marți, 26 septembrie 2023

CINE EŞTI, DE UNDE VII?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Noi, oamenii, ne naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem după moartea noastră, aşa după cum rezultă şi din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce,

într-un cimitir:
CINE EŞTI, DE UNDE VII? TU EŞTI MARE, TU EŞTI MIC,

POŢI TU, OMULE, SĂ ŞTII? TU EŞTI TOT, TU EŞTI NIMIC,

UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI? TU EŞTI RĂU, DAR EŞTI ŞI BUN,

POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI? TU-NŢELEPT ŞI TU NEBUN.

Şi într-adevăr, pe pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.

Viaţa pe acest pământ se prezintă - după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi - asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASĂ PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viaţă, există o lume în care vom intra şi în care vom trăi veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este un scop în sine.

Viaţa noastră pământească se înscrie deci între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAŞTEREA ŞI MOARTEA. Amândouă se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebaţi nici dacă vrem să ne naştem şi, nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! (DUMEZEU!) Ieri am fost embrion, mâine vom fi mumie sau ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri nesemnificative.

Dacă privim în jurul nostru, vedem PǍRINŢI care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se înşală, şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi ei merg în întuneric şi dracul furtului râde de ei. LACOMII trăiesc să se îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat, a consfinţit căsătoria când a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă“ (Facerea 1:28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.

Părerile cu privire la scopul vieţii sunt foarte diversificate. Nicolae Iorga spunea aşa: „Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim“. Bine şi frumos spus, dar nu ne descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“ spunea: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a muri şi murim spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „SCOPUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE MÂNTUIREA !!!“.

Iar acum să vedem şi ce ne spune Hristos-Dumnezeul nostru, în acest sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi SĂ MÂNTUIASCĂ pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI, respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ, pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am avea şi TAINA SFÂNTULUI MASLU (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: postul Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul Sfintei Maria şi postul Crăciunului. Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot.

Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie lîngă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească“ în drumul către Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos a spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14).

http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/2012/01/cuvant-catre-crestinii-ortodocsi-despre.html

TAMAIA sau SMIRNA

TAMAIA

Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Din punctul de vedere al chimiei organice, sunt substante organice macromoleculare, continand C, H, O, N, S. Sunt colorate in galben, brun, negru.

Tamaia este o substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Aceasta rasina aromata, care arde usor si repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt.

Unele prevederi si semnificatii biblice

Acest cuvant se pomeneste in Biblie de 22 de ori. Exemple:

- Facerea 43, 11. "A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tămâie si smirna si migdale si alune".

- leremia 6, 20: "De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit".

- Matei 2, 11: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna".

Aceasta rasina se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi mai parfumata, se amesteca si cu alte arome, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 38). Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie... sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul" (Iesire 30, 34-37).

Tamaia, prin parfumul si mireasma ei subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o pretioasa ofranda si simbol al rugaciunii si faptei bune. „Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, zice Psalmul 140 de la Slujba Vecerniei. Tamaia este simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu dar si de implorare a Sfantului Duh: "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Prea Sfantului Tau Duh" (rugaciunea rostita de preot la binecuvantarea tamaiei). In Noul Testament, ca si in Vechiul Testament, tamaia este considerata un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine la Betleem Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, I-au adus in dar "aur, smirna si tamaie" (Matei 2, 11). In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti, in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile Sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile Sfintilor” (Apocalipsa 8, 3-4). Tamaia se foloseste in cultul crestin din primele veacuri asa cum se mentioneaza in textele primelor Liturghii crestine (Constitutiile Apostolice, Sf. Ambrozie, Liturghia, Sf. Iacob, s.a,). Vechii evrei o intrebuintau ca un articol absolut necesar in ceremoniile religioase. De altfel, cu aceeasi intrebuintare a fost cunoscuta si in religiile pagane, fie curata, cand se ardea pe altarul exterior, fie amestecata cu alte materii aromate cand se tamaia interiorul templului, deci tamaia se priveste ca icoana mirosului de buna mireasma a rugaciunilor pioase si ca unul din cele mai pretioase daruri ce se pot aduce lui Dumnezeu. Ca insemnatate simbolica, tamaia este expresia adoratiei lui Dumnezeu; ea mai simbolizeaza cererea si dorinta celui care se roaga, ca rugaciunea lui sa fie primita de Dumnezeu; cat si darul Sfantului Duh si recunoasterea de catre Magi a Dumnezeirii Pruncului Iisus. Tamaia se foloseste atat la slujba Sfintei Liturghii, cat si la toate slujbele divine, fumul ei imbalsamand si creand o atmosfera de reculegere si sfintenie, prielnica pentru rugaciune si indepartarea duhurilor rele. Tamaia se arde in cadelnita sau in vase speciale (tamaiernite, catui). Mireasma tamaiei are calitati tonice si stimulante, de aceea, in trecut se folosea si in medicina.

Caditul sau tamaierea este cel mai de seama dintre actele cultului extern. Folosirea tamaiei, asa cum am mai spus, este o traditie foarte veche care se gaseste nu numai la crestini, ci si in practica religioasa a popoarelor pagane, si la iudei. Cadirea, tamaierea, se face in timpul Liturghiei si a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al rugaciunii credinciosilor, de slavire si cinstire a lui Dumnezeu si a Mantuitorului lisus Hristos. Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata…”, se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sf. Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sf. Duh dat Sf. Apostoli dupa Inviere: „Luati Duh Sfant…” (Ioan 20;22).

Cadelnita sau catuie – tamaierul sau tamaietoarea

– este obiectul de cult in care se pune pe jar, tamaie. Are forma unui recipient rotund, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare unite, in partea de sus intr-un maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot cand tamaiaza in biserica, dupa randuiala sfintelor slujbe. Intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este la fel de veche ca si folosirea tamaiei si a tamaierilor pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament. Primele cadelnite folosite de crestini erau facute din argila, metal ori ceramica, cu sau fara maner, asa cum se folosesc si astazi de unii preoti la serviciile funebre la tara sau cadelnite cu manere scurte folosite inca in unele manastiri. Forma de azi a cadelnitelor ar data dupa unii liturgisti, cam din secolul al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul Tamaierii din Cortul Marturiei si apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tamaie (Iesire 30, 1- 8 si Evrei 9, 4). Fetele cadelnitei sunt uneori gravate cu figuri de animale si de plante, simbolizand ca intreaga natura (fire) inalta, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu. Despre simbolismul cadelnitei, Sf. Ambrozie spune: "Cadelnita este menita sa dea buna mireasma... tot asa si voi (crestinii) sunteti buna mireasma a lui Hristos". In interpretarea marelui liturgist si ierarh Gherman al Constantinopolului, cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita Divinitatea Sa, iar fumul de Tamaie este mireasma Duhului Sfant.

