miercuri, 27 ianuarie 2016

Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                            Despre rugăciune


Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos (1925).

Mă rugam îndelung şi cu lacrimi lui Dumnezeu: „Caută un mijloc şi mântuieşte lumea: pe noi toţi cei răzvrătiţi şi cruzi…”. Deosebit de fierbinte era rugăciunea mea pentru cei mici, pentru cei săraci şi împilaţi. Spre sfârşitul nopţii şi, de asemenea, al puterilor mele, pentru un scurt timp, am pierdut rugăciunea şi mi-a apărut în minte ideea: „Dacă eu, cu toată puterea inimii mele, compătimesc omenirea întreagă, cum să-L înţeleg pe Dumnezeu, Care priveşte cu indiferenţă la suferinţele atâtor milioane de oameni zidiţi de El Însuşi?
De ce, oare, îngăduie El atâta violenţă?” Şi aşa mă adresam Lui cu întrebarea nebunească: „Unde eşti Tu?” Şi, în inimă, am auzit aceste cuvinte: Oare tu te-ai răstignit pentru ei? Aceste cuvinte blânde, rostite de Duhul în inima mea, m-au cutremurat: Cel Ce S-a răstignit mi-a dat răspunsul ca un Dumnezeu.

    Răspunsul scurt al lui Dumnezeu conţine în sine esenţa lucrului. Cuvântul lui Dumnezeu aduce în suflet un nou şi deosebit sentiment al existenţei: inima simte revărsarea vieţii purtătoare de lumină; mintea dobândeşte înţelesuri până atunci ascunse. Atingerea de noi a energiei creatoare Dumnezeieşti ne creează din nou. Cunoaşterea primită de noi pe această cale nu poate fi asemănătoare cu înţelegerea filosofică: împreună cu înţelegerea situaţiei, se comunică întregii fiinţe omeneşti un alt mod de existenţă: vederea lui Dumnezeu se îmbină cu torentul iubirii rugătoare către El.

Ce gândeam eu după ce am primit răspunsul de la Dumnezeu? Iată ce: dacă Dumnezeu este aşa cum ni L-a revelat Hristos Cel răstignit, atunci noi, toţi, şi numai noi suntem vinovaţi de tot răul care umple istoria omenirii. Dumnezeu S-a arătat pe Sine în trupul nostru, aşa cum este El. Noi nu numai că L-am respins, noi L-am omorât, dându-L la moarte de necinste. Eu am văzut, cu duhul, că pricina chinurilor omeneşti nu este lipsa de compasiune a lui Dumnezeu faţă de noi, ci, în mod exclusiv, reaua întrebuinţare de către oameni a darului libertăţii. În disputa mea cu Dumnezeu
– El a învins. La început, m-a cuprins o ruşine amară pentru gândul meu nebun şi mândru: ca şi cum eu aş fi mai compătimitor decât El. Din pricina ruşinii, mi-a venit o autoosândire la pocăinţă. Apoi, totul a fost biruit de bucurie. Domnul nu numai că nu m-a osândit pentru obrăznicie, dar chiar a revărsat peste capul meu o binecuvântare îmbelşugată. Am înţeles mai târziu că şi acea rugăciune de compătimire nu fusese altceva decât acţiunea Lui în mine.

Să merg mai departe. A descrie experienţele duhovniceşti ce mi-au fost date este o sarcină dificilă. Eu am trăit sfâşierea omului aşezat la hotarul a doua lumi: al lumii acesteia – văzute – şi al celeilalte, nevăzute, cereşti, care se pătrunde cu mintea. Prin ceea ce vorbesc, că am fost aşezat la hotarul a două lumi, vreau să demonstrez că cele petrecute cu mine m-au depăşit; nu eram eu iniţiatoul, ci Dumnezeul Cel Viu, în mâinile Căruia eu am căzut (cf. Evr. 10: 3). Deşi duhul meu suferea, el era totuşi uimit de slava lui Dumnezeu. Experienţa mi-a arătat cât de inertă este firea noastră în păcat. Chiar astfel de rugăciuni, ca cea arătată mai înainte, nu eliberează imediat firea noastră căzută. La presiunea crescândă a evenimentelor exterioare ale veacului nostru, care căpătau un caracter din ce în ce mai periculos, eu, iară şi iară, mă întorceam la lupta cu Dumnezeu. Acum, eu îmi dau seama că, deşi la suprafaţă viaţa mea s-a scurs fără fapte rele văzute de oameni, dar, în profunzime, duhovniceşte, eu am fost şi sunt întuneric.

