Cersesc lumină...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

      Mantuitorul a spus: "Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6, 31-33). Cu toate acestea, inca si astazi, oamenii cauta mai mult mancarea, hainele si bunurile cele trupesti, decat Imparatia lui Dumnezeu.

Oamenii ii cer lui Dumnezeu lucrurile pe care ei le cred mai de pret in viata lor. In acelasi timp, unii ii cer lui Dumnezeu socoteala despre cum este condusa lumea, judecandu-L pentru suferinta din lume, in convingerea ca ei ar putea sa o conduca mai bine, iar altii nu-I cer nimic, cerandu-I chiar sa iasa din viata lor si sa ii lasa "in pace".

Fiecare om ajunge sa ii ceara lui Dumnezeu lucruri potrivite cu modul in care el Il intelege pe Dumnezeu si viata insasi. Cei doi Apostoli, crezand ca Iisus este asemenea unui imparat pamantesc, ii cer Acestuia locurile cele mai de cinste din Imparatia Sa. La randul lor, saracii Il privesc pe Dumnezeu ca pe un bogat care le poate darui tot ceea ce au nevoie.

Astfel, fiecare, la randul sau, este dezamagit. Dumnezeu este dezamagit de oameni, care stau langa Izvor si se plang de sete, necautand apa cea Vie, ci lucruri pieritoare, iar oamenii se arata dezamagiti de Dumnezeu, care nu le implineste cererile nepotrivite, motivate adesea de patimi si de necredinta.

Dumnezeu este vazut de fiecare om prin patimile sale, ca prin niste ochelari care Il deformeaza si Il arata fiecaruia potrivit poftelor sale. De aceea, parintele Arsenie Boca, spunea: "Cred ca cea mai deformata fiinta din capul oamenilor a ajuns Dumnezeu."

Ce vrea Dumnezeu sa ii cerem ?

De aici poate nu o sa va mai intereseze intrand in speta religiei.

 
Dar vreau sa intelegeti ca daca cereti lucruri trecatoare,trecatoare vor fi,si fericirea de scurta durata.
Mai clar ,mai bine invatati sa castigati hrana,decat sa va fie data .odata ,de doua ori si tot flamanziti,ori daca cereti invatatura,spiritualitate,modificarea felului de a fi,fericirea va fi constanta,caci prin invatatura vei avea in fiecare zi,fiind produsul vostrul,nu un dat.

Dumnezeu ne cere sa ii devenim fii. Avand iubire de Tata, Dumnezeu isi doreste ca toti oamenii sa fie asemenea Fiului Sau cel intai-nascut, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu intrupat este modelul de viata dat noua de Dumnezeu. Cand Pilat l-a scos pe Iisus inaintea poporului, el a spus: "Iata Omul!" (Ioan 19, 5), profetind astfel fara voie si aratandu-ne Chipul nostru.
deci este vorba de schimbare,mentala,spirituala...etc,nu de a primi ceva ,prin mijloace ce nu le putem stapani,ceeace duce la nerepetarea lor.

Cel mai adesea, oamenii se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu in trista postura de cersetori, iar nu in cea de fii, asa cum isi doreste El. Precum vedem, Dumnezeu pune accent pe "a fi", iar nu pe "a avea". Pentru aceasta, rugaciuni potrivite sunt acelea care Ii cer lui Dumnezeu "devenire" intru ceva bun, iar nu "obtinere" de ceva. Suntem datori ca, privind spre Iisus Hristos, mai intai sa invatam sa fim oameni, iar abia apoi, impartasindu-ne cu El, sa devenim fii ai lui Dumnezeu.

Cea mai potrivita rugaciune este cea pe care ne-a lasat-o Insusi Mantuitorul, cand a zis: "Cand va rugati, nu spuneti multe, ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El. Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; vie Imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi; si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, in veci. Amin!" (Matei 6, 7-13).

Tot ce vreau sa va spun este ca fericirea se gaseste in voi,in interiorul mintii ,a creierului.Nu trebuie sa vina din afara,caci va fi efemera.produsa de voi fericirea va fi vesnica,caci veti invata algoritmul producerii ei.
deci cereti schimbarea,ridicarea,sporirea mintii si a iubirii,

Marian Pios

Eu n-am întâlnit vreun bătrân la țară care să fi suferit de depresie.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De muncit, munceau mai mult ca noi. Lucrul începea de obicei înainte de zorii zilei, dar când omul simțea că-i obosit, trăgea sub umbra unui nuc bătrân atât cât era nevoie. 

Griji aveau și ei destule. Câte 8-12 copii, de-ajungeau să se crească unul pe altul. Femeile nu nășteau în clinici private, cu 4 doctori de specializări diferite, ci – în cazul în care nu le sosea ceasul pe la adunat de fân – cu moașa satului. Altfel se descurcau și singure. 

Veneau și necazuri. Vreun animal mare care se-mbolnăvea, ori un ogor care nu-și mai dădea roada din lipsă de ploaie și de arșiță.

Nu-și programau nunțile cu ani înainte, că „sala” era mereu disponibilă. Și nici de meniuri nu se-ngrijeau prea mult, că fiecare mânca ce-și aducea de-acasă și din prisos servea și pe ceilalți. Apoi n-auzeai să divorțeze careva, iar de în mod extraordinar se-ntâmpla, era rușinea satului.

Ca să ajungă în oraș la un doctor, uneori făceau câte 2-3 zile în căruță. Unii, mai bolnavi, nu mai ajungeau. 

Dar cum să existe depresie când totul era pus în grija Lui Dumnezeu? 

Omul făcea rugăciune când săpa fântâna, apoi când pica ceva spurcat în ea, chema preotul să binecuvânteze locul și să le-alunge nălucirea. 

Nu se-așeza la masă ca un hoț, fără să mulțumească Tatălui Ceresc și-ncresta pe coaja pâinii semnul crucii înainte s-o frângă. 

De sădea vie, îl chema pe Dumnezeu. Când era vremea s-o culeagă, ducea pârgă din struguri și alte poame la biserică. 

Se-mbăia bine sâmbătă seara ca a doua zi să fie curat înaintea Lui și cele mai bune haine erau doar „de biserică”.

Astăzi, în dorința de a le face toate singuri, stăm la cozi pentru o rețetă verde. 

Dar ce imagine tristă! Să râzi de cei care invocă Cerul, apoi să fugi să-ți stăpânești plânsul cu o pastilă...

Preot Bogdan Chiorean

Pentru cei care pleacă din Biserica in timpul Slujbei.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Vedea ieșind din altar un oarecare îmbrăcat cu haine luminoase, ținând în mâini un vas cu mir și un miruitor cu care miruia pe toți frații de-a rândul.

Să vă spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un Stareț mare, care era înainte-văzător. Stând el în biserică, îndată ce începeau frații să cânte, vedea ieșind din altar un oarecare îmbrăcat cu haine luminoase, ținând în mâini un vas cu mir și un miruitor cu care miruia pe toți frații de-a rândul. Ba miruia și strănile celor ce lipseau, ale unora numai, iar nu ale tuturor. Tot așa și la otpust îl vedea că ieșea și făcea asemenea. Deci, într-una din zile, căzând bătrânul la picioarele lui, l-a rugat să-i arate ceea ce făcea și cine este. 

Și îi zise lui: „Eu sunt îngerul Domnului și mi s-a poruncit să însemnez cu această pecete pe cei ce vin la biserică de la începutul slujbei și stau până la sfârșit, cărora li se dă darul Sfântului Duh pentru silința și cugetul lor bun.

” Bătrânul adăugă: „Dar pentru ce miruiești și strănile unora din cei ce lipsesc?”. Îngerul îi zise: „Și frații care sunt sârguitori și cu cuget bun, dar pentru vreo neputință sau pentru vreo slujbă sau ascultare n-au venit la biserică, având binecuvântarea Părinților, deși lipsesc, și ei se învrednicesc de această pecete, pentru că în cugetul lor se află împreună cu cei ce cântă îm biserică. 

Iar pe cei ce puteau să fie de față și din lenea lor sau îndărătnicit, mi s-a poruncit să nu-i însemnez, pentru că ei singuri se lipsesc pe sine de acest dar.”

(Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, p. 130)

FII BUN...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

      "In fiecare zi ar fi bine sa ascultam macar un cantec, sa citim ceva bun, sa vedem ceva frumos si sa spunem cateva cuvinte calde. Toata lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nimeni nu vrea durere, dar nu poti sa ai un curcubeu fara un pic de ploaie.
Mugurele devine floare. In viata castigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este ca inveti. Restul e abur, fum. Se cuvine sa avem ochi care sa vada ce este mai bun si inima care sa ierte ce este mai rau. Nu conteaza cine te-a ranit, ci cine te-a facut sa zambesti din nou. Viseaza ca si cum ai trai pentru totdeauna, traieste ca si cum ai muri maine. Timpul sterge, dar stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce trebuie pierdut. Lasa sa treaca ce a fost. Ai credinta in ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dubla personalitate. Viata te poate surprinde oricand. 

Intr-o clipa s-a terminat totul si te trezesti ca cineva te apasa pe piept... Resuscitare....Avem destule sa ne spunem, nu-i asa?"

                                                                                 - Parintele Hrisostom Filipescu

Parintele pustnic Proclu ne vorbeste despre microcip si despre decizia sinodului ...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



“Amu`, cultu-i liber. Care vrea sa se duca-n iad, poa` sa se duca, ca nu-i pusa nicio bara. Care vrea sa se duca-n rai, numai asa vom putea, daca ne vom smeri si vom lasa rautatea si sa iubim…“.
“Daca Bunul Dumnezeu ar duce-n rai pe toti maniosii si nervosi, nu se mai cheama rai, se cheama iad “
“Si toti care au duhovnic si vin si pe la mine, ii de folos, iar care vin la mine si nu se duc la duhovnic, sunt de plans”.
“Care are pe Duhul Sfant, il simti ca nu vrea sa ieie cipu`. Ca cipu` are si ‘cornite‘“.
“Lucrarea asta diavoleasca o poate cunoaste numai aceia care au smerenie si cauta sa faca voia lui Dumnezeu, cauta sa nu depaseasca pe constiinta. S-adeseori trebuie sa intrebi pe constiinta: constiinta, spune drept, daca mor amu`, ma mantuieste Bunul Dumnezeu?“
“Sfanta Scriptura spune tot ce este in timpul de astazi“.
“E prigoana Bisericii… pentru ca multi au ajuns mari prin interes. (…) Interesul poarta fesul”.
“Are mare insemnatate cine-a ajuns sa doreasca mantuirea tuturor. Trebuie sa fim asa…: Toti pentru unul si unul pentru toti, unul pentru toti si toti pentru unul!”
“Ca mi-a spus asa un parinte: cand m-oi pune la rugaciune si nu pot plange, is mort de viu”.
“A vazut candva, cineva la televizor, dar nu amu`, demult, a vazut o albina, care mergea c-un `ciur intr-o barca, si c-un `ciur in alta barca, si cu fundul prin apa. Asa sunt aistia care iau cipul si vreau sa fie si crestini. Poa` sa fie cat de mare sau cat de mic!
- Pai daca posteste, se roaga, se smereste, merge la biserica?

- Si diavolul merge la biserica!”

“Nu-s uniti Prea Sfintitii. fiecare se da in dos… si sa ramana Prea Sfintit“.
“- Sunt crestini care spun asa: Eu primesc actele cu cip, dar in inima raman crestin, nu ma lepad in inima…
- Ii minciuna!”.

“Ii de plans Biserica… E vanduta Biserica!“.
“Daca crestinii se vor uni cu Parintii, daca se unesc Parintii cu Biserica, se unesc Parintii cu poporul…., trebuie sa fie una cu poporul…“
“Vrea sa prigoneasca Biserica… ai nostri. Ai nostri sunt contra la ai nostri!”.
“Comunistu` ii foarte mult ascuns in biserici!”
“Daca n-are sa fie Biserica unita cu poporul, ii de plans!”
“Cine are evlavie la cip, are si pe Antihrist. Si toti acei care-i impung pe crestini au duhul lui antihrist. Poa` sa fie cine`a fi ei!”

PREOTUL EVLAVIOS, NEGUSTORUL ȘI SFÂNTUL VASILIE CEL MARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Un oarecare preot evlavios, contemporan cu Sfântul Vasilie cel Mare, datorită unor împrejurări a intrat la datorii, iar aceste datorii se măreau odată cu trecerea timpului și creditorii îl deranjau mereu pentru datoria sa.

Acesta l-a făcut să meargă și să ceară ajutor de la un oarecare negustor, cunoscut al său, care împlinindu-i cererea i-a dat 500 de monezi de aur, cu care preotul și-a plătit datoria sa. Drept răsplată preotul i-a făgăduit negustorului că va pomeni la Proscomidie numele său și al rudeniilor sale vii și adormite toată viața sa.

Negustorul socotea că preotul va trăi mulți ani și se va ruga pentru el și pentru rudele sale la fiecare Dumnezeiască Liturghie și aceasta ar fi fost de ajuns pentru banii pe îi dăduse.

Dar preotul a săvârșit numai o singură Dumnezeiască Liturghie, l-a care l-a pomenit pe binefăcătorul său și pe rudele sale, căci îndată după aceea s-a îmbolnăvit și după o îndelungată suferință a murit. Negustorul aflând despre sfârșitul preotului, s-a mâhnit foarte mult și se tânguia pentru pierderea banilor săi, de vreme ce numai o Liturghie se săvârșise de către preot, fapt la care nu se aștepta. Acela însă i-a dat preotului cele 500 de monede, socotind că va trăi multă vreme. De aceea a început să o supere pe preoteasa celui adormit, cerându-i să-i întoarcă banii și să-i țină numai pe cei pentru o Liturghie. Preoteasa însă i-a spus că nu are bani, pentru că îi cheltuise cu boala îndelungată a preotului. Atunci negustorul, fără să țină socoteală de cuvintele preotesei, i-a cerut cu insistență banii, amenințând-o că o va da în judecată. Atunci aceea a mers la Sfântul Vasilie cel Mare și i-a povestit tot ceea ce s-a întâmplat. După ce a ascultat-o, Sfântul Vasilie i-a spus:

– Eu mâine voi săvârși Dumnezeiasca Liturghie. Vino împreună cu negustorul și cu un cântar. Vom cântări o părticică pe care o voi scoate pentru sănătatea și mântuirea negustorului și a rudelor lui. O vom pune pe un taler al cântarului, iar pe celălalt negustorul va pune aur până ce va cumpăni celălalt taler, iar cu acest aur îți va plăti Dumnezeiasca Liturghie, pe care a săvârșit-o preotul adormit.

Preoteasa a mers la negustor și i-a spus cuvintele Sfântului Vasilie, Negustorul s-a bucurat și a doua zi dimineață a mers la biserică, luând cu el și cântarul și aur din destul.

Sfântul Vasilie, săvârșind Proscomidia, a scos o părticică pentru negustor și pentru rudele lui și pus o pe cântar. Apoi a poruncit negustorului să pună aur pe celălalt taler al cântarului. Dar cu cât negustorul punea mai mult aur, cu atât acea mică părticică se făcea mai grea. Și iarăși adăugând aur, mai jos se ducea talerul cu părticica pe care o scosese Sfântul Vasilie cel Mare din prescură.

Văzând negustorul această mare taină a dumnezeiescului Har, l-a cuprins frica și s-a smerit. Îndată a cerut iertare de la Sfântul Vasilie și de la preoteasa preotului adormit și nu a mai pretins să i se întoarcă banii.

Sfaturi Ortodoxe

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Crestinul este un luptator duhovnicesc in fiecare clipa a vietii sale cu trupul,cu lumea pacatoasa si cu diavolii:"Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua,ca multi sunt cei ce se lupta cu mine din inaltime"(Ps55,2)Dumnezeu pune la incercare virtutile oamenilor prin diavoli,carora le da voie limitata ca sa-i ispiteasca (Iov,1,12),pentru ca diavolii sunt supusii satanei,iar oamenii care se aseaza voluntar sub sfera lor de influenta,se numesc fii ai diavolilor(1 Ioan,3,8).Oamenii au fost ispititi si inselati de diavoli chiar din Rai(Gen.3,1)

Dupa intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos,satana a fost dezbracat de putere(Ioan,2,130,dar el continua sa ispiteasca pe oameni(Ioan 5,15).Un om poate fi luptat de unul sau mai multi diavoli(Marcu 5,9).De la dumnezeiescul Botez,crestinul primeste un Inger pazitor,care il ajuta prin ganduri si har,sa faca faptele bune.

In acelasi timp,un diavol il ispiteste spre pacate,si astfel ii incearca virtutea(1Petru,Iov 7,18,Iacob 1,2).Sf.Petru Damaschinul spune:"Toate le-a facut Dumnezeu spre folosul sufletului nostru.Ingerii care ne pazesc si ne invata,iar diavolii ne ispitesc spre a ne smeri si a alerga la Dumnezeu.Prin frica de ispitele duhurilor necurate,ne izbavim de inaltarea mintii si de nepasare.Ingerii se bucura de pocainta si indreptarea noastra si de sporirea in virtute,insa diavolii,se bucura de scaderea noastra in virtute si se straduiesc sa abata sufletele noastre spre naluciri urate".Crestinul ortodox poate fi luptat de diavoli prin patimi:desfranarea,lenea,lacomia pantecului,iubirea de bani,manie,ura,zavistie,invidie,pizma,razbunare,mandrie,slava desarta,erezie,deznadejde,sinucidere.Cel mai tare ne lupta diavolii atunci cand postim,cand ne rugam si cand ne smerim mai mult."Razboiul este permanent si intotdeauna este nevoie ca ostasii lui Hristos,sa aiba armele asupra lor.

Nu este zi sau noapte,nici macar o clipa in care acest razboi sa inceteze,fie ca mancam,fie ca dormim,fie ca lucram,fie ca ne rugam,in toiul luptei suntem"(Sf.Simeon,Noul Teolog),"Diavolii sunt necrutatori,indrazneti si nerusinati.Nu se dau inapoi de la nimic.Se arunca in lupta cu o furie nestapanita si uzeaza fara scrupule de toata forta si viclenia de care dispun"(Sf.Antonie cel Mare),iar Sf.Ap.Pavel spune:"Dumnezeu nu va ingadui ca sa fim ispititi peste puterile noastre,ci odata cu ispita,ne va aduce si scaparea din ea"(1Cor.10,13).

Niciodata Dumnezeu nu ne va lasa sa fim ispititi peste puterile noastre,caci daca s-ar intampla aceasta,lupta ar fi inegala,iar Dumnezeu nedrept:"Daca cineva,nu se face buna voie rob diavolilor,nu va avea diavolul nici o putere asupra lui.Oamenii lui Dumnezeu vor fi mereu atacati de diavoli,cu manie salbatica,atata timp cat ei se vor impotrivi si se vor lupta contra lui,iar Sf.Teodor Studitul spune:"Diavolul umbla ca un leu ce racneste,cautand pe cine sa inghita,fie din mireni,fie din calugari.Si nu-i ajunge atata,ci cauta in fiecare clipa,sa-i lege cu mai multe funii ale pacatelor,ca sa nu se mai poata pocai,ci sa mearga in iadul cel vesnic",pentru ca scopul lui este sa ne impiedice sa urcam in locul de unde au cazut ei,adica la Cer,si se straduiesc sa indeparteze pe om de Dumnezeu,fiind plini de invidie si rautate fata de oameni.Astfel,fiecare om se face camp de lupat intre bine si rau,deoarece scopul diavolului este,de a strica chipul lui Dumnezeu din om,si de a ne robi neincetat,fara de mila:"Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu,ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolilor.Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui,ci impotriva incepatoriilor,impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac,impotriva duhurilor rautatii,care sunt in vazduh.Pentru aceea,luati toate armele lui Dumnezeu,ca sa puteti sta impotriva,in ziua cea rea,si toate biruindu-le,sa ramaneti in picioare"(Efes.6,11-13).Sf.Ap.Pavel ne spune:"Dumnezeu,celor mandri le sta impotriva,iar celor smeriti le da har.Supuneti-va dar lui Dumnezeu.Stati impotriva diavolului si el va fugi de la voi.Apropiati-va de Dumnezeu si se va apropia si El de voi"."Sa ma credeti pe mine,fiilor,ca nimic nu tulbura,nu scarbeste,nu raneste,nu pierde si nu mahneste pe draci si pe insusi satana,decat a cugeta asupra psalmilor,si a citi cu staruinta Psaltirea.Ca toate cartile,spre folos ne sunt noua,si nu putina suparare le fac dracilor,insa nu asa,cum le face Psaltirea.Cugetand psalmii,pe de o parte,pentru noi insine,ne rugam,iar pe de alta,pe draci ii blestemam.Cand zicem:"Miluieste-ma,Dumnezeule,dupa mare mila Ta,si dupa multimea indurarilor Tale,curateste faradelegile mele" si "Nu ma lepada pe mine,in vremea batranetilor,cand va slabi puterea mea,sa nu ma lasi pe mine"-cu aceste cuvinte,pentru noi ne rugam.Iar cand blestemam pe draci,zicem asa:"Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui,si sa fuga de la fata Lui toti cei ce-l urasc pe El","Risipeste neamurile cele ce voiesc razboaie si fapta desfranarii" sau "Vazut-am pe cel necurat inaltandu-se si ridicandu-se ca cedrii Libanului si am trecut,si iata,nu mai era.Si l-am cautat pe el si nu s-a aflat locul lui","Armele lor sa intre in inimile lor si arcurile lor sa se zdrobeasca.Groapa au sapat si au deschis-o si vor cadea in groapa pe care au facut-o.Intoarce-va durerea lui la capul lui si nedreptatea lui se va cobori pe crestetul lui",cu unele cuvinte ca acestea,blestemam pe draci"🙏

sursa

Maria Rada

Viata este un cadou!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca. 

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance. 

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie. 

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva carea plecat de tanar de pe acest pamant. 

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu amaturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te lacineva care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului nostru. 

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

sursa net...

Când simţi că te apasă crucea e semn că mergi în urma Domnului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea.

Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin.

Înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări?

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

sursa

Calauza Ortodoxa

Dacă prostia ar avea aripi...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Dacă prostia ar avea aripi, s-ar ridica la cer, s-ar întuneca soarele și ar fi o eclipsă totală de lumină!
Ar fi o eclipsă totală de raze de soare!
Pentru că oamenii s-au învățat să trateze lucrurile după ureche și nu după literă! Cum tratează lucrurile după ureche?
Dacă Iisus Hristos scotea duhurile rele cu post și cu rugăciune, noi lunaticii îi vindecăm altfel: mergem la babe să îi afume cu păr de lup, mergem să le dea în cărți, în ghioc, în cafea, să le stingă cositor, să le dea apă neîncepută din fântână de la miezul nopții și să le facă niscai descântece și incantații care trebuie repetate, mai porți un maieu pe dos, mai porți o ață roșie la mână, un cățel de usturoi în buzunar, mai umbli cu o boabă de tămâie în pantof și cu trei boabe de grâu la talpa casei.. și ai scăpat de lunăticie în "Conceptul Popular al Babelor"!
Trebuie să știți lucrurile astea pentru că sunt culese din popor, iar când le mai auziți trebuie să zâmbiți!

Ce ți-e scris în frunte ți-e pus...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Adesea am auzit vorba din bătrâni: „ce ți-e scris în frunte ți-e pus” sau „așa i-a fost crucea” ori „asta i-a fost soarta”. Potrivit acestor ziceri, fiecare dintre noi avem „scrise” o soartă, un destin, un parcurs implacabil al vieții, față de care s-ar părea că nu putem face nimic, mărginindu-ne doar la urmarea drumului rânduit. Cine oare se ocupă cu împărțirea destinelor? Cel mai ușor răspuns ar fi: „Dumnezeu”. Bineînţeles că nu este așa! Dacă Cerescul Tată ar hotărî astfel, iar noi ne-am angaja pe o cale independentă de propriile decizii, atunci ne-am pierde libertatea şi nu am mai putea fi făcuți responsabili pentru nenumăratele neajunsuri ale viețuirii noastre, căci, în mod evident, ne vom disculpa foarte ușor: „Nu-i vina mea! Așa mi s-a dat de Sus!”. În plus, dacă ne-am supune unei căi existenţiale dinainte trasate, atunci ce rost ar avea Judecata de Apoi, de vreme ce noi am împlinit ceea ce au stabilit alții în ce ne privește? Problema pare limpede. Învățătura Ortodoxă respinge cu hotărâre predestinația, existența unui drum individual, personal gata jalonat. Suntem liberi să trăim după cum ne dictează propria conștiință. Ce-i drept, Tatăl Ceresc ne previne că îndepărtarea de harul Său duce la moarte, la haos. De aceea, cu dragoste părintească, ne avertizează asupra pericolului ce ne paște atunci când refuzăm să-I urmăm sfaturile, complăcându-ne în însingurare și distanţare faţă de Dumnezeu. Domnul ne arată binele, ne îndeamnă să-l săvârșim, promiţându-ne și răsplata conlucrării cu harul, cu sfatul Său preaînțelept, dar nu ne obligă nicidecum să urmăm calea indicată. Alegerea ne revine nouă.

Arhimandrit Mihail Daniluc

DESPRE PATIMĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Dacă îţi aminteşti de răul de la cineva, roagă-te pentru el şi vei opri patima din mişcare, despărţind, prin rugăciune, supărarea de amintirea răului ce ţi l-a făcut. Iar devenind iubitor de oameni, vei şterge cu totul patima din suflet. Dacă însă altul ţine minte răul de la tine, fi îndatoritor şi smerit faţă de el şi stai cu dragoste în preajma lui, şi-l vei izbăvi de patima lui. Supărarea celui ce te pizmuieşte o vei alina prin osteneală. Căci el îşi socoteşte pricină de nenorocire ceea ce pizmuieşte la tine. De aceea nu poţi să-alini altfel, decât ascunzând aceasta de la el. Dacă aceasta le foloseşte multora, iar pe acesta îl întristează, care pateu o vei nesocoti? E de trebuinţă, desigur, să fii de folos celor mulţi, dar, după putere, nici pe acela să nu-l nesocoteşti. Să nu te laşi înrâurit de răutatea patimii lui. Căci nu te răzbuni pe patimă, ci pe pătimaş. Drept aceea, socoteşte-l întru smerenie pe acela mai presus de tine şi în toată vremea, în tot locul şi lucrul, dă-i lui mai multă cinste. Iar pizma ta o poţi alina, dacă te bucuri împreună cu cel pizmuit de cele ce se bucură el şi te întristezi împreună cu acela de cele ce se întristează el, împlinind cuvântul Apostolului: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng.

Biserica Ortodoxă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Nu căutaţi har în nici o altă credinţă, căci adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă despre care Hristos a spus: …voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru a trimite pacea şi mântuirea întregii lumi, pentru buna sporire a sfintelor noastre biserici şi pentru unirea tuturor [drept-credincioşilor] într-o singură turmă.

Nu vă deznădăjduiţi în necazuri şi nu vă clătinaţi în ispite. Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe.Duceţi o viaţă creştină, înfrânându-vă de la tot ce poate întina sau lăsa vreo urmă rea în om. Trăiţi în pace şi armonie, fără a vă ocupa cu judecarea păcatelor şi neputinţelor altora. Iertaţi-vă unii altora greşelile, ca şi Tatăl Cel din Ceruri să ne ierte pe noi. Creşteţi copiii voştri întru evlavie. Şi, mai presus de toate, rugaţi-vă stăruitor ca Domnul să le îndrepteze pe toate spre ce este mai bine şi să ne dea ceea ce este de folos în această viaţă, dar mai ales în viaţa ce va să vină.

Noi minuni ale Sfântului Ioan de San Francisco. Despre sfârșitul lumii, Editura Egumenița, 2004

Orbirea credinţei:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

         Atunci când omul nu vrea să creadă, el este orb faţă de cele mai limpezi dovezi şi fapte.
Există o poveste veche despre un preot care a încercat să îl convingă pe un necredincios că minunile sunt posibile.
- Închipuiţi-vă - a zis el - că aţi căzut din clopotniţă şi aţi rămas în viaţă...Eu cunosc un asemenea caz. Oare aceasta nu-i o minune?
- Nu, e o întâmplare! a replicat necredinciosul.
- Bine, să zicem că aşa este... Dar dacă a doua oară se întâmplă acelaşi lucru, şi iar aţi rămas în viaţă, nici atunci nu recunoaşteţi că e minune?
- Nu, e o fericire! a zis necredinciosul.
- Dar dacă aţi căzut şi a treia oară şi aţi rămas iarăşi nevătămat, ce o să mai spuneţi?
- O să spun... o să spun că este un obicei! a găsit replică necredinciosul.
I-a fost mai uşor să admită că omul se poate obişnui să zboare de pe clopotniţă decât să recunoască posibilitatea minunii. Aşa sunt toţi raţionaliştii contemporani, şi mai ales cei care se ocupă cu falsificarea istoriei evanghelice: Lev Tolstoi, Renan, Strauss şi aşa mai departe. Recunoscând dinainte că nu există minuni şi nici nu pot exista, ca şi cum acesta ar fi un adevăr evident şi incontestabil, aceştia ori elimină din Evanghelie toate locurile unde se vorbeşte despre minunile Mântuitorului, ori le rescriu în aşa fel încât să înlăture toate elementele de miraculos.
Şi nimic - nici autoritatea Apostolilor, nici martorii oculari, nici tradiţia bisericească păstrată cu multă grijă - nu-i poate convinge de contrarul şi nu le poate destrăma orbirea. De unde vine această orbire? În acea mărturie a Proorocului Isaia la care face trimitere Domnul Iisus Hristos ( Isaia 6, 9-10), după cum am văzut mai sus, El arată pricina acestui fenomen: '' Inima acestui popor s-a învârtoşat, şi cu urechile greu aude, şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, şi să audă cu urechile, şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei'' ( Matei 13, 15).
Aşadar, Domnul arată două pricini ale orbirii credinţei:

1. Învârtoşarea şi stricarea inimii.
2. Lipsa conştientă a dorinţei de a cere ajutor de la Dumnezeu.

              Într-adevăr, de obicei oamenii sunt necredincioşi nu pentru că socot insuficiente şi prea puţin convingătoare temeiurile credinţei, ci pentru că îşi închid ochii ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, adică pur şi simplu nu vor să vadă dreptatea . Iar de dreptatea lui Hristos nu vor să ştie, înctrucât aceasta împiedică viaţa lor pătimaşă şi vicioasă, cerând de la ei curăţie şi sfinţenie şi dându-le în vileag inima învârtoşată, pătată de păcat. O asemenea inimă va respinge şi va urî întotdeauna dreptatea care o mustră, aşa cum împărăteasa Eudoxia l-a urât şi l-a prigonit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa cum fariseii L-au urât pe Domnul - iar respingând dreptatea, inima învârtoşată Îl respinge în acelaşi timp şi pe Dumnezeu, izvorul a toată dreptatea, şi nu mai poate, nici nu vrea, să se întoarcă spre El.
Pe de altă parte, nici Domnul nu Se poate descoperi unui asemenea om în inima lui stricată şi în sufletul lui întunecat, de unde a fost izgonită lumina credinţei, fiindcă nu sunt îndeplinite condiţiile indispensabile pentru aceasta. '' Dumnezeu lumină este, şi întuneric nu este întru Dânsul'' - iar dacă aşa stau lucrurile, cum poate El să Se descopere în inima întunecată şi stricată, fiindcă ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Doar '' cei curaţi cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu''. Pe lângă asta, Domnul nu sileşte niciodată voinţa omului şi-i întinde mâna de ajutor numai venind în întâmpinarea propriilor lui năzuinţe, dacă el însuşi doreşte acest lucru.
Şi atunci, ce să facă omul care suferă de orbirea credinţei? Unde va găsi vindecare? Acolo unde a găsit-o şi orbul din Evanghelie: în harica atingere a Domnului. Dar pentru a primi această atingere tămăduitoare trebuie să vină la Hristos aşa cum a venit orbul, cerând ajutor ( Matei 8, 22). Trebuie neapărat să se întoarcă spre Dumnezeu, să apeleze la El. Asta în primul rând. Rugăciunea fierbinte, nădejdea inimii în ajutorul lui Dumnezeu, contemplarea lăuntrică a chipului smerit, plin de dragoste, al lui Hristos: iată primii paşi care îl ajută pe om să îşi recapete vederea duhovnicească!
Al doilea lucru ce trebuie făcut reiese limpede din reflecţiile de mai sus: trebuie neapărat să se îngrijească de curăţirea inimii, iar la aceasta ajută viaţa potrivită cu poruncile lui Dumnezeu, lepădarea după putere de lume şi silirea de sine spre tot lucrul bun. Trebuie neapărat să înceapă să trăiască aşa cum o cere Evanghelia.
Mi se va replica: '' Dar întoarcerea către Dumnezeu şi viaţa potrivită cu poruncile Lui presupun deja credinţă: ori, tocmai credinţa lipseşte. Problema este tocmai aceasta: cum să aprind credinţa? Iar de vreme ce eu nu cred în Dumnezeu, cum pot să mă întorc spre El şi să recunosc voia Lui drept lege a vieţii mele? Sfatul dumneavoastră cuprinde o contradicţie lăuntrică''.
Sunt nevoit să ripostez: nu-i adevărat! A trăi aşa cum cere credinţa poţi, la început, şi fără să ai credinţă. Vă amintiţi legea pe care am dedus-o cu privire la zămislirea şi întărirea credinţei? Faptele şi acţiunea au mai mare însemnătate pentru dezvoltarea credinţei decât cuvintele. Aşadar, este indispensabil să ne cufundăm cât mai curând şi cât mai hotărât în domeniul faptelor şi experienţelor personale în loc să pierdem timpul cu filosofări şi dispute lipsite de scop şi lipsite de rezultat. Experienţa personală de viaţă, interpretată cu bună credinţă, vă va da infinit mai mult decât toate reflecţiile teoretice şi vorbele goale. Chiar fără să aveţi credinţă, dacă veţi trăi aşa cum o cere credinţa veţi simţi curând dreptatea legilor acestei vieţi, şi această dreptate, trăită şi verificată de voi personal, vă va convinge mai mult decât orice altceva. Uitaţi-vă prin ce mijloace deşteaptă Domnul credinţa în oamenii care Îi cer ajutorul. Înainte ca aceştia să primească de la El vindecare şi să se convingă că ea se săvârşeşte asupra lor cu adevărat, Domnul cere de la ei gesturi ce presupun că vindecarea s-a săvârşit deja şi că sunt sănătoşi cu desăvârşire. De la cel cu mâna uscată cere să întindă mâna bolnavă ca şi cum ar fi fost sănătoasă( vezi Matei 3, 5); paralizatului îi spune: '' Ridică-te, ia patul tău şi umblă'' ( Marcu 2, 11); orbului îi porunceşte să privească ( vezi Marcu 8, 25).
Peste tot bolnavul începe prin a săvârşi un gest potrivit credinţei, şi în acelaşi timp apare credinţa însăşi, care provoacă urmarea reală: vindecarea. Această urmare, ca fapt incontestabil şi evident, care justifică credinţa, o întăreşte pe aceasta în mintea omului, dându-i forţa unei convingeri temeinice, lipsite de îndoieli. La fel se întâmplă şi în viaţa noastră. Procedaţi potrivit credinţei, împlinind voia lui Dumnezeu, şi veţi vedea că rezultatele acţiunilor voastre vă vor îndreptăţi credinţa şi vor dovedi originea dumnezeiască a legilor ei.
''Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis'', spune Iisus Hristos. '' De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi'' ( Ioan 7, 17).
Aşadar, iată sfatul care poate fi dat oamenilor ce suferă de orbirea credinţei: neavând credinţă, să trăiască potrivit credinţei.
( Vasile al Kineşmei)

Socrii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Au venit la mine cineva şi mi-au spus: „Părinte, niciodată ginerele nu ne-o zis tată şi mamă.” Şi-atunci, eu mi-am făcut o întrebare la spovedit. Când vin la mine la spovedit oamenii îi întreb: Îţi trăiesc părinţii? „Da.” Îţi trăiesc socrii? „Da.” Le zici tată şi mamă? „Nu.” Du-te şi le zi tată şi mamă, şi-apoi vii la mine.
Fără condiţia aceasta eu nu dau dezlegare de păcate! De ce? Pentru că nu se împlineşte o rânduială a lui Dumnezeu şio rânduială a poporului nostru. Dacă poţi să-i desconsideri pe socrii tăi şi să nu le zici tată şi mamă, ci să le zici pe nume, sau să ocoleşti, să nu le spui nicicum, înseamnă că nici pe soţia ta nu o iubeşti, sau soţia nu-şi iubeşte soţul şi nu cuprinde în iubire pe toţi ai lui sau pe toţi ai ei.

Fragment din
„Veniţi de luaţi bucurie”de Teofil Părăian 

SĂ NU JUDECĂM PREOȚII !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

In anul 1954, am fost invitat la Bucuresti la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, sa vorbesc intr-o sala, unde erau peste 50 de persoane, numai ministri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri , farmacisti, numai oameni din clasa de sus. Era si parintele Daniil Tudor. El a aranjat ca sa predic, impreuna cu parintele Benedict Ghius si parintele Petroniu Tanase.

Dupa ce-am intrat acolo, intalnirea religioasa a inceput, asa cum se cuvenea, cu rugaciune. La un moment dat, se ridica o doamna si spune :

- Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in aceIasi cantar pe toti preotii !

- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii ? Ai stat pe scaunul lui Hristos ?

- Dar, Prea Cuvioase, parintele cutare-i sfant, parintele cutare, care a fost la inchisoare, a fost un sfant, dar ceilalti preoti care nu poarta uniforma, care se barbierese, care fumeaza, eu nu-i pot pune in acelasi cantar.

- Dar, cine ti-a dat voie sa-i pui in acelasi cantar dumneata si sa cantaresti preotii ? Ca n-ai voie sa cantaresti pe nimeni, ca zice asa Scriptura : Nu judecati, si nu veti fi judecati ( Matei 7, 1 ). Eu pe nimeni n-am voie sa judec, pentru ca judecatorul nostru este Hristos.

- Vreau sa va spun, ca eu mi-am pierdut evlavia la unii preoti si eu cred ca n-au toti acelasi har.

- Rau ai gandit ! Dumneata trebuie sa stii e daca ar fi asa cum zici, n-ar mai fi preoti pe fata pamantului, fiindca toti gresesc. Dar nu-i asa. Zic Sfantul Ioan Gura de Aur : " A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza ".

De vei vedea preot beat, cazut in sant, du-te si-i saruta mana si indata te-ai umplut de harul lui Dumnezeu ! Ca nu se amesteca niciodata pacatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, ca atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza in virtutea sa personala, ci in virtutea harului care l-a primit. Daca n-a fost vrednic, la judecata ia mai mare munca decat crestinii, ca cei tari, tare se vor cerca; caruia i s-a dat mult, mult se va cere; si mai mult va fi batuta sluga aceea care a stiut voia, decat cea care n-a stiut ( Luca 12,48 ).

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tau. Noi ne plecam harului lui Dumnezeu, ca ai auzit ce a spus Mantuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, ii mustra pe carturari si pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie sa-i mustre. Ai auzit ce-a spus ? Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac (Matei 23, 2-3).

Evanghelia iti da voie sa faci ce zice preotul, cand te invata de bine, iar daca vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mantuitorul spune asta. Pentru ca el are sa dea seama inaintea lui Dumnezeu daca n-a facut, si eu am sa dau seama inaintea lui Dumnezeu, daca am auzit un cuvant bun si nu l-am facut.

Dar nu le-a dat voie sa judece, pentru ca harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai daca ai auzit ca l-a caterisit. Si cand este caterisit, inca darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dansul sabie, are pusca, are pistol, dar n-are voie sa le foloseasca, ca i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, in ziua judecatii, tot ca preot se va judeca.

Ia sa va dau un exemplu : Pune dumneata intr-un castron de marmura un pumn de galbeni de aur si pune si cenusa. Ia o caldare de apa si toarna peste ei. Ce se intampla cu cenusa ? S-a amestecat aurul cu apa ? A intrat cenusa in aur ? N-a intrat. Aurul este alta fire si cenusa alta.

Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cat de pacatos.

Confirmare de primire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Azi noapte am visat că eram în Cer împreună cu un înger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile. Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi îngeri. Îngerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis:

“Acesta este departamentul PRIMIRI”. Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni. Am privit în jur, toţi îngerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile lumii. Am rămas impresionat.

Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament. Atunci îngerul a spus: “Acesta este departamentul de AMBALARE ŞI LIVRARE” Aici, binecuvântările solicitate de oameni sunt procesate şi trimise celor care le-au cerut. Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia.
 Erau mulţi îngeri şi totuşi munca era foarte grea, de a împacheta toate binecuvântările cerute, de care era nevoie pe pământ.

În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului, era uşa spre o cameră foarte mică. Spre surpriza mea acolo era un singur înger şi nu prea avea mai nimic de făcut. “Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE” mi-a spus îngerul.

Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici? Am întrebat.
“E foarte trist…” a suspinat îngerul. “Dar oamenii, imediat ce primesc binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire… Foarte puţini fac asta”
“Şi cum se trimite confirmarea de primire unei binecuvântări”? l-am întrebat pe înger.
“Foarte simplu”, mi-a răspuns. “Trebuie doar să spui “Mulţumesc, Doamne”.
Şi l-am mai întrebat pe înger:  “Dar care anume trebuie confirmate?”

- Dacă ai mâncare în frigider… Haine cu care să te îmbraci… Un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi… Eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume.
- Dacă ai bani în bancă, în portmoneu, monede răzleţe prin buzunar, reprezinţi 8 % din bogăţia lumii.
- Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă.”
- Mai mult… Dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav, eşti mult mai binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile…
- Dacă nu ai trăit frica războiului, singurătatea închisorii, teroarea torturii sau durerea de a muri de foame, eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume.
 - Dacă poţi merge la biserică fără teamă de persecuţie, arest, tortură şi moarte… Eşti de invidiat şi eşti mai binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume.
- Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi, eşti un caz rar.
- Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal… Ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi deznădejde   “Şi acum ce să fac? De unde să încep?”
- Dacă citeşti acest mesaj eşti de două ori binecuvântat; în primul rând pentru că cineva s-a gândit la tine şi te consideră un om deosebit, iar în al doilea rând eşti mai binecuvântat decât 2 miliarde de oameni care nu pot citi. Să ai o zi binecuvântată, în care să-ţi numeri motivele pentru care eşti binecuvântat şi, dacă vrei, trimite acest mesaj şi altora pentru a le aminti cât de binecuvântaţ
 sunt.

În atenţia: Departamentului de Confirmări de Primire….

MULŢUMESC DOAMNE! “Mulţumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să împărtăşesc acest mesaj şi pentru că mi-ai dat atâtea persoane minunate cărora să-l pot împărtăşi.”

Cuvintele Bătrânilor despre păcat, pocăinţă și spovedanie

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

    "Bătrânul Ioil din Kalamata sublinia urmările funeste ale păcatului: “Păcatul întunecă duhul. Omul senzual, invidios, lacom, mândru are mintea atât de întunecată încât poate cunoaşte toată înţelepciunea şi limbile pământului, ajungând la adânci bătrâneţe şi dobândind o mare experienţă, fără a vedea însă, datorită senzualităţii, lăcomiei şi altor patimi, nici pe părinţi, nici pe prieteni, nici pe om, nici pe Dumnezeu, nici trupurile, nici sufletele. Păcatul distruge cel mai mare bun pe care-l avem: voinţa noastră. Păcatul îi întunecă într-atât voinţa încât păcătosul chiar dacă are uneori licăriri de cumpătare şi-şi vede propria sa neşansă, nu mai este în măsură de a se abţine”.

Bătrânul Gavriil spunea că păcatul duce la necredinţă. Sublinia în special: “Tot omul înclină spre rău şi spre păcat. Dacă persistă în păcat sau sporeşte în rău, se străduieşte să-şi înăbuşe conştiinţa. Pentru a ajunge aici, începe prin a se îndoi de poruncile lui Dumnezeu şi a pune în discuţie justeţea lor, pentru a sfârşi în final în necredinţă şi îndepărtare de Biserică şi de Taine, şi mai ales de Taina Spovedaniei”.

Bătrânul Ioil zicea: “Nu există păcat mic sau mare. Mic sau mare, păcatul rămâne mereu păcat. Multele noastre păcate mici sunt mai rele decât un păcat mare, pentru că trec neobservate şi nu ne îngrijim să ne îndreptăm. Păcatul mare «înaintea mea este pururea» (Psalmul 50, 4)."

"Sufletul se curăţeşte de mizeria păcatului prin pocăinţă. Antim, Bătrânul din Chios, le aducea aminte de acest adevăr călugăriţelor sale folosindu-se de exemplul următor: “Ce fac cei ce au faţa şi mâinile murdare? Deschid un robinet şi lasă să curgă apă din belşug pentru a se spăla. Să le luăm exemplul: să deschidem, nu unul, ci două robinete: ochii noştri! Şi să lăsăm lacrimile de pocăinţă să curgă din belşug: ele vor spăla toată otrava acestei lumi pline de mândrie, care a mânjit şi pângărit bietul nostru suflet. Numai lacrimile pocăinţei pot curăţi sufletul”.

Bătrânul Filotei zicea: “Semnul pocăinţei adevărate este o profundă cunoştinţă a păcătoşeniei, frângerea şi străpungerea inimii, suspinele, rugăciunea, postul, privegherea şi lacrimile. Aceasta este pocăinţa autentică şi adevărată. Această pocăinţă este de folos, căci ea aduce iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu”.

Când omul primeşte Lumina lui Hristos, este condus la pocăinţă. Bătrânul Porfirie sublinia: “Tot omul este «zăpăcit» profund de păcatul care este în interiorul sufletului său. Trebuie să lase o crăpătură, pentru ca Lumina şi Dragostea lui Hristos să poată intra. Aşa va începe «dezăpăcirea». Întotdeauna iniţiativa îi aparţine lui Hristos. Omul trebuie să-L primească şi, prin efortul său treaz, va putea simţi apoi minunile pe care Dumnezeu i le descoperă”. O altă dată, el explica: “Tu nu te poţi pocăi cu adevărat şi nu poţi găsi verticalitatea dragostei lui Dumnezeu: Dumnezeu şi tu, Hristos şi tu. Dragostea lui Hristos se dăruie şi se dă morţii întotdeauna pentru alţii”.

Bătrânul Iacob cerea creştinilor să se apropie fără reţinere de taina mărturisirii: “Nu ezitaţi!” Nu vă temeţi! Orice aţi fi făcut, chiar cel mai mare păcat, duhovnicul, cu epitrahilul său, are, prin demnitatea primită de la Hristos şi de la Apostoli, puterea de a vă ierta”.

Bătrânul Amfilohie i-a zis unui păcătos ce s-a spovedit: “Uită păcatele tale, fratele meu, că Hristos le-a şters din Cartea Vieţii”.

Antim, sfântul din insula Chios, dădea acest sfat călugăriţelor sale: “Să alergăm la spovedanie, nu cu justificări, vrând să-l convingem pe duhovnic că nu suntem vinovaţi şi că altul ne-a determinat să păcătuim. Ci să alergăm la aceasta cu pocăinţă, cu frângerea inimii şi cu smerenie. Să alergăm la spovedanie de câte ori cădem”.

Aceste cuvinte ale Bătrânului Porfirie merită să fie citate: “Spovedania este pentru om un mijloc de a ajunge la Dumnezeu. Este o ofrandă a dragostei lui Dumnezeu pentru om, şi nimeni şi nimic nu-l poate priva de această dragoste. Melancolicul se învârte în jurul eului său şi nu se ocupă decât de el însuşi. Dar păcătosul care se pocăieşte şi se spovedeşte iese din sine. Credinţa noastră are acest privilegiu imens: existenţa duhovnicului, a părintelui duhovnicesc. Dacă tu ţi-ai spovedit păcatele duhovnicului tău şi ai primit dezlegarea, nu te mai întoarce înapoi! Să facem din când în când o spovedanie generală, căci diversele incidente şi răni sufleteşti provoacă în noi boli trupeşti. Şi să ne spovedim nu numai păcatele, ci şi gândurile, gândurile de teamă, de tristeţe, de bucurie sau de supărare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pământ, moartea celor dragi, căsătoriile, îndoielile, etc”.

Bătrânul Iacob sfătuia: “Credinciosul nu trebuie să-şi descopere altora nici spovedania, nici viaţa, nici practicile sale duhovniceşti. Căci toate acestea se fac în secret şi la sfatul părintelui duhovnicesc”.
http://jurnalspiritual.eu/cuvintele-batranilor-despre-pacat-pocainta-si-spovedanie/

 

SLAVA DESARTĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Sfantul Ierarh Nifon, pentru a fi smerit se ruga asa: "Doamne, te rog să faci ca oamenii să mă socotească un nimic, să nu fie om pe pămant care să mă laude si să mă cinstească, ca să nu fiu osandit din pricina lui. Izbaveste-mă Tu, de lauda oamenilor, Dumnezeule, izbaveste-mă de cinstirea ce vine de la oameni". Asadar ori de cate ori te laudă cineva, zambeste-i, dar imediat ce incepe să te laude, să zici in gandul tău: "Nu mă lauda pe mine că sunt cel mai mare păcătos din lume, ci laudă-L pe Prea Sfantul Dumnezeu, pe Prea Curată, Maica Domnului si pe toti Sfintii!" Cel care te laudă iti face mare rău. "Precum un sac găurit nu păstrează ceea ce este pus in el, la fel si slava desartă pierde răsplata faptei bune" zice Sfantul Nil Sinaitul. Fugi de slavă desartă căci este o fiică a păcătului Luciferic
 - MANDRIA. Cateva leacuri impotriva slavei desarte: Aducerea aminte de moarte; Primirea necinstirii; Să ne vedem păcătosenia; Post si rugăciune multă.
                          Preot Ioan.

„Daca vrei sa te mantuiesti, sa mergi pe calea cea dreapta”.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

El insa a luat cuvantul asta dupa litera. A apucat, asadar, pe un drurn si a mers trei zile doar drept inainte, pana ce in cele din urma a ajuns la o manastire. Acolo egumenul, cand i-a vazut dorul lui de mantuire, l-a facut indata monah si l-a pus sa slujeasca in biserica. Intr-o zi, in timp ce facea curatenie in biserica, egumenul a trecut pe acolo si l-a sfatuit sa-si faca treaba bine. Acela, dupa ce a ascultat sfaturile, l-a intrebat pe egumen aratand spre Mantui­torul Rastignit:

„Gheronda, cine este Cel Care sta aco­lo atarnat? Sunt aici de atatea zile, dar nu L-am vazut sa coboare ca sa manance sau sa bea ceva”.

Cand a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui ii spune:

„Eu L-am pedepsit sa stea acolo sus, fiindca nu-Si facea bine treaba”.

Monahul l-a ascultat fara sa spuna nimic. Seara si-a luat portia de man­care si s-a incuiat in biserica. S-a oprit la picioarele Celui Rastignit si I-a spus cu durere:

„Coboara, frate, ca sa mancam impreuna!”.

Atunci Hristos a coborat si a mancat impreuna cu monahul cel simplu, dupa care i-a fagaduit ca il va lua in Casa Tatalui Sau, ca sa se desfateze vesnic. Si intr-adevar, dupa cateva zile acest monah simplu a adormit in pace. Vedeti, avea o desavarsita nestiinta, dar ce s-a invrednicit sa traiasca, datorita multei simplitati si curatiei pe care le avea!

Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa se salasluiasca in om, trebuie sa existe inlauntrul sau aceasta lipsa de viclesug, aceasta curatie. Dumnezeu Se daruieste celor care au o simplitate curatita. Cand omul inainteaza in simplitate si curatie, impreunata cu credinta fierbinte si cu evlavie, ajunge mai apoi sa se invredni­ceasca de experiente dumnezeiesti si sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, fara sa aiba cunostinte. Caci atunci Se salasluieste intr-insul Sfanta Treime si, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, gaseste cu usurinta cheile intelesurilor dumnezeiesti si talcuieste in Duhul lui Dumnezeu, in mod simplu si firesc, fara durerea de cap a intelectualului.

Atunci cand ne vom curati inima cea vicleana, „din­tru care ies toate rautatile”[5], vom deveni vase curate si smerite ale Harului dumnezeiesc si Se va odihni inlauntrul nostru Sfanta Treime. Ma voi ruga si eu pentru voi, precum si voi sa va rugati pentru mine, ca Hristos si Maica Domnului sa curateasca inimile noas­tre, ca sa-L vedem pe Dumnezeu.

„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”[6].

Amin.