Drumul Tamaiei - se numea in antichitate, calea pe care erau transportate din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau in parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul - guma de Accacia, care se scurge din scoarta unor arbori). Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de astazi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de Sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului Apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Marea Mediterana si strabateau tara Ghebanitilor, pana in Tima, capitala lor, foarte departe de Gaza. Acest traseu foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse, erau pedepsiti cu moartea. Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in templele si palatele faraonilor din Egipt, chiar si pe la jumatatea mileniului doi. Sapaturile arheologice au aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand cu secolul al VIII-lea pana in secolul al VI-lea i. Hristos, cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai folosite, devenind nelipsite in cultul din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul 1, a lasat in scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre drumurile de comert cu aceste si alte mirodenii, aratand cat de mult incarcau costul lor, multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat, atunci cand ajungeau la Roma, erau foarte scumpe, ca si aurul, iar smirna era cea mai scumpa.

Clasificarea din punct de vedere botanic se face dupa monumentala lucrare "Flora R.S.R." aparuta in treisprezece volume in intervalul 1952-1976 in Editura Academiei si dupa alte documentare stiintifice mentionate in bibliografia selectiva.

Descrierea stiintifica

Tamaia este o substanta rasinoasa extrasa din trunchiul unor arbusti Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. Tamaia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Arborele care da tamaia este inalt de 3-6 m, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tamaie. Tamaia este o substanta rasinoasa cu miros placut si aromatic care dezvolta bine aceasta aroma abia la temperatura de 100°, cand se inmoaie fara a se topi (asa se recunoaste); la temperatura mai ridicata se descompune si da nastere la vapori aromatici, proprietate care o face sa fie intrebuintata la ceremoniile religioase ale bisericii noastre. Tamaia, din cauza proprietatilor stimulente, tonice, a fost intrebuintata in medicina. Tamaia are diferite forme si culori dupa locurile si tarile din care provine. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie si forma de lacrimi, cea de India este superioara, este galbena, cristalizata in forma de lacrimi mari. Astazi tamaia naturala se poate falsifica de unii "impostori" si vinde la preturi exorbitante ca tamaie. Tamaia intra ca ingredient la prepararea Sfantului si Marelui Mir. Unii confunda tamaia cu smirna si invers, confuzie care se intalneste si in Sfanta Scriptura. Azi se foloseste pe scara larga tamaia sintetica.

Tămâie naturală (click pe imagine pentru a o mări)

SMIRNA

Smirna este o substanta rasinoasa, obtinuta prin crestarea unor arbusti exotici: Styrax Benzoin-Sumatra, Styrax macrothyrsus – Vietnam, Styrax paralleloneurus, Indonezia, Styrax tokinozis-China din Familia Stryacceae, care arde raspandind un miros placut aromatic si care se foloseste in ceremoniile religioase, imbalsamare, in medicina si parfumerie.

Cuvantul smirnă este pomenit in Biblie de cincisprezece ori si deriva de la cuvantul "a fi amar" din ebraica. Smirna intr-adevar este o substanta amara si rasinoasa. In toate vremurile in Orient smirna a fost pretuita si se vindea in boabe solide de culoare usor galbuie si venea din Arabia sau Abisinia (Yemenul de astazi si Etiopia).

Unele mentionari si semnificatii biblice

- Cantarea Cantarilor 3, 6: "Cine-i acel ce din pustiu se-nalta ca o coloana fumeganda, amestec viu de smirna si tamaie, din arta facatorilor de mir?" .

- Cantarea Cantarilor 4, 14: "... cu narduri si sofran, cu trestie-n balsam, cu scortisoara, cu aromele lemnoase din Liban, cu smirna si aloe, cu tot ce-i mai subtire-ntre miresme".

- Cantarea Cantarilor 5, 5: "M-am ridicat iubitului ca sa-i deschid si smirna mi-a picat din maini; de smirna pline-s degetele mele si smirna-i pe maneru-ncuietorii..."

- Facerea 37, 25: "Apoi s-au asezat sa manance. Si daca si-au ridicat privirea, iata ca o caravana de Ismailiti venea de la Galaad, avandu-si ei camilele incarcate cu tamaie si balsam si smirna, pe care mergeau sa le descarce in Egipt".

Asupra arborelui care produce smirna au fost foarte multe controverse; Pliniu compara arborele cu ienuparul, Discoride cu salcamul. Unii naturalisti ca Ehrenberg si Hemprich numesc arborele care da smirna Balsamodendron Myrrha - Familia Terebentaceae - vecin cu genul Boswellia care da tamaia. Palestinologii ne spun ca arborele Mor este din familia Burseraceae si originar din Arabia. Unii traducatori biblici considera smirna Styrax si Myrrha.

Arbustul mai este raspandit in Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Smirna, ca si tamaia, combinata cu alte substante aromatice, a jucat mare rol in practicile religioase ale indienilor si egiptenilor. Se amesteca cu untdelemn sfintit si servea la unsul templului. Sf. Evanghelist Matei ne spune ca smirna, ca si aurul si tamaia, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mantuitorului la nastere: "Si, intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna". (Matei 2, 11). Nicodim a folosit-o amestecata cu alte arome la imbalsamarea trupului lui Iisus: "Si a venit si Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la 100 de litre de amestec de smirna si aloe" (Ioan 19, 39).

Vinul si smirna pe care soldatul roman le-a dat Mantuitorului pe cruce erau amare, dar nu aveau nici una din proprietatile narcotice pe care unii banuiesc ca le-ar fi avut. Iuda si Israelul faceau negot cu smirna si primeau in schimb grau, ceara, miere, untdelemn si balsam (Iezechiel 27;17). Se spune ca nimic nu este mai placut ca privelistea oferita de copacii de Styrax in cursul lunii martie, cand sunt acoperiti cu flori care imbata cu parfumul lor mirositor vaile Carmelului si ale Galileii. In Siria si Palestina, in Insulele Arhipelagului Indonezian, Italia sau chiar sudul Frantei creste Styraxul. Ca si tamaia, mirosul si fumul ei deosebit de aromat sunt simbolul faptelor bune si al rugaciunilor catre Dumnezeu, iar amaraciunea ei este simbolul patimilor. La vechii evrei era considerata ca fiind simbolul iubirii nevinovate. Ca dar al Magilor, ea a simbolizat fiinta omeneasca a Mantuitorulul. In vechime era unul din cele mai scumpe articole de parfumerie, numai pentru regi si femeile celor bogati, putandu-se folosi pentru tamaiere sau parfumarea paturilor. Astazi costa circa 25 Euro/ Kg.

Descrierea stiintifica

Styrax Benzoin in mod obisnuit el este un arbust, dar poate avea si forma unui copac cu o inaltime de 4-5 m. Frunzele sunt ovale iar partea inferioara le este acoperita cu perisori albi. Scoarta arborelui este neteda. Din scoarta lui, prin incizii, curge rasina, denumita smirna. Styrax Benzoin din familia Stryraceae, are tulpina groasa, ramurile cilindrice acoperite cu o scoarta alburie spre gri, frunzele alterne petiolate, intregi, netede pe partea superioara, florile albe, fructul este mare, globulos. Asa cum am mai spus, acest arbore creste prin sesurile si prin malurile raurilor din insulele Borneo, Sumatra si Java si in alte regiuni tropicale. Recunoastere: smirna este un suc alburiu, foarte compact, care se solidifica in contact cu aerul devenind untoasa. Incet, incet culoarea devine aurie, pentru ca atunci cand rasina este intarita sa fie rosiatica, adunata in lacrimi mici. Are un gust balsamic, arde raspandind un miros placut si multi vapori de acid benzoic cu actiune farmaceutica. Se dizolva in alcool de 90° sau in eter. Se cunosc mai multe calitati de smirna dupa modul de extractie si de preparare precum si dupa varsta arborilor din care se extrag. Impostorii de astazi falsifica smirna cu diferite rasini obtinute din diferite specii de brad, molid etc. pretinzand sume exorbitante, vanzand aceste surogate ca fiind smirna; ea este mai scumpa ca tamaia.

Actiune farmacoterapeutica

Smirna este antiinflamatoare a cailor respiratorii. Este intrebuintata si ca antioxidant, antiseptica, astringenta, carminativa, deodoranta, sedativa si expectoranta. Smirna intra in compozitia Sfantului si Marelui Mir in conditiile de solubilizare intr-un vas de vin si ulei de masline virgin, la fierbere, dupa o tehnologie speciala asa cum se mentioneaza in cartea "Ce stim despre Sfantul si Marele Mir?".

Smirnă (click pe imagine pentru a o mări)

ÎNVĂTĂTURI BUNE DESPRE TĂMÂIE

---Cand se tamaie casa – ce se tamaie, care e forma si cine poate tamaia?

Tamaierea se face acasa odata cu inceputul rugaciunilor. Se aprinde tamaie si se pot tamaia si sfintele icoane; aceasta se face de catre un barbat cu credinta, daca nu este se poate face si de o crestina curata in acel timp. Este bine sa se tamaie toate camerele. De asemenea, se mai pot tamaia vase, haine sau mancare de pomana, inainte de a le imparti, cum e cazul pe la sambata mosilor; si se mai poate tamaia sambetele sau duminicile, dimineata, la mormintele mortilor, pana se incepe slujba la biserica.

---In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua?

Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala, sa aprinda tamaie.

ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE TĂMÂIE

---Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită un bob de tămâie şi va fi bun.

Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de calculi renali (pietrele de la rinichi), dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un "bob de răbdare" şi unul "de rugăciune".

---Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

---Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.

Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici o oprelişte. Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămîie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.

ARTICOL PRELUAT DIN http://www.parohiamacin4.org/

SA FITI BUNI, PE CAT PUTETI, PANA LA MOARTE! ...

🙏 Bucuria mea, dupa cum ne-a spus Insusi Iisus Hristos in Sfanta Evanghelie: "NIMENI NU ESTE BUN DECAT NUMAI UNUL DUMNEZEU!" (Matei 19:16). Unii oameni pot fi si ei numiti buni, insa, numai in comparatie cu alti oameni. Cel ce cumpara nuci, nu cauta la coaja, ci la miez! Dumnezeul tau este un "ADANC" si priveste in adancul sufletului tau, in inima ta, prin coaja trupului.

Caci asa zice Dumnezeu: "FIULE, DA-MI INIMA TA!" (Proverbe 23:26).

Dumnezeu fiind mult-milostiv, FII SI TU MILOSTIV!; Dumnezeu fiind Atot-bun, FII SI TU BUN!; Dumnezeu fiind indelung-rabdator, FII SI TU RABDATOR! Un Sfant ii indemna asa, pe toti oamenii pe care-i intalnea: "FITI BUNI, PE CAT PUTETI!", iar un altul le spunea: "FITI BUNI, PANA LA MOARTE!". Asadar, daca unim sfaturile celor doi Sfinti, rezulta acest indemn: "SA FITI BUNI PE CAT PUTETI, PANA LA MOARTE!"

🙏 Va rog mult sa nu uitati si in suflet sa inscrieti minunatul cuvant de invatatura al

Sfantului Parinte, Pavle, Patriarh al Serbiei, care spunea asa: "Oricine poate sa ne umileasca. Insa nimeni nu ne poate injosi atat de tare, precum noi insine, prin faptele si cuvintele noastre."

Amin si Aliluia!

Preot Ioan 🔔.

luni, 25 septembrie 2023

CINE SE ROAGA CU PSALMI,II ARDE PE DIAVOLI CA SI CU O SABIE DE FOC

Sf.Vasile cel Mare spunea:

„Este mai bine să stea soarele din călătoria sa,decât să rămână Psaltirea necitită în casele creştinilor.Şi precum soarele este mai mare între ceilalţi luminători,aşa este Psaltirea între celelalte cărţi insuflate de Duhul Sfânt”.

SA AVETI PSALTIREA CA PE UN COZONAC BUN.CAND TI-E FOAME,MAI TAI O FELIE,MAI MANANCI,MAI FACI TREABA,APOI MAI CITESTI o catisma,doua-trei,cate poti" ne sfatuieste Pr.Cleopa.

Unul dintre Sfinții Părinți,zice:“Să mă credeți,că nimic nu tulbură,nu scârbește,nu rănește,nu pierde și nu mâhnește pe draci și pe însuși satana,decât a cugeta asupra psalmilor și a citit cu stăruință Psaltirea.Căci toate cărțile spre folos ne sunt şi nu puțină supărare le fac dracilor,însă nu așa cum le face Psaltirea.Pentru aceea,să nu o trecem cu vederea,pentru că,noi,cugetând psalmii,pe de o parte,pentru noi înșine ne rugăm,iar pe de alta,îi blestemăm pe draci.

Când zicem:"Miluiește-mă Dumnezeule,după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale,curățește fărădelegile mele”sau "Nu mă lepăda pe mine,în vremea bătrâneților,când va slăbi puterea mea,să nu mă lași pe mine" ne rugăm pentru noi.Iar când blestemăm pe draci,zicem așa:"Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El” și iarăși mai putem zice:"Risipește neamurile celor ce voiesc războaie și fapta desfrânării" sau "Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și,iată,nu mai era.Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”.Ori,putem zice:"Armele lor să intre în inimile lor și arcurilor lor să se zdrobească.Groapă au săpat și au deschis-o și vor cădea în groapa pe care au făcut-o","Intoarce-va durerea lui la capul lui și nedreptate lui se va coborî pe creștetul lui”.Cu unele cuvinte,ca acestea,blestemăm pe draci.

SA NU UITAM CA CITITUL PSLAMILOR ESTE TRUPUL RUGACIUNII,IAR INTELESUL ADANC AL PSALMILOR ESTE SUFLETUL RUGACIUNII.

Trupul fara suflet este mort..Puţini credincioşi şi chiar monahi,mai citesc astăzi Psaltirea.

Care este folosul citirii regulate al psalmilor?

Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea ca pe o rugăciune permanentă,ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în șoaptă la ascultare,sau mergând pe cale.

Credincioşii,puţini mai ştiu astăzi doar psalmul 50..

Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii,frumuseţea duhovnicească a psalmilor.Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos. Unii credincioşi spun că nu citesc Psalmii pentru că le face diavolul multe ispite.

De ce se tem diavolii de psalmi?..

Se tem de psalmi pentru că CINE SE ROAGA CU PSALMI II ARDE PE DIAVOLI ca şi cu o sabie de foc.MARE PUTERE ARE PSALTIREA ASUPRA DUHURILOR RELE..

Cu aceasta,părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni.

Iar DACA UNII NU CITESC PSALTIREA PENTRU CA SE TEM DE ISPITE,ACESTIA SUNT CRESTINI FRICOSI,CARE VOR SA IASA LA LUPTA CU DIAVOLII FARA ARME.

Ori,dacă nu avem arme bune la noi,îndată diavolul ne dezarmează şi ne ia prizoneri,adică ne face robi ai păcatelor spre osândă.

PSALTIREA UNITA CU POSTUL SI RUGACIUNEA SUNT CELE MAI PUTERNICE ARME IMPOTRIVA DIAVOLILOR.

Cu aceasta sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ. Că CINE CITESTE PSALMI IMITA PE INGERI şi cântă împreună cu ei

duminică, 24 septembrie 2023

ÎN PEȘTERA CU FOCU-N VATRĂ

de Eliana Popa

Trăia odată-ntr-o pădure, un pustnic tare cuvios,
Se nevoia în rugăciune și mult îl îndrăgea Hristos,
Și a primit un mare dar( dorit de orice muritor)
Adeseori să i se-arate, chiar îngerul său păzitor!
Stăteau de vorbă față-n față, ca doi prieteni minunați,
Un înger lângă un sihastru, cu dragostea de sus, legați!

Dar într-o zi, în care moșul porni să caute bureți,
Văzu în fața lui o ceată, cu câțiva vajnici călăreți.
Și după ei, legat în lanțuri, mergea un hoț ce-a tâlhărit,
Târât spre locul de pedeapsă, fiind la moarte osândit.
Îşi zise cuviosu-n barbă, oftând, aceste cuvințele:
,, - Aşa! Așa! Să-şi ia pedeapsa pentru purtările lui rele! "

Şi începând din ziua aceea, când pe tâlhar l-a judecat,
Prietenul său, cel din ceruri, defel nu s-a mai arătat!
Și s-a mâhnit, atunci, sihastrul, și s-a-ntrebat ce a greșit?
N-a mai băut nici strop de apă, trei zile nu s-a mai hrănit,
Plângea și se ruga fierbinte, nu-și amintea păcatul greu
Ce l-a gonit pe sfântul înger și L-a mâhnit pe Dumnezeu!

Văzându-i plânsul și durerea, a treia zi, la ceas de seară,
Când pleoapa zilei se închide și astrul spre apus coboară,
Prietenul său cel de taină, divinul înger păzitor,
A coborât, iar, în chilie și i-a grăit dojenitor:
,, - Așa te-ai bucurat, tu, frate, și-n mintea ta ai judecat
Pe-acel nefericit tâlhar, pe care ei l-au condamnat!
De ce te faci judecător? Te-au pus a-l judeca pe el?
Nu știi că toată judecata o are Dumnezeu din cer?
Însă nu plânge, doar m-ascultă, căci mila Domnului e mare,
Eu îți voi spune ce sa faci, de vrei să dobândești iertare.

Îți dau această rămurică! E vestejită și uscată,
Va trebui s-o porți cu tine, să nu o lepezi niciodată!
Și când vei merge la culcare, să-ți fie pernă, rămurica
Să părăsești acest pustiu, să nu-ți iei traista, nici sarica.
Să mergi în lume, printre oameni și să cerşeşti bătând la porți,
Să pribegești și zi şi noapte, să întâlnești tâlhari și hoți,
Iar cineva de te-o opri în a lor casă, peste noapte,
Te odihnești, apoi, în zori, să-ți vezi de drumu-ți mai departe!

Să pribegești de dimineață și până astrul o s-apună,
Zi după zi, cu plânsu-n geană, pân' ai să faci o faptă bună.
Așa a hotărât Acela, ce ne-a zidit și ne-a creat,
Fiindcă, tu, pe al tău frate, l-ai osândit și judecat.
Când vei vedea cum rămurica a înverzit și are floare
Să știi, iubitul meu prieten, c-atunci ai căpătat iertare!

Bătrânul auzind acestea primește ramura uscată,
Și se întoarce, iar, în lume, rătăcitor din poartă-n poartă.
Cerșea un colțișor de pâine și-un adăpost pe timp de noapte,
De multe ori, lipsit de ele, mergea cu Domnul, mai departe!
Și ostenit fiind, odată, intră să doarmă-ntr-o pădure,
Nădăjduind că-n luminişuri, o să găsească rugi cu mure!
Nu mai mâncase de trei zile și parcă nu avea putere
Era slăbit de-atâta umblet...și trist, de marea lui cădere!

,, O, Doamne, trupu-mi e povară și sufletul a obosit,
Și firul din suveica vieții, s-a subțiat și s-a slăbit!
Ce faptă bună mai pot face, eu putregaiul, încă viu...
Mai ai răbdare cu moșneagul? Sau poate, Doamne, e târziu? "
Așa a cugetat bătrânul, când iată, chiar în fața sa
O peșteră, cu boltă-naltă, și cu un foc care ardea,
În fața vetrei sta de veghe, privind afară, o bătrână...
Păși sfios, spre ea, sihastrul:,, - Măicuță dragă, sara bună!
Te rog, îndură-te de mine, că-s ostenit...și mă dor toate!
Şi lasă-mă să dorm aici! În zori pleca-voi mai departe."

Cu milă îl privi bătrâna, făcându-și nodul la năframă:
,, - Nu pot să te primesc, părinte, chiar dacă vreau, fiindcă mi-e teamă..
În frica Domnului, îți spun, că am trei fii, tâlhari și hoți
De-aceea se feresc de oameni și locuim aici, cu toți!
De te-oi primi, chiar și o noapte, cum ar fi drept și creștinește,
S-ar supăra sau și mai rău... te-or omorî, Doamne ferește! "
,, - Bătrâno, eu sunt om de treabă, nu sunt slujbaș al stăpânirii!
Te rog să nu te îndoiești! Te rog în numele iubirii!
Flăcăii tăi, chiar de sunt aprigi, azi nu te vor lua la rost
C-ai miluit un călător, flămând și fără adăpost!"

Bătrâna l-a poftit să intre, căci parcă-i risipise frica,
El s-a culcat într-un ungher, având drept pernă rămurica!
Mirată fiind, de-așa pribeag, și neștiind cum să-nțeleagă
De ce bătrânul musafir, drept căpătâi și-a pus o creangă,
L-a întrebat de unde vine și unde merge călător,
Iar el i-a povestit, cu lacrimi, greșeala lui de-a fir-a-păr!
Și când a auzit bătrâna, cum pentru-o faptă așa mică,
E nevoit să rătăcească... vaai... s-a cutremurat de frică!

Dacă acest bătrân, beteag, e nevoit să rătăcească
Până va face-o faptă bună și creanga o să-nmugurească,
Apoi feciorii ei tâlhari, amar, amar ce vor primi:
,, - Of, Doamne, Iisuse Hristoase, pe ei, cum îi vei osândi?
Dacă acest sihastru blând, doar pentr-un gând e pedepsit,
Flăcăii mei ce vor răspunde, că au furat și tâlhărit? "
Nici bine nu-și termină gândul și iată, fiii au venit
Și mânioși se-ntorc spre ea, văzând străinul adormit:
,, - Ce ai făcut? Și cine-i omul? De câte ori ți-am spus noi, mamă,
Să nu primești niciun străin!" grăiră cei trei hoți cu teamă.

,, - N-aș fi putut să nu-l primesc, fiindcă și el e pedepsit,
Pe Dumnezeu l-a supărat, pentru un gând nesocotit
Și pribegește zi de zi, prin arsiță, prin vânt și ploi
Nu are loc de înnoptat, de milă l-am primit la noi! "
Priviră cu mirare toți, spre cuviosul adormit
Ne-nțelegând, privindu-i chipul, ce faptă rea a săvârșit.
Dar unul dintre cei trei frați, răutăcios fiind din fire,
Strigă la el, stricându-i somnul:,, - Hei, moșule! Măi, musafire!
Ia să ne spui povestea ta! Ce ai făcut? Și cine ești?
Cum ai ajuns în grota noastră? Ridică-te să ne vorbești! "

S-a ridicat, atunci, bătrânul și a-nceput a-și spune viața
Cu glasul blând, cu lacrimi grele, aproape până dimineața!
Și-n tot acest răstimp în care și-a spus întreaga lui poveste,
Cei trei tâlhari simțeau în suflet, căința cum îi năpădește
Au început atunci a plânge, știind ce mult au stat în rău,
Și uite cum, în acea noapte, toți s-au întors la Dumnezeu!
Toți se rugau, și fii și mamă, cu lacrimi multe și căință
Făcând din peștera cea rece, chilia lor de pocăință!

Spre dimineață au adormit și ei, alături cu sihastrul
Și s-au trezit în miezul zilei, când lumina puternic astrul,
Au vrut să-l scoale pe bătrân, dar ființa lui era-mpietrită
Iar ramura, sub capul său, era frumos înmugurită!
Trecuse-n viața de apoi, acolo, unde mergem toți,
Având alături sfântul înger, o bătrânică și trei hoți!

În peștera cu focu-n vatră, în mâini cu șirul de metanii,
Trei cuvioși, la ceas de seară, cântau tropare și litanii.

sâmbătă, 23 septembrie 2023

În biserica

de George Cosbuc

O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!
Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,
Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,
O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaşte iară,
Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,
Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând,
La candela eternă cu mâini împreunate.

Şi eu voi prinde ruga din piul tău respir,
Precum din gura mamei copilul ia cuvinte
Să zică tot aceea ce zice ea nainte;
Pristol îmi vor fi ochii şi gura ta potir.
Atât de ideală, blândeţa ta mă-mbete

Să simt în ea căldura vangheliei lui Hrist,
Şi crede-te-voi înger, cum ştii să zâmbeşti trist
Şi-ţi scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.
Vorbeşte-mi de speranţă, de rai şi Dumnezeu,
De tot ce nu-mi încape în inima pustie:
Ce n-am crezut d-a pururi, eu îţi voi crede ţie,
Şi face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău.
Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet
Şi-atâta poezie din ochi am să culeg;
Zâmbindu-ţi inocenţa din sufletul întreg,
Eu voi cunoaşte raiul din fiecare zâmbet.

Voieşte numai, dragă, şi-atât de bun voi fi!
Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny,
Dar cere-mi tu, şi vecinic îmi voi iubi duşmanii,
De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi.
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă!
Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă-n sublim,
Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un cheruvim,
Îmi fac din tine idol şi-atât îmi eşti de dragă!

Oh, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

vineri, 22 septembrie 2023

A MURIT LINISTEA LUMII

A murit liniștea lumii , au ucis-o definitiv tiranii
Groază au adus pe pământ , cum aduceau vandalii
Ochii oamenilor nu știu de-acum decât să plângă
Și-n suflet oftează , când văd că totul vor ca să distrugă

Timpul va trece ,vremea se va duce , dar nu și uitarea
Nici durerea trăită de cei cărora li s-a închis zarea
Fiecare om al planetei este mistuit de o flacără nebună
Care arde iubirea , o face scrum și o aruncă în furtună

Pe pământ este mult rău , deși putea să fie bine
Dacă fiecăruia i s-ar da , cu iubire , ce i se cuvine
Este prea multă amenințare , este prea mult greu
Și de ele nu ne mai scapă , decât Bunul Dumnezeu

O fi viața noastră pe acest pământ , scurtă și trecătoare
Dar toți suntem oameni ,toți avem dreptul la lumina de la soare
Visurile din ochii celor mulți , sunt acum pline de fum
Că nu mai știu ce să facă ,să stea pe loc , sau să plece pe drum

Tot ce i se întâmplă omenirii , este fără voie și din senin
Pentru că tiranii lumii , zilnic iau hotărâri pline de venin
În loc de liniște și pace și viață binecuvântată cu de toate
Aduc peste ea bombe sofisticate care , seamănă moarte.

16 sept.2022
Preot Ion Predescu
Rm. Vâlcea - România

Un prim pas în vindecare: demnitatea de a-ţi recunoaşte boala

Sună simplu dar oare de ce în realitate nu este deloc aşa?

Este greu, chiar foarte greu aş îndrăzni să spun, pentru mine cel puţin, după ce mai toată viaţa mi-am petrecut-o în păcat, în cele mai nesimţite patimi care mi-au secătuit toată vlaga, toată vioiciunea tinereţii, prospeţimea şi gingăşia ei. M-am complăcut cu păcatul şi nu numai cu unul şi nu doar cu cele mai mici.

Se spune că renunţăm la cele de sus pentru cele de jos tocmai pentru plăcerile oferite de acestea... dar ce amară plăcere, ce mincinoasă... o plăcere care secătuieşte sufletul în cel mai profund mod. Omul pătimaş este într-o permanentă stare de vinovăţie, o vinovăţie pentru care se chinuie, se zbate să nu şi-o audă dar, de unde, că ea strigă prin toţi porii corpului nostru. E un strigăt continuu, e o chemare din morţi a Mântuitorului precum la învierea fiului văduvei din Nain:”... tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!” (Ev. Luca 7, 11-16)

DOAMNE, MILUIESTE! ...

Bucuria mea, sa stii ca Sfantul Parinte, Iustin Popovici, spune asa:

“Jugul vietii este chinuitor si povara existentei este grea, deoarece o impovareaza lanturile de plumb ale pacatului mortii. Cand insa, cu puterea Domnului Celui Inviat, legaturile de plumb ale pacatului si mortii sunt inlaturate din fiinta vietii si a existentei, atunci jugul devine bun si povara usoara."

Maica Arsenia zice asa: “Nu te intrista pentru ca nu vezi in tine nimic bun, chiar nici nu cauta nimic bun in tine. Binele omenesc este uraciune in fata lui Dumnezeu. Bucura-te de neputinta si de slabiciunea ta. Adevaratul bine este Dumnezeu, El este intelepciunea, El este si puterea. Roaga-te ca El sa-ti umple inima, ca El, ca o lumina adevarata, sa-ti lumineze mintea, ca El sa fie puterea ce lucreaza in tine, ca El sa domneasca in tine. Iar tot ce este al tau va ramane pentru totdeauna neputincios si slab."

Sa cerem de la Dumnezeu smerenie, fiindca, Sfantul Parinte, Ilie Cleopa asa: “Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cat este lumea! Daca nu stii ca ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti maturoiul dracilor."

Ce minunat graia Sfantul Parinte, Iosif Isihastul: "Ori traiesc o singura ora asa cum vrei Tu, Hristoase al meu, ori nu mai exist pe acest pamant”. De aceea, dupa cuvantul Sfantului Parinte, Ioanichie Balan: “Sa fiti oameni de rugaciune.

Fara Dumnezeu nu putem face nimic bun." Iar dupa sfatul duhovnicesc al Sfantului Parinte, Nectarie de la Optina: “In orice timp va veti afla, orice ati face: sedeti, mergeti sau lucrati, spuneti din toata inima: «DOAMNE, MILUIESTE!» Cand vor fi dureri si nu le veti putea duce, atunci indreptati-va catre Domnul, catre Nascatoarea de Dumnezeu, catre Sfantul Ierarh Nicolae, catre Sfantul al carui nume il purtati si durerea se va usura.”

Har si pace sufletului tau, al carui loc este in Imparatia lui Dumnezeu!

Amin si Aliluia!
Preot Ioan

marți, 19 septembrie 2023

POVARA CRUCII

Un creștin tot văicărîndu-se că Dumnezeu i-a dat o cruce prea grea, și tot nefiind mulțumit de crucea vieții sale, într-o bună zi obosit de munca grea în cîmp, sa asezat la umbra unui copac ca să se odihnească puțin. Odihnindu-se l-a furat și somnul de obosit ce era ! Și iată că i se arată în vis - Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, si-i zice creștinului nemulțumit:- Am venit la tine creștine ca să-Ți schimb crucea, căci am auzit cum tot te vaicări și Mi sa fîcut milă de tine! Hai să-ți arăt ceva ! Hai cu Mine să-ți alegi singur crucea pe care o dorești ! Și i-a arătat Domnul un cîmp întreg de cruci , care mai mari care mai mici, din aur , din argint, din piatră și din lemn ! În fruntea tuturor, stătea Crucea lui Hristos, strălucea, în cît te orbea cînd te uitai la ea, și se înălța pînă la cer !
-Ți-o dau pe a Mea , ai să o poți duce !? - a intrebat Hristos.
-Nu, Doamne , fie-Ți milă de mine ! O lume intreagă nu ar putea s-o ducă !- răspunse creștinul. E cea mai grea Cruce dintre toate!
- Să-Ți dau poate una din cele din aur, pe care le-au dus ucenicii Mei !? Iată crucea lui Petru, o dorești !?
- Nu, Doamne, și aceasta e foarte grea pentru mine ! Dar acestea de argint ale cui sînt !?- întreba-ră creștinul.
-Sînt ale mucenicilor din primele veacuri, care au mărturisit despre Mine și care și-au dat viața pentru Numele Meu !
Și iată că printre ele creștinul zări trei cruci mai mici care erau bătute cu pietre scumpe și împodobite cu diamante ! Se bucurase puțin cănd le văzu atît de mici !
-Dă-mi una din ele, Doamne ! - rosti crestinul.
-Încearcă, ridică una din ele ! – zise Domnul.
Creștinul încearcă una, a doua, a treia și nici măcar să se clintească vre-o una din ele !!!
Mirat de acest lucru, întreabă atunci de Domnul: –
- Ale cui sînt aceste cruci, Doamne !?
- Vera...Nadejda...Liubovi....ai auzit de ele !?
Creștinul rușinat și cu ochii în lacrimi șopti:- cum Doamne, acele copile atît de micuțe, au putut duce aceste cruci atît de grele !? Și plîngînd și mergînd mai departe se opri lîngă crucile cele din piatră ! Văzînd că și acestea nu se dau clintite din loc intrebă iarăși pe Domnul :-
-Ale cui sînt acestea din piatră, Doamne !?
-Sînt ale martirilor veacurilor din urmă, care au rămas neclintiți în credință, fiind prigoniți, strîmtorați, schingiuiți !
Creștinul întristat de tot, se apropie de crucile din lemn și iarăși rosti-ră :- Doamne, acestea din lemn ale cui oare sînt !?
- Sînt ale Preoților , Monahilor și a Creștinilor din zilele de azi, care îmi slujesc cu sîrguință și imi împlinesc Cuvîntul Meu !
Creștinul încearcă atunci una cîte una pe cele din lemn, care din stejar, care din arțar, care din tei, și din tot soiul de copaci. Unele se clinteau din loc altele nu . Unele se lăsau ridicate in brațe altele pe umar, altele pe spate, dar tot erau grele pentru creștin ! Și iată că zărește o cruce care era un pic mai deschisă la culoare , era dintr-un lemn pe nume- bambus ! Se auzea și un glas parcă murmurînd din ea : - Apropie-te si mă ia !
Creștinul văzînd cît de usoară este crucea, a sărutat-o și a pus-o pe spate, și apropiindu-se în grabă de Hristos, cu o mare bucurie în suflet Îi zice :- Doamne , da-mi te rog crucea aceasta, mie !
Hristos uitîndu-se în ochii creștinului cu lacrimi de bucurie , Îi răspunde cu un zîmbet dulce :-

Păi asta și este crucea ta ! De ce te plîngi pe ea ?

- (Ion Ungureanu - Păcătosul)

Nu vă temeți , căci cu noi este Dumnezeu !

Să ascultăm şi de medici , căci au cu adevărat dreptate ! Am vorbit astăzi cu un prieten bun , care este un medic cu experiență mare !

Dacă medicii nu cunosc încă totul despre mutația şi progresarea acestui virus , păi noi cei de rând nici atâta ! Dar ne purtăm de parcă suntem mai deştepți ca ei ! Tot medicii au făcut alerta către Guvern !

Şi nu merge vorba de goană asupra bisericii cum mulți creştini spun printre care eram şi eu , ci de unica metodă de stopare a progresului geometric a acestui virus !

Dânsul mi-a dat o întrebare : De ce cu alte boli mult mai simple , ne adresăm la medici şi ascultăm de ei , dar în acest caz ne împotrivim , cu atât mai mult că şi Preoții apelează foarte des la ei cu boli diferite !

M-a mai întrebat : dacă noi ne socotim mai credincioşi ca medicii , care şi ei la rândul lor sunt ortodoxi , atunci de ce mai apelăm la ei ? Eu mi-am cerut iertare de la el pentru toți acei creştini care din păcate nu-şi dau seama că credința noastră nu este mai mare decât credința Sfântului Ioan Gură de Aur , care a murit de boală fiind în prigoană ! La fel şi Sf.Vasile Cel Mare a fost răpus de boală , şi mulți alți Sfinți ! Erau şi pe timpuri boli grele:- ,,tif"- holeră"- ciumă" !

Mi-e ruşine în fața lui Dumnezeu , căci credința mea şi rugăciunile mele, sunt atât de slabe şi neînsemnate față de a Sfinților Săi , dar eu mă rățoiesc de parcă cine ştie cine sunt ! Mai îndemnam şi pe alții : Nu vă temeți , căci cu noi este Dumnezeu ! De parcă asta ar fi dovadă de Credință ! Credința lipsită de înțelepciune şi de dreapta judecată nu este de la Dumnezeu !

Ce ne-ar spune oare astăzi Sf.Luca al Crimeei , caruia noi ne adresăm în rugăciunile noastre, pentru vindecarea bolilor !?

Cred că ne-ar răspunde astfel: - ,,Dumnezeu va dat astăzi medici şi mai buni ca mine ! De ce nu ascultați de ei ?"

- Sfântul Luca a fost un medic dat de la Bunul Dumnezeu , la fel cum şi mulți alți medici din trecut , şi din zilele noastre , care au riscat şi riscă , cu sănătatea şi viața lor - pentru viețile noastre !

A fost găsit cu ajutorul lui Dumnezeu şi leacul acelor boli molipsitoare din trecut , la fel şi azi cu ajutorul lui Dumnezeu va fi descoperit şi leacul acestei boli ! Dă Doamne !
Să ne rugăm fraților cu toți şi pentru medicii din toată lumea , căci şi ei sunt dați de Dumnezeu , pentru făurirea Bisericii Sale !

Psalmul păcătosului

Doamne Iisuse Hristoase , Mîntuitorul sufletelor noastre , iartă-mă Te rog, căci am greșit amarnic în fața Ta !
Sufletul care Mi L-ai dat la naștere - Sufletul cel fara de preț - l-am disprețuit , Doamne !
Duhul Tău Cel Sfînt - Cămașa cea albă cu care M-ai îmbrăcat la Sfîntul botez - am murdărit-o de tot ! Cum să mă arăt în fața Ta, Doamne !?
Cum să mă înfățișez la Cina Cea de Taină !? Sfintele Tale Daruri – cum să le primesc !?
Ajută-mă Te rog Doamne ! Doar numai mila Ta poate să mă curățe, de toată necurățenia !
Fie-Ți milă de mine , căci sînt un mare păcătos ! Iartă-mă, căci am rătăcit departe de Tine !
De multe ori m-am plâns pe crucea mea, că este grea ! Rușine să-mi fie mie !
Сruce grea ai avut Tu Doamne, cruce grea au avut Sfinții Tăi care au pătimit ca și Tine !
Eu mă plâng pe crucea mea care este atît de usoară !!!
Iartă-mă Te rog și lasă-mă să-mi duc crucea mai departe ! Ajută-mă doar la neputință, așa cum Te-a ajutat și pe Tine, Simon din Cirene !
Da-mi o mâină de ajutor cînd cad , căci Tu ești primul care mă vezi cazînd !
Cad in fața Ta, Doamne , doborît de povara păcatelor mele ! Păcate săvîrșite din copilăria mea și pînă acum !
Tu ai ridicat păcatele lumii , iar eu le-am făcut din nou pe toate ! Sutaşul Ţi-a străpuns coasta , iar eu Ţi-am străpuns inima cu păcatele mele ! Mai bine mă năşteam orb, Doamne ! Iartă-mă că zic aşa - căci nu am făcut nimic bun in fața Ta ! Numai necazuri Ți-am adăugat la rănile Tale !
Iartă-mă Doamne pentru faptele mele, pentru vorbele mele, pentru gîndurile mele necurate!
Nu mă lăsa Doamne să mor în păcate !
Dă-mi Te rog o mâină de ajutor căci am cazut în groapa pregătită mortului , dar sufletul încă este în mine ! Păcatele m-au acoperit din greu şi mi se oprește suflarea !
Scoate-mă Te rog din acest întuneric ! Scoate-mă la lumină şi acoperă-mă cu Harul Tău ! Înoeşte Duhul Tău în mine , căci l-am stins făcînd fărădelege !
Șterge Doamne toate păcatele mele şi uită fărădelegile mele, așa cum am uitat eu binele pe care l-am făcut ! Numai cele rele stau în faţa mea și nu-mi pot aduce aminte nici de un lucru bun !
Cum ai pironit pe Cruce zapisul cu porunci care stătea împotriva noastră – pironește și păcatele mele care stau ca un zid între mine și Tine ! Arde-le , fă-le scrum , iar pe mine Te rog mîntuiește-mă !
Ajută-mă să urmez lumina inimii , căci lumina ochilor mă duce la pierzare !
Intră Doamne in inima mea și învaţă-mă să mă rog ! Învață-mă să mă rog așa cum Te rugai Tu înainte de moarte ! Trezeşte-mă din nou la viaţă , cu lumina învierii Tale !
Trezește- mă la viaţa cea străină firii pămînteşti !
Nu mă părăsi Doamne , ajută-mă căci sînt în fața Ta, ca un copil neputincios !
Dă-mi voie să mă țin de Tine , ca să nu mă rătăcesc din nou prin lume !
Învață-mă să merg pe calea cea dreaptă și să urmez poruncile Tale !
Învață-mă să Te iubesc Doamne , așa cum Tu ne iubești !
Îmbracă-mă Doamne, cu Dragostea Ta cea curată !

Mulțumesc Ție Doamne pentru toate și Te rog , nu mă lăsa să mor în păcate !
---------------------------------
Ion Ungureanu -Păcătosul

luni, 18 septembrie 2023

PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?..

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, când erai pe Cruce,
Chiar aproape de sfârșit,
Tu L-ai întrebat pe Tatăl:
"PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?"

Se vedea din tonul vocii
Că erai înspăimântat,
Iar această constatare
Mi-a dat mult de meditat..

Mai ales în post, de Patimi,
Eu mă întrebam mereu:
"Pentru ce să strige astfel,
Doar Iisus e Dumnezeu,

Nu era pe tron în ceruri,
Lângă Tatăl Său oricând,
Pentru ce să strige astfel,
Mi se pare, chiar plângând?.."

Da, dogmatica e simplă,
Însă eu uitam ceva:
Eu uitam, Iisuse Doamne,
Firea omenească-a Ta!

După firea Ta divină
Tu nicicând n-ai pătimit,
Dar ca Om ca noi în toate,
Ai avut de suferit..

Doar ca Dumnezeu, în ceruri,
Lângă Tatăl Tău erai;
După firea omenească
Te durea și sufereai.

Și se pare că durerea
Cea mai mare ai simțit
Chiar în clipa când pe Cruce
Tatăl Tău Te-a părăsit

Fiindcă murdăria lumii
Tu pe Cruce o spălai
Și văzând-o pe aceasta,
Tatăl S-a scârbit în Rai,

Și-a întors puțin privirea,
Iar atunci Tu ai strigat
Fiindcă-n ceasul ăla, Doamne,
Te-ai simțit însingurat.

Dar Te-am înțeles mai bine,
Domnul meu, mult mai apoi,
Când, orfan fiind de Tine,
Lacrimi îmi curgeau șiroi

Și plângeam precum copiii,
Repetând la nesfârșit:
"Dumnezeul meu, Iisuse,
PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?"

Bineînțeles, răspunsul
Ți-L primeam instantaneu:
"TU M-ai părăsit pe Mine,
N-am fugit de tine Eu!"

Și atunci, plecând genunchii,
Mă rugam din răsputeri,
Promițându-Ți că de astăzi
Eu nu voi mai fi ca ieri..

Uite-așa îmi trece viața,
Când cu Tine, când orfan,
Cu suișuri și cu plânsuri
Cam în fiecare an,

Repetând spre cer adesea,
Când mă simt mai necăjit:
"Dumnezeul meu, Iisuse,
PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?.."

INALTAREA SFINTEI CRUCI+(14 septembrie)

Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul.Sa piara,cum piere fumul,cum se topeste ceara de fata focului,asa sa piara toti diavolii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii,si zic cu veselie:Bucura-te Preacinstita si de viata purtatoare Cruce a Domnului,care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine,a Domnului nostru Iisus Hristos,si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine,Cinstita Crucea Sa,spre alungarea a tot pizmasul.O,Preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului,ajuta-mi cu Preasfanta Fecioara,Nascatoare de Dumnezeu,si cu toti sfintii,acum si pururea si in vecii vecilor.Ingradeste-ma,acopera-ma si ma pazeste,Doamne,cu puterea Cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale,departand de la mine tot raul.In mainile Tale,Doamne,Iisuse Hristoase,Dumnezeul meu,iti incredintez sufletul meu.Pazeste-ma,binecuvinteaza-ma,miluieste-ma dupa mare mila Ta,si dupa multimea indurarilor Tale viata vesnica imi daruieste.Amin

Bucura-te,Preacinstita Cruce a lui Hristos,ca prin tine s-a mantuit lumea,ridicand asupra ta,pe Iisus tintuit.Bucura-te,pom preamarit,ca Tu ai tinut rodul vietii Ce ne-a mantuit din moartea pacatului.Bucura-te,toiagul cel tare,care ai sfaramat usile iadului.Bucura-te,cheie imparateasca,ce ai deschis usa Raiului.Ne bucuram si noi,pentru ca vedem pe vrajmasii Tai surpati jos,iar pe prietenii Tai imparatind in ceruri,pe vrajmasii Tai biruiti de puterea Ta,iar pe crestinii ce Ti se inchina,inarmati cu puterea Ta.O,Rastignitul meu Hristoase,cate ai patimit pentru noi,cate rani,cate scuipari,cate batjocuri si cata necinste ai rabdat pentru pacatele noastre,pentru ca sa ne dai noua,pilda de adevarata rabdare.De aceea,cum putem noi sa fugim de Cruce, vazand pe Hristos ca este rdicat pe ea? Cum sa ne para grele chinurile,vazand pe Stapanul nostru ca le iubeste si le cere,si le socoteste Lui de mare cinste?

Rusine ne este,cu adevarat,de ne vom intrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii,sau de ispitele ce ni le aduc diavolii,,trupul si gandurile noastre cele rele,sau pentru saracia si bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu,pentru pacatele noastre,deoarece acestea toate,le trimite,pentru ca sa ne apropie mai mult de El,pentru ca sa-L slavim,si sa ne pedepsim in aceasta viata,pentru binele noastru,pentru ca sa ne odihnim cu mai multa marire,intru Imparatia Lui cea vesnica.Si,de vreme ce este asa,inmulteste-ne Doamne,ostenelile,ispitele si durerile,dar sa ne inmultesti impreuna si sa ne prisosesti si rabdarea si puterea,ca sa putem rabda toate cate ni s-ar intampla.

Pentru ca,recunoastem ca suntem neputinciosi,de nu ne vei intari,orbi de nu ne vei lumina,legati de nu ne vei dezlega,fricosi de nu ne vei face indrazneti,rai de nu ne vei preface in buni,pierduti de nu ne vei ierta,robi de nu ne vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta putere,si cu darul Sfineti Tale Cruci,careia ne inchinam si o marim,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin

joi, 14 septembrie 2023

Curg lacrimi la cruce

E grea... mult prea grea această povară..
Privesc spre Iisus și încep să plâng...
Iartă-mă Doamne...gresit-am iară..

Curg lacrimi ce-mi spală multul păcat..
Eu am gresit iar El...m-a iertat...
Eu cu nepăsare am trecut pe cale...
Iar El m-a salvat din a morții vale...

Eu...i-am dat oțet și fiere...
Scuipari...lovituri si-atata durere...
El m-a primit ...m-a sărutat...
Mulțimea de răni...mi-a vindecat...

EL cu iubire m-a îmbrățișat...
Eu am pus coroana de spini pe-al Său cap..
El mi-a dăruit floarea albă a iubirii...
Și mi-a promis ...raiul veșniciei..

Curg lacrimi la cruce și cad pe pământ..
Imi iartă Iisuse orice faptă și orice cuvânt..
Azi am înțeles că numai... IUBIREA...
Iti poate aduce în dar...NEMURIREA..

Curg lacrimi la cruce...lacrima iertării..
Curg lacrimi la cruce...lacrima -ndurării
Iti aduc în dar... albii trandafiri...
Simbolul iertării și al marii iubiri...

Maria Pintican...

Pagini

Faceți căutări pe acest blog