miercuri, 29 august 2012

PILDE



Cum e mai bine?

Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă.
Ei aveau o fată.
Într-o zi fata se îmbolnăvi greu şi, simţind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui şi în cealaltă pe a mamei.
Le zise:
- ?Tată, tu m-ai crescut în necredinţă, tu mamă în credinţă. Dacă e să mor, întru care să mor??
Tatăl, plin de căinţă şi cu lacrimi în ochi, îi răspunse:
- ?De este să mori, mori în credinţa mamei tale!?
fata s-a însănătoşit, iar tatăl s-a întors la credinţă.
 Pânza şi sufletul

Un preot se plimba pe malul unui râu.
La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.
O întrebă:
 - "Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?"
Femeia răspunse sincer:
- "N-aş putea lămuri..."        
Preotul se mâhni şi-i zise:
- "Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta..."
Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:
- "Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale ... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă ...
Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă.

Cine ave urechi, să audă!

Un om spunea într-o zi unor prieteni:
- "Pe mine m-a întors la credinţă o muscă."
Miraţi, prietenii ziseră:
- "Cum aşa?"
Omul povesti:
- "Eu la biserică mă duceam când şi când, dar mai mult să ascult cântările. Când începea preotul să vorbească, îmi astupam urechile cu degetele. Într-o duminică, stând aşa, în împietrire, o muscă mi se puse pe nas. O dădui de o parte şi iar îmi astupai urechile. Ea s-a întors din nou şi iar am alungat-o... Dar tocmai atunci, auzii vorbele: "Cine are urechi de auzit, să audă!". Aşa de tare m-au atins în suflet aceste vorbe, că n-am mai dus degetele la ureche... Şi de-atunci, mi s-au deschis şi urechile duhului, şi m-am întors la credinţă... Şi iaca aşa, o muscă m-a adus la Domnul.

"Stau la uşă şi bat?"

Într-o familie de oameni credincioşi din Scandinavia, tatăl obişnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunaţi în jurul mesei.
Într-o seară, tatăl deschise şi citi vorbele Mântuitorului: "Iată Eu stau la uşă şi bat." Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede şi, pe deplin încredinţat că aşa este precum citise tatăl, se duse către uşă să deschidă.
Tatăl îi zise:
- "Ce vrei să faci?".
Copilul răspunse:
- "Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă".
Toţi ai casei se cutremurară de credinţa copilului.
Aşa trebuie să ne grăbim şi noi să deschidem uşa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare şi cu dragoste: "Iată Eu stau la uşă şi bat."

marți, 28 august 2012

Răspunsuri duhovniceşti: „Dumnezeu nu Se supără când nu credem în vise... Se supără când nu căutăm mântuirea!“



Răspunsuri oferite de preot paroh Ciprian-Nicuşor Apopei, Parohia Ghergheşti, judeţul Vaslui

Părinte, are Biserica anumite tâlcuiri pentru diferite aspecte din vise?

Nu! Biserica nu are tâlcuitori de vise sau vedenii, vedenişti. Preotul nu este un tâlcuitor de vise. La fel cum "cititul în cărţi" şi "deschisul cărţii" nu sunt învăţături ale Bisericii. Sunt false învăţături care nu fac decât să deruteze, ele apărând ori din rea-voinţă, ori din neştiinţă, ori din necredinţă.

Cunoaşteţi cazuri, din viaţa parohiei, cu oameni care s-au luat după vise şi au avut folos sau, dimpotrivă, au avut de suferit?

Din păcate, sunt la ordinea zilei astfel de cazuri. Dar să ştiţi că unul mi-a atras atenţia în mod cu totul şi cu totul deosebit. Aveam un credincios din parohie foarte aplecat spre a se încrede în vise. Devenise "expert" în domeniu. Dar cum? Avea acasă o carte rătăcitoare, halucinantă de-a dreptul pentru mine, care la prima vedere - cu nişte coperte având icoane ilustrate şi o introducere în care autorul (nesemnat) făcea trimitere la Scriptură, la dicţionare biblice - ziceai că-i în regulă, adică părea să trateze corect acest subiect. Ei bine, cartea aia avea mii şi mii de definiţii, adică interpretări pentru diferite elemente din natură, din mediul înconjurător, din viaţa de zi cu zi, pe care dacă le visai, aveau un anume înţeles. Adică, de visai să zicem busuioc, însemna ceva, că vei primi veşti. Sau dacă visai ciorapi, iar însemna ceva şi treaba asta. Mai mult… Puteai visa mai multe feluri de ciorapi, fiecare cu "tâlcuirea" sa. Aveai în carte ciorapi împletiţi, ciorapi negri, ciorapi găsiţi, cumpăraţi, ciorapi încălţaţi… Vă daţi seama ce "tratat" acolo! O întreagă nebunie… Ei, şi omul ăsta din parohie era toată ziua cu cartea în mână. Ce să-i spun eu lui când el de-atâta timp dădea o noimă tuturor viselor crezând că-s de la Dumnezeu? I-am spus aşa: "Omule, eu nu cred că Se supără Dumnezeu când nu credem noi în vise şi vedenii... Se supără când nu căutăm mântuirea!" Iar mântuirea nu o găsim nicidecum în cărţulii din-astea tâlcuite… Sfânta Scriptură e cartea vieţii! Acolo îţi găseşti rostul! Biserica nu are tâlcuitori. Dacă vrea cineva cu adevărat să cerceteze subiectul, vă repet, Biserica are un tezaur imens de scrieri ale Sfinţilor Părinţi care au tratat acest subiect. Cuviosul Nichita Stithatul, Sfântul Diadoh al Foticeii, Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Sfântul Simeon Noul Teolog au scris mult despre vise, despre felurile lor, despre amăgirile din vis ş.a.m.d.

Pot fi consultate şi tratatele de psihologie sau medicină în acest domeniu şi urmărit unde se termină explicaţia raţională şi unde începe cea supraraţională.

duminică, 26 august 2012

Poeme cu îngeri - Luminătorul




de Vasile Voiculescu


Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra soarele cu obrocul
În casa-i fără uşi, fără ferestre...
Şi-şi blestema întunericul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii, goale, afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram, răsturnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul...
Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi-a izbit năprasnic, fără milă, pereţii.
Au curs cărămizi şi moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura facută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Şi cu el odată,
Lumea toată...
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi infiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare, de slavă şi de lumină.


Gradina sufletului



Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important ?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?
- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...
- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase ?
- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...
- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?
- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.
- Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.
Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.
Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica ?!
E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.
Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."

Maestrul universal



A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoţionată în faţa cuvintelor sale pline de iubire. În mulţime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte mare. El a fost atât de emoţionat de cuvintele maestrului încât s-a simţit obligat să-l invite pe acesta în casa lui. De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ieşit în faţa mulţimii, l-a privit pe maestru direct în ochi şi i-a spus:
- Ştiu că eşti foarte ocupat şi că toată lumea doreşte să-ţi cucerească atenţia. Ştiu că nu ai timp nici măcar să mă asculţi, dar inima mea este atât de deschisă şi simt atâta iubire pentru tine încât aş dori să te invit la mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă aştept să accepți invitaţia mea, dar am simțit nevoia să ţi-o adresez.
Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, şi cu un zâmbet fermecător, i-a răspuns:
- Pregătește totul. Voi veni.
După care a plecat. Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-şi aștepte maestrul şi să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai importantă zi din viaţa lui: ziua când maestrul urma să fie alături de el. A cumpărat aşadar cele mai bune alimente şi cel mai bun vin, precum şi cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca ofrandă maestrului. A alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său. A făcut curăţenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă şi a aranjat masa cum a ştiut mai bine. Inima lui era plină de bucurie, căci maestrul urma să vină în curând. În timp ce aştepta cu nerăbdare, cineva a bătut la uşă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o bătrână. Aceasta l-a privit direct în ochi şi i-a spus:
- Sunt ruptă de foame. Poţi să-mi dai o bucată de pâine?
Omul nostru se simţea puţin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:
- Te rog, intră în casă.
A aşezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său şi i-a dat mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă nerăbdător şi abia aştepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mişcată de atâta generozitate. Ea i-a mulţumit omului şi a plecat. Atunci, omul nostru a pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a terminat bine, că cineva a bătut la uşă. De data aceasta, s-a dovedit a fi un străin care călătorise prin deşert. Străinul l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e foarte sete. Poţi să-mi dai ceva de băut?
Omul s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru şi l-a servit cu vinul pe care intenţiona să-l dăruiască maestrului său. Când străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru venirea maestrului. Cineva a bătut din nou la uşă. Când omul nostru a deschis uşa, în prag stătea un copilaş. Acesta l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e frig. Poţi să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?
Omul nostru s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a privit în ochi pe copil şi a simţit cum inima i se încălzeşte de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său şi i le-a dăruit copilului. Acesta i-a mulţumit şi a plecat. Omul nostru a pregătit din nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care l-a aşteptat până foarte târziu. El şi-a spus: “Ştiam foarte bine că nu trebuia să mă aştept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deşi el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reţinut în altă parte. Maestrul nu a venit, dar cel puţin mi-a spus că o va face, şi acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire”.
A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul său a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deşi nu-şi dădea seama că visează.
“Doamne, ai venit! Ţi-ai ţinut cuvântul!”
Maestrul i-a răspuns:
“Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea. Când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci”.
Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înţeles ce l-a învăţat maestrul său. Acesta îl iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca să-l înveţe marea lecţie, potrivit căreia maestrul trăieşte în toate fiinţele vii. Oricând îi dăruiţi mâncare unui om înfometat, ori de câte ori îi dăruiţi apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcaţi pe cineva căruia îi este frig, voi îi dăruiţi iubirea voastră Maestrului universal.
(Don Miguel Ruiz)

Cine nu este creştin practicant sau nici măcar credincios, nu va înţelege niciodată tainele Universului.
Nu va înţelege nici această poveste, şi nici cele scrise de Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”, apărută la Editura Manastirii Rohia în anul 2006.
Curios este faptul că cei fără de credinţă, când primesc câte o palmă de la viaţă se grăbesc a cere ajutorul lui Dumnezeu.
Atunci când îţi asculţi "maestrul" eşti lipsit de griji şi de necazuri, ba mai mult, atunci când ai mai mare nevoie de un lucru material, îl primeşti imediat. Dumnezeu lucrează prin oameni.
Duminică binecuvântată!

sâmbătă, 25 august 2012

Sa daruim ce nu avem-pilda



Intr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului:

- Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am.

Staretul ii raspunde:

- Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.


joi, 23 august 2012

Despre lupta cu patimile…


“Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai cr
edincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.

Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.

Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.“

(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

duminică, 19 august 2012

Omul nu poate sa se curete de rau fara Hristos



Părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, este din ce în ce mai prezentă în societate ideea de autovindecare, adică de folosire a tehnicilor de sorginte chinezească şi budistă. Cu ce atrag aceste tehnici de autovindecare?
În ultima vreme am constatat că din ce în ce mai mulţi oameni se simt foarte singuri, pentru că, pe de-o parte, nu înţeleg că Biserica este locaş de tămăduire sufletească şi de adunare, pentru rugăciune în comun, de aceea şi caută locurile "neaglomerate", iar pe de altă parte nu mai pot comunica, nici chiar cu duhovnicul, deşi mulţi au unul. La aceasta a dus şi depărtarea de Sfânta Împărtăşanie. Ei bine, lipsa conştiinţei de apartenenţă la Biserică, Trupul lui Hristos, a dus la adoptarea de către mulţi a tehnicilor, de sorginte chinezească şi budistă, de autovindecare. Acolo au "lideri spirituali", maeştri autointitulaţi şi închipuiţi, şi tot efortul lor este de a capta "energia universală". Ceea ce uimeşte este faptul că, de pildă, "maeştrii" de reiki, yoga, radiestezie, bioenergie, feng shui ş.a. pomenesc de îngeri, de Maica Domnului, apoi spun că oricine poate să practice acestea cu succes: ortodocşi, catolici, mahomedani etc., dar în acelaşi timp ei vorbesc de nirvana, reîncarnare, de o "energie universală numită diferit în fiecare religie", adică Dumnezeu (!), prin acestea, ei împotrivindu-se făţiş Învierii lui Hristos. În concepţia lor, fiecare trebuie să se trateze "aşa cum îi dictează sufletul".
Aceasta este o mare înşelare, deoarece omul nu poate să se cureţe de rău fără Hristos.
Cum poate un "orb" să se îndrepte singur către lumină?
Omul este bolnav sufleteşte şi stăpânit de patimi şi nu se poate încrede în sine, ci doar în harul şi puterea lui Hristos, privind nevoinţele sfinţilor care s-au curăţit de patimi. Cu Dumnezeu omul trebuie să ajungă la o relaţie personală, de comunicare, de iubire, iar nu de interes, pentru rezolvarea unor nevoi. Mântuitorul Hristos este Dumnezeu întrupat şi fără El nu putem face nimic. O stare de permanentă pocăinţă, de ascultare a voii lui Dumnezeu prin părintele duhovnicesc, citirea Filocaliei, de plidă, sunt cele care ne învaţă să ne dezrobim de patimile egoiste. Harul (energia) dumnezeirii nu se obţine prin tehnici, ci prin iubire, ascultare şi smerenie.
Dacă oamenii ar citi Evanghelia şi învăţăturile Părinţilor luminaţi de Duhul Sfânt, nu ar mai face asemenea confuzii grave, ci şi-ar asuma lupta duhovnicească în mod corect. Mi s-a părut extaordinar interviul cu mitropolitul Hierotheos Vlachos, publicat de curând, de către "Ziarul Lumina", în care era vorba de tămăduirea omului doar prin Ortodoxie, după predania Părinţilor. Cu adevărat, misiunea Bisericii este aceea de a-l face pe om desăvârşit, de a-l aduce la starea de a face voia lui Dumnezeu, nu pentru a scăpa de iad, nu pentru a se bucura de rai, ci numai din iubire de Dumnezeu.

marți, 14 august 2012

Liniste in biserica!





În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei
unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:

- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.

Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.

- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Povestit-a iarăsi despre alt bătrân care sedea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneste vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă desartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Si acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei desarte si luptătorul a toată învătătura duhovnicească, aducând si acest fel de pildă. "Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecari frati, de atâta somn adânc au fost cuprinsi, încât nici genele ochilor nu puteau să le miste. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă desartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Si suspinând am zis: "Cât timp pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau cuprinsi, iar când cuvânt desert a curs, toti cu osârdie v-ati desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, mă rog, cunoasteti lucrarea demonului celui viclean si de sine luati aminte, păzindu-vă de dormitare când faceti ceva duhovnicesc sau ascultati ceva"."

vineri, 10 august 2012

”Dumnezeu, pe cei pe care ii iubeste, pe aceia ii si incearca”


”A fost odata ca niciodata un batran intelept, taietor de lemne ce traia
intr-un satuc aproape de granita cu Mongolia.
Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba sari gardul si trecuse in mainile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:
- Ne pare rau de calul tau… ce veste rea.
Batranul le spuse:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii lui erau entuziasmati de asta data:
- Ce cal frumos, ce veste buna!
Raspunsul batranului i-a socat iarasi:
- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.
A doua zi, singurul copil pe care-l avea a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:
- Ne pare tare rau, ce veste rea!
Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
La putin timp dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.
Atunci, batranul zise prietenilor sai:
- Vedeti, lucrurile pe care voi le-ati considerat bune au fost de fapt rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.
Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plangem de incercari, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramane credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.
Tot ce ni se intampla are un inteles imediat, pe termen scurt si un alt inteles dupa un timp oarecare”.

luni, 6 august 2012

Primim ceea ce dam



Un copil se suparase pe tatal sau. Locuiau intr-o vale. A iesit din casa si a inceput sa strige: „Te urasc! Te urasc!”. Din departare, se striga catre el: "Te urasc! Te urasc!”. Era ecoul propriilor sale vorbe. Copilul s-a speriat, a revenit repede in casa si i-a spus tatalui ca cineva i-a strigat ca-l uraste. Tatal a inteles ce s-a intamplat. L-a luat de mana si au iesit afara, cerandu-i sa-i arate locul unde se afla cand a auzit acele cuvinte. L-a pus sa strige din acelasi loc: "Te iubesc! Te iubesc!” si imediat i-au venit inapoi aceleasi cuvinte.

