care le savarseste Biserica, sunt asezate de intemeietorul ei, de Hristos Iisus Dumnezeul nostru, si ele sunt in numar de sapte.

Tainele raspund la trebuintele cele mai principale din viata omului si crestinul le primeste in cele mai insemnate momente din viata lui ca om si ca madular al societatii din care face parte. Asa, crestinul, ca om, care urmareste mantuirea sufletului si unirea lui cu Dumnezeu, trebuie sa primeasca urmatoarele Sfinte Taine: Botezul, Ungerea cu Sf. Mir, Spovedania, Impartasania si Sf. Maslu. Ca madular al societatii trebuie sa primeasca Taina sfanta a Nuntii - si daca are o chemare si o pregatire anume, Taina sfanta a Preotiei.

Nazuinta crestinului, dorinta lui arzatoare e sa se indrepte spre Biserica lui Dumnezeu si cu silinta mare si vrednicie sa se impartaseasca cu prea curatele ei Taine "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci".

Pacat mare face crestinul care a rarit ducerea la biserica si folosirea Sf. Taine. O spunem aceasta cu toata durerea noastra sufleteasca. Pentru bunul indemn insa, vom cauta sa lamurim ceva mai amanuntit puterea si folosul pentru crestini, a fiecarei Sf. Taine in parte. Aceasta mai ales, din pricina ca se gasesc unii care, parasindu-si legea sfanta si Biserica strabunilor nostri, nesocotesc aceste Sfinte Taine mantuitoare de suflet.
Omul, ca sa poata ajunge madular al Bisericii lui Hristos, trebuie, mai intai de toate, sa primeasca Sf. Taina a Botezului. Botezul este usa prin care se intra in aceasta Imparatie a Bisericii. Si el da dreptul crestinului sa se poata impartasi si cu celelalte Taine ale Bisericii. Mantuitorul, dupa ce a inviat din morti, dupa ce a savarsit rascumpararea din pacat, cu Sfantul Sau Sange, implinindu-se vremea sa impartaseasca oamenilor si darurile Sf. Duh, se arata apostolilor si le spuse: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh"... (Matei 28, 19).

Iata asezarea sfanta prin care se comunica Bisericii puterea lui Dumnezeu, iar Biserica o impartaseste crestinului pentru mantuire. Botezul il savarseste Biserica, dupa porunca cea sfanta, prin afundarea in apa de trei ori in numele Sf. Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Prin aceasta lucrare se impartaseste celui botezat Harul lui Dumnezeu care curata pe cel botezat de pacatul stramosesc si de toate pacatele savarsite pana in acea clipa; il indrepteaza, il sfinteste, il face vrednic madular al Bisericii lui Hristos.
Precum se poate vedea, Botezul e inceputul mantuirii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos, spune: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).

Pentru aceasta a si poruncit El apostolilor sai, ca sa propovaduiasca Evanghelia la toata faptura, adaugand urmatoarele: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu XVI, 16). Din acestea putem pricepe silinta si grija cea neadormita pe care trebuie sa o avem pentru implinirea si primirea acestei Sf. Taine. Pentru aceasta de mici, din fasa, ne botezam. In felul acesta s-a savarsit si inainte de Domnul Hristos cu botezul preinchipuit: taierea imprejur, pe care o primea ebreul la 8 zile dupa nastere si pe care Insusi Iisus Hristos l-a primit intocmai.

Sf. Apostol Pavel ne incredinteaza de aceasta: "In El ati fost taiati imprejur nu cu taiere imprejur facuta de mana, ci cu taierea imprejur a lui Hristos, in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti". (Coloseni II, 11). Mantuitorul mustra pe Apostoli cand opresc mamele sa-si aduca copiii la El pentru binecuvantare: "Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestora li se cuvine Imparatia lui Dumnezeu". Intocmai au facut apoi si Sf. Apostoli, botezand copiii.

Si Doamne, unii dintre cei iesiti din randul nostru, in asa hal de ratacire au cazut, ca leapada aceasta Sf. Taina, spunand ca omul sa se boteze cand va fi mare, si nu la biserica. Cu aceasta gresita socotinta ies din randul crestinilor si trec in acela al ratacitilor, pe care numai osanda ii asteapta! Hristos Domnul ne spune, sa fim gata - cu sufletul - in orice clipa, caci nu se stie ziua, nici ceasul de chemare a noastra de aicea; si cum copilul poarta si el pacatul stramosesc, este de absoluta nevoie sa se boteze. (Rom. V, 12-18). Sa nu ne boteze Biserica? Dar cine? Niste lepadati de lege? Sa nu ne botezam la biserica? Dar unde? Cine stapaneste puterea lui Dumnezeu aicea pe pamant, decat Biserica Lui? Pentru aceasta, stramosii nostri, dupa invatatura cea sfanta, ne-au lasat mostenire traditiunea sfanta, de a ne boteza la biserica, indata ce vedem lumina zilei.
Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir
Prin botez omul se invredniceste a se face madular al Bisericii lui Hristos. Aceasta e o fericire nu numai pentru cel botezat, dar si pentru Biserica, pentru care ea si dantuieste atunci, cantand noului botezat, "in Hristos v-ati si imbracat". Cum firea omeneasca este slaba si supusa pacatului, Biserica drept ajutor, indata dupa Botez, mai impartaseste crestinului inca un Dar, care sa-l imputerniceasca in lupta ce are de dus contra diavolului si a pacatului - ungandu-l cu Sf. Mir.

Acest Sf. Dar s-a facut cunoscut lumii in ziua 50-a dupa Invierea Domnului, - cand s-a coborat in forma de limbi de foc peste Apostolii Domnului. Iar ei, la randul lor, indatorati sa-l impartaseasca lumii, au ales persoane anume, cu vrednicie, Episcopii - care, mai la inceput, prin punerea mainilor asupra cuiva si, mai pe urma, prin ungerea cu Sf. Mir, pogorau acel Sf. Dar, trimis noua de la Tatal, prin mijlocirea Fiului Sau.

Lucrarea aceasta o savarseste Biserica astazi asupra noului botezat, ungandu-l cu Sf. Mir, la fata, crucis, apoi la ochi, gura, urechi, precum si madularele trupului, la incheieturi, in semnul crucii, zicand: "Pecetea Darului Sfantului Duh, Amin". Aceasta ungere, Biserica nu o mai repeta asupra aceleiasi persoane in toata viata, afara doar cand crestinul ar pleca si apoi s-ar reintoarce iarasi la credinta de care el se lepadase. Se mai ung cu Sf. Mir regii ortodocsi la incoronare.

Sf. Mir e untdelemn de prima calitate, fiert cu multe aromate, si sfintit la noi de toti Arhiereii Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta Sfanta Taina este asezata de Insusi Mantuitorul Hristos, care, mijlocind de la Tatal trimiterea Duhului Sfant peste Apostoli, le-a poruncit si lor, la rand, sa o savarseasca asupra crestinilor, fara incetare, pana la sfarsitul veacurilor.

"Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei, si aceia "au primit Duhul Sfant", (Fap. Ap. 8,17), si prin ungere: "Dar voi ati primit ungerea din partea Celui Sfant si stiti orice lucru". (I, Ioan II, 20). Aceasta Sfanta Taina este de o covarsitoare trebuinta pentru crestin, caci Duhul Sfant este Cel care lumineaza mintea, intareste voia pentru intelegere, savarsirea si marturisirea adevarurilor de credinta si pentru propasirea in toate cele bune; ii da apoi taria de a ramanea vrednic madular al Bisericii.
Sfanta Taina a Pocaintei
Prin Botez, care e usa prin care omul intra in Biserica, noul increstinat se izbaveste de pacatul stramosului Adam, pacat care adusese urgia lui Dumnezeu asupra urmasilor primelor fapturi. Cum firea omeneasca, mostenind gandul spre pacat al celui dintai gresit, pacatuieste si el, pentru care are nevoie inca de un mijloc, care, ca un al doilea botez, sa-i poata sterge pacatele savarsite, sa-l impace iarasi cu Dumnezeu.

Mantuitorul Hristos, Atoate-Stiutorul, a si oranduit, dupa botez, inca un mijloc - o Taina Sfanta - pentru crestinul cazut in pacat, dar care e cu dor de indreptare. Aceasta Taina Sfanta o numim Pocainta, sau Marturisirea pacatelor, care, prin lucrarea ce savarseste, precum am scris mai sus, este ca un al doilea Botez. Pe cel dintai Botez il primim, in cele dintai zile ale vietii noastre, prin mijlocirea nasului; pe acesta de-al doilea trebuie sa-l dorim, sa-l urmarim singuri cu silinta si cu staruinta, cu dor de indreptare si impacare cu Dumnezeu. Si Sfanta Biserica, prin preotii ei, cu porunca si puterea de la Mantuitorul, dezleaga - daca este cazul - pe crestin de pacatele savarsite si marturisite.

"Orice veti lega pe pamant, va fi legat si in cer", - fagaduieste si imputerniceste Mantuitorul pe Apostoli. Pe temeiul acestei binefaceri a lui Dumnezeu si al puterii Bisericii Sale, crestinul care a pacatuit se indreapta spre aceasta Sfanta Taina cu inima infranta si smerita, plina de cainta si dor de indreptare si marturiseste preotului duhovnic in auz, si pe nume, pacatele savarsite. Iar preotul, prin puterea si mandatul dat lui de catre Intemeietorul acestei Sfinte Taine, tot in auz, da urmatoarea dezlegare crestinului ce s-a pocait: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul si cu indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine si sa-ti lase toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data de sus, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”.

Intelegem ca o lucrare asa de mare, cu urmari asa de fericite pentru acela care o primeste, nu se savarseste cu usurinta, ci cu anumite conditiuni si din partea savarsitorului Tainei, cum si a celui care o primeste. Cel dintai, sa indreptateasca si sa pretuiasca marele Dar ce impartaseste crestinului prin povatuirea si trezirea la viata curata a aceluia care vine la Pocainta, dupa care sa aplice canonul;

Cel de al doilea, sa merite acel Dar sfant: a) prin o cainta cu lacrimi pentru pacatele savarsite; b) o hotarare nestramutata ca nu va mai repeta, in fapta ca si in gand pacatele marturisite; c) o credinta tare in indurarea lui Dumnezeu; d) ramanand obligat sa indeplineasca, pana la impartasire, Canonul dat de preotul duhovnic. Iata un minunat chip de mantuire a crestinului: Marturisirea pacatelor! Intelegem dar de ce ratacitii si vrajmasii credintei vor sa ne rapeasca acest mijloc de mantuire. Caci sufletul omenesc, innegrit cu pacatele, fara mijloace de mantuire si de impacare cu Dumnezeu, ajunge in starea indracitului de care face pomenire Sf. Evanghelie: o primejdie pentru semeni si neamul lui; - si doar la aceasta tintesc acesti rataciti (adventisti, evanghelisti....), care sunt arvoniti in slujba de vrajmasi ai Bisericii si Tarii noastre.
Taina Sfintei Impartasanii
Iata acum a venit randul sa scriu despre Sf. Taina a Tainelor, despre Sf. Impartasanie. Toate celelalte Sf. Taine despre care am scris si acele asupra carora voi mai scrie, impartasesc crestinului care le primeste, Harul sfintitor; impartasania insa indulceste pe crestin cu insusi Trupul si Sangele Domnului, pe care Biserica il da sub forma painii si a vinului, prefacut in chip tainic!

Caci minune mare este sa poti, tu crestine, impartasindu-te, sa mananci Trupul si sa bei Sangele Domnului! Si asa este! Ne-o spune Fiul lui Dumnezeu: "Cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, petrece in Mine si Eu in el". (Ioan, 6, 34).

Si crestinul simte minunea; pentru aceasta se apropie de impartasanie cu mare grija si cutremurare, si numai dupa ce s-a pregatit anume prin Sf. Taina a Pocaintei. Cand Mantuitorul a serbat Pastile cu ucenicii Sai, la Cina cea de Taina, a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Si luand si paharul si binecuvantandu-l, l-a dat lor, zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al legii celei noi, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor!" (Mat. 26, 26). Dupa aceasta inca a poruncit: "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea". Si sa stiti: "ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni", adica pana la Judecata de Apoi, pana la sfarsitul lumii.

Sfintii Apostoli, urmatori acestei porunci, indata dupa Invierea si Inaltarea Invatatorului lor, se adunau, binecuvantau painea si vinul, frangeau apoi painea si cu ea si cu vinul binecuvantat, impartaseau pe binecredinciosii de fata, spre pomenirea Mantuitorului. Aceasta lucrare de sfintire a trecut asupra Bisericii, care pana astazi si cat va fi lumea, prin slujitorii ei, preotii o implinesc intocmai la slujba dumnezeiestilor Liturghii din Duminici si Sarbatori si oricand savarsesc aceasta Sfanta slujba. Se sfinteste si se preface prin rugaciunile catre Dumnezeu si prin puterea Lui, painea pregatita anume si vinul din sf. potir, si le da credinciosilor spre impartasire.

Folosul acestei Sf. Taine, pentru crestin, este nepretuit de mare: i se iarta pacatele, se apropie intru totul de Dumnezeu, se face vrednic de dreptatea Lui.
Sa luam aminte, ca fara aceasta impartasire cu Sf. Trup si Sange al Domnului, nu putem avea viata intru El, si nu putem fi nici mostenitori ai vietii de veci: "De nu veti manca Trupul Fiului omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Acela ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi"... (Ioan, 6, 47).

Ca urmare, sa se cerceteze fiecare de s-a impartasit la vreme si cu vrednicie de aceasta Sf. Taina. Zic cu vrednicie, pentru ca sunt unii crestini care nu se pregatesc cu adevarat pentru a primi aceasta Taina. In cazul acesta ei nu se impartasesc spre mantuire, ci spre osanda.

Sf. Apostol Pavel spune: sa se ispiteasca omul, "pe sine si asa din paine sa manance si din pahar sa bea. Ca cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata lui isi mananca nesocotind Trupul Domnului". (I Cor. XI, 28). Iar o porunca a Sf. Biserici, spune sa nazuim cu mare silinta, grija si pregatire a ne impartasi in toate cele patru posturi de peste an; aceasta, pentru ca nu ne cunoastem ziua, ceasul cand sufletul ni se va cere Sus. De aceea e bine sa fim pregatiti oricand.

Daca in Sf. biserici se petrece acea minune mare, ca la slujbele ei din Duminici si Sarbatori, Hristos Domnul, in fiinta se pogoara si inca se poate da prin impartasanie, ca hrana duhovniceasca, ferice de acei crestini care sunt de fata atunci acolo, si inca mai fericiti sunt aceia care iau parte la acel ospat dumnezeiesc.
Ce putem insa, zice de acei rataciti care s-au lepadat de Biserica lui Dumnezeu?

Doamne, cum vor scapa de mania care-i asteapta pe acesti lucratori ai nedreptatii?! Cum au putut ei a se lepada de impartasirea cu Hristos Domnul pe care nu o poti gasi decat in Sf. Taina a Impartasaniei, pe care ei o nesocotesc!

Auzim insa, ca si ei se impartasesc!!! impartasania lor insa e paine si vin, iar nu Sf. Trup si Sange al Domnului. De aceea plangem de mila lor si ne rugam bunului Dumnezeu pentru intoarcerea lor in Staulul mantuirii, care e Biserica lui Dumnezeu, singura impartasitoare de Dumnezeu.
Sfanta Taina a Nuntii
Dumnezeu, pentru slava numelui Sau, dupa ce a facut toate cele ce vedem si nu le vedem - in cer si pe pamant - in urma, ca o incoronare a lucrului mainilor Lui, a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa - pe stramosul nostru Adam.

Dupa o clipa Dumnezeu a zis: "Nu este bine sa fie omul (barbatul) singur" - iar dupa ce a facut pe femeie i-a binecuvantat pe amandoi zicand: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti". (Facerea, I, 28).

Urmatori sfintei asezari dumnezeiesti, barbatul cu femeia si astazi se insotesc, in traiul lor de pe pamant, cerand de la Dumnezeu, prin Biserica, binecuvantarea unirii lor. Biserica savarseste atunci asupra tinerei perechi, Taina mare si sfanta: Nunta.

La savarsirea acestei Sf. Taine, harul Duhului Sfant se pogoara asupra tinerilor si le intareste cuvantul cel grait de dansii, sfinteste gandul si inima pentru traiul cel dimpreuna nedespartit, pentru toata viata, cu scopul de a da nastere la copii si a-i creste in duhul legii noastre crestinesti.