Ţinta principală a rugăciunii rămâne în veci neschimbată, dar, nepierzând unitatea nazuinţei iniţiale, în decursul vieţii, ea îşi schimbă neîncetat conţinutul. Câteodată, ea cuprinde întreaga lume, în ansamblul ei; câteodata însă, se concentrează la nevoile momentului dat. Situaţiile diferite pot fi impulsul ei: pocăinţa personală, compasiunea pentru aproapele, rugămintea de a fi iertat, iluminarea în nedumeriri, aducerea de mulţumiri lui Dumnezeu sau încântarea faţă de Dumnezeu-Mântuitorul şi multe altele. Însetez după Dumnezeu, dar Lumina care izvorăşte din El şi puterea Lui, care lucrează în noi, cum să le înfăţişezi? Eu cunosc deplina-mi neputinţă: văd că nu pot evita desele repetări ale aceluiaşi lucru, exagerez în mod obositor sau sunt deosebit de adunat.

Nu o dată, rugăciunea mea (dacă pot numi aşa ceea ce s-a întâmplat cu mine în realitate) a atins o obrăznicie fără seamăn. Continuând să văd cum în întreaga lume domneşte coşmarul violenţelor stăpânitorilor pământului „asupra fraţilor lor” (cf. Mt. 23: 8), întru amărăciunea inimii, ziceam: „dacă Tu ai făcut toate şi fără Tine nimic nu există” (cf. In.1: 3), atunci toţi aceşti mârşavi criminali, capabili să verse sângele a milioane şi milioane de oameni ai planetei de dragul câtorva zile de plăcere perversă în oprimarea acestor sărmani martiri – atunci, nu sunt ei vinovaţi judecăţii şi nu ei sunt răspunzatori… Tu, ca Ziditor a toate, eşti unicul vinovat pentru durerea nemăsurată de pe pământ”.

Grea mi-a fost această ispită: eram la marginea deznădejdii şi, parcă, a nebuniei şi nu se întrezărea nicio ieşire. Şi din nou m-a cercetat Domnul: lumina Lui s-a atins de inima mea şi gândirea mea a început să curgă pe un alt făgaş: Tatăl L-a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea şi eu L-am omorât. Dar, iată, El a înviat ca un biruitor al morţii şi deja ca un Împărat al veșniciei „înfăptuieşte întru dreptate judecata Sa asupra popoarelor” (Ps. 9, 9; Evr. 10: 31).
Aşadar?
 Nu în hotarele pământeşti se dezleagă problema binelui şi a răului. Cei care merg precum oile la jertfă, neîmpotrivindu-se răului (Mt. 5: 39), se aseamănă Fiului Părintesc (Is. 53: 7) şi vor învia cu El întu slavă..

Un fragment din cartea- Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov
se poate descărca gratuit de aici:

http://lecturiduhovnicesti.blogspot.ro/…/cuviosul-arhimandr…

joi, 21 ianuarie 2016

ROGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 


vineri, 15 ianuarie 2016

MI-E DOR DE...DUMNEZEU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Prof. CRISTIAN OLARU

Doamne , cand mi se face dor de Tine ,
E-adevarat ca Te cobori in mine
Cum se coboara-n fiecare zi din Cer
Raza de Soare cu ceva mister ?

De ce ma simt , jenant , atat de mare
Cand inima mi-o umpli , ca atare ,
Deloc in parte , ci in intregime
Si cu Viata , Doamne si cu Tine ?

Unde sa-ncapa-n inima mea mica
Atata Dumnezeu , ca-mi e si frica
Sa nu strivesc , precum ar face unii ,
Corola de minuni a lumii ...

Atat de mare , zic , mi te coboara
Si imi patrunde , Doamne-n inimioara ,
Chiar daca-i mica si e pacatoasa ,
Un dor de Tine tot ma mai apasa .

Iertarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



          Multe şi minunate sunt urmările iubirii: mila, prietenia, smerenia,
bunătatea, dar piatra de încercare rămâne: iertarea. Să ierţi, dar nu pe
cel care te iubeşte şi te iartă pe tine, ci pe cel care te urăşte şi nu te
iartă, pe vrăjmaşul care-ţi caută moartea. Există motive suficiente
pentru aceasta, sau e ceva iluzoriu şi cu neputinţă? Sfânta Scriptură
dezvăluie o serie de motive ale iertării, pe care le înşirăm, după cum
urmează: Iert, pentru că am fost iertat de păcatul strămoşesc; iert,
pentru că am nevoie să fiu iertat de păcatul actual; iert, pentru ca să
contribui la zidirea morală a unei lumi noi, care nu se poate face pe
temelii de ură; iert, ca să pun capăt răului după îndreptarul: „Nu te
lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Romani 12:21);
iert, pentru că iubesc, dar iubirea se revarsă ca trilurile privighetorii,
fără să ţină seamă de zborul din clipa următoare; iert, pentru
desăvârşire, fără nici o altă consideraţie, după cuvântul: „Fiţi dar voi
desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri este
desăvârşit!“
          Şi dacă sunt mai grele treptele prin care se rânduiesc motivele
iertării dezinteresate, sunt suficiente primele două motive: iertarea
păcatului strămoşesc şi a păcatului actual, pentru a scăpa de
sentinţa rostită de Mântuitorul împotriva slugii care n-a iertat pe
fratele său.

               Decizie grea: Iertăm sau facem dreptate?

              „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi
asemenea“ (Luca 6:31). Iată ceea ce toţi comentatorii Noului
Testament au numit Legea de aur a moralei creştine. După cum se
observă, cuvintele spuse mai înainte sunt foarte simple. Pot fi înţelese
de oricine. Nu este nevoie de licenţe, de doctorate şi nici măcar de
studii de teologie. Sunt pe măsura înţelegerii tuturor.
Toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască?
Vrem să ne facă rău? Vrem să ne vorbească de rău? Vrem să ne
târască prin tribunale? Niciodată! Vrem să fim iubiţi şi respectaţi.
Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii: „Să iubeşti pe aproapele
tău ca pe tine însuţi“ (Matei 19:19). De aceea a zis: „Poruncă nouă
dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum V-am iubit şi Eu pe voi“
(Ioan 13:34). Dar de ce era porunca aceasta nouă? Era nouă fiindcă în
Vechiul Testament scrie: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti
pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5:43). Mântuitorul face un pas mai departe
decât acest precept din Vechiul Testament, de fapt face un pas uriaş şi
zice: „nu numai să iubiţi pe cei ce vă iubesc, dar să iubiţi pe
vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, să faceţi
bine celor ce vă urăsc, şi să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc
şi vă prigonesc“ (Matei 5:44).
     Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că
ne pune la mare încercare. Teoretic o înţelegem şi chiar o admitem,
dar când e vorba de pus în practică ni se pare dacă nu imposibil, cel
puţin nedrept. Suntem puşi în faţa unui: ORI - ORI. Ori facem
precum ne porunceşte Iisus şi suntem creştini, ori nu facem şi nu
suntem creştini.
            În Vechiul Testament se spune: „Ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură
pentru arsură, vânătaie pentru vânătaie, suflet pentru suflet“. Iată
ce anume a vrut Mântuitorul să îndrepteze, să instaleze porunca
iubirii în locul legii Talionului. Mulţi dintre noi sunt rămaşi la
nivelul legii Talionului din Vechiul Testament. Legea Talionului era
legea fundamentală. Şi poate că ea trebuie înţeleasă ca pozitivă la
vremea respectivă. Dar Mântuitorul ne cere un efort de autodepăşire.
Tocmai de aceea a venit El ca să ne ajute să încercăm această
autodepăşire. Chiar Dumnezeu pe care Îl descoperea Moise îndemna
la desăvârşire: „Să-mi fiţi sfinţi“ (Levitic 20:26).

                        Cuvinte de duh despre iertare

„Iertarea vrăjmaşului este semnul unui suflet mare, nu
slab“ (Prot. I. Tolmacev).
„Iubeşte-ţi vrăjmaşii şi vei deveni prieten lui Dumnezeu“
(Sfântul Vasile cel Mare).
„Cum spui «Doamne miluieşte», când tu însuţi nu ai
milă!“ (Avva Nil Athonitul).
„Să nu uităm, creştinilor, să iertăm pe ceilalţi înainte de a
cere iertare de la Dumnezeu. Rugăciunea pomenitorului de rău
este tot una cu semănatul pe piatră(Sfântul Isaac Sirul).
„Răul în nici un chip nu nimiceşte răul şi de aceea, dacă
cineva îţi face un rău, tu fă-i bine, pentru că binele nimiceşte răul“
(Avva Pimen).
„Nu există în lume nimic mai vrednic de mirare decât
iubirea de vrăjmaşi“ (Fericitul Augustin).
„David a obţinut o biruinţă mai mare când l-a cruţat pe
Saul, decât atunci când l-a doborât pe Goliat“ (Sfântul Ioan Gură
de Aur).
„Dumnezeu ne-a dat două capacităţi, deopotrivă de
preţioase pentru slaba noastră inimă: să ne aducem aminte şi să
uităm“ (Graful Bludov).

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO