marți, 9 mai 2023

O lume fără Dumnezeu, este un iad veșnic!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Preot Alexandru Lungu

Mă uimesc creștinii care consideră că poți avea o legătură cu Dumnezeu fără a fi legat de un duhovnic. Nu spovedanie, nu Liturghie, nu Împărtășanie, nu întâlnirea vie cu preotul din parohie sau vecinătatea cartierului. Dar se încredințează sufletește unor necunoscuți pe Facebook, cer sfaturi și Acatiste pe pagini create de cine știe ce persoane dubioase. Au mai multă nădejde în practici alternative, yoga, meditație și întâlniri cu fel și fel de guru.

Nu Îl cunosc pe Hristos cât au fost ortodocși, dar îi lovește luminarea după ce se convertesc la diferite confesiuni sau își schimbă religia. Însă ei toată viața au ajuns pe la Sfânta Biserică doar în câteva momente și atunci mai mult din obligație, cununii sau botezuri, însă și atunci tot prin curtea Bisericilor stau și mai important sunt pozele de la final și nu participarea la Taină.

Ajung târziu în viață și prin preajma Lui, după ce își irosesc anii tinereții și întâmpină adevărate probleme, condamnându-L pe Hristos cât este de nedrept. Ei fiind oameni care nu au avut nici măcar odată curiozitatea să-L întâlnească în anii tinereții.

Întâlnirea cu Dumnezeu este necesară să fie din proprie inițiativă, însă odată ce noi ca părinți nu le insuflăm dorul de Rai și tot ce ne interesează este a crește oameni doar pentru această existență, neglijând total dimensiunea veșniciei, să nu ne mirăm de societatea zilei de mâine. Consumerism, violență, trădare, înșelare, crime și desfrânare.


O lume fără Dumnezeu, este un iad veșnic!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO