SA NU UITI DE MANTUIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sa nu uiti de mantuire,
 Cand prea lina iti pare, clipa pe pamant, 
Fiindca, clipa pe pamant e-o clipa, 
S-a dus pe-un fulger luat de vant.

Sa nu uiti Iadul, cand prea dulce, 
Iti pare ca ar fi-un pacat, 
Fiindca, dulcele pacat e-o fiere, 
Ce-o sa te arda necurmat.

Sa nu uiti noaptea, cand prea alba,
 Iti pare ziua care-o duci, 
Fiindca, ziua cea prea alba astazi,
 Poate sfarsi printre naluci.

Sa nu uiti moartea, cand prea tare, 
Iti pare tronul unde sezi, 
Fiindca, slava lumii e-o parere, 
Pe care-o pierzi, cand nici nu crezi.

Sa nu uiti ca esti om, cand ti pare
ca esti un zeu, Si-asa gandesti,
o, secatura trecatoare, 
In ce nimic te prabusesti!

Ooo, nu uita ce ti-e 'nainte, 
Nici tot ce-ti poate fi 'napoi,
 Sa mergi spre Rai cu fapte sfinte, 
Si nu spre Iad, tarand noroi.

Traian Dorz