ÎN GENUNCHI, SPRE RĂSĂRIT..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Preot Sorin Croitoru

E frumos să ai prieteni,
Să te-ajuți cu ei mereu,
Să-ntinzi brațul la nevoie,
Să-l primești și tu la greu..

Lucrul ăsta, din păcate,
Astăzi nu îl mai găsim
Căci de alții nu ne pasă
Și ce merităm, primim..

Când indiferența rece
Ne-nconjoară ca un zid,
Fiindcă inimile noastre
Sunt ca un deșert arid,

Cerurile luminoase
Ni se-nchid încetișor,
Iar cărarea către ele
Se acoperă de nor..

Nu, nu-i cale către ceruri
Dacă bunătate nu-i..
Domnul nostru ne-a cerut-o,
Dragostea-i porunca Lui..

Dacă am pierdut lumina
Și în inimi ne-am răcit,
Să ne-ntoarcem către Domnul
În genunchi, spre Răsărit

Și să-I cerem: "Doamne Sfinte,
N-avem dragoste deloc,
Pe cenușa cea din suflet
Pune lemne, dă-le foc..

Peste candelele noastre
Fă al Crucii Tale semn,
Ca să-nceapă iar să ardă
Cu al milei untdelemn"!

Căci Stăpânul împlinește
Rugăciunile oricui,
Numai cererea să fie
Pentru mântuirea lui

Și când vede că ne plângem
Că la suflet suntem reci,
El ne umple de iubirea
Care va rămâne-n veci!

amin

Minunate sunt lucrurile Domnului

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!““Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!”

                 

Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ l-a alcătuit pe om şi acestei ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.
Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ?
Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Ziditorul Lui şi iubirea Lui.
Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.
Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!
Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.
Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.
Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.

Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pentru toţi pe pământ.
Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.
Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Duhul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Ce este omul, Doamne?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

               

Dumnezeu este izvorul oricărui bine și omul n-are să se laude cu nici un lucru bun pe care-l are
Doamne, „Ce este omul, ca să Te gândești la el, și fiul omului, ca să-l bagi în seamă”. Prin ce s-a făcut el așa de vrednic, ca să-i dai harul Tău Doamne, cum pot să mă plâng, dacă Tu mă părăsești? Și ce voi zice, dacă Tu nu-mi dai ce cer? Iată numai ce pot gândi și ce pot grăi după adevăr: că eu nu sunt nimic și nu pot nimic, că nimic bun nu este în mine, ci în toate sunt neputincios și merg tot spre nimic; și dacă puterea nu mă sprijinește și lumina Ta nu mă luminează, devin îndată rece și nepăsător.
Dar Tu, Doamne, ești același totdeauna și același rămâi în veci. Tu ești totdeauna bun, drept și sfânt, făcând toate cu bunătate, dreptate și sfințenie și rânduindu-le cu înțelepciune. Eu însă sunt pornit mai mult să dau înainte, și nu rămân multă vreme în aceiași stare, ci mă schimb de șapte ori pe zi. Cu toate acestea, curând mă ridic spre mai bine, dacă Tu îmi întinzi mâna de ajutor, ca să mă ridici; căci numai Tu poți fără nici un ajutor omenesc, să mă ajuți și să mă întărești în așa fel încât să nu mai fiu supus atâtor schimbări și să-mi ridic inima spre Tine, și în Tine să se odihnească ea în veci.
De aceea, dacă aș ști să mă lipsesc de orice mângâiere omenească, fie pentru ca să dobândesc darul evlaviei, și pentru că mă silește nevoia să Te caut pe Tine căci afară de Tine nu este nimeni care să mă poată mângâia, atunci cu drept cuvânt aș putea nădăjdui în harul Tău și m-aș bucura de noi mângâieri de la Tine.
Îți mulțumesc, Doamne, pentru orice bine pe care mi-l dai să-l fac, căci Tu ești izvorul oricărui bine. O nimica sunt înaintea Ta, un om slab și nestatornic. Cu ce să mă laud? Și pentru ce aș pretinde să mă laude alții? Nu cumva pentru că sunt nimic? Aceasta ar fi cea mai mare deșertăciune! În adevăr slava deșartă este cea mai mare deșertăciune – este ciumă pentru suflet; căci ne depărtează de adevărata slavă și ne răpește harul ceresc. Căci îndată ce omul începe să-și găsească plăcerea în sine însuși, nu-Ți mai place de el; și când el aleargă după laudele oamenilor, se lipsește de adevăratele virtuți.
Este însă o slavă adevărată și o bucurie sfântă, și stă în aceasta: ca omul să Te preamărească pe Tine, nu pe sine; să se bucure de numele Tău, nu de numele său sau de vreo altă făptură, ci numai și numai de Tine și de binele pe care i-l faci Tu. Lăudat fie deci numele Tău, Doamne, Nu al meu; lăudate fie faptele Tale, nu ale mele; binecuvântat fie numele Tău cel sfânt și sfințit în toată lumea; și orice laudă a oamenilor să nu se lipească de mine, ci să se întoarcă la Tine. Tu ești lauda și bucuria inimii mele. Cu Tine mă voi lăuda și de Tine mă voi bucura în toate zilele; cu mine însumi nu mă voi lăuda decât doar cu slăbiciunile mele.
Iudeii, dacă vor, n-au decât să umble slava pe care și-o dau unii altora; cât pentru mine, eu voi căuta slava care vine de la unul Dumnezeu. Căci toată slava omenească, toate onorurile din vremea de acum, toată mărirea lumească, în asemănare cu slava Ta cea veșnică, este deșertăciune și nebunie. O, Adevărul meu, Mila mea, Dumnezeul meu! Ție se cuvine lauda, cinstea, puterea și mărirea în vecii vecilor.

CEASUL MANTUIRII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia i se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
- Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
- Fiule, este de ajuns dacă te căieşti o singură clipă, înaintea morţii.
- Atât de puţin, părinte?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, în orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.
Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.
“Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând” (Fericitul Augustin)

INVATATURA din PATERIC

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, daca cuvintele mele au rezonanta in sufletul tau, te rog sa-ti cumperi “Patericul egiptean”. Sunt invataturi duhovnicesti minunate ale Sfintilor Parinti care au trait in Pustia Sketika, in Egipt. Iata numai un exemplu de asemenea invatatura: “Avva Anub l-a intrebat pe avva Pimen despre gandurile necurate, care se nasc in inima omului, si despre poftele desarte. Avva Pimen zice: "Se va lauda securea fara cel care taie cu ea? Asa si tu, nu da prilej poftelor, nu te indulci din ele si nu-ti vor putea face nimic". Exista mai multe feluri de Pateric: Patericul Sinaitic, Patericul Lavrei Sfantului Sava, Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev... si exista chiar si un Pateric romanesc.

Har si pace sufletului tau! Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan .

Voia Domnului...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

Nici demonii, nici fiarele nu-l pot vătăma pe om, nici oamenii răi nu-şi pot împlini voia lor cea rea de a-i distruge pe ceilalţi, dacă Dumnezeu, Care cârmuieşte toată lumea, nu va îngădui aceasta. Iar dacă îngăduie, El va hotărî cât de mare va fi vătămarea.
Căci Dumnezeu nu îngăduie ca ei să acţioneze în deplină libertate, pentru că altfel nu ar fi supravieţuit nicio făptură. El nu lasă ca puterea demonilor şi a oamenilor răi să se apropie de făpturile Sale şi să le vatăme potrivit voinţei lor. De aceea să-ţi spui întotdeauna: „Îl am pe Dumnezeu Care mă păzeşte şi nicio făptură nu poate să mă vatăme, dacă nu are îngăduinţă de la Dumnezeu. Cred încă şi aceasta că nici măcar înaintea ochilor mei nu vor îndrăzni să se arate şi nici să-i aud ameninţările. Căci dacă ar fi avut îngăduinţă de la Dumnezeu să facă rău cât de mult vor, nu ar fi fost nevoie de cuvintele lor ca să mă înfricoşeze, ci ar fi făcut cu mine ce ar fi vrut”.

Şi iarăşi să-ţi spui: „Dacă este voia Domnului meu ca făpturile Sale să fie stăpânite de demoni şi de oamenii vicleni, primesc aceasta cu bucurie ca să nu zădărnicesc voia Domnului meu” şi astfel, în vremea ispitelor te vei umple de bucurie, fiind încredinţat că mâna Domnului te povăţuieşte prin ispite. Întăreşte, aşadar, inima ta, având încredere în Domnul şi nu te teme nici de frica de noapte, nici de săgeata ce zboară ziua. Căci credinţa dreptului în Dumnezeu, ne spune Sfânta Scriptură, îmblânzeşte fiarele sălbatice şi le face ca nişte mieluşei.

Extras din Despre ispite, întristări, dureri și răbdare– Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu-insuflat, Editura Evanghelismos, 2012.

Patimi si depresie

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“,,

Diavolul, intrând în sufletul mândru şi egocentric, îl umple de tristeţe, epuizare şi disperare. Cineva l-a întrebat pe Bătrânul Paisie despre neliniştea care îl cuprindea pentru căderile lui:

Părinte, sunt stăpânit de nelinişte pentru căderile mele şi obosesc în lupta mea.

- Din egoism se întâmplă aşa, deoarece nu te smereşti, de aceea istoveşti apoi. Nu există smerenie, pocăinţă, zdrobire de inimă, ci egoism înlăuntrul tău, iar egoismul întotdeauna duce la tristeţe şi nelinişte. Când omul nu are pocăinţă, ci este chinuit de egoism, de preocuparea de a plăcea oamenilor, deoarece decade în ochii celorlalţi, atunci apar înlăuntrul lui agonie, otravă, durere". Omul depresiv trăieşte tristeţea, otrava, durerea, pentru că nu acceptă, nu se smereşte, nu se căieşte, ci se chinuieşte din pricina egoismului său rănit şi al iubirii de sine vătămate.

De multe ori, neliniştea exagerată pentru patimi şi pentru căderile noastre ascunde o încercare de îmbunătăţire morală autonomă faţă de Dumnezeu, şi un mare egoism.

Stareţul Macarie i-a scris unei persoane, evident depresive: „Spui că neputinţa ta de a te împotrivi ispitei, zăbava ta de a birui patimile tale şi slăbiciunea morală, în general, te constrânge mult. Lucrul acesta arată că-ţi sprijini mântuirea pe propriile tale puteri. Cum altfel vom dobândi smerenia, decât privindu-ne continuu pe noi înşine aşa cum suntem, cei mai răi dintre păcătoşi?"

Rusia stareţilor secolului al XlX-lea era destul de familiarizată cu depresia. Boala aceasta era socotită simptomul mândriei, iar vindecarea ei era smerenia.

Prin urmare, patimile, şi în principal egoismul-mândrie, pricinuiesc depresia atât de răspândită din vremurile noastre.

Ierom. Sava Aghioritul

Patimi si depresie. Ce este si cum se vindeca depresia; Editura Egumenita

MAI INTAI SUFLETUL SI APOI TRUPUL!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

HRANESTE-TE PRIN OSTENEALA si RAMAI VEGHETOR PRIN RUGACIUNE!

https://colajeortodoxe.blogspot.com/

       Bucuria mea, iata, a inceput o noua saptamana si implicit o noua zi de munca. Dupa ce ti-ai spus Rugaciunile diminetii, ia sa vedem ce ne sfatuieste un traitor, un batran si duhovnicesc parinte crestin ortodox: “Trezindu-te in zori, sa zici intru sine-ti: TRUPULE, osteneste-te pentru a te hrani, SUFLETE, vegheaza ca sa te mantuiesti si sa mostenesti Imparatia lui Dumnezeu”. Acestea nu sunt vorbe desarte, adica, spuse la intamplare, ci, pravila multor mii de calugari de-a lungul veacurilor, pravila vietii lor, cea de fiecare zi. SE HRANEAU PRIN OSTENELILE LOR, iar, PRIN RUGACIUNE RAMANEAU VEGHETORI.

 Dar, este oare aceasta pravila buna, numai pentru calugari? Cu siguranta este buna pentru fiecare crestin ortodox, fiindca, Insusi Iisus Hristos ne-a fost pilda vadita de osteneala trupeasca si necontenita veghere la rugaciune. In casa lui Lazar din Betania, Domnul i-a spus uneia din surorile acestuia: “Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; Dar un lucru trebuie: caci Maria partea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea” (Luca 10: 41-42). Asadar, MUNCESTE si ROAGA-TE, dar sa nu uiti sa pui: MAI INTAI CAII SI APOI CARUTA, adica, MAI INTAI SUFLETUL SI APOI TRUPUL! Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan

Rugaciunea,si postul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“”

Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine.

Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru
Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).”

BUCURIA MANTUIRII vine din JERTFA si OSTENEALA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.com/

Bucuria mea, dupa cuvantul Sfantului Gavriil Marturisitorul: "Fiecare se poate Sfinti in felul sau, in timpul sau in locul unde l-a pus Dumnezeu. Nu exista scuza pentru lenea noastra." Un singur tel are fiecare crestin ortodox pe pamant: MANTUIREA SUFLETULUI. Sfantul Isaac Sirul, ne spune asa: "Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a suit vreodata la cer prin comoditate.” Iar Sfantul Ioan Gura de aur ne sfatuieste asa: "Cine vrea sa impartasească slava Lui Iisus Hristos, trebuie sa-i impartaseasca si viata." Sfantul Efrem Sirul, spune despre cei ce se nevoiesc spre dobandirea Duhului Sfant: “Nu pot avea odihna pe pamant cei ce voiesc sa se mantuiasca”. Necontenita este lupta, fie din afara, fie dinlauntru. Vrajmasul ne lupta uneori in chip vazut prin oameni si prin lucruri, iar alteori, in chip nevazut prin cugete. Uneori, diavolul se arata pe fata si ne lupta cumplit si cu salbaticie, ca un vrajmas, iar alteori, in chip de prieten lingusitor ne amageste cu viclesug. Precum lupta dintre doua ostiri vrajmase, asa este si lupta omului cu patimile lumii acesteia. Cu adevarat, “NU POT AVEA ODIHNA PE PAMANT, CEI CARE VOR SA SE MANTUIASCA!” Odată cu mantuirea vine și odihna. BUCURIA MANTUIRII vine din JERTFA si OSTENEALA!
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau!
Maica Luminii si Izvorul tamaduirii sufletelor noastre, sa te pazeasca sub Sfant Acoperamantul ei. Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

SA NU UITI DE MANTUIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sa nu uiti de mantuire,  

Cand prea lina iti pare, clipa pe pamant, 

Fiindca, clipa pe pamant e-o clipa,

 S-a dus pe-un fulger luat de vant.

Sa nu uiti Iadul, cand prea dulce,

 Iti pare ca ar fi-un pacat,

 Fiindca, dulcele pacat e-o fiere, 

Ce-o sa te arda necurmat.

Sa nu uiti noaptea, cand prea alba,

 Iti pare ziua care-o duci,

 Fiindca, ziua cea prea alba astazi, 

Poate sfarsi printre naluci.

Sa nu uiti moartea, cand prea tare, 

Iti pare tronul unde sezi, 

Fiindca, slava lumii e-o parere, 

Pe care-o pierzi, cand nici nu crezi.

Sa nu uiti ca esti om, cand ti pare
ca esti un zeu, Si-asa gandesti,
o, secatura trecatoare, 

In ce nimic te prabusesti!

Ooo, nu uita ce ti-e 'nainte, 

Nici tot ce-ti poate fi 'napoi,

 Sa mergi spre Rai cu fapte sfinte, 

Si nu spre Iad, tarand noroi.

Traian Dorz