Visul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                      

Intr-unul din marile sate ale Etoloakarnaniei s-a petrecut următoarea întâmplare. Mama unei fete, bună și evlavioasă, a plecat în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Într-adevăr, era o creștină adevărată în toate manifestările vieții ei.

Duminica, în afară de cazul când se întâmpla să fie bolnavă, pornea dimineața devreme spre Biserică și acolo sufletul ei cel curat și iubitor de Dumnezeu Îl întâlnea pe Mântuitorul și comunica cu El. Adeseori se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Care îi dădea viață și putere.

Și fiica ei era o fată bună, dar după moartea mamei sale s-a lăsat cuprinsă de nepăsare, astfel încât nu mai mergea regulat la Biserică. Iar dacă mergea, se ducea spre sfârșitul slujbei.

Și ca să-și liniștească conștiința, care o mustra, aducea ca îndreptățire faptul că avea multe treburi, grija animalelor și de aceea nu-i mai ajungea, chipurile, timpul. Obișnuitele justificări… Pe când atunci când omul vrea cu adevărat, găsește soluții pentru toate.

Astfel cu cât se continua această situație, sufletul ei se răcea… Precum un cărbune, atunci când îl scoți din foc, se stinge și se răcește.

Într-o seară însă, potrivit unei rânduieli dumnezeiești, a avut loc o intervenție dumnezeiască. I s-a arătat în vis mama ei, care era scăldată într-o lumină dumnezeiască și i-a spus cu dragoste următoarele cuvinte:

– Fiica mea, să mergi Duminica la Biserică! Noi aici, sus, suntem cu toții la picioarele Atotțiitorului și ne bucurăm atunci când vedem pe cineva de-al nostru că merge la Biserică și-L slăvește pe Dumnezeu. De aceea să mergi, fiica mea, dimineața devreme, ca să asculți rugăciunile de la Utrenie, și nu la al treilea clopot.

Acest vis de la Dumnezeu a cutremurat-o. De atunci în fiecare Duminică merge cu râvnă dis-de-dimineață la Biserică. De atunci este încredințată că va primi și ea binecuvântarea Atotțiitorului, dar și a mamei sale.

Sursa:http://www.marturieathonita.ro/

... NEMURIREA SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

             Bucuria mea, cu totii stim ca omul este o dualitate, adica, este format din doua parti: TRUP MURITOR si SUFLET NEMURITOR. "Sa stiti ca nu e o gluma relatia noastra cu Dumnezeu, sa stiti ca toata civilizatia, este un moft, o desertaciune. Cand ati inchis ochii (adica ati murit), nu mai stiti nimic despre civilizatie si de mergerea pe Luna sau  pe Marte si asa mai departe... Toate sunt mofturi, desertaciuni, doar un singur lucru este adevarat: Relatia noastra cu Dumnezeu, credinta noastra in Dumnezeu, NEMURIREA SUFLETULUI NOSTRU si ceea ce ne asteapta dincolo de moarte, adica o moarte spirituala vesnica (in iad), sau o viata spirituala vesnica (in Lumina cea neinserata a lui Dumnezeu)" (Sfantul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa).

   🙏 "Ce-as putea sa-Ti daruiesc, o, Doamne, Cand Cerul, pamantul, totul est-al Tau? Ce-as putea sa-Ti daruiesc, o, Doamne? Doar atat: SUFLETUL MEU!"

   🙏 Cat de frumos spune Patriarhul Filaret al Moscovei: "Doamne, invata-ma sa te iubesc, cum ma iubesti Tu pe mine! Invata-ma Doamne, ajuta-ma sa iubesc Creatia Ta cu tot sufletul si sa fac in toate voia Ta". 

                                                                                               Amin si Aliluia!

                                                                                                 Preot Ioan 🛎

Cîtă vreme sîntem pe pămînt, să ne socotim oaspeţi în Casa lui Hristos.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

Cîtă vreme sîntem pe pămînt, să ne socotim oaspeţi în Casa lui Hristos. 

Tu stai la masă, şi El este cel care te serveşte.     

Dacă respiri, aerul Lui îl respiri.

Dacă te îmbăiezi, în apa Lui te îmbăiezi. 

Dacă eşti călător, pe pămîntul Lui eşti călător.

Dacă strîngi bogăţii, ale Lui sînt bogăţiile pe care le strîngi.

Dacă risipeşti, ale Lui sînt cele pe care le risipeşti. 

Dacă ai putere asupra altora, prin a Lui îngăduinţă ai primit-o. 

Dacă eşti în strălucită adunare, tu şi ceilalţi împreună cu tine sînteţi oaspeţii Lui.

 Cînd ieşi să respiri într-un colţ de natură, în grădina Lui petreci. 

 Dacă eşti singur, El este de faţă.

 Dacă porneşti undeva sau te întorci, El vede.   

 Orice faci, El ţine minte. 

 El este Gazda cea mai atentă şi mai delicată care te-a găzduit vreodată. 

Fii deci, cu băgare de seamă faţă de El. 

Într-o casă aleasă, oaspeţilor li se cere să ştie să se poarte.

 Aceste cuvinte sînt simple şi ştiute, dar ele ascund un mare adevăr.

 Toţi sfinţii l-au cunoscut şi şi-au călăuzit vieţile după el. 

De aceea Veşnicul Stăpîn al Casei i-a răsplătit cu veşnica viaţă în ceruri şi cu slavă pe

pămînt.

(Sf. Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida)

SUNT OLTEANCĂ DIN BĂNIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Eliana Popa

Sunt olteancă din Bănie, mândră sunt de neamul meu
Nu îmi plec la nimeni fruntea, doar la Bunul Dumnezeu.
Mi-a pus maica-n scăldătoare, busuioc și nalbă mare,
Să fiu floare-ntre oltence, sufletul să-mi fie floare.

 
În biserica din deal, cea cu plop bătrân și-nalt
Popa Leon, într-o toamnă, m-a miruns și botezat.
Acel loc îl port în suflet și mă-ntorc mereu, mereu
La biserica din deal, unde doarme neamul meu.

 
Și de fiecare data, când mă-ntorc, mă simt pruncuță
Parcă-l văd pe tata-n poartă și pe buna mea măicuță
Dar sub lespedea de piatră, amândoi se odihnesc
Doar în duh de rugăciune pot să-i simt, să le vorbesc.

 
Îmi spunea bunelul, dragul, multe pilde și povești,
Cu Ilene Cosânzene și cu fapte vitejești,
M-așeza lângă icoană și rostea cu glasul lui,
Rugăciunea ce se cheamă,, brâul Maicii Domnului "

Îmi vorbea de neamul nostru, prigonit, dar plin de glorii,
Depănam, la gura sobei, multe pagini de istorii,
Și mi-a spus o vorbă mare, ce nicicând nu pot s-o uit,
Căci sub fiecare brazda e osciorul vreunui sfânt.

 
Că-n pământul țării noastre, este-un uriaș potir
Care-a strâns și va mai strânge, sânge nobil de martir,
Mi-a mai spus ca neamul nostru, grea Golgotă stă să urce
Și atunci când va fi vremea, să pun umărul la Cruce.

 
Iar pe-aceia ce luptară pentru neamul românesc,
Voievozi-martiri și domni, ca pe sfinți să îi cinstesc
Căci prin sângele meu curge și un strop de Vladimir,
Îmi spunea bunicul mândru, ținând mâna la chimir.

Își avea bunicul portul, pantaloni albi de dimie
În picioare opincuțe și pe cap cu pălărie,
Peste mijloc cu chimir sau se mai strângea în bete
Avea cinci copii frumoși, doi băieți și-ncă trei fete.

 
Pe bunica Lisaveta o iubesc deși n-o știu,
În pomelnic, totdeauna, numele cu drag i-l scriu,
Unii zic ca mult ii seamăn, că am ochii ei ca mura,
Când privesc mai cu mânie, am ca ea căutătura.

 
Mult mi-e drag că sunt olteancă, căci olteanca n-are preț
De-ar seca apa din Jiu și albia la Olteț
Mult mi-e drag ca sunt româncă și așa voi fi mereu,
Până-n clipa cea din urmă, mândră sunt de neamul meu.

FOCUL RUGACIUNII SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

    Bucuria mea, adevarate si minunate sunt cuvintele Sfantului Parinte, Iustin Popovici: "Nu exista incercare si nici pacat care sa nu arda complet in focul rugaciunii sufletului nostru. Nu exista nici-o patima, care sa nu plateasca la fel. Nu exista nici diavol care sa nu fuga de flacara neincetata a rugii noastre inlacrimate“.

 Sfantul Parinte, Ioan Scararul, ne indeamna asa: "Cand te spovedesti, sa fii si in purtare si in cuget, ca un pacatos, cautand spre pamant, si – de este cu putinta – sa scalzi in lacrimi, ca pe ale lui Iisus Hristos, picioarele preotului duhovnic, care iti da iertare de pacate. Si cand te spovedesti, graieste si nu te rusina: a mea este izbitura, Parinte, a mea este rana, pricinuita de insasi lipsa mea de grija si nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grija."

 Sfantul Parinte, Ioan Cassian, spune asa: "Trebuie sa invatam ca nu se afla alta cale sigura de mantuire, decat aceasta: sa marturisesti gandurile tale parintilor celor mai cu dreapta socoteala si sa te lasi indrumat de ei spre virtute, si nicidecum de gandul si de parerea ta.” Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne-a lasat acest cuvant de invatatura: "Curatia nu se dobandeste cu acadele si cu jucarii. Curatia nu vine in om fara lupta sangeroasa impotriva gandurilor." 

De la Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, aflam ca: "Intr-o zi, un pelerin aflat in Sfantul Munte Athos, a pus aceasta intrebare mai multor stareti:

"Ce este cel mai important in viata noastra? 

 De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. 

Ce sa fac? 

Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii."

    Bucuria mea, cu toate ca nu implinim porunca iubirii, noi totusi, sa ne ostenim sa traim, ca si cum am avea darul iubirii! 

                                                                                                              Amim si Aliluia! 

                                                                                                               Preot Ioan 🔔