Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
de Porfirie BairaktarisLumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi. Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă. Este atât de trist faptul că toți, într-o măsură mai mică sau mai mare suntem tributari acestui mod de viețuire. Prea puțin încercăm să ne pozitivăm, să recurgem la interiorizare și la analiza propriilor nemernicii ca descoperindu-le și recunoscându-le ca fiind vătămătoare să purcedem la lupta împotriva lor.
E mult mai ușor să vedem neputințele altora, să le comentăm și să dăm vina pe ele ca fiind temelie a răului în lume. Dacă fiecare dintre noi am duce o luptă asiduă cu propriul egoism am reuși să schimbăm fața lumii, schimbându-ne întâi de toate pe noi. Părintele Porfirie Bairaktaris ne dă un exemplu scurt și simplu despre cum se poate schimba un om, o stare, o situație:
-Unii monahi cer iertare, se spovedesc, dar înlăuntrul lor păstrează aversiune față de alții. În felul acesta , Harul lui Dumnezeu nu Se pogoară. Am avut aici un vecin, un meșter care făcea diferite munci pentru că era plătit. Nu știu cum s-a întâmplat, dar a început să se ia la harță și să se înjure cu toți. Ce să fac, îmi ziceam, cum să-l ajut? Într-o zi m-am dus la el acasă. Când m-a văzut, s-a pierdut cu totul, s-a îngălbenit. Credea că am venit să-l cert. Eu am început să-i vorbesc de copacii lui, să laud roadele lor, am discutat despre ospitalitate... Asta a fost tot. Inima i s-a încălzit. De atunci, este nelipsit la noi și e plin de râvnă la toate treburile. În astfel de cazuri, e nevoie ca omul să fie luat cu binișorul.
Părintele Porfirie - Antologie de sfaturi și îndrumări - Editura Bunăvestire Bacău
de Porfirie BairaktarisLumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi. Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă. Este atât de trist faptul că toți, într-o măsură mai mică sau mai mare suntem tributari acestui mod de viețuire. Prea puțin încercăm să ne pozitivăm, să recurgem la interiorizare și la analiza propriilor nemernicii ca descoperindu-le și recunoscându-le ca fiind vătămătoare să purcedem la lupta împotriva lor.
E mult mai ușor să vedem neputințele altora, să le comentăm și să dăm vina pe ele ca fiind temelie a răului în lume. Dacă fiecare dintre noi am duce o luptă asiduă cu propriul egoism am reuși să schimbăm fața lumii, schimbându-ne întâi de toate pe noi. Părintele Porfirie Bairaktaris ne dă un exemplu scurt și simplu despre cum se poate schimba un om, o stare, o situație:
-Unii monahi cer iertare, se spovedesc, dar înlăuntrul lor păstrează aversiune față de alții. În felul acesta , Harul lui Dumnezeu nu Se pogoară. Am avut aici un vecin, un meșter care făcea diferite munci pentru că era plătit. Nu știu cum s-a întâmplat, dar a început să se ia la harță și să se înjure cu toți. Ce să fac, îmi ziceam, cum să-l ajut? Într-o zi m-am dus la el acasă. Când m-a văzut, s-a pierdut cu totul, s-a îngălbenit. Credea că am venit să-l cert. Eu am început să-i vorbesc de copacii lui, să laud roadele lor, am discutat despre ospitalitate... Asta a fost tot. Inima i s-a încălzit. De atunci, este nelipsit la noi și e plin de râvnă la toate treburile. În astfel de cazuri, e nevoie ca omul să fie luat cu binișorul.
Părintele Porfirie - Antologie de sfaturi și îndrumări - Editura Bunăvestire Bacău