Mantuitorul Insusi a cinstit in chip deosebit nunta din Cana Galileii, luand parte la ea si prefacand apa in vin. Apoi cand fariseii, cu gandul de a-L ispiti, Il intreaba daca se cade ca barbatul sa-si lase femeia, El raspunde: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta". Iar Sf. Apostol Pavel zice: "Taina aceasta este mare, iar eu zic in Hristos si in Biserica". (Efeseni V, 32). Ce minune este dar aceasta Sf. Taina!

1. Harul Duhului Sfant care se impartaseste tinerilor, sfinteste casatoria: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat". (Ebrei, 13, 14).
2. Intareste legatura dintre barbat si femeie, ca si unirea lui Hristos cu Biserica - si pentru totdeauna: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta";
3. Da sotilor putere de a-si implini obligatiunile ce si-au luat, casatorindu-se: barbatul de a-si iubi femeia, cum a iubit Hristos Biserica, iar femeia de a se supune barbatului intru toate, precum se supune lui Hristos Biserica. (Efeseni, V, 24).

Odata casatoria incheiata de catre autoritatea civila si binecuvantata de Biserica, ea ramane ca o putere de viata si cei casatoriti trebuie sa ramana impreunati in tot traiul lor de pe pamant. Mantuitorul Hristos, care a asezat aceasta Taina sfanta a Nuntii, ne spune lamurit adevarul de mai sus. Iata cum odata, fariseii l-au intrebat: Se cade omul sa-si lase femeia pentru fiece pricina? La care El a raspuns: N-ati citit, ca Cel care i-a facut de la inceput, barbat si femeie i-a facut? Si adauga: pentru aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup! Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta".

La aceasta fariseii cautara a se indreptati: Pentru ce dara Moise a randuit sa-i dea carte de despartire si s-o lase?" Dar Iisus le-a raspuns: "Moise, dupa invartosarea inimii voastre v-a dat voie sa va lasati femeile, dar din inceput n-a fost asa". (Matei, 19, 38).
Intelegem dar, frate crestine, ca traiul dimpreuna al barbatului cu femeia nu poate sta fara binecuvantarea Bisericii, si odata blagoslovit, ramane pentru toata viata.
Taina Sfantului Maslu
Stramosul nostru Adam, gresind amar fata de Dumnezeu, a fost blestemat, iar acel blestem i-a adus osanda sufleteasca - pierzand raiul desfatarii si al fericirii de veci - apoi durere si chin trupesc: "intru sudoarea fruntii tale iti vei castiga hrana de toate zilele", i se spune lui Adam; iar Evei, "intru dureri vei naste fii!". Intru intarirea acestui adevar Sf. Apostul Pavel, cu durere scrie Romanilor: "Plata pacatului este moartea" (VI, 23). Iar Biserica, de asemenea marturiseste: "Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, si slabeste si sufletul meu".

Observam noi insine ca bolile trupului, in cele mai multe cazuri, sunt o urmare a pacatelor noastre zilnice. Mantuitorul Hristos, venind pentru ridicarea acestui blestem al pamantenilor, a urmarit mantuirea omului in intregul lui (trup si suflet); o vedem aceasta din multele minuni savarsite de el asupra norodului in suferinte. Da apoi putere Apostolilor: "sa vindece toata boala si neputinta intru norod".

Sfintii Apostoli, urmand pilda Mantuitorului intru implinirea mandatului incredintat, vindeca bolile trupesti, ungand cu untdelemn pe cei in suferinte, ori numai atingandu-se de ei. Scoteau multi draci si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si se vindecau". (Marcu VI, 12-13). Vedem dar ca Mantuitorul a oranduit pentru ridicarea suferintelor trupesti ale crestinului, o Taina, si anume: Taina Sf. Maslu, pe care Biserica dintru inceput o savarseste la capataiul celor suferinzi. Si ea si indeamna pe crestini, prin gura Sf. Apostol Iacov, sa foloseasca acest mijloc de tamaduire a bolilor trupesti. "De este bolnav cineva dintre voi sa cheme pe preotii bisericii, sa se roage pentru dansul ungandu-l cu untdelemn sfintit intru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pre cel bolnav si-l va ridica pre dansul Domnul si de va fi facut pacate i se vor ierta lui". (Iacov, V, 14).

Prin urmare, observam ca doua mari foloase dobandeste crestinul prin savarsirea Sfantului Maslu, 1) Dumnezeu il ridica din patul durerii, vindecandu-i boala trupeasca; 2) Iertarea pacatelor care le-a savarsit pana atunci. Se intelege, este la voia lui Dumnezeu sa-l tamaduiasca ori nu, pe crestinul suferind; legea mortii nu poate fi ridicata din lume, in schimb insa, prin savarsirea Sf. Maslu, bolnavul prinde curaj sa rabde boala mai departe fara cartire si sa moara crestineste. Multi insa, se vindeca.

In ce priveste iertarea pacatelor, bolnavul sa primeasca intai taina pocaintei, caci aceasta este Taina anume pentru iertarea pacatelor.

Bine stiind toate acestea, Biserica noastra indeamna pe fiii ei, ca atunci cand suferintele ii incearca, sa cheme pe preotii bisericii sa se roage pentru ei, pentru ca intr-adevar sa se izbaveasca de dureri si chinuri atat in aceasta viata, cat si in cea care va sa vina.
Sfanta Taina a Preotiei
Pe toate cele sase Taine, despre care am scris mai sus, Biserica le impartaseste crestinului prin slujitorii ei: episcopi si preoti. Ei sunt trimisii si alesii lui Dumnezeu, desi traiesc intre pamanteni si sunt dintre ei. Preotia e apostolia incredintata ucenicilor lui Hristos Domnul, de El Insusi. Ea cuprinde puterea de a invata Cuvantul Domnului, de a savarsi si Sf. Taine, si de a conduce turma cea cuvantatoare.

Chiar in ziua Invierii, Hristos Domnul, intrand prin usile incuiate, in casa in care stau ascunsi de frica jidovilor Sfintii Apostoli, a suflat asupra lor si a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tinea, tinute vor fi". (Ioan XX, 25). Apoi, inainte de Inaltarea Sa la cer, trimitandu-i la propovaduire, le-a zis: "Mergand, invatati toate neamurile... si iata Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". (Matei 28, 19).

Prin suflare li s-a impartasit ucenicilor Darul Sfant al Preotiei, dar care se impartaseste si astazi - celor alesi -, caci El a zis: "Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". In puterea acestui adevar, Apostolii sfintesc diaconi pentru slujba meselor - prin punerea mainilor asupra lor si prin rugaciune. (Fap. Ap. VI, 6). Sfantul Apostol Pavel hirotoneste preoti la diferite biserici (Fap. Ap. 14, 23); aseaza episcop pe Tit in Creta, iar in Efes pe Timotei, dandu-le si lor putere de a hirotoni si orandui preoti pe la biserici si a-i supraveghea. (Tit 15; I Timot. V, 22): "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca cele ce lipsesc sa le indreptezi si sa asezi preoti prin orase, precum ti-am poruncit", spune Apostolul Pavel episcopului Tit; iar episcopului Timotei ii zice: "Mainile sa nu-ti pui indata pe nimeni, nici nu te face partas la pacate straine".

Apoi, pentru a-l face bagator de seama asupra insarcinarii ce i s-a dat prin punerea mainilor, ii spune: "Pentru care cuvant iti aduci aminte, sa inflacarezi darul lui Dumnezeu, care este cu tine prin punerea mainilor mele". (II Timotei, I, 6).

Observam ca numai episcopul are dreptul de a savarsi Taina sfanta a Preotiei, numai lui i s-a dat puterea ca prin punerea mainilor si prin rugaciune, sa sfinteasca pe cel ales intru slujirea lui Dumnezeu. Intocmai asa Biserica urmeaza din inceput si va urma pana la sfarsitul veacurilor. Episcopul, punand mana pe crestetul celui ales pentru preotie, rosteste rugaciunea: "Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele ce lipsesc le implineste, hirotoniseste pe cucernicul (in preot sau diacon). Sa ne rugam dar pentru el, ca sa vina asupra-i harul Sfantului Duh".

Iata ce este Preotia, frate crestine! Iata de unde-si ia darul parintele tau sufletesc! Iata cu ce putere a invrednicit Dumnezeu pe cei pe care ii cheama la treapta preotiei! Preotia este o alegere si trimitere dumnezeiasca. Si Hristos Domnul Insusi e Acela care impartaseste Darul cel sfant aceluia care va savarsi cele sfinte ale Lui pe pamant. Si preotul e acela prin care, pana la sfarsitul veacurilor, se infaptuieste lucrarea lui Dumnezeu de mantuire a popoarelor... Fara aceasta Taina a Preotiei nici celelalte Sfinte Taine nu s-ar savarsi pentru mantuirea oamenilor, si nici raul invataturii celei dumnezeiesti, n-ar fi cine sa-l reverse cu sfintenie asupra sufletului omenesc. Preotii sunt, dupa cum spune Sf. Carte, ingerii trimisi ai Domnului pentru mantuirea noastra.
Puterea Bisericii e si in rugaciuncle ei
Am aratat ca puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Duhul Sfant cu harurile Sale, se coboara in chip tainic asupra crestinului, prin rugaciunile slujitorilor Bisericii. Si aceste daruri aduc sfintirea si mantuirea sufletului si a trupului omenesc.

Am aratat pana acuma, ca prin sapte Sfinte Taine, pe care le savarseste Biserica, se savarseste acea minune nevazuta: pogorarea Duhului Sfant cu darurile Sale asupra noastra, in sufletul nostru. Ceea ce trebuie sa stim insa, e ca mai sunt si alte lucrari ale sfintei noastre Biserici la care de asemenea se pogoara puterea sfintitoare a lui Dumnezeu. Cele 7 Sfinte Taine sunt cele mai insemnate momente ale puterii sfintitoare ale Bisericii, dar lucrarea ei, adica puterea Bisericii, nu se opreste aici.
Dupa cum vom vedea, Biserica savarseste si alte lucrari tot cu scopul de sfintire a crestinului, de mantuire si indreptare catre Dumnezeu.

Scopul oricarei rugaciuni si lucrari a Bisericii e tot pogorarea puterii sfintitoare care sa lucreze asupra lumii. "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine si incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul Sfant". (Ion III, 8), spune Domnul Hristos, noului sau ucenic Nicodim. Dupa cum adica nu putem sti unde vine si incotro merge vantul, asa este cu Duhul Sfant. Sfanta noastra Biserica mai are si rugaciuni prin care se savarsesc inca lucrari sfintitoare pentru crestin. Caci crestinul simte nevoia de blagoslovenie, de sfintire a lucrurilor mainilor lui, a locuintei lui, a produselor cu care Dumnezeu ii incununeaza truda zilnica, a campului pe care-l lucreaza, pentru belsug si binecuvantare. Si Biserica raspunde la toate aceste cerinte ale crestinului cu rugaciuni si lucrari prin care cere de la Tatal ceresc trimiterea Duhului Sfant, care sa sfinteasca si sa binecuvanteze.

Asa la anumite trebuinte, Biserica sfinteste apa, careia noi ii zicem Sf. Aghiazma; apoi sfinteste apa in ziua cand femeia naste, si in sfarsit, de asemenea si in ziua Botezului Domnului savarseste Aghiazma cea mare. Apoi prin rugaciunile ei se sfintesc: biserici, icoane, clopote, vesminte bisericesti si se binecuvanteaza painea si fructele aduse la Altar ca jertfa lui Dumnezeu; poduri, fantani, izvoare, case, se blagosloveste campul spre rodire cu imbelsugare si altele nepomenite acum.
Din acestea se poate intelege mai cu usurinta nevoia ce trebuie s-o simta crestinul in a se apropia de Biserica, a se pleca la binefacerile ei, si a se folosi de mijloacele pe care ea le savarseste pentru mantuirea noastra.

Si tot din aceste scrise, oricine poate vedea ca in afara de Biserica nu este mantuire, pentru care si glasuieste ea in cantarile ei: "Cei ce urati biserica, de la Domnul va veti lepada".

Iata spre ce nenorocire ne indeamna prigonitorii Bisericii! Ura lor insa, sa ne intareasca credinta in sfanta noastra Biserica, care e cetatea mantuirii si tariei noastre.
Autor
Preot GHEORGHE I. VASILACHE
Vutcani – Falciu
Carte publicata in 1943 la Bucuresti
Parintele Gheorghe Vasilache

Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi


Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi 

Domnului sa ne rugam.
Doamne miluieste.
Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Faca­torul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerce­teaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.
Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerce­teaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

URME PE NISIP




De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei


De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei


Aceasta intrebare cred ca si-o pun multi oameni.

Icoana este cadoul ideal as putea spune. De ce? Cat folos poate culege un om din urma unei icoane...! Icoana este o fereastra spre Dumnezeire. Te pune mai repede in legatura cu divinitatea. Cand vezi o icoana in casa, gandul iti fuge din nou la Dumnezeu sau la Maicuta Domnului sau la Sfantul din acea icoana. Prin sfinti se proslaveste tot Dumnezeu. Deci prin ei, ne ducem cu gandul tot la Dumnezeu. Toata viata noastra, trebuie sa fim intr-o stransa legatura cu Dumnezeu. Noi trebuie sa fim prietenii Lui ca sa putem mosteni Imparatia cerurilor fagaduita noua. Ori, un prieten adevarat nu se vede din an in pasti. Un prieten adevarat isi mentine dragostea prin dialog, prin vizite. Nu se mai satura unul de altul. Ce e drept, omul c

ontemporan il alunga pe Dumnezeu din viata lui. Il cam incomodeaza defapt legile divine, buna oranduire lasata de Dumnezeu. Omul nostru iubeste pacatul, patima, iar Dumnezeu condamna pacatul si ne indeamna sa ii urmam.

Putem fi prieteni cu Dumnezeu dialogand mai des cu El prin rugaciune. Ori icoana, acest lucru il face: ne pune mai repede in legatura dialogica cu Dumnezeu.

Iata cat bine culege cel care primeste o icoana, iar cel care o daruieste se impartaseste si el de rodul rugaciunilor celui care se roaga la icoana. Ai facut un mare bine daruind o icoana.

Circula o mare superstitie pagubitoare de suflet, anume cum ca nu trebuie sa iti cumperi tu singur tie icoana, ci neaparat sa ti-o cumpere altcineva. E bine sa faci cadou o icoana, cum am zis, dar nu e adevarat ca nu poti sa iti cumperi singur icoana care iti place. Daca sufletul tau vibreaza la vederea unei anumite icoane, si ti-o cere, de ce sa nu i-o daruiesti? Daca ai evlavie la un sfant, de ce sa nu te sarguiesti sa faci rost de icoana acelui sfant pe care il iubesti?

Foarte placut inaintea lui Dumnezeu este si daruirea de icoane pentru sufletele raposatilor nostri, la parastase sau inmormantari. Un exemplu graitor: Icoana de pe pieptul mortului se daruieste la sfarsitul inmormantarii.

Ca sa intaresc cuvantul, va relatez pe scurt o minune:

Un musulman a cerut de la o taraba ceva care sa ii pazeasca casa de hoti. I s-a oferit o icoana a Sfantului Nicolae. A luat icoana a pus-o pe perete la intrarea in casa si i-a zis:

- Sfinte Nicolae eu plec, tu apara-mi casa.

Omul nostru a plecat departe si a lasat usa deschisa.

Vecinul lui, tot musulman a ramas uimit si a ras de el. Si a luat o parte din mobila.

Cand s-a intors omul nostru, a vazut ca ii lipsea, a zis:

- Sfinte Nicolae, cred ca ai fost obosit ca am lipsit mult de mi-au furat. Dar asta e! Ai grija in continuare te rog!

A plecat. Vecinul a revenit si i-a furat toata mobila (nu ca era hot, ci ca sa rada de vecin). Apoi a zis:

- Ia sa il iau si pe Nicolae asta!

Si cand a atins icoana, a ramas imobilizat cu mainile pe icoana de nu se mai putea misca. A ramas asa pana ce a venit omul nostru acasa.

Si a cerut iertare vecinul. A fost iertat si de omul nostru si de Sf Nicolae.

De atunci, multi musulmani tin in casele lor icoana Sf.Nicolae.

Mai este o minune petrecuta si in Rusia tot cam la fel. S-a facut si un film pe baza acesteia. Cu o fata care a luat icoana Sfantului Nicolae la dans si a ramas stana de piatra...

Aceste lucruri nu le-am scris cu gandul sa veniti sa comandati la noi icoane, ci deoarece, lucrand in domeniu de ceva timp am observat unele tendinte si am cautat sa creionez pe scurt cateva lucruri valoroase despre importanta unei icoane in casa crestinului.

http://icoane-comenzi.blogspot.com

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

DE CE PUNEM ICOANA IN CASA


Despre icoana
 

IIcoana nu poate lipsi din casa crestinului. Prezenta icoanei arata ca acea casa este increstinata, ca familia care locuieste acolo este crestina. Icoana din casa este o marturisire a credintei in Dumnezeu.

Icoana, prezenta a celui infatisat in ea

Asa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc in fata persoana draga pe care o reprezinta, tot asa si icoana ne poarta cu gandul la cel infatisat in ea. Icoana este o prezenta a celui infatisat in ea: a Mantuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfintilor. Prezenta chipului unei persoane este intr-o masura prezenta respectivei persoane. Chipul ne pune in legatura cu persoana pe care o reprezinta, ne ajuta sa ne ducem cu gandul la ea sau mai curand, aduce persoana respectiva in fata noastra, langa noi, ne inlesneste o intalnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai usor in legatura cu Dumnezeu, sa-L vedem in persoana Mantuitorului Hristos, sa simtim prezenta Maicii Domnului si a sfintilor pe care ii dorim impreuna rugatori cu noi si pentru noi.
Icoana, fereastra spre adevaratul Dumnezeu

Icoana este mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si ”inchipuie” un Dumnezeu “convenabil”, dupa propriile dorinte si nevoi. 
Sfintirea icoanei


Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sfintita. Ea se lasa la biserica, de obicei patruzeci de zile, timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica


Locul icoanei in casa 



Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii “Rasaritul cel de sus”, ”Soarele Dreptatii”, etc. Apoi lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor ce se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit.

Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane

In ratacirea lor, unii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie. Dar cestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si bunicile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn, aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura si ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi acesta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotgrafia respectiva sau daca cineva ne-ar rupeo, de exemplu, ne-am supara foarte tare su ne-ar parea rau. Nu prentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si cu icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!

Sfaturi practice în Biserică: Flori pentru icoane


Alexandru Ulea
articol din ziarul Lumina

Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer şi pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cereşti, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut graniţele limitării temporo-spaţiale şi care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinţii sunt persoane care deşi petrec în slava lui Dumnezeu şi bucuria cerească, ei sunt prezenţi în mod mistic în viaţa credincioşilor, luminându-le existenţa şi ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut şi simţit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut şi necuprins, transcendentul se lasă văzut şi pipăit, se apropie de om. Icoana reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unităţii şi comuniunii persoanelor.

Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu şi sfinţii Săi coboară cu prezenţa lor luminoasă în mijlocul credincioşilor pentru a naşte nădejdea, a întări credinţa şi a mărturisi iubirea între persoanele umane şi divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.

Un semn de preţuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezenţe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoarea încântătoare pentru o lume cenuşie. Verdele, culoarea nădejdii, este creat de plantă prin acţiunea luminii soarelui. În sine, verdele împleteşte şi combină culoarea albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea şi sacralitatea vieţii. Aşa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeaşi tulpină verde care le susţine. Şi precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu şi om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezenţa fizică, reînnoită a acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creştinului ca prezenţă iubitoare ce creşte şi trăieşte pe acest pământ rece, dar sub protecţia şi cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.

Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, aşa cum încununarea vieţii omului este fapta bună a iubirii în Duhul Sfânt. Şi omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui şi a-l lumina şi bucura pe cel care o primeşte. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent şi trecător, dar în acelaşi timp mare şi captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieţii, a dragostei care se câştigă atât de greu şi care se pierde atât de uşor, dar fără de care viaţa nu există.

Creştinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare şi să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care aşteaptă să fie umplute de dragostea plină de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant şi destresant asupra minţii.

Sfaturi despre icoane

                            Flori pentru icoane

                Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer şi pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cereşti, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut graniţele limitării temporo-spaţiale şi care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinţii sunt persoane care deşi petrec în slava lui Dumnezeu şi bucuria cerească, ei sunt prezenţi în mod mistic în viaţa credincioşilor, luminându-le existenţa şi ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut şi simţit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut şi necuprins, transcendentul se lasă văzut şi pipăit, se apropie de om. Icoana reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unităţii şi comuniunii persoanelor.
Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu şi sfinţii Săi coboară cu prezenţa lor luminoasă în mijlocul credincioşilor pentru a naşte nădejdea, a întări credinţa şi a mărturisi iubirea între persoanele umane şi divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.
Un semn de preţuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezenţe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoarea încântătoare pentru o lume cenuşie. Verdele, culoarea nădejdii, este creat de plantă prin acţiunea luminii soarelui. În sine, verdele împleteşte şi combină culoarea albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea şi sacralitatea vieţii. Aşa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeaşi tulpină verde care le susţine. Şi precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu şi om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezenţa fizică, reînnoită a acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creştinului ca prezenţă iubitoare ce creşte şi trăieşte pe acest pământ rece, dar sub protecţia şi cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.
Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, aşa cum încununarea vieţii omului este fapta bună a iubirii în Duhul Sfânt. Şi omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui şi a-l lumina şi bucura pe cel care o primeşte. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent şi trecător, dar în acelaşi timp mare şi captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieţii, a dragostei care se câştigă atât de greu şi care se pierde atât de uşor, dar fără de care viaţa nu există.
Creştinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare şi să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care aşteaptă să fie umplute de dragostea plină de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant şi destresant asupra minţii.

marți, 24 ianuarie 2012

Nu rata acest mesaj blog!

Nu rata acest mesaj blog

Ne-am trezit din hibernare


Constantin Tănase, născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti în 1945. Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi), deşi alte surse indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.
Aurel Storin, într-un interviu, spune însă că "despre moartea lui Constantin Tănase s-au spus tot felul de legende. Unii cred şi acum că el ar fi fost ucis de ruşi, pentru că îi cam lua peste picior în celebrele lui cuplete. Ce s-a întâmplat, de fapt? Pe Tănase îl chinuia o boală de plămâni, destul de gravă. Şi mulţi ani a dus-o pe picioare. Moartea i s-a tras de la o simplă bere. În august 1945, pe o căldură infernală, actorul nu s-a putut stăpâni şi a băut cu poftă o halbă de bere, rece ca gheaţa. Sensibil fiind, se pare că a făcut o aprindere la plămâni. N-a trecut mult timp şi a murit".

Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

 Preluare din arta si religie...
Dragii mei...

Nici nu stiu daca mai ajung la voi,in zilele acestea,cuvintele mele.
Suntem pe zi ce ce trece un popor mai divizat ca niciodata.Ne lasam dusi de curentul indus miseleste de oameni fara de Dumnezeu.Cerem cu glas tare ce ar trebui sa gasim in noi.



Traim clipe in care oamenii ne folosesc,golindu-ne de Dumnezeu.De ce spun acestea?
Pentru ca dialogul trebuie sa se desfasoare cu noi insine,cand ceva nu merge bine,solutia problemelor este in noi.Numai descoperindu-L pe Fiul in noi,vom capata raspunsuri.Raspunsuri cum sa nu mai continuam ,cum sa nu mai ajungem la o situatie,cum sa evitam situatia,cum sa depindem de noi.
Se spune ca Dumnezeu cand vrea sa ne piarda ne ia mintile.Adica ne punem sa gandim cu mintea altora,ne anuleaza constiinta de sine,si de aici urmeaza manipularea noastra,efectul de turma.Dar de ce ar vrea Domnul aceasta?Pentru ca noi ,prin liberul arbitru, o cerem.Cautam cai facile,cautam sa eludam tot,cautam sa obtinem foloase nemeritate,cautam sa avem fara a obtine prin noi.Si atunci este amarnica minciuna noastra,caci ne-am mintit pe noi.



Ce este cladit prin minciuna grabnic se distruge.
Trebuie sa ne reanalizam meritele si beneficiile,dupa mintea noastra,dupa sufletul nostru,nu dupa ideile induse de altii.
Tot ce v-am scris este din sufletul meu de crestin,un suflet ce v-a fost aproape 4 ani.Nu mai suport sa vad acesta natie fara Dumnezeu.
Am sa ma straduiesc sa ilustrez spusele mele,prin imagini inserate intr-o rugaciune pentru voi,poporul in care traiesc si eu.Alegeti calea Domnului,nu alegeti calea facila indusa de altii,sau de propriile slabiciuni.


Cu iubire catre voi-piosmarian



Acum iata rugaciunea pe care am sa o ilustrez cu imagini ce intareste ce v-am scris mai sus

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui.



Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat.



Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.



Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.



Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.



Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!




adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa



Aceasta rugaciune a fost trimisa de parintele Tomuta din Italia,un om deosebit ,un "roman"in adevaratul sens!

duminică, 22 ianuarie 2012

ORBUL


Un tânăr era f. supărat că nu are mai mulți bani, că nu-și poate cumpăra tot ce-și dorea. Se plimba trist pe stradă, neștiind cum să iasă din această situație. Dar cum mergea el așa s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că din neatenție, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston și să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braț. Văzând cât sunt alții de necăjiți, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani ptr. tot ce și-ar fi dorit dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăște din ea. Putere de muncă, bucurie și voie bună. Acum îți dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente, dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alții au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumusețile din jurul său. Există și unii oameni, care, din păcate, sunt orbi și ologi sufletește, ptr că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranță și dragoste. Aceștia sunt cu adevărat nefericiți. Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă liniște. Cel rău și zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un păhar cu apă sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalți? Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăiește doar ptr sine. Până și un copac obișnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne da cel puțin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
Morala: CEL BUN VEDE BUNĂTATEA PESTE TOT, CEL RĂU, NICĂIERI

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

ÎNTÂLNIRE ÎNTRE DOUĂ BANCNOTE!


O bancnotă de un dolar s-a întâlnit cu o bancnotă de 20 de dolari. „Hei, pe unde ai mai umblat!? Nu te-am văzut de multă vreme!” zise $1 către $20.


$20 a răspuns: „Ia să vedem: am fost pe la câteva cazinouri din Las Vegas, am plecat într-o croazieră în Bermude, apoi am venit înapoi în State şi am umblat pe la câteva restaurante faine, chiar şi la un meci de box, la 2-3 hoteluri de lux, apoi am trecut munţii în Los Angeles şi am umblat prin Beverly Hills, am fost pe plajă… chestii de-astea. Dar tu, pe unde ai mai umblat?”

„Oh, ştii tu – răspunse bancnota de $1 – am urmat acelaşi traseu pe cere-l fac de ani de zile: prin colectele tuturor bisericilor din oraş

RUGACIUNE PENTRU ROMANIA

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO