Sectarul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un sectar, de profesie apicultor, povestește Sfântul Teofan Zăvorâtul în cartea sa „Despre pocăință”, s-a împărtășit într-o Biserică Ortodoxă. Cu toate acestea, nu a înghițit Sfintele Daruri, ci le-a scos din gură și le-a învelit într-o batistă. Când a ajuns acasă, le-a băgat în stup. De ce a făcut-o sectantul nu se știe, dar ce s-a întâmplat în continuare a fost mediatizat pe scară largă.De îndată ce particulele Sfintelor Taine a fost în stup, albinele au încetat să mai facă faguri și au început repede să-și facă loc pentru păstrarea Trupului Domnului. Mai întâi au ridicat un mic tron, apoi un disc, apoi au construit peste ei o boltă asemănătoare unui altar. După ce au așezat particulă sfântă pe disc, ei, aranjați corespunzător, s-au întins în jur și au început să-L laude pe Dumnezeu cu un zumzet scăzut. Văzând asta, apicultorul s-a îngrozit și a ordonat gospodăriei să-l aducă pe preot cât mai curând posibil. Sub impresia unei minuni, s-a pocăit și s-a întors în brațele Bisericii Ortodoxe.Mulți oameni au multe de învățat de la aceste albine. Făpturile fără cuvinte ale lui Dumnezeu, chiar dacă nu au talentele cu care este înzestrat omul, în măsura capacităților lor, își respectă Creatorul cu frica de Dumnezeu.

Din cartea „Gustați și vedeți”

GÂNDURI ÎNTR-O PAUZĂ DE PRÂNZ..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

Dragii mei, am observat că s-au înmulțit pe internet postările a fel de fel de indivizi care dau explicații la evenimentele "Marii resetări" prin prisma unor fenomene extraterestre. Peste tot pe unde deschid internetul apar "guru" ăștia calificați care știu ei ce se întâmplă pe pământ. Ideea ar fi că extratereștrii ar fi fost prezenți dintotdeauna pe planeta noastră, iar acum au decis să ia măsuri împotriva umanității din motive numai de ei cunoscute. 

     Apreciez faptul că lumea a înțeles că "se întâmplă ceva" pe pământ, că am intrat într-o fază nouă a istoriei care nu ne va aduce nimic bun în viitor. Dar rămân uimit de ridicolul unor astfel de explicații de natură ufologică. Și chiar pot să vă spun că am simțit de multe ori un fel de mâhnire în adâncul inimii la auzul acestor încercări de a explica fenomenele prezentului pe care îl trăim.

Fraților, dacă Biserica, "stâlp și temelie a adevărului", tace este normal ca alții să-și deschidă gurile. Dacă cei care trebuie să lumineze poporul tac din cauza unei timidități greșit înțelese este normal să se ridice fel și fel de "prooroci și învățători mincinoși". Cum zicea Domnul Hristos la Florii: "Dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga!" Dacă slujitorii Adevărului ipostaziat nu catadicsesc să explice puțin poporului că am intrat în perioada apocaliptică, își deschid gurile alții care prin inepțiile lor rătăcesc poporul debusolat, pregătindu-l și mai bine pentru primirea lui Antihrist. De la orice preot cu care am încercat să vorbesc până acum despre evenimentele contemporane am primit răspunsul: "Din astea au mai fost pe pământ și uite că sfârșitul nu a mai venit!" În timp ce Părintele Iustin Pârvu striga în gura mare că vremea sfârșitului este aproape, preoții pe care îi interpelez eu se feresc să deschidă astfel de subiecte. 

          Nu cumva să le stric eu pacea interioară cu astfel de subiecte tulburătoare.. Deci mă uitam la comentariile de la postările acestor "guru" români sau italieni și am văzut mereu mii de like-uri și de comentarii pozitive, ceea ce se traduce printr-o mare adeziune a poporului la ideile expuse de ei. De asta se luptă "cei mari" ai lumii să discrediteze Biserica, să nu mai aibă cuvânt, să nu mai spună pe față adevărul, ca la adăpostul tăcerii Bisericii să-și poată desfășura ei propaganda veninoasă pierzătoare de suflete.

 
Dragii mei, omul neluminat de credința cea adevărată simte că există forțe "extra"- terestre, adică ființe care nu aparțin lumii acesteia pe care o cunoaștem noi, dar respingând învățătura Sfintei Scripturi despre existența lumii celeilalte el își inventează civilizații super-evoluate venite din spațiul cosmic despre care nu are absolut nici o dovadă palpabilă. Sfânta Scriptură însă ne învață că Dumnezeu a creat lumea spirituală a îngerilor buni și pe cea materială, pe care a încununat-o prin crearea omului.,

,

 Omul este centrul universului material, singura ființă zidită de Dumnezeu ca icoană a Sa, "chip" al Său, microcosmos în macrocosmos, spirit și materie, înger și pământ. Nu există nici o ființă materială rațională extraterestră, singurii făcători de rele "extratereștri" sunt îngerii cei căzuți din slava și din grațiile lui Dumnezeu din cauza mândriei lor. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar tot ceea ce se întâmplă în ultima vreme are explicații de natură apocaliptică. Și îmi pare rău să vă spun, dar mulți dintre dumneavoastră ar trebui să mai pună mâna pe Sfânta Scriptură în care ne vorbește Însuși Dumnezeu. Domnul să ne binecuvânteze pe toți, amin.

Pr.Sorin Croitoru 

PUNE PE DUMNEZEU PE PRIMUL PLAN SI FII OPTIMIST, avand CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

             

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: 

"Domnul Iisus Hristos, este aproape... Vine la fiecare si-i bate in inima: oare va raspunde cineva? Daca inima este un vas inchis, cine-i de vina??? Pentru toate este vinovata lipsa noastra de buna credinta, fata de adevarul pe care l-am cunoscut. Daca n-ar fi asa, atunci toata lumea ar fi intotdeauna pornita pe calea Domnului. Si oare este mult ceea ce ni se cere? Fiindca, nu suntem straini cu totul de Domnul, doar ca nu punem pe primul plan a-I bineplacea Lui: nu este acesta primul nostru scop, ci este mai degraba un fel de adaos. Telul nostru este de a-i place lumii si obiceiurilor lumesti. Puneti acum pe primul plan a-I bineplacea Domnului si rearanjati-le pe toate celelalte potrivit cererilor acestui unic tel si se va schimba starea voastra launtrica... Totul va ramane ca mai inainte... numai inima va fi noua. Asta-i tot! Este mult, oare?!" Nuuu, nu este mult, fiindca, si Sfantul Parinte, Petroniu Tanase, ne-a lasat aceasta marturisire, extraordinara: “M-am intalnit cu parintele Staniloae (dupa ce iesise din inchisoare) si, rugandu-l sa-mi dea un sfat duhovnicesc, mi-a spus urmatoarele: “Fii optimist. Roaga-te necontenit, lasa-te in voia lui Dumnezeu, multumeste-i pentru toate. Nu te lega de nimic din cele vremelnice. Slujeste pe aproapele tau cu toata dragostea si daruirea; nu numai cat are nevoie, ci mai mult. Viata sa-ti fie hotarata, fara compromisuri si confuzii: limpede. Crezul tau sa-ti fie viu: viata, nu teorie. Nu pierde din vedere tinta spre care alergi; sa nu ne inecam in marea vietii acesteia”. Cine are minte, sa ia aminte la ale Sfintilor Parinti, cuvinte, iar cine nu, sa mearga pe “calea cea larga” (iad), inainte! Amin si Aliluia!

Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! Har si pace sufletului tau!

 Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!

 Miluieste-ma, Maica Luminii!

                                                                                                                     Preot Ioan .

TERMINAREA NOPTII si INCEPUTUL ZILEI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.ro/

Un parinte intelept si-a intrebat ucenicii: Dragii mei, cum stiti voi, ca s-a terminat noaptea si incepe ziua? Va spun eu! s-a repezit sa raspunda un ucenic. S-a terminat noaptea si incepe ziua, cand de la distanta poti deosebi cainele de oaie! Nuuu, nu este bun raspunsul, a grait parintele. Un alt ucenic a spus asa: Ar putea fi inceputul zilei, cand, vazand de departe un arbore, poti spune daca este piersic ori smochin. Nuuu, nu este bun nici acest raspuns, a zis parintele. Atunci cum putem sti? au strigat ucenicii. Si le-a spus lor parintele cel intelept: S-a terminat noaptea si incepe ziua, atunci cand privind in fata un om, vom vedea in el aproapele nostru, un frate al nostru intru Domnul! Altfel, orice ora a zilei ar fi, tot noapte este (in sufletele noastre). Aceasta este una din conditiile mantuirii sufletelor noastre.

Asadar, bucuria mea, SA-L IUBESTI PE DUMNEZEU mai presus de orice, SA-L IUBESTI PE APROAPELE TAU ca pe tine insuti si neaparat SA-I IUBESTI PE VRAJMASII TAI, ca pe niste binefacatori, fiindca numai asa implinesti PORUNCA IUBIRII, si astfel rabdand rautatile, nedreptatile si supararile care ti le fac vrajmasii, tu iti ispasesti pacatele si iti mantuiesti sufletul.

NOAPTE BUNA! ODIHNA PLACUTA! pentru trupul tau ostenit, dar inima ta sa vegheze spunand neincetat: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! pentru ca in sufletul tau sa fie totdeauna "ZIUA" (adica iubire)!

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Odihna

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

Odihna sufletelor n-o găsiţi în nimic altceva decât în sporul duhovnicesc şi în desăvârşirea voastră, ca şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. (Ioan 11.11-15)

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci, căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. (Psalmi 38.16-18)

Cei ce rabdă neagoniseala, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se şi cu sila făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întăreşte. (Amma Singlitichia)

Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moştenirea, slava şi odihna, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, şi chiar dacă ar fi să trăiască într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuţi de tristeţe. 1.1

Dacă mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni şi va afla un alt veac nou şi va cugeta la cele noi şi nestricăcoase. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Dumnezeu se odihneşte în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol. (Sfântul Ioan Scărarul)

În veacurile fără de sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi. (Sfântul Macarie Egipteanul)

La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. (Psalmi 22.2)

Lăcomia nu lasă niciun pic de odihnă celui pe care îl robeşte. (Sfântul Grigorie de Nisa)

Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat. Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor. Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte. (Ecclesiasticul 28.15-17)

Nebunul stă cu mâinile în sân şi îşi mănâncă singur timpul zicând: „Mai de preţ este un pumn plin de odihnă decât doi pumni plini de trudă şi de vânare de vânt„. (Ecclesiastul 4.5, 6)

Nimic nu aduce atâta odihnă şi linişte sufletului nostru, ca bunătatea şi smerenia. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob. (Psalmi 131.4, 5)

Numai mândria doare, numai mândria chinuieşte; smerenia odihneşte, e totdeauna odihnitoare. (Părintele Teofil Pârâian)

Rugăciunea mea, frate, este să te odihnesc pe tine şi să te conduc în pace. (Patericul Egiptean)

Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc? (Psalmi 54.6)

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. (Luca 10.6)

Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: „Nu vor intra întru odihna Mea„. (Psalmi 94.12)

Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele. Că mila şi mânia de la El sunt şi peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui. Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi. (Ecclesiasticul 5.6-8)

Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul. (Regina Maria a României)

Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.(Solomon 21.16)

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11.28-30)

... CĂINTA ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                     

 Bucuria mea, in Taina Sfintei Spovedanii, celui care isi marturiseste pacatele i se cere:

  CAINTA si SINCERITATE. Trebuie sa stim clar ca: Pacatele nu le iarta preotul duhovnic, ci, IISUS HRISTOS PRIN PREOT IN DUHUL SFANT.

Cainta, este parasirea gandurilor neconforme cu voia lui Dumnezeu, a vorbelor desarte, a patimilor, a pacatelor si intoarcerea pe calea lui Hristos. Cainta, este cea dintai treapta care duce la Imparatia lui Dumnezeu.

Cainta este singura cale de a bate la poarta cerului. 

Cainta stravederea dintr-o data a leprei pacatului care ii roade sufletul. Este ca si cand un om avand parul negru si neprivind-se multa vreme in oglinda, s-ar uita deodata si s-ar vedea cu parul albit. Care este aceasta oglinda? 

Oglinda este Iisus Hristos, oglinda in care fiecare se vede asa cum este. In aceasta oglinda, fiecare se vede plin de mizerie sufleteasca, de lepra pacatelor. 

Cainta este inceputul lepadarii de voia proprie si inceputul implinirii voii lui Dumnezeu. "OM" nu este niciodata sinonim cu "voia proprie". 

Cine traieste dupa voia sa, traieste in intuneric spiritual, in nebunie, in scrasnirea dintilor. 

Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de 3 ori, dar prin cainta sincera a fost repus in treapta Apostoleasca. Cainta talharului de pe cruce ne arata putinta mantuirii fie si in ultima clipa: cea a mortii.

 IAR CLIPA MORTII NOASTRE ESTE DEFINITORIE PENTRU VESNICIA CARE NE ASTEAPTA.

 
Ai cazut? 

Alunga-ti jalea, fiindca, un intelept a spus: 

<<Cine cade, se ridica uneori cu mult mai sus!>>

 Daca vrei sa ai putere, bucurie, Har de sus,

 Foloseste rugaciunea, totul iti va da Iisus. 

Suflet drag, sa stii ca-n viata, totdeauna e mai bine,

 Tu sa suferi pentru altul, decat altul pentru tine!" 

                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                          Preot Ioan 🔔

PĂCAT SPRE MOARTE ESTE TOT PĂCATUL NEPOCĂIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ocara de la oameni aduce intristare inimii,dar se face pricina de curatie celui ce o rabda.E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decat de draci;dar cel placut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.  

Cel nedreptatit de oameni,scapa de pacat,si pe masura mahnirii sale,afla sprijin impotriva lui. Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc,ii inspaimanta pe draci;iar cei ce se lupta cu cei dintai,e ranit de cel de-al doilea.  Fata de incercarile care vin,multi s-au impotrivitt in multe chipuri.

    Dar fara RUGACIUNE si POCAINTA,nimeni n-a scapat de asuprire.Inima iubitoare de placeri,in vremea iesirii,i se face sufletului inchisoare si lant,iar cea iubitoare de osteneli,ii este poarta deschisa.   

           Cel ce nu staruieste in cercetarea constiintei,nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti,pentru credinta. Nu te face ucenic celui ce se lauda pe sine,ca nu cumva,in loc de smerita cugetare,sa inveti MANDRIA.   

Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele,sa nu-ti arati oamenilor virtutile.Caci ceea ce facem noi cu acestea,aceea face Dumnezeu cu acelea.Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca,sa sti sigur ca-ti pregateste rusine. Cele rele isi primesc puterea una de la alta;de asemenea,si cele bune,cresc una prin alta,si pe cel partas de ele,il mana si mai mult inainte.   

            Este cate unul,care isi taie o patima,pentru o placere mai mare,si e slavit de ce ce nu-i cunosc intentia.Si poate ca unul ca acesta,nu isi da seama el insusi de sine,ostenindu-se prosteste.Se poate intampla ca unul,implinind pe fata o porunca,sa slujeasca in ascuns patimei,si prin ganduri pacatoase,sa strice fapta buna. 

Daca cineva,pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se,n-a patimit nimic pana la moarte,socoteste ca,judecata lui va fi fara mila,acolo.

Pricina a tot PACATUL este SLAVA DESARTA si PLACEREA.   

            Cel ce nu le uraste pe acestea,nu va dezradacina patima.Iubirea de argint,slava desarta si placerea,trebuie urate ca niste mame ale relelor,si ca niste mame vitrege ale virtutilor. 

Din pricina lor ni s-a poruncit:"sa nu iubim lumea si cele din lume"iar aceasta,s-a zis,ca sa nu uram fara judecata,fapturile lui Dumnezeu,ci ca sa taim prilejurile celor trei patimi.  Prinzandu-te inceputul vreunui pacat,nu zice:"nu ma va birui pe mine",caci intrucat ai fost prins,ai fost si biruit.  

De vrei sa te mantuiesti,iubeste Cuvantul adevarat si nu lepada niciodata,fara judecata,mustrarea. Cel ce primeste cuvintele adevarului,primeste pe Dumnezeu Cuvantul.  

Caci zice:"Cel ce va primeste pe voi,pe Mine Ma primeste"(Mt.10,40).  

Cel ce uraste mustrarea,se supune patimii cu voia,iar cel ce o iubeste,va lupta si cu obisnuinta.Este o mustrare din rautate sau din razbunare,si alta este,intru frica de Dumnezeu si pentru Adevar.

Pe cel ce a incetat de-a mai pacatui si s-a pocait,nu-l mai mustra,;iar de zici,ca pentru Dumnezeu il mustri,mai intai descopera-ti pacatele tale.     

            De vezi pe cineva ca te lauda cu fatarnicie,asteapta la vremea sa,ocara de la el.Cand pentru vreo binefacere trupeasca,lauzi pe vreun om ca fiind bun,si uitand de Dumnezeu,acelasi om,pe urma ti se va arata ca e rau. Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine,e luat in ras de nebuni.  

Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu.  Omul sfatuieste pe aproapele sau precum stie;iar Dumnezeu lucreaza in cel ce aude,precum acela a crezut. 

 Domnul e ascuns in poruncile Sale.  Si cei ce-L cauta pe El,il gasesc pe masura implinirii lor.  Cand iti aduci aminte de Dumnezeu,inmulteste rugaciunea,ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine

                                                                                                               Sf.Marcu Ascetul

PILDĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    

Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou".
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat.
Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău.
Aş vrea să mă schimb, dar nu pot.
Îmi pierd uşor răbdarea.
Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele.
Am încercat să mă schimb, dar nu am putut.
Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul.
Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân.
Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ?
Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur.
Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.
Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

Orfanul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne...te intreb pe Tine..
Ai fost vreodat așa ca mine?
Ai fost singur ..părăsit..
Si de oameni răi..lovit?

Ai avut și tu pe lume
O măicuță...vorbe bune?
Ai avut un colț de pâine..
S-au ai flămânzi ca mine?

Ai fost si Tu ...alungat..
Bătut și înfometat..
Ai plâns și Tu ca si mine..
Doamne...te intreb pe Tine..

Care este vina mea..
De mi-e crucea așa grea..
Care e păcatul meu..
De imi este așa greu?

O ...copile daca-i stii..
Că in fiecare zi...
Sunt lovit de vorbe grele..
Simt de mii de ani...durere..

Zi de zi mă rastignesc..
Cei pe care îi iubesc..
Zi de zi al urii... cui..
Țintuiște al meu trup...

Tu...esti fără de păcat..
Esti un prunc...nevinovat..
Dar asa e dat de Sus..
Cruce grea tu ai de dus...

Ca să speli păcate grele..
Ce-au făcut...rudele tale..
Însă nu esti singurel..
Esti cu Mine...dragul meu..

De îngeri...înconjurat..
De Măicuța Mea...salvat..
Nu esti singur ...dragul meu..
Tu...esti fiu de Dumnezeu...

Maria Pintecan..

UN OM - de Eliana Popa

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           


Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene, lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.

Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță, cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea stăpân pe orbu'.

Astăzi, l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân)
Să se ducă în pădure, după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.

Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiți pădurea! "

A tăcut cuminte Gheorghe... n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.

A luat vreascuri mai uscate cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.

A pornit apoi spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!

A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu al lui orbu' n-a mai vrut să urce dealul.

A pocnit din bici spre el, a strigat, însă degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios din tindă orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!

Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "

Ce sa facă bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors apoi mâhnit, de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!

Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"

Și zvâcni atunci, în jug, Corbu tatii cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă și cu umărul rănit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!

Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt,
S-a culcat în fân cu Corbu, ca in iesle Pruncul Sfânt.

Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!

Și mereu îi am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu'!
Sursa foto internet.

CUVINTE DE PATERIC ATHONIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Încercări şi ispite

La întrebarea:

,, De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, bătrânul Epifanie răspundea:

 
,,Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?”

 
Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi:

 
,,Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa. În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea. Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru. Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri.

Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.