"Aceasta este legea vietii, fiule”, i-a spus tatal sau. "Primim ceea ce dam. Dam ura, primim ura, dam dragoste, primim dragoste. Ceea ce este important este ceea ce dam noi intai. Daca nu dam, nici nu primim”.

duminică, 5 august 2012

Numele: Mă numesc „Copilul lui Dumnezeu”.


 Am primit acest nume când am fost înfiat… mi l-au înregistrat direct în Cartea vieţii. Încerc să îl port cu demnitate. „Vedeţi ce dragostea ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem…”

Data naşterii: M-am născut de două ori. Ultima dată m-am născut pentru cer. „Adevărat, adevărat iţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.’’

Locul naşterii: Locul în care m-am născut şi-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Prima dată m-am născut într-un loc mizer, numit fărădelege, numit păcat. Şi astăzi încă plătesc tribut faptului că m-am născut acolo. A doua oară m-am născut din Dumnezeu. „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea… dar binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare , ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

Familia: Am un Tată grozav, e cel mai grozav Tată din Univers. Îl cheamă Dumnezeu. Şi mă iubeşte enorm. Am şi un frate mai mare. Are 33 de ani şi vreo câteva veşnicii. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grijă de mine. Îmi place când oamenii spun că semănăm…”Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.”

Adresa: Am locuit câţiva ani pe Str. Pierzării. M-am mutat de acolo. Deocamdată nu am o locuinţă stabilă. Sunt străin şi călător. În credinţă au murit mulţi eroi ai Scripturii, „fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”

Categoria socială: Am fost rob. Acum sunt fiu moştenitor… şi ce voi mai fi… nu mi s-a arătat încă. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arata El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este… Şi , dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.”

Studiile: Studiez în şcoala lui Iisus. Credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia şi altele. Multe discipline încă îmi dau mari bătăi de cap. Dar îmi place să cred că sunt un elev silitor. Mă străduiesc să fiu pregătit pentru marele examen. „Învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima.” „Arată-mi Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă…”

Profesia: Am primit cea mai onorabilă slujbă dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Încă încerc să mă deprind cu ea. Oricum, slujba aceasta se plăteşte foarte bine. Dar nu acum… Şi nu aici… „Ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”

Antecedente penale : Da, am şi aşa ceva. Am comis o crimă. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maximă : am fost condamnat la fericire eternă. „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Proprietăţi: Sunt suficient de bogat, ca să nu mă îngrijorez pentru ziua de mâine. Iar când nu va mai fi un mâine, Cineva mi-a lăsat moştenire întregul cer. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra…Nu va îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine ; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.”

Hobby-uri: Îmi place să călătoresc : sunt în drum spre patria cerească. Îmi place şi să citesc : nu e nici o zi în viaţa mea fără Scriptură. Şi în general îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin: o trăiesc pentru Dumnezeu. „Căci pentru mine a trăi este Hristos… căci dacă trăim pentru Domnul trăim…

Situaţia actuală: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu şi harul Lui faţă de mine e nemăsurat…. „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic ; ba încă am lucrat mai mult decât toţi : totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Data morţii: Încerc să mor în fiecare zi. Faţă de mine însumi. „De aceea , să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia… şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate, evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.”

Te regăseşti aici?

sâmbătă, 4 august 2012

RUGACIUNEA INIMII





         Am sa va redau un scurt fragment din cartea Pelerinul Rus - care este o suita de pilde a unui om simplu care isi dedica intreaga viata rugaciunii Inimii si Filocaliei . ( pentru ca majoritatea nu aveti timp – puteti asculta versiunea audio de pe site-ul

 http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe-audio/pelerinul-rus-audio/08-pelerinul-126468.html )

       In partea a 8-a – suntem invitati sa ne rugam cat putem noi ( ” Doamne Iisus Hristoase , Fiul lui Dumnezeu ,milueste-ma pe mine pacatosul ” ) , si pentru putinul care il facem avem rasplata de la Dumnezeu – asa cum si calugarul ce a iesit din ascultare a fost salvat de la moarte de simplu fapt ca pentru o clipa si-a adus aminte de Iisus .

Sf Ioan Carpatinul – spune ca atunci cand chemam numele lui Iisus Hristos la rugaciune si zicem ” milueste-ma pe mine pacatosul ” , la fiecare cerere raspunde glasul tainic a lui Dumnezeu ” FIULE , IARTATI-SE PACATELE TALE “ ; deasemenea Sf Ioan Gura de Aur spune ca rugaciunea ne curata numaidecat , chiar daca suntem plin de pacate .

Pentru cei incepatori – rugaciunea Inimii se face foarte usor in 3 etape – dupa cum spunea si parintele Cleopa (http://www.youtube.com/watch?v=zKNMmQ-Bjzw) , putand-o spune la munca , acasa … oriunde am fi .

1) ” Doamne ” – se rosteste in timp ce ne tinem respiratia

2) ” Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu ” – se rosteste in timp ce INSPIRAM

3) ” Milueste-ma pe mine pacatosul ” – se rosteste in timp ce EXPIRAM .

In timpul rugaciunii vei simti ori o mare bucurie , liniste sau o plictiseala , deznadejde – ambele sunt placut lui Dumnezeu si iti arata ca esti pe drumul cel bun deoarece :

a) Usurinta , caldura si dulceata – ne arata ca Dumnezeu ne mangaie pt nevointa noastra

b) Greutatea , intunecimea ,uscaciunea – dovedesc ca Dumnezeu ne curata si ne intareste sufletul

Incercati sa va rugati cat puteti la inceput si de fiecare data cand va aduceti aminte – si incet – incet aceasta o sa va aduca mai aproape de Dumnezeu si de viata duhovniceasca de care suntem atat de departe ……..


                                                                      Ce este rugăciunea lui Iisus

„Atunci când ne rugăm, trebuie să stăm cu mintea în faţa lui Dumnezeu, şi la El Unul să ne gândim. În tot acest timp în mintea noastră roiesc diferite cugete şi sustrag mintea de la Dumnezeu. Pentru a învăţa mintea să stea pe loc, Sfinţii Părinţi rosteau nişte rugăciuni mici şi se obişnuiau să le repete necontenit. Această neîncetată repetare a rugăciunii, ţinea mintea cu gândul la Dumnezeu şi alunga cugetele ce veneau dinafară.
Aceste rugăciuni erau diferite, dar în uzul general a rămas şi s-a instituit rugăciunea lui Iisus: 

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Iată, aceasta este rugăciunea lui Iisus! Ea este una din cele mai scurte rugăciuni cuvântătoare, asemănătoare celorlalte rugăciuni scurte. Este indicată pentru a ţine mereu mintea cu gândul la Dumnezeu. Nu trebuie să uitaţi faptul că nu trebuie să vă limitaţi doar la o repetare mecanică a cuvintelor rugăciunii lui Iisus. Esenţa lucrării este starea în mod conştient în prezenţa Domnului, cu frică, credinţă şi dragoste”.



vineri, 3 august 2012

Cele mai bune vremi de mântuire



Sunt vremuri, şi împrejurări în toate vremurile, când spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte. Aşa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul şi a lui Irod şi aşa s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gură de Aur şi a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a zis odată, apărând văduva, cuvintele acestea: “iarăşi se tulbură Irodiada, iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan”. Pentru curajul său de a apăra săracul împotriva bogatului Sfântul Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârşit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariană.

Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce.

Spre o atare stăvilire a răutăţii a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreşte firea omului de a se împuţi cu totul. E de la sine înţeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii şi martorii lui Dumnezeu între oameni. Ca să scurtez vorba, aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.

Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

“Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului” – îi zise prefectul? “Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei”. Prefectul începu cu ademeniri zicând: “Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului”. Sfântul Vasile îi răspunse: “Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui”. “Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta” – îi zise prefectul? “Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele”. “Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?” “Ce anume ar putea să-mi facă împăratul” – întreabă Sfântul Vasile liniştit? “Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar”. La acestea Sfântul Vasile râse zicând: “Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu”. Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: “De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: “Niciodată n-am văzut om ca dumneata” ştiţi ce mi-a răspuns? “Poate că niciodată n-ai văzut episcop”! Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: “Să fie exilat numaidecât!!” Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii.

Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii. Amin.

Pr. Arsenie Boca, din ”Cărarea Împărăţiei”

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO