NEPUTINTA si INDARATNICIA OMULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, iata ce scrie in Biblie: “Si, cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca un mort” (Apocalipsa 1:17).  

Este vorba de Sfantul Ioan, ucenicul cel iubit al lui Iisus Hristos, ravnitorul intru Sfintenie, care vazandu-L pe Iisus Hristos, intru slava si puterea Sa cea cereasca, a cazut ca un mort. Drept aceea, cum vor putea sa stea inaintea Domnului si a ochilor Sai ca para focului, cei ce pacatuiesc impotriva Lui, care ii stau impotriva, care isi bat joc de numele Sau, care nesocotesc dragostea si jertfa Sa, care calca in picioare Poruncile Sale, care prigonesc Biserica Crestin Ortodoxa, care batjocoresc Sfanta Crucea Sa, care ii vorbesc de rau si ii urasc pe preotii crestin ortodocsi. 

Ce se va intampla cu ei cand vor sta inaintea Lui Iisus Hristos, de vreme ce Sfantul Ioan Evanghelistul a cazut ca mort, vazandu-L pe dansul? Ce se va intampla cu oamenii care ii amagesc pe altii prin zodiac, horoscop, yoga, reincarnare, bioenergie, radiestezie, secte...? 

Ce se va intampla cu profesorii din scoli care distrug credinta din sufletele elevilor? Ce se va intampla cu profesorii de religie care nu-si fac datoria Sfanta? 

Ce se va intampla cu hotii si talharii, mincinosii, desfranatii, perversii sexual, violatori...?

 Ce se va intampla cu vrajmasii lui Hristos, daca Sfintii Apostoli Petru, Ioan si Iacob au cazut cu fata la pamant, cand S-a schimbat la fata pe Muntele Tabor? 

Va spun eu: OSANDA VESNICA in flacarile iadului! Trebuie sa avem mereu gandul la moarte si la cuvintele Sfantului Apostol Petru: “Daca dreptul abia se mantuieste, ce ne facem noi pacatosii si putin credinciosii?” (1 Petru 5:5). Dumnezeu sa ne ierte, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe toti, si pe ei si pe noi! Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.

SA NU UITI DE MANTUIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sa nu uiti de mantuire,
 Cand prea lina iti pare, clipa pe pamant, 
Fiindca, clipa pe pamant e-o clipa, 
S-a dus pe-un fulger luat de vant.

Sa nu uiti Iadul, cand prea dulce, 
Iti pare ca ar fi-un pacat, 
Fiindca, dulcele pacat e-o fiere, 
Ce-o sa te arda necurmat.

Sa nu uiti noaptea, cand prea alba,
 Iti pare ziua care-o duci, 
Fiindca, ziua cea prea alba astazi,
 Poate sfarsi printre naluci.

Sa nu uiti moartea, cand prea tare, 
Iti pare tronul unde sezi, 
Fiindca, slava lumii e-o parere, 
Pe care-o pierzi, cand nici nu crezi.

Sa nu uiti ca esti om, cand ti pare
ca esti un zeu, Si-asa gandesti,
o, secatura trecatoare, 
In ce nimic te prabusesti!

Ooo, nu uita ce ti-e 'nainte, 
Nici tot ce-ti poate fi 'napoi,
 Sa mergi spre Rai cu fapte sfinte, 
Si nu spre Iad, tarand noroi.

Traian Dorz

TIMPUL PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, viata oricarui crestin ortodox, sau altfel spus, timpul pentru mantuirea sufletului nostru, se imparte in doua: TIMPUL DE INTARIRE si TIMPUL DE INCERCARE. Daca nu folosim bine timpul de intarire, nu vom rezista incercarilor. 

Daca incercarile nu ar fi grele, nu am putea sa ne dam seama de slabiciunea noastra. Daca am cazut, sa ne ridicam, luptandu-ne pana va trece incercarea. Nu te intrista, nu te nelinisti atata! Daca ai cazut iarasi, iarasi ridica-te! Ai fost chemat sa alergi pe drumul ce duce la Rai.

 Nu este bine sa te impiedici cand alergi, dar, daca totusi te-ai impiedicat, ridica-te si continua mai departe alergarea. 

Si astfel ridicandu-te degraba, si facand o metanie cu toata umilinta, alearga la Hristos rugandu-L: “Iarta-ma, Doamne Iisuse Hristoase, ca om slab sunt”. Sfantul Parinte Paisie Olaru spune asa: "Luati seama ca tare este scump Raiul, si tare este greu de ajuns la el. 

Aveti grija de suflet, ca mare raspundere are fiecare pentru el. Ca nu anii ajuta, ci faptele, dragii mei.'' Intr-o lume in care aproape toti alearga dupa bani, putini isi dau seama, ca tot ce cheltuim sunt anii vietii noastre. De aceea, trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu, pe aproapele nostru si pe vrajmasii nostri. 

Sfantul Gavriil Georgianul cel nebun pentru Hristos ne spune in acest sens: “Cat de greu e acest lucru; sa-si iubeasca cineva vrajmasii! Nu e deloc usor sa vezi chipul lui Dumnezeu in cei care te ocarasc si care se manifesta ca niste fiare.

 Dar cu atat mai mult trebuie compatimiti, fiindca, sufletul lor e desfigurat, poate fara a mai putea fi refacut vreodata, sfarsind in chinuri vesnice”. Si atunci, sa zicem si noi cu Sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul.”
                                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                                                   Preot Ioan 

G R E S E S C ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Nu sunt asa cum vreau sa fiu,
Crestinul cel perfect,
De multe ori in viata mea,
Eu nu ma port corect.

GRESESC de multe ori in gand,
Sau cu privirea mea,
GRESESC de multe ori zicand,
O vorba poate grea.

GRESESC cand cantaresc greseli,
De oameni fara Har,
GRESESC atunci cand,
fara drept, Ii judec in zadar.

GRESESC cand timpul mi-l petrec,
Privind desertaciuni,
In loc sa ma imbogatesc,
Cu Har in rugaciuni.

GRESESC cand nu sunt intrebat,
Si totusi eu raspund, GRESESC,
in pantece turnand,
Ca-'n sacul fara fund.

Din tot ce-i place lui Hristos,
GRESESC, facand putin,
Dar tare harnic ma arat,
La vorbe cu venin!

GRESESC cu miopia mea,
Cand vad saraci cersind,
GRESESC cu ochii prea atenti,
Cand vad crestini gresind.

GRESESC dorind, gresesc facand,
GRESESC vorbind, gresesc tacand,
GRESESC urand, gresesc iubind,
GRESESC cerand, gresesc fugind.

O viata plina de greseli,
De lucruri fara rost,
Si nu am invatat nimic,
Din cele ce au fost.

Atata doar am invatat:
Ca fara Dumnezeu,
Degeaba fug, degeaba cad,
Degeaba plang mereu.

Dar astazi eu m-am hotarat,
Nu maine, ci ACUM!,
Sa nu mai fac fara Hristos,
Un singur pas pe drum!

Preot Sorin Croitoru

RUGACIUNEA Lui Iisus din Gradina Ghetsimani

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Cristina 

Rugăciunea lui Hristos din grădina Ghetsimani e cea mai nobilă dintre toate rugăciunile prin tăria şi puterea ei de a ispăşi pentru păcatele lumii. Adusă Dumnezeului Veşnic, Care este Tatăl, în duhul dragostei dumnezeieşti, ea continuă să strălucească cu o lumină ce nu poate fi stinsă, atrăgând pe veci la sine sufletele ce s-au asemănat cu Dumnezeu.
Hristos a inclus întregul neam omenesc în această rugăciune, de la Adam cel dintâi, până la cel din urmă om ce se va naşte din femeie. Ne lipseşte cunoaşterea existenţială a unei atare iubiri şi astfel, sensul ei e permanent ascuns pentru noi.

Biruitoare în veşnicie, dragostea lui Hristos implică în planul pământesc o suferinţă extremă. Nimeni nu a cunoscut vreodată o asemenea suferinţă ca cea îndurată de Hristos. El S-a pogorât până la iad, în cel mai chinuitor iad dintre toate, în iadul iubirii. Acesta e un tărâm al existenţei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovnicească – pătrunderea noastră în această taină atârnă de măsura iubirii ce ne-a fost dat să o cunoaştem de Sus. E vital să fi experiat, fie şi numai o dată, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; să cunoaştem cu întreaga noastră fiinţă ce înseamnă a fi, chiar şi numai în mică măsură, asemenea lui Hristos.

ACUPUNCTURA si IOGA este o “CAPCANA A IADULUI”!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

         Bucuria mea, este bine stiut ca bolile sunt urmarea pacatelor, ca doctorii trateaza, insa, doar Dumnezeu vindeca (daca vrea El). Un adevarat crestin ortodox, nu trebuie sa apeleze nici la homeopatie, nici la acupunctura si la nici-o forma de bioenergie, fiindca, acestea sunt “capcane ale iadului”.
Spre vindecare, Dumnezeu ne-a lasat TAINA SFANTULUI MASLU: “Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii (ortodoxe)...” (Iacov 5: 13-15).

 CARE PREOTI? 

Preotii crestin ortodocsi, fiindca, doar in credinta crestin ortodoxa exista preoti. Si ne-a lasat si MEDICII: “Cinsteste pe doctor” (Sirah 34:1). 

CARE DOCTORI? Cei care practica medicina clasica. Acupunctura a aparut ca fiind impusa de imparatul Chinei, pentru a putea lua mai multe impozite si cu porunca sa se desfiinteze medicina traditionala chineza, cea pe baza de plante. Acupunctura, are la baza credinta ca bolile sunt aduse de 13 spirite si care trebuie alungate prin intepaturi cu acul. In indreptarul de spovedanie gasim si acest pacat:

 1. In caz de boala am apelat la medicina alternativa: homeopatie, acupunctura, osteopatia, chiropractica, masaj bioenergetic, shiatsu, medicina holistica, radiestezie, cromoterapie, cristaloterapie, reflexoterapie, reflexologie, medicina ayurvedica, dialogism transcendental, meditatia transcendentala, numarul de aur, puterea gandului, gandirea pozitiva, miscarea de integrare spirituala în absolut MISA, urinoterapia, terapie bowen, helioterapia, longevitate, aromoterapie, botanoterapie, presopunctura, bioenergie, magie albă, magnetoterapie, magnetism, scientologie, auditare, electropsihometru (E-metru), dianetica, engramele mintii, orgonomie, spiritism, medium, credinta in puteri energetice, cosmice, biorezonanta...

 Toate aceste “capcane ale iadului”, desi, sunt foarte comode, pline de promisiuni ca o campanie electorala, fac parte din NEW AGE, si ele duc, in final, la pierderea mantuirii. Cine are minte sa ia aminte, cine nu sa se lase inselat, mereu, inainte! 
                                                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                                                                       Preot Ioan .

Hristos a inviat!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sa ne sculam dis-de-dimineata si, in loc de mir, cantare sa ducem Stapanului; si sa vedem pe Hristos, "Soarele dreptatii, tuturor viata rasarind". Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne miluieste.

Har, mila si pace sufletului tau, de la Mantuitorul sufletelor noastre, Iisus Hristos, Dumnezeu. Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Hristos a inviat!
                                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

Bunica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    O bunică a fost nevoită să își crească cei 3 nepoți, după ce aceștia își pierduseră mamica și tăticul, într-un accident rutier. Bătrânica, fiind credincioasă, mergea în fiecare zi de Duminică la Biserică pentru a se ruga de sănătate pentru cei micuți și a fi ținută în viață, să aibă posibilitate să își crească nepoții. Așa că în ziua de Duminică, a mers la Biserică, așa cum o făcea de fiecare dată și a lăsat cei 3 nepoți acasă, urmând ca cel mare de 13 ani să aibă grijă și de ceilalți 2, având vârsta de 4 ani cel mijlociu și 2 ani și 8 luni, cel mic. Bunicuța a ținut totuși să-și sărute pe frunte nepoții, înainte să plece la Biserică și le-a spus: “aveți grijă de voi, frumușeii mei. Imediat ce se va termina slujba, voi veni acasă”. La ceva timp, acasă.. bebelușul în vârstă de 2 ani, se juca prin casă , unde a găsit o baghetă mică de fier, pe care a introdus-o în priză, fără să conștientizeze ce avea să se întâmple.. inevitabil apărând o descărcare electrică și blocându-l pe micuț acolo. Frații mai mari, în încercarea de a îl ajuta, l-au apucat pe cel mic să îl tragă de acolo.. și s-au electrocutat și ei. Nu a mai fost nicio șansa de scăpare, pentru niciunul dintre ei, murind pe loc.

În timp ce trecerea să ia apă, o vecină a bunicuței, și-a aruncat privirea pe geam să îi vadă pe cei 3 micuți, știind că vor fi acasă pentru că în fiecare zi de Duminică, ei rămâneau acasă, atunci când bunicuța pleca. Așa că i-a observat , întinși lângă priză și a dat fuga în casă să îi salveze. Neavând curaj să se apropie, a sunat repede la salvare. Salvatorii au ajuns relativ repede, dar nu au putut decât să constate decesul și i-au acoperit cu cearșafuri albe, în așteptarea bunicii acestora. La nici 30 minute, bunicuța a ajuns acasă și la vederea copiilor.. a căzut în genunchi răpusă de durere și a început să țipe, rugându-se: “Doamne Iisuse, nu m-am dus să mă prostituez, eram în casa Ta, închinându-mă, am lăsat copiii acasă în grija Ta, spune-mi, te rog.. de ce s-a abătut acest necaz asupra mea?
În timp ce se ruga, copiii au început să respire din nou, medicii rămânând uimiți și fără răspuns, ei negăsind nicio rezolvare pentru copii. Încercând totuși să găsească o explicație, au întrebat-o pe bunicuță:

- Cum este posibil așa ceva? Copiii au revenit la viață, deși nu mai aveau semne vitale.

În lacrimi, bunica le-a spus:
Nu trebuie să aveți nicio îndoială despre Dumnezeu, este de ajuns să credeți și totul se va întâmpla. El este conștient de intențiile și deciziile noastre, cunoaște gândurile și inimile noastre. Din sămânță bună iese pomul roditor!

Să reflectăm asupra unui singur lucru:

Tragediile se întâmplă în viața noastră, unele fiind inevitabile, dar minunile, numai Dumnezeu are puterea de a le lucra. Voi care citiți acest mesaj și credeți că Dumnezeu face minuni, lăsați un mesaj aici și împărtășiți această poveste în 2 (două) grupuri de Facebook.

Vă rog, dacă puteți să-l trimiteți în grupuri, astfel încât să-l citească mai multe persoane și să învețe ceva de aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

Pentru a citi cât mai multe povești interesante, este de ajuns să urmăriți pagina. Vă mulțumesc!

 Cu drag, Cristian. ✌️

SĂRBĂTOARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre sufletul omului:

 “Cea mai frumoasa sarbatoare este constiinta curata; fiindca, nu MULTIMEA celor ce se aduna in Bisericile Crestin Ortodoxe se ia in seama, ci VIRTUTILE pe care ei le practica; nu hainele acelea pretioase, ci EVLAVIA lor; nu masa imbelsugata, ci GRIJA PENTRU SUFLET, toate acestea fac la un loc ADEVARATA SARBATOARE CRESTINA.”

 Sfantul Paisie Aghioritul spune asa:

“Atunci cand intentiile sunt curate, omul are odihna. De aici veti putea deosebi daca orice lucrare a voastra este buna." In afara de costiinta curata trebuie sa avem si iubire, iar despre iubire, 

Sfantul Parinte Dumitru Staniloae, zice: "Iubirea sta intr-un sentiment de raspundere fata de valoarea celuilalt, fata de mantuirea celuilalt." 

Iar despre mantuirea celuilalt Sfantul Antonie cel Mare ne spune: "De la aproapele vine si viata, si moartea. 

Fiindca, daca aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobandim (ne mantuim) si daca gresim aproapelui, lui Hristos gresim (si atunci ne osandim)." 

Si dupa ce am citit ce ne spun Sfintii Parinti despre sarbatoare, sa vedem ce ne spune marele poet George Coșbuc: 

“Si cat e de frumos in sat! 

Crestinii vin tacuti in vale, 

Si doi de se-ntalnesc in cale, 

Isi zic: Hristos a inviat! 

Si rade-atata sarbatoare”.

                                                                                                              Amin si Aliluia!

                                                                                                                  Preot Ioan .

Tâlcuri pascale

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ce rost îşi au motivele pascale?
Şi, poate, anul ăsta vom vedea
Că nu e vorba despre stomacale,
Contează doar a fi şi a avea.

Şi, iată, suntem prinşi la-nghesuială,
Când, culmea, nu există îmbulzeli,
Sunt vremuri ce ne dau de cheltuială
Pe socoteala altor cheltuieli.

S-a cheltuit firescul şi voinţa,
Nesocotită-i viaţa fără rost,
Suntem certaţi mereu cu pocăinţa
Şi s-a-nţeles greşit cuvântul post.

Ne facem semnul crucii: Doamne-Ajută!,
Să fie numai bine când e greu,
Şi, poate, cineva ne împrumută
Că am rămas datori Lui Dumnezeu.

Adesea ne rugăm doar pentru fleacuri
Şi am uitat ce e mai important,
Acesta-i omul: trece peste veacuri
Tot regresând la modul epatant.

E vorba despre milă şi iertare,
E vorba despre oameni care pier,
Măcar acum, uitaţi în izolare,
Să ne întoarcem faţa către cer.

Aştept şi învierea omenirii,
Ucisă de-ale sale vanităţi,
Căci a dansat în hora nimicirii,
Sărbătorind prea multe nedreptăţi.

E vorba despre Viaţă şi Lumină,
E vorba despre tot ce-i efemer,
Măcar acum, uitaţi în carantină,
Să ne întoarcem faţa către cer.

Şi bate o Lumină la fereastră,
Şi clopotele bat de-atâta dor,
Se-aude-un glas : “Iubirea nu-i sihastră,
Ea-i nemurirea unui muritor”.

E vorba despre inimi şi Iubire,
E vorba despre lacrima de Sus,
Măcar acum, uitaţi în pustiire,
Să ne întoarcem faţa spre Iisus.

Alexandra Mihalache
Vă doresc din suflet un Paşte fericit cu lumină şi credinţă!

POVESTEA MEA, POVESTEA TA..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Un om era atât de trist fiindcă păcătuise,
Încât în inimă simtea că viu fiind, murise.
Se închisese-'n sinea sa ca într-o închisoare
Si nimeni nu-i întelegea amara întristare..

În prima zi l-a stăpânit un fel de împietrire,
Apoi sărmanul a-'nceput să plângă în nestire..
El nu plânsese-asa nici când îi mai mureau din rude
Si iată-acum nu contenea podeaua să o ude..

Într-un târziu se întări si merse-'ntr-o cămară
În care candela ardea din zori si până-'n seară.
Era un fel de mic altar, un colt de rugăciune,
În care el obisnuia să piardă ceasuri bune.

Atâtea binecuvântări acolo mai primise,
Dar astăzi, cum v-am spus deja, în inimă murise..
Se duse mai întâi smerit 'naintea Maicii Sfinte
Si zguduit de suspinări, i se rugă fierbinte:

"Măicuta mea si-a tuturor, Măicuta mea Preasfântă,
Alină-mă ca pe-un rănit, căci inima mi-e frântă,
Îmbracă-mă ca pe-un orfan ce-'n viată pribegeste,
Primeste-mă ca pe-un străin ce casă nu-si găseste..

Întoarce-te spre Fiul tău si roagă-L pentru mine,
Căci tu în Cana l-ai scăpat pe mire de rusine..
Eu stiu că am păcătuit si-astept ca să mă certe,
Dar sufletul de har lipsit, te roagă să mi-l ierte..

Să nu mă lepede de tot de la Preasfânta-I fată,
Căci fără El, cum voi putea să trec prin astă viată"?..
Icoana Domnului Hristos îl astepta tăcută,
Asa că omul amărât cu lacrimi o sărută,

Apoi vorbindu-i, simte că Stăpânul îl ascultă,
Iar întristarea care-'ntâi era atât de multă,
Se risipeste ca un fum, ca negura dispare,
Iar locul ei îl ia acum o blândă alinare..

Privindu-L pe Hristos în ochi, el vede că-i privit;
Iubindu-L pe Hristos cu foc, el simte că-i iubit!
Din nou, ca doi prieteni vechi, ei îsi vorbesc acum:
Samarineanul l-a salvat pe cel căzut pe drum,

Căci El nicicând nu îl întreabă pe omul cel rănit
De ce-a căzut între tâlhari, de ce s-a rătăcit,
Ci ca un Doctor bun si blând, cu untdelemn si vin,
Alină rana de pe trup si-al sufletului chin..

Povestea mea, povestea ta, povestea tuturor,
A celor care au pierdut, apoi au plâns de dor,
Povestea Celui Care e mereu cu noi aici,
Căci îi iubeste-atât de mult pe fratii Săi mai mici..

amin

Mamă am visat raiul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul.

Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi.
Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l intrebe.
- Nu stiu…, cauta-l singur!, ii spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca.
- Unde? Unde e Raiul?, ii intreba copilul, aproape plangand, pe oamenii din sat.
Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.
- Ce lume urata…, isi spuse pentru sine pustiul.
- Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta…, se-auzi glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde este Raiul.
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani.
- Ce te aduce pe-aici, copilule?, il iscodi acesta pe micul calator.
- Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:
- Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai.
Noaptea trecu repede… De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf.
- Ce este aceasta?, intreba copilul.
- Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.
- Si ce-am sa fac aici?, intreba copilul.
- Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai incolo om vedea.
Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate:
- Cum merge, cum iti e?
- Mi-e foarte bine, raspunse pustiul.
- Am de toate.
Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti linistea si il iscodi in continuare.
- Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut… Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?
- Mie…, nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?, ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batran.
Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.
- Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea!, se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia.
Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu.
- Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire. Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce.
- Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!
Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru. Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten! Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia..
Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe:
- Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?
Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.
- Ce-ai facut inauntru?, se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui.
- N-am facut nimic, raspunse pustiul tremurand.
- Minti! Spune ce-ai facut?, l-au intrebat din nou calugarii furiosi.
- Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce, raspunse copilul inspaimantat.
- Care Frate?, au intrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii.
- Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare, raspunse pustiul.
- Si ce-a facut Fratele?, au intrebat tulburati calugarii.
- A coborat si-a mancat, raspunse dintr-o suflare pustiul.
Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii spuse copilului:
- Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa.
- Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?
- Da, poti sa iei cat vrei, raspunse tremurand egumenul.
Si seara din nou cobora peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica.
- Hai sa mananci!, ii striga el, mai vesel ca oricand. Si, din nou, Fratele cel Mare cobora de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.
- Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa.
Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos.
- Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intr-un tarziu, Fratele cel Mare… Sunt cu mult mai putine decat pacatele lui… Nu poate sa vina.
- Nu poate sa vina?, ramase uimit copilul.
- Nu!, fu raspunsul scurt al Fratelui.
Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand.
- Ce-a zis Fratele?, intreba acesta, gatuit de emotie.
- A zis ca nu te poate primi!, raspunse copilul.
- De ce?, intreba inspaimantat egumenul.
- Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firimiturile de paine cazute pe masa.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans.
- Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte.
Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse:
- Bine, am sa-l rog din nou si maine!
Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza.
Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.
- Pot sa iau mancare?, intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie.
- Poti, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul.
Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica.
- Hai sa mancam!, spuse el Fratelui cel Mare.
- Hai!, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:
- Te roaga egumenul sa-l ierti… si sa-l primesti si pe el la masa!
Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe.
- Am inteles…, spuse copilul, nu se poate.
- Da, nu se poate, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobora din nou in inima copilului si acesta indrazni.
- Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara.
Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.
- Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa.
Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau.
- De ce?, intreba nedumerit copilul.
- Batranul a plecat la Domnul, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu! Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mantuitorul il iertase.
- Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!, repeta el, pentru fiecare monah in parte.
- Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?
- E plin de iertare, murmura copilul.

Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat in cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos”

Rugăciune...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

     Doamne, Atottiitorule, nu ma parasi pe mine, si-mi fii mie Ajutator impotriva vrajmasilor diavoli, izbaveste-ma si ma ajuta sa trec aceasta viata scurta si nu pomeni greselile mele, pe care le-am facut cu cuvantul, cu lucrul, sau cu gandul, cu voie sau fara de voie, ci, ca un Dumnezeu Multmilostiv, fii mie intr-ajutor, ca sa nu zica nelegiuitii diavoli: "UNDE ESTE DUMNEZEUL SAU?

De aceea, Doamne, grabeste-Te si ma izbaveste de acesti vrajmasi, ca sa se preamareasca numele Tau in vecii vecilor.

Multumesc Tie, Stapane, iubitorule de oameni si Datatorule de bine al sufletelor noastre, ca si in ziua de acum m-ai invrednicit pe mine a ma scula din somn. Indrepteaza calea mea, intareste-ma pe mine, intru frica Ta. Pazeste viata mea, intareste pasii mei, pentru rugaciunile si mijlocirile maritei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria și pentru ale tuturor Sfintilor tai. Amin si Aliluia!

Ma rog Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, plinirea Legii si a proorocilor, Cel ce a plinit toata randuiala parinteasca, sa umple de veselie si de bucurie inima ta, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.

HAR, MILA si PACE sufletului tau! Amin si Aliluia!

                                                                                                                                                      Preot Ioan 🛎.

AŞA...CA-N VREMEA DE PE URMĂ !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

(versuri: Eliana Popa)

Apocalipsa se-mplineste?
Căci parca lumea si-o doreste,
Si toti au inceput să spună:
,,Ooo...asta-i vremea de pe urmă !"

Majoritatea-s apostati,
Chiar daca sunt încreștinati
Si lupii au intrat in turmă
Asa...ca-n vremea de pe urmă !

Femeia poate fi bărbat
Si domnii s-au efeminat
Căsătoria e o glumă
Asa...ca-n vremea de pe urmă !

Avem copii supradotati
Tehnologie si savanti
Si cipu-i gata pentru noi,
Asa...ca-n vremea de apoi !

Si zvonul de război se-aude
Cutremurele-s tot mai multe,
Si catastrofe soi ,de soi
Asa...ca-n vremea de apoi !

Dar unii zic că-i comedie,
Iar altii fac apologie
Si ,,demonstrând"ajung să spună:
,, - Vedeti ? E vremea de pe urmă"

Dar au uitat că Dumnezeu
A spus-o prin Cuvântul Său
Că n-a lăsat a ști la turmă,
Când va fi vremea cea din urmă !

Nici ingerii din Cer nu stiu,
Nici Cel ce e Iubitu-i Fiu
Ci numai Tatăl Sfânt va sti
Când vremea asta va veni !

Mai bine-am cugeta la noi
Că suntem imbracati...dar goi,
Că suntem mândrii...in prostie
Suntem bogati...in sărăcie,

Suntem destepti...dar repetenti
Suntem cinstiti...dar delicventi,
Iubim curat...doar murdărie
Suntem stăpâni...fara moşie !

Si ne iubim...cu ură multă
Căci am uitat porunca sfântă !
Se ceartă fratele..cu frate
Si mama-si dă pruncuț la moarte !

Noi cugetăm...far'a gândi
Si ne-ngropăm...far'a muri
Ne complicăm...in simplitate
Suntem prezenti...dar prea departe !

Si Domnul poate ne mai rabdă
Cât ruga, incă-i bate-n Poartă
Până când noi vom construi
In suflete, Biserici vii !

(Sursa foto: Internet)

Copilul pustiu

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



A batut aseara-n usa, un copil ramas orfan
-Sarut mainile, matusa...mor de foame, n-am un ban!
Vrei sa-mi dai in colt de paine, nu conteaza ca-i de ieri
Dumnezeu sa ma ajute, ca-s ramas fara puteri.

M-am trezit in colt de strada, fara mama sau destin
Si-am cazut fiarelor prada, si ma sting cate putin
N-am puterea sa-mi car greul, n-am mancat de-alaltăieri
Fie-ți mila dumitale, scapa-ma de neplăceri!

Of sarmana incoltita, de-o tristete si de dor
Il pofti sa intre-n casa, sa ii fie mai usor
Ea ii pregatise masa, intre timp ce se-mbăia
Ca era murdar sarmanul, dar curat ca lacrima

Se aseaza-apoi la masa si infuleca-n tacere
El cu inima zdrobita si ramas fara putere
Multumeste de ospățul oferit de-aceasta coană
Lacrimand o preaslaveste, ca pe-o tainică icoana

Dând sa plece baietelul, e oprit si intrebat:
-Ai cumva un adapost, ai o masa...ai un pat?
- Nu am, saru'mana doamna, dorm in parc pe o bancuta
Ploaia, vantul si pamantul, mi se-aseaza pe hainuta

Dragul meu, de azi sunt mama care ti-a lipsit in viata
Iti voi oferi iubire,te voi ocroti in ceata
Casa mea va fi a ta, dupa ce eu ma voi stinge
Vino sa-ti pregatesc patul ca durerea ta ma frige

El plangea de bucurie, la aceasta veste buna
Si-n genunchi se aruncara, ca scapase de furtuna
Acum si-a gasit o mama, plina de singuratate
Si-au ramas mama si fiul, vietii sa-i faca dreptate

Georgian Ionut Zamfira
La mulţi ani pe 2020! Sănătate şi împliniri la fiecare pas făcut în viaţă!

Ce minunata esti tu ,primavara....

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Autor: Maria Luca

Ce minunata esti ,tu ,primavara,
cand viata-n jur renaste tumultos,
cand mugurii pe ram se desfasoara,
si ceru-i mai albastru,si campul mai frumos.

Iubesc zefirul bland si razele de soare
ce dulce imi mangaie obrazul obosit,
si apa care canta in sipot de izvoare,
si pasarea ce zboara c-un dor namarginit.

Natura se imbraca in strai de sarbatoare,
o sarbatoare sfanta cand Domnu-a inviat!
La poala crucii Sale venim cu mic cu mare,
sa-i multumim ca-n jertfa-i de moarte ne-a salvat!

Iisus si-a dat viata pe cruce , la calvar,
cand blanda primavara impodobea pamantul,
apoi a inviat si ne-a adus in dar
o viata pe vecie....asa spune cuvantul.

Veniti acum cu totii , veniti sa ne-nchinam
in fata celui care din morti a inviat!
Veniti cu osanale si imnuri sa-I cantam
caci ne-a saivat de moarte si viata El ne-a dat ! Amin!

Rugaciune pentru Duhovnic

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc.

Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele.

Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvăntul adevărului Tău. Amin.

Rugăciune

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    “Fericimu-te pe tine toate neamurile, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca intru tine Cel neincaput, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, a binevoit a incapea. Fericiti suntem si noi avandu-te pe tine folositoare, ca ziua si noaptea te rogi pentru noi. Pentru aceasta laudandu-te strigam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de Har, Domnul este cu tine”.

    “Cel ce pentru noi Te-ai nascut din Fecioara si rastignire ai rabdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai pradat si invierea ai aratat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mana Ta. Arata iubirea Ta de oameni, Milostive, primeste pe Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce te-a nascut pe Tine, care se roaga pentru noi si mantuieste Mantuitorul nostru, pe poporul cel deznadajduit”.

   “Nu ne lasa pe noi pana in sfarsit pentru numele Tau cel Sfant si nu strica legatura Ta si nu departa mila Ta de la noi, pentru Avram cel iubit de tine, si pentru Isaac robul tau si Israel Sfantul tau”.
    “Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne miuieste!” Amin si Aliluia!

                                                                                                                 Preot Ioan .

Rugaciune la vreme de ispita

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",- Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.

Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.

SFANTUL MARE MUCENIC GHEORGHE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, Sfantul Parinte, Arsenie Boca ne spune asa: "Daca ne-am cunoaste cat suntem de pacatosi, ne-ar fi mult mai usoara ispasirea vinovatiilor." Si atunci, haideti sa rugam pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe sa roage lui Dumnezeu si pentru noi: „Sfinte Mare Mucenice, ai vietuit dupa vrednicia numelui tau, ai luat pe umerii tai Crucea lui Hristos si ai lucrat pamantul cel intelenit de inselarea diavoleasca. Ai stat in slava, inaintea scaunului Celui Ce le stapaneste pe toate.

Te rugam sa ne fii mijlocitor al nevoilor noastre! Ingradeste-ne pe noi, nevrednicii, cu rugaciunile tale. Fii izbavitor al celor robiti de pacate, ocrotitor al saracilor, doctor al bolnavilor. Fii indrumator al celor rataciti in intunericul acestei lumi. Izbaveste-ne, ca un milostiv, din toata nevoia si din tot necazul. Alunga tulburarea pacatelor si a primejdiilor de multe feluri. Si ne invredniceste pentru rugaciunile tale, sa fim si noi izbaviti de chinul cel vesnic”.

   🙏 Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre.

                                                                                                                 Amin si Aliluia!

                                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

FRICA DE DUMNEZEU ..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“.. 

Bucuria mea, iata ce ne spune despre Frica de Dumnezeu, inteleptul Solomon: “Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; cei fara minte dispretuiesc intelepciunea şi stapanirea de sine” (Pildele lui Solomon 1:7).
Iar Sfantul Ioan Scararul zice: “Sa ne temem de Domnul macar cum ne temem de fiare, fiindca, am vazut oameni mergand la furat care nu se temeau de Dumnezeu, dar cand au auzit acolo latratul cainilor, indata s-au intors inapoi, si ceea ce n-a facut frica de Dumnezeu, a reusit sa faca frica de animale.

 Sa-L iubim pe Domnul macar atat cum ii iubim si ii cinstim pe prieteni, fiindca, am vazut de multe ori oameni maniind pe Dumnezeu si neingrijorandu-se deloc pentru aceasta, dar tot aceiasi oameni, suparand cat de putin pe prietenii lor, au intrebuintat orice mestesug, au nascocit orice fel de mijloace, in tot chipul si-au aratat intristarea si cainta si atat ei singuri, cat si prin altii, prieteni si rubedenii, si-au cerut iertare si le-au trimis celor suparati daruri, numai ca sa castige dragostea lor de mai inainte”