marți, 9 mai 2023

Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă prin credinţă

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



   Sigur că da! Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă de cancer prin credinţă. Cancerul este o boală vindecabilă, se pare că e o boală sufletească. Mulţi părinţi spun şi mulţi medici spun că e o boală sufletească.

Sufletul acesta fals pe care-l creăm în noi (ca o dublură), prin faptul că suntem mereu nemulţumiţi, că nu-l iertăm pe acela, nu-l iertăm pe celălalt, are tendinţa de a-şi crea un trup în plus, de a-şi face trupul lui. Au fost oameni care au oprit evoluţia bolii în clipa în care s-au împăcat cu cei cu care nu se puteau împăca, în clipa în care s-au spovedit. Gândiţi-vă că aproape toţi avem în viaţa noastră oameni pe care nu-i putem ierta; acela-i cancerul nostru, e cancerul sufletesc.

Sau dacă zicem „eu îl iert, dar Dumnezeu să aibă grijă şi să-l pedepsească”, aceea nu este iertare. Nu mă forţez să-l iert; ci mă duc cinstit şi zic: „Doamne, nu numai că nu pot să-l iert, îl urăsc! îţi dau Ţie ura mea, fă Tu ceva cu ea!”. Şi atunci voi vedea cum încet-încet această ură se transformă în rugăciune pentru el. Iubirea pentru vrăjmaşi nu înseamnă să-l pup când mă întâlnesc cu el pe stradă. Ferească Dumnezeu! înseamnă, în primul rând, să renunţ la „dreptatea mea, să-mi înfrâng pornirea de a mă răzbuna, de a răspunde răului cu rău şi apoi să mă rog pentru el aşa cum mă învaţă Domnul în Biserică. Rugăciunea este cea care ne învaţă în fiecare situaţie, dar trebuie mult vorbit cu Dumnezeu şi rugăciunea să fie vorbire cu Dumnezeu şi nu numai strigare la Dumnezeu. Şi să-I lăsăm şi lui Dumnezeu timp să ne răspundă şi libertatea de a ne răspunde cum voieşte El şi nu cum voim noi.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO