Se afișează postările cu eticheta PILDE.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PILDE.. Afișați toate postările

luni, 4 iunie 2018

O POVESTE CUTREMURĂTOARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



(Pildă)

"Se spune ca la marginea unui sat,statea Insusi Iisus rastignit pe cruce.Oamenii veneau mereu la capatul satului pt. a-i cere Domnului sa le implineasca dorintele pe care ei le aveau.Si astfel vin oameni in fiecare zi si spun: Doamne Iisuse,te rog ajuta-ma, sa imi gasesc un loc de munca mai bun, ajuta-ma Iisuse sa ma casatoresc cu un baiat harnic, da-mi Doamne o masina mai buna, o casa mai frumoasa...si tot felul de cereri.

Domnul Iisus, era istovit de greutatile care i le provoca crucea, era aproape sfarsit de atata durere, insa nimeni nu venea macar cu o cana de apa,o bucatica de mancare,un gand bun,sau orice simplu gest care sa-I aline durerile.Era parasit de toti,era singur acolo rastignit pe o cruce la marginea satului, nimeni nu era interesat sa-L viziteze, ci doar atunci cand aveau trebuinta de ceva. (Intocmai asa facem si noi,il parasim mereu pe Domnul,dar totdeauna ne intoarcem la El, numai atunci cand avem probleme sau dorim sa ne daruiasca ceva.)

Iar El,mereu cu o dragoste parinteasca ii privea, si le zambea, si le implinea toate dorintele lor.Dar ei,in bucuria lor,fugeau grabiti spre casa, uitand si sa-I multumeasca.Domnul astepta,si mereu astepta ca sa vina cineva sa Il dea jos de pe cruce, si sa-L primeasca in casa lor.Insa nimeni nu se gasea.Domnul Iisus,sleit de puteri,plin de rani si sange,aproape de moarte, cu o ultima suflare ii roaga sa-L dea jos de pe cruce,si sa-L primeasca in casa lor pt. a le aduce o mare bucurie: viata vesnica.

Oamenii mai cu o jumatate de gura se hotarasc intr-un final sa-L elibereze, si Il duc in Casa Sa, Sfanta Biserica.Preotul este rapid anuntat ca urmeaza sa vina in Biserica Domnul Iisus.Acesta cand Il vede,ii spune mai pe ocolite ca nu Il poate primi: Vezi tu Doamne,noi aicea avem unele obiceiuri, nu putem renunta la ele,stii Tu cum este...si astfel se scuza.Domnul,cu lacrimi in ochi, pleaca indurerat,si ii roaga pe oamenii de fata daca Il primesc in casele lor.Oamenii toti refuzand,ii spun Domnului:

Vezi Tu Doamne,noi nu putem sa Te primim in casele noastre,dar ce-ar fi sa vii Tu din nou, ca Sa te rastignim pe cruce? Domnul Iisus vazand dorinta arzatoare a oamenilor, cu lacrimi de sange se pleaca supus,si cu toata dragostea accepta sa fie din nou rastignit de catre cei pe care El i-a creat.Si astfel merge din nou sa se rastigneasca, indurand din nou acele groaznice suferinte, rabdand din nou loviturile ciocanelor care Ii zdrobesc mana si picioarele cu piroane imense.Acea Mana,care ne-a creat pe noi.Si astfel Domnul Iisus, moare din nou singur si uitat, fiind rastignit de acei carora le facuse atata bine...

Este cutremuratoare aceasta pilda! La prima impresie suntem foarte suparati pe acei oameni care au fost in stare de o astfel de grozavie: sa-L rastigneasca din nou pe Domnul. Dar dati-mi voie sa va spun ca acei oameni suntem noi! Eu si tu Il rastignim din nou pe Domnul prin pacatele noastre.Intocmai acelor oameni Il luam pe Domnul si din nou Il rastignim si Il omoram. De fiecare data cand pacatuim, Il biciuim iarasi pe Domnul Iisus cu bice fara de numar,strapungand carnea si facand sa tasneasca sangele, lasandu-L aproape mort; Ii punem din nou o coroana de spini pe cap, Il batjocorim si scuipam si batem din nou pe Acela Care ne-a iubit inca de dinaintea intemeierii lumii.

Ganditi-va ca atunci cand facem un pacat grav, chiar noi insine ii batem Domnului piroane in maini si in picioare.
Insasi noi ridicam in sus ciocanul si izbim cu o ura mare piroane in Mainile care
ne-a creat si ne-a daruit viata, si atatea lucruri frumoase sa ne putem bucura de ele. Insa, in clipa cand tu pironesti pe cruce din nou mainile Domnului, El te priveste cu toata dragostea,si se roaga pt. tine,spunand: Tata iarta-l caci nu stie ce face,nu ii socoti lui pacatul acesta! Si asteapta ca tu sa te intorci din calea cea rea,si sa iti para rau pt. cele ce ai facut.

Dar azi,Domnul Iisus cel Rastignit este mereu prezent printre noi.El este prezent in acea cruce de la marginea drumului(care intruchipeaza rastignirea Lui),si se uita mereu la noi,ori de cate ori trecem pe langa ea, si asteapta sa ne oprim din drumul nostru si macar pt. o secunda sa ne gandim la ce a facut El pt. noi, si sa-I multumim.Dar vai! Adesea trecem pe langa ea nepasatori(ca si cum nu am fi intalnit-o in calea noastra); nici macar o simpla inchinare nu ne facem in cinstea Lui, si ne vedem mai departe de drum.Iar El ramane din nou singur rastignit pe cruce,plangand lacrimi amare, caci toti L-am uitat.

Pe Domnul nu acele chinuri de nedescris Il dor cel mai tare,ci faptul ca tu Il refuzi mereu pe El,si nu vrei sa-L primesti in viata ta.Iar astfel pt. tine El moare in zadar...Nu vrei tu sa-L primesti pe Domnul Iisus in casa ta,in inima ta,si sa incepi o viata noua alaturi de El, o viata plina de binecuvantari, avandu-L pe El ca Tata,avandu-L pe El la carma vietii tale? Vrei tu sa-L lasi acolo rastignit pe cruce,sa treci nepasator pe langa El,lasandu-L sa moara singur si uitat in cele mai grozave chinuri? Vrei tu sa-L lasi pe El,Cel care si-a dat viata pt. tine?

O, daca vrei sa-I alini suferintele,daca doresti sa-L dai jos de pe cruce,pt. a nu muri iarasi in zadar pt. tine, deschide-I Lui inima ta si spune-I ca-L primesti pe El ca Domn si Mantuitor in viata ta, ca iti pare nespus de rau ca L-ai rastignit din nou pe cruce datorita pacatelor tale; ca de azi inainte incepi o viata noua, una de COPIL AL SAU. Iar El te va primi cu lacrimi de bucurie in ochi, cu bratele larg deschise, imbratisandu-te, si multumindu-ti ca te-ai decis sa Il alegi si sa-L urmezi pe El.Si vei simti ca de azi inainte nu mai esti singur, fiindca il ai pe El,cea mai mare comoara."

"Adu-ti mereu,adu-ti aminte si niciodata nu uita,cat pret,ce jertfe si ce lacrimi s-au dat spre fericirea ta!"

Elena Burghelea

joi, 3 mai 2018

VIATA OMULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


   Se spune ca intr-o buna zi, Dumnezeu a adunat toate creaturile de pe pamant, pentru a stabili care si cat va avea de trait.
   Primul a fost chemat omul: "Tu esti o creatura nu foarte mare, de aceea iti ofer o viata de 20 de ani". "Cam putin!", s-a gandit omul, dar nu s-a opus si s-a dat smerit intr-o parte.
   Apoi, Dumnezeu a chemat calul: „Tie o sa-ti dau 40 de ani ca sa traiesti, fiindca, esti o creatura mai mare, de aceea vei avea si o viata mai lunga".  Calul s-a indignat a zis: "Miluiește-ma Doamne! Sa fiu inhamat 40 de ani, sa fiu lovit si pus la munca silnica. Imi sunt de ajuns si 20. Restul, da-i omului, el are mai multa nevoie".
   Dumnezeu a fost de acord si a chemat vaca. La fel ca si calului, i-a oferit 40 de ani. Nici vaca nu a acceptat: "Fereste-ma Doamne! 40 de ani sa fiu mulsa in fiecare zi? Imi sunt destui si 20, iar restul, da-i omului". Dumnezeu nu s-a impotrivit.
   Urmatorul a fost cainele: "Tie o sa-ti dau 30 de ani de viata!" Cainele a zis: Miluieste-ma Doamne! Sa stau 30 de ani legat si sa rod oase? Da-mi 15, iar restul, lasa-i pentru om".
   Si de data asta a acceptat Dumnezeu. I-a dat omului inca 15 ani si a chemat pisica, propunandu-i 20 de ani de viata. Pisica s-a gandit si a zis: "Nu vreau eu sa prind soareci 20 de ani, ma multumesc si cu 10, da-i omului jumatate".
   Si iata asa traieste omul.. Primii 20 de ani isi traieste propria viata – fara griji si probleme. Apoi anii calului: munceste ca un cal si cara dupa el – casa, familia, munca.
   Urmatorii 20 de ani, oferiti de vaca, omul este "muls" de bani si sustinere de catre copii, nepoti. Iar urmatorii 15 ani, traieste ca un caine: sta acasa, pazeste gospodaria, are grija de nepoti.
   Si la final, vin anii pisicii, dar nu se stie: Omul, poate fi mangaiat pe cap tot restul vietii, sau, poate fi alungat in strada cu un sut in fund".

miercuri, 24 aprilie 2013

Ce ne apartine?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i

- Fiul meu, e timpul să mergem…

Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:

- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Dar ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii? Mis pertenencias?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.
- Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, Membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…

Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

duminică, 31 martie 2013

PE VREMURI..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Pe vremuri, când doctorul afla pe cineva greu bolnav şi ameţit de boală, lua un ac şi cu el îl împungea pe cel bolnav. Dacă simţea bolnavul împunsătura şi se mişca, atunci mai era nădejde de scăpare şi tămăduire, dar dacă nu simţea bolnavul nimic, atunci era pierdută orice nădejde. Aşa sunt şi suferinţele şi necazurile ce ni le trimite doctorul nostru sufletesc, Tatăl ceresc. De simţi acul mustrărilor şi suferinţelor, atunci tu poţi fi tămăduit şi mântuit, dar dacă nu le mai simţi… eşti pierdut

duminică, 24 martie 2013

Franghia alpinistului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.

Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : “Ajuta-ma Doamne”.

Deodata auzi o voce venita din departari: “Ce doresti fiule?” “Salveaza-ma, Doamne!” striga alpinistul cuprins de frica mortii.

“Chiar crezi ca eu te pot salva?”

“Da Doamne, cred in Tine”

“Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni” spuse Dumnezeu

Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata…asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasati de franghie suntem noi ?

Sursa: Editura For You

Depinde de ce vrem sa auzim

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Un orăşean primeşte vizita unui prieten de-al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:

- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor "ŞTIRI" politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc...
URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor...
NI SE INDUCE FRICA!
Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre)
şi... NU ŞTIM DE UNDE... CÂND... ŞI CUM...

Răspunsul este:

UITE AŞA: ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană.

Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc.

Şi în tot acest timp, greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi... nu le mai auzim!

(primit prin mail........)

luni, 18 martie 2013

O MINUNE CU SFÂNTA ICOANA A MÂNTUITORULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Am să vă spun o istorioară, ca să vedeti că taina Crucii s-a mai repetat uneori si în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.

Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:

- Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne la niste nepoti ai mei.

Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:

- Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!

Iar el a răspuns:

- Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!

Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:

- Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!

Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie. Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau: Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau. După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părintii lor, să le urmeze răutatea. Iar unul din ei a zis:

- Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!

Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:

- Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când am împuns-o, a curs sânge!

Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:

- Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!

Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota.


Cand traiesti cu Dumnezeu gasesti fericire si in nenorocire”
– Sf. Tihon Zadon



duminică, 10 martie 2013

PIETRICICA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Într-o gară, unde era adunată multă lume, care aştepta trenul, un copil veni plângând la mama sa şi-i zise:
- Mamă, scoate-mi pietricica din încălţăminte, că nu mai pot de durere!
Mama scoase piatra din gheata copilului şi, mângâindu-l, ocărî gheata, zicând: Na-na, bătaie, că ai supărat pe copilaşul mamei!
Atunci, un bătrân zise:
- Surioară, e bine să obişnuim copiii cu pietricele din acestea.
Multă mirare s-a făcut pe chipurile celor adunaţi acolo, iar bătrânul povesti:
- Când eram mic, într-o zi, am avut şi eu o pietricică din aceasta în încălţămintea mea şi, de durere, începui să strig spre mama, să mi-o scoată. Mama, care era o femeie plină de credinţă, îmi zise: Ia încearcă, fiul meu, să vii la mine aşa, cu pietricica acolo, fără să te mai vaiţi. Şi încordându-mi puterea, am mers douăzeci de paşi spre mama, stăpânindu-mi durerea. Când am ajuns la ea, mama mi-a spus: Aşa vei avea de suferit şi în viaţă, copilul meu. Învaţă-te să-ţi faci drumul, cu toate piedicile şi durerile pe care le vei întâmpina de-a lungul lui.
Şi mi-a mai spus mama o vorbă pe care am înţeles-o mai târziu: Nu putem merge Ia cer, copilul mamei, decât cu o pietricică în încălţăminte!
Aceste vorbe ale mamei mi-au fost de mare folos în viaţă şi, de aceea, vi le spun şi eu. Lăsaţi-i pe copii să umble, uneori, cu pietricele în încălţăminte şi vă vor mulţumi mai târziu.

sâmbătă, 2 martie 2013

Pilde / Stânca lui Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, de la răsăritul şi până la apusul soarelui, dar stânca nici c-a mişcat-o vreun deget.

Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s-a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L-a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s-a mişcat din loc acea piatră?

Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i-a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s-o urnească din loc! Deci truda lui n-a fost nicicând zadarnică pentru că, tot împingând piatra, braţele şi tot trupul i-au devenit mult mai puternice!

„Adevărat, nu ai mişcat stânca, însă tu nu trebuia decât să mă asculţi şi să o împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Eu sunt Cel care voi muta acum piatra, pentru ascultarea ta!”. Şi stânca a plecat la vale, după cum a fost cuvântul Domnului!

De fapt şi atunci când noi credem că avem „un grăunte de muştar” de credinţă şi urnim munţii, tot Dumnezeu este cel care-i mută din loc...

Dumnezeu nu ne cere minuni. Pe acelea le face El.

joi, 28 februarie 2013

PILDA


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un călugăr bătrân, după ce şi-a învăţat timp de mai mulţi ani ucenicii tainele credinţei, i-a trimis în lume să împărtăşească ceea ce au învăţat.

După zece ani de misiune printre oameni, trei dintre ucenici s-au întors să-şi viziteze părintele duhovnicesc. Acesta îşi trăia ultimii ani ţintuit într-un pat din cauza unei boli de picioare.

Fiecare începu să povestească ce făcuse în ultimii zece ani:

- Eu, zise primul cu mulţumire de sine, am scris zece cărţi şi le-am vândut într-o mulţime de exemplare.

- Ai umplut aşadar, lumea de hârtie, zise bătrânul.

- Eu, luă cuvântul al doilea la fel de satisfăcut de el însuşi, am ţinut multe predici în faţa a mii de oameni.

- Tu ai umplut lumea de vorbe, răspunse duhovnicul.

Al treilea ucenic, începu să desfacă un pachet şi scoase din el o pernă, şi zise:

- Eu, părinte, n-am făcut nimic bun, dar ţi-am adus această pernă ca să ai de ce să-ţi sprijini picioarele când te dor.

- Tu, zise bătrânul călugăr, tu l-ai găsit pe Dumnezeu.

Aşadar, cel mai corect bilanţ pe care omul şi-l poate face din când în când, nu este să-şi contabilizeze realizările, ci să se cerceteze cât de capabil a fost să împartă iubire în jurul lui

sâmbătă, 23 februarie 2013

Rugaciunea superficiala

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Gheorghe l-a intrebat intr-o zi pe vecinul sau daca Il iubeste pe Dumnezeu. Vecinul a raspuns afirmativ. Gheorghe a continuat: - Te rogi din toata inima Lui? - Sigur, de fiecare data cand ma rog, sunt cu gandul numai la El, a marturisit vecinul. Atunci Gheorghe a spus: - Vecine, daca vei reusi sa rostesti "Tatal nostru“ fara sa te gandesti si la altceva, iti daruiesc calul meu. Pe la jumatatea rugaciunii, vecinul a grait: - Imi daruiesti si saua? - Nici calul, nici saua, pentru ca in loc sa fii cu luare aminte la rugaciune, te-ai gandit la cal

Ucigaşul în pragul morţii !

Un mare ucigaş, fu condamnat la moarte. 
Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căinţă si ceru să vină preotul. 

Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise: 
- "Ce este fiule? Ce vezi de eşti atâta de înfricoşat?"
Căzând în genunchi, ucigaşul zise: 
- "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omeneşti... E dincolo de fire şi-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!? 

Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere şi, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtăşanie. 
Şi numai aşa, ucigaşul a putut primi cu linişte, moartea.


Cerşetorul cinstit !

Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.
Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:
- "Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur...? 
Bogatul îi răspunse:
- "Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale... Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: "Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.?


Dar mai înainte?

Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu: 
- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu." 
Atunci, credinciosul "îi zise: 
- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise: 
- "Unu-doi-trei?"
- ?Nu, nu aşa." 
- "Dar cum?" 
- "Începe cu numărul de dinainte de unu." 
- "Nu, se poate." 
Credinciosul îi spuse atunci: 
- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde." — 


LECTIE DE VIATA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un tanar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tasni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cand a crezut ca a vazut ceva.
Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului.
A apasat pe frana si a intors Jaguarul inapoi, la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intalnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipand:
„Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o te va costa multi bani. De ce ai facut asta?"
Copilul era speriat. „Va rog, domnule, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac," a explicat el. „ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit..." Cu lacrimile siroind pe obraji, copilul a aratat ceva langa masina parcata. „Este fratele meu" a spus. „A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi."
Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Ma ajutati va rog sa-l pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si e prea greu pentru mine."
Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gat. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si i-a bandajat zgarieturile si taieturile. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna.

„Multumesc si Domnul sa te binecuvanteze" i-a spus copilul recunoscator, strainului.
Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, spre casa lor.
Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi.
Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu a reparat-o niciodata. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incat sa-si aminteasca oricand de mesajul primit:

„Nu trece prin viata prea repede, astfel incat cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa-ti capteze atentia!"
Dumnezeu le sopteste sufletelor noastre si le vorbeste inimilor noastre. Cateodata cand nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra daca ascultam sau nu.

<<<<<PRIMIT PRIN E-MAIL>>>>>

joi, 21 februarie 2013

Milostenia

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un bărbat credincios a adus niste haine la biserică, ca să fie date săracilor. A întrebat-o pe femeia de la pangar:
- Cui să îi dau hainele astea?
- Pot să mă uit la ele, să îmi dau seama cât de mari sunt?
- Sigur că da.
Femeia s-a uitat la ele si a văzut că unele haine erau foarte murdare. L-a întrebat pe bărbat:
- Dacă Hristos ar fi primit El Însusi hainele acestea de la dumneavoastră, si le-ar fi împărtit El săracilor, oare tot asa murdare le-ati fi adus?
- Dacă le-ar fi primit Hristos? Nu, le-as fi spălat pe toate, sau as fi rugat-o pe sotia mea să le spele. Cred că ea ar fi cusut ce era de cusut, ca să arate cât mai bine.
- Vedeti, aici e problema. Că nu întelegeti că tot ce dati săracilor lui Hristos Îi dati. Dacă tot faceti pomană, si hainele sunt în stare bună, faceti în asa fel încât cel care va primi haina să se bucure de ea, nu să se simtă ca un gunoi, ca un câine care mănâncă firimiturile de la masa bogatilor. Dacă v-ati fi ostenit să spălati hainele, atunci pomana ar fi fost mult mai mare. Dacă vreti să faceti un bine, faceti-l până la capăt.

miercuri, 20 februarie 2013

PILDA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Într-o mănăstire se afla o călugăriţă care se nevoia în postiri şi în privegheri. În fiecare zi mergea din putere în pu­tere şi din slavă în slavă, pregătindu-se pe sine pentru trecerea din această lume. Se nevoia cu mucenicia zilnică a conştiinţei, ca să adune vistierie în Ceruri şi se ostenea cu multă dragoste ca să-L întâlnească pe Mirele sufletelor curate, dispreţuind nu numai lumea, pe care mai înainte o iubise nespus de mult, ci şi legăturile pătimaşe cu ea. Do­rea să se mântuiască şi se ostenea să se „afunde’” in dumnezeiasca milostivire. În flecare zi „punea suişuri in inima sa”.

Pe acest suflet a încercat diavolul să-l înşele şi să-l abată din calea cea dreaptă a mântuirii. Şi a reuşit arătându-i-se de mai multe ori sub chipul unui înger lumi­nos. De fiecare dată când i se arăta, vorbea cu monahia despre diferite lucruri. Diavolul îi răspundea la fiecare între­bare a ei, iar monahia se bucura de aceasta.

După o vreme, când a mers la duhovnicul ei şi acesta a întrebat-o cum petrece, monahia i-a răspuns:

- Bine, cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Părinte. Când duhovnicul a auzit acest răspuns mândru, s-a mâhnit şi a sfătuit-o spunându-i:

- Fiică, niciodată să nu spui „bine”. Chiar de ai face toate faptele bune, să te smereşti şi să spui că eşti păcă­toasă, deoarece într-adevăr aşa suntem.

Atunci monahia i-a răspuns:

- Părinte, să ştii că am spus acest cuvânt, deoarece îngerul lui Dumnezeu vine adeseori din Cer la mine şi mă cercetează.

Duhovnicul fiind încercat, deoarece auzise şi trecuse prin multe, şi-a adus aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune că diavolul se preface în înger luminos, şi i-a spus:

- Atunci când va veni din nou „îngerul” să te cerce­teze, spune-i să ţi-o arate pe Maica Domnului! Iar dacă ţi-o va arăta, să faci o rugăciune către ea. Şi dacă va rămâne până ce îţi vei termina rugăciunea, atunci să ştii că este Stăpâna noastră, iar dacă va dispărea îndată, să ştii că aceea este o închipuire diavolească prin care diavolul vrea să te înşele şi să te arunce în pierzare.

Atunci când diavolul i s-a arătat din nou monahiei, aceasta i-a spus:

- Îngere al lui Dumnezeu, te rog arată-mi pe Maica Domnului, deoarece am mare dorinţă să o văd!

Însă cel care luase chipul îngerului i-a răspuns:

- Îţi e de ajuns să mă vezi pe mine. Nu eşti vrednică să o vezi pe Împărăteasa tuturor cu ochii trupeşti.

Auzind acestea, monahia a cerut diavolului cu mai multă stăruinţă să-i împlinească dorinţa. Atunci acela i-a plăsmuit în închipuirea ei o tânără foarte frumoasă, ce se­măna cu o împărăteasă, căreia monahia s-a închinat în timp ce rostea cântarea îngerească: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie…”. Dar în aceeaşi clipă închipuirea diavolească a dispărut, nesuferind să audă cuvintele înge­reşti. De atunci diavolul nu s-a mai arătat monahiei ca să o înşele.

După toate acestea călugăriţa a rămas ruşinată şi s-a îmbolnăvit. I-a trebuit multă vreme şi multe osteneli ca să ajungă la măsura cea dintâi.

Aşadar, atunci când cădem în ispite de la diavol, de la oameni sau de la trup, nu există un medicament mai folosi­tor ca rostirea din inimă a numelor lui Iisus şi al Maicii Domnului, care sunt mai dulci decât ambrozia şi nectarul.

duminică, 17 februarie 2013

Poveste cu talc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Intr-o zi,un om bogat darui un cosulet plin cu gunoi unui sarac,asa,ca sa-si bata joc de el.
Omul zambi si pleca tinand in mana cosuletul primit. Ajuns acasa,a inceput sa-l curete,sa-l spele si apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori.
S-a intors la omul bogat si-i inmana acestuia cosuletul.
Omul ramase surprins si-l intreba :
- De ce mi-ai dat atatea flori frumoase,cand eu ti-am dat numai gunoi ?
Omul sarac raspunse :
- Orice persoana daruieste ceea ce are in inima...!!!

Cand daruiesti ceva, fa in asa fel incat cel care iti primeste darul, (indiferent in ce consta acesta, chiar si o vorba buna) sa simta ca ti-a facut la randul lui un dar, o bucurie... acceptandu-l!

sâmbătă, 16 februarie 2013

Adevăratul prieten

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Oricât de mult s-ar scrie sau s-ar vorbi despre adevărata prietenie, nu se va putea spune niciodată nici îndeajuns de mult, nici îndeajuns de frumos despre ea.
S-au spus nenumărate adevăruri, s-au scris nenumărate cântări, s-au vărsat nenumărate lacrimi, s-au adus atâtea cutremurătoare jertfe şi atâtea divine mărturii despre adevărata prietenie, dar ea cere mereu şi mai mult, şi mai frumos, şi mai dulce, pentru că ceea ce dă ea este mereu de neînlocuit.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu spune că adevăratul prieten iubeşte oricând, iar în nenorocire ajunge frate, arătând prin acestea cât de minunată comoară este un suflet de aur care poate să fie aşa… Sufletul care poate da şi poate primi acest har. Adevăratul Prieten al fiecăruia dintre noi poate fi numai Domnul nostru Iisus. Noi, oricare, nu putem fi nişte astfel de adevăraţi prieteni decât pentru unul dintre apropiaţii noştri sau poate, arar, pentru doi-trei. Nespus de mulţi dintre oameni nu sunt niciodată în stare de un astfel de har ceresc. Sau nu sunt în stare pe totdeauna de el. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, singurul, poate să-i iubească pe toţi, având totuşi un fel deosebit de a-l iubi pe fiecare.
Numai în El nu există schimbare, nici umbră de mutare.
Numai El poate fi acelaşi ieri, azi şi în veci.
Pentru că numai El ne iubeşte cu o iubire veşnică, încă de pe când noi nici nu eram. Încă de pe când noi eram chiar vrăjmaşii Lui.
Dovada netăgăduită a acestei nespus de mari iubiri a fost Preţul Jertfei Sale pe care a adus-o desăvârşită şi deplină pentru răscumpărarea şi mântuirea sufletelor noastre.
Cine îşi dă viaţa sa, acela dă preţul cel mai mare. Un semn mai înalt, o dovadă mai puternică, un preţ mai scump nu există.
Adevăratul prieten este numai acela care este în stare să facă acest lucru.
Aceasta a făcut-o Hristos pentru noi, pentru mine, pentru tine, pentru fiecare, suferind moartea. În faţa privitorilor crucii, doar o singură dată – dar în realitate de atâtea miliarde de ori câte miliarde sunt sufletele noastre care trebuie răscumpărate fiecare dintr-un alt iad. Dând pentru fiecare un alt preţ, dar îndeajuns să-i întreacă toată datoria fiecăruia. Suferind pentru fiecare nu numai usturimea răscumpărătoare a biciului şi a cuielor, ci şi oţetul şi fierea nepăsării pe care fiecare din noi I-o întindem în propria noastră ramură de isop.
Adevăratul nostru Prieten ne-a iubit şi ne-a iertat totul cu o desăvârşită înţelegere faţă de noi.
El ne-a înţeles în tot ce I-am cerut.
Nimănui nu i-am fi putut spune sau cere ceea ce I-am cerut şi I-am spus Lui.
De toate privirile din lume a trebuit uneori să ascundem ceea ce I-am arătat Lui şi am ştiut că El ne-a înţeles şi ne-a binecuvântat.
Nimeni de pe pământ n-ar fi putut acoperi ceea ce ne-a acoperit El.
Şi nimeni nu ne-ar fi putut ierta ceea ce ne-a iertat Iisus.
O, adevăratul şi neasemuitul meu Prieten! Cât de mare şi de neasemuită trebuie să fie iubirea mea faţă de Tine!
Dar dragostea lui Dumnezeu s-a arătat nespus de mare faţă de noi nu numai dăruindu-ne pe Preaiubitul Său Fiu, spre a ne fi nouă cel mai mare şi mai adevărat Prieten, ci şi rânduind să aflăm printre sufletele cele mai de aur din lume câte unul care devine pentru noi o comoară de nepreţuit, un însoţitor pe care nimic nu ni-l poate despărţi. O parte vie şi adevărată a inimii şi a vieţii noastre. Un ajutor fără de care am fi nu numai nespus de nefericiţi, dar şi nespus de singuri pe pământ.
Tot ce facem noi pentru acel suflet ne este plăcut şi fericit. Şi tot ce face el pentru noi ne este la fel.
Sufletele noastre devin atât de strâns legate împreună, încât pare că alcătuim numai unul singur.
Durerile sau bucuriile prietenului adevărat devin atât de ale noastre, încât le trăim cu o mai mare putere chiar decât pe cele ale propriei noastre fiinţe.
Când el trece printr-o primejdie, nici o jertfă nu ni se pare prea mare spre a-i fi alături cu un ajutor sau cu o mângâiere. Ne-am dărui cu bucurie viaţa noastră, numai să i-o salvăm pe a sa.
Când i-am promis ceva, suntem în stare să trecem prin orice valuri sau flăcări, spre a ne ţine făgăduiala pe care i-am făcut-o şi în care sufletul lui scump se încredea fără nici o umbră de îndoială, cu neclintire, până la moarte.
Astfel de prieteni erau odată doi tineri credincioşi.
S-au cunoscut la una din frumoasele adunări frăţeşti, când sufletele tuturor celor din biserică, adunaţi în numele Domnului Iisus, trăiau din plin revărsarea harului prezenţei Sale dumnezeieşti între ei şi în ei, când toţi se apropiară de o trăire cerească, împletindu-şi glasurile în nişte cântări îngereşti.
Nu ştiu cum ajunseseră unul lângă altul şi cântau din aceeaşi carte.
De la cel dintâi cuvânt, fiecare a simţit sinceritatea inimii celuilalt în curăţia iubirii faţă de Hristos, în hotărârea păstrării legământului statornic, în părtăşia dragostei frăţeşti.
Astfel, ei s-au simţit dintr-o dată apropiaţi pe totdeauna.
Pe drumurile sfinte, ei au mers apoi mereu nedespărţiţi. Cuvântul Sfânt îl mărturiseau împreună: când unul citea din Evanghelie sau cânta un psalm, celălalt se ruga fierbinte, tot timpul, pentru revărsarea puterii lui Dumnezeu peste lucrarea prietenului şi fratelui său. Astfel, toată propovăduirea lor era încununată totdeauna cu roade binecuvântate.
Orice gând şi-l mărturiseau unul altuia şi orice hotărâre bună era luată laolaltă.
Sarcinile altora, durerile sărmanilor, poverile Lucrării Domnului şi bucuriile izbânzilor sfinte ei şi le purtau nedespăr-ţiţi.
Niciodată cuvântul unuia nu l-a înşelat pe celălalt. Fiecare era încredinţat că nici viaţa, nici moartea nu-i va mai putea despărţi.
Astfel, această dulce prietenie nu numai că i-a ajutat să facă o mai sfântă şi rodnică lucrare pentru Hristos, dar le-a umplut şi inimile totdeauna de o mare bucurie.
A venit însă războiul şi ei au plecat pe front.
Erau la aceeaşi unitate şi faptul acesta i-a ajutat nespus de mult în greutăţile şi grozăviile prin care treceau.
Într-o zi însă, unul dintre ei a trebuit să plece într-o misiune foarte primejdioasă între fronturi.
Fiind descoperit de inamic, o mulţime de gloanţe fură trase spre el. Cei care rămăseseră în adăposturi şi priveau după el îl văzură căzând acolo şi rămânând întins în câmpul gol. Cu toţii erau siguri că a murit.
Prietenul lui, care lipsea când el fusese trimis, sosi tocmai în clipa aceea şi, când auzi că prietenul său zace împuşcat între fronturi, ceru voie comandantului său să se ducă după el.
– Nu mai are nici un rost, zise comandantul. El este acum cu siguranţă mort. De ce să-ţi mai primejduieşti şi tu viaţa să te duci acolo? N-are nici un rost.
– Nu pot să nu mă duc, zise soldatul. El este prietenul şi fratele meu. Nu mai contează pentru mine nimic altceva mai mult decât salvarea lui.
– Bine, dacă vrei, du-te, îl învoi comandantul, mişcat.
Ieşind dintre tranşee, prietenul se târî până la cel căzut. Stătu un timp lângă el, apoi se întoarse, târându-l după el spre adăpostul unităţii pe prietenul său mort.
Un timp, inamicul l-a privit să vadă ce face. Dar, după aceea, o ploaie de gloanţe începură să cadă ca grindina împrejurul lui, scurmând ţărâna.
Când ajunse în adăpost cu prietenul său mort, mantaua lui era ciuruită prin câteva locuri, dar trupul lui scăpase neatins.
– Ai avut noroc că ai scăpat cu viaţă, îi zise comandantul. Dar vezi că n-a avut nici un rost să mergi? Ţi-am spus…
– Ba da, a avut rost, zise credinciosul prieten cu ochii plini de lacrimi.
Când am ajuns la el, încă nu murise şi, cu faţa plină de cea mai fericită dragoste cu care m-a putut privi vreodată, el mi-a spus:
– Dragul meu adevărat frate! Ştiam că vei veni, căci tu nu m-ai înşelat niciodată. N-am vrut să mor până te voi revedea. Acum pot să mor fericit. Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru Hristos şi pentru mine.
Curând ne vom revedea fericiţi la Domnul nostru Iisus, de unde nu ne vom mai despărţi niciodată. Rămâi cu Dumnezeu, adevăratul meu prieten!…
Suflet scump, oare tu ai ajuns să-L cunoşti şi să-L recunoşti pe Iisus Hristos ca Marele tău Prieten şi Binefăcător?
O, dacă încă nu L-ai aflat, priveşte acum spre Golgota, la Crucea Lui însângerată pe care a murit El ca să te salveze pe tine. Sângele Lui este preţul plătit de El pentru iertarea şi mântuirea ta.
Crede din tot sufletul tău, acum, în iubirea Lui zguduitoare. Şi primeşte cu lacrimi de căinţă şi de mulţumire preţul pe care l-a dat El pentru tine.
Predă-te Lui, ca să-L slujeşti şi să-L urmezi pe totdeauna cu o ascultare nedespărţită până la orice moarte.
Şi astfel te vei bucura aici şi în veşnicie de fericirea negrăită şi strălucită a mântuirii şi a slavei Sale.
Dar oare, printre cei apropiaţi ai tăi ai putut tu afla până azi un prieten care ţi-a devenit un frate adevărat şi statornic? Cunoşti tu oare nespus de marea bucurie şi binecuvântare a unei astfel de prietenii?
O, dacă da, ferice de tine! Rămâi-i prieten adevărat şi bucură te de fericirea prieteniei sfinte. Fii-i un adevărat frate în necaz şi un adevărat părtaş la toate poverile şi primejdiile lui. Aceasta te va arăta că eşti un om şi un creştin adevărat. Şi aceasta va fi pentru tine un nesecat izvor de mulţumiri sufleteşti.
Iar dacă nu, cere-l prin rugăciune şi caută-l cu răbdare, căci Dumnezeul tău te va face să-l afli.
O, Preaiubitul şi Preadulcele nostru Mântuitor Iisus Hristos, Tu eşti Adevăratul nostru Prieten, Tu eşti Nedespărţitul nostru Însoţitor, Tu eşti Comoara nesecată a tuturor bucuriilor şi binecuvântărilor noastre. Slavă veşnică Ţie pentru tot ce ne ai făcut să primim şi să simţim în această dulce părtăşie cu Tine!
Din tot sufletul meu Îţi mulţumesc şi eu, Preaiubit şi Preadulce Prieten, pentru dragostea cea mare cu care m-ai iubit Tu şi cu care m-ai învrednicit să mă bucur de prietenia Ta.
Din tot sufletul strig şi mărturisesc că nimic pe lume nu m a putut face aşa de fericit cât dragostea Ta, cât suferinţa pentru Tine, cât umblarea cu Tine, cât viaţa şi moartea în slujba Ta.
Apoi, din tot sufletul doresc să-Ţi pot mulţumi neîncetat pentru adevărata prietenie pe care m-ai făcut s-o aflu pe pământ şi printre cei pe care mi i-ai dăruit atât de apropiaţi, încât fac parte chiar din însăşi fiinţa şi viaţa mea.
O, ce bucurii cereşti mi-ai dăruit Tu prin părtăşia aceasta şi cu ea în tot drumul pribegiei mele luminoase, de când am cunoscut-o prin Tine!
Ajută-mi până în veşnicie să fiu nedespărţit prieteniei Tale şi prieteniei mele, cu orice preţ şi pe totdeauna. Pentru ca, oriunde voi fi aşteptat, să pot auzi, sosind, fericita mărturisire a dragostei încredinţate, spunându-mi: Ştiam că vei veni, căci tu nu M-ai înşelat niciodată. Amin.
Slăvit să fie Domnul!

SURSA MAIL

miercuri, 13 februarie 2013

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

 – Pildă duhovnicească

creștin-ortodoxă

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox,care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi  era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a  început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne,
vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie  acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul  ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o.
Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!  Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!”
Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât  sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a  ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca  trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre  crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul  nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia  oară!

Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită  de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta  cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu,  astfel, i s-a „arătat”!

Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”.
O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu,  astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu  Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”.

Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul  drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit  fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”! Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne,Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă  altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de
untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui.
S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a  accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce  parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în  pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: Sa  visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu  Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te
întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai parasit , nu ma mai iubesti...Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic...
Dintr-odată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care  ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă  înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar  tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe
 Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte  înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţia răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu  a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit  dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet,
 
pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de  oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana  Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului
  Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită  prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită  într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu,  Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe  urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi  că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă 
tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să  nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat  îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără  credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se  apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac  răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu  senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este  încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva  nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a  demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai  mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit  nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine! 
 Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea.  Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui  Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei  spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1,2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici  nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule,pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a  văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să
Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi  întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă.
Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere.  Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale  apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă  cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre  Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu  este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe.
 Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce  există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am  creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te  întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”. 
Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
 Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a  întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a
început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat
împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori
pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi  zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44,45,48; 6:19-21; 7:21). Emo țiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs
din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis
fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia  deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu
este altă poruncă” (Marcu 12:30,31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor
Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine  îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că
Dumnezeu a făcut în a a fel, î ș ncât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta ".

  

duminică, 10 februarie 2013

LEGENDA CELOR 8 MINUTE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!

PILDA CU SORICELUL CEL VITEAZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Un soricel de casă, de rasă, bine crescut si plăcut la vedere, alergând mereu disperat din calea pisicii, se pomeni într-o bună zi în pivnita unei case de oameni înstăriti.

Din pricina întunericului, căzu într-o băltoacă ciudată.

Era o baltă de palincă, din cea mai de soi, scursă de sub cepul prost asezat al unui butoias făcut din lemn de stejar.

La început, soricelul nostru gustă timid din acea licoare curiosă.

Îi plăcu savoarea ei. Avea un gust puternic si bine definit, aluneca pe gâtlej asemeni focului.

Când ,,bău” tot ce era în baltă, Soricelul nostru se îndreptă de spate, se bătu cu pumnii în piept, îsi luă o înfătisare feroce si strigă:

-Unde-i pisica?

În vremea noastră prea multă lume are curaj doar cât un soarece.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Cu ce biruim pe diavol

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Sfântul Macarie, cel trăitor în pustie, se întâlni într-o zi cu diavolul.
Şi i-a spus el lui:
- "Multe rabd eu, Macarie, de la tine, şi nu pot să te biruiesc. Toate câte faci tu, fac şi eu. Posteşti şi tu, postesc şi eu; privighezi tu, nici eu nu dorm de loc. Dar una este cu care tu mă biruieşti pe mine."  Şi Macarie l-a întrebat:
- "Ce este aceea?"
Diavolul i-a răspuns:
- "Smerenia ta!"

Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un creştin neînsemnat şi smerit: a visat că, intrase în Paradis - şi că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păşesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se ştie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - şi nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiţi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păşit în casa văduvei şi-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferinţă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fraţilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii liniştit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, ţinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

Sărmanul Ion

Era un om sărac, Ion, care, cu toate că era împovărat de copii şi de nevoi, nu cârtea niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mergea întotdeauna la biserică şi rugându-se, zicea: "lată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!”
Dumnezeu părea că nu-l aude, şi sarcina din spinarea lui Ion se făcea şi mai grea.
Şi cu cât Dumnezeu era mai surd la strigarea lui, Ion se făcea si mai mititel.
Şi iată că Ion muri - şi ajungând la poarta cetăţii veşnice, căzu în genunchi, şi asemenea cum făcea în biserică, zise şi acum: "Iată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!"
Atunci, poarta cerească se deschise, se arătară îngerii şi luând între ei pe Ion, îl duseră la picioarele Celui Veşnic.
Şi Dumnezeu îi zise: "lată-mă înaintea lui Ion pentru totdeauna!”



CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO