Diavolul, intrând în sufletul mândru şi egocentric, îl umple de tristeţe, epuizare şi disperare. Cineva l-a întrebat pe Bătrânul Paisie despre neliniştea care îl cuprindea pentru căderile lui:
Părinte, sunt stăpânit de nelinişte pentru căderile mele şi obosesc în lupta mea.
- Din egoism se întâmplă aşa, deoarece nu te smereşti, de aceea istoveşti apoi. Nu există smerenie, pocăinţă, zdrobire de inimă, ci egoism înlăuntrul tău, iar egoismul întotdeauna duce la tristeţe şi nelinişte. Când omul nu are pocăinţă, ci este chinuit de egoism, de preocuparea de a plăcea oamenilor, deoarece decade în ochii celorlalţi, atunci apar înlăuntrul lui agonie, otravă, durere". Omul depresiv trăieşte tristeţea, otrava, durerea, pentru că nu acceptă, nu se smereşte, nu se căieşte, ci se chinuieşte din pricina egoismului său rănit şi al iubirii de sine vătămate.
De multe ori, neliniştea exagerată pentru patimi şi pentru căderile noastre ascunde o încercare de îmbunătăţire morală autonomă faţă de Dumnezeu, şi un mare egoism.
Stareţul Macarie i-a scris unei persoane, evident depresive: „Spui că neputinţa ta de a te împotrivi ispitei, zăbava ta de a birui patimile tale şi slăbiciunea morală, în general, te constrânge mult. Lucrul acesta arată că-ţi sprijini mântuirea pe propriile tale puteri. Cum altfel vom dobândi smerenia, decât privindu-ne continuu pe noi înşine aşa cum suntem, cei mai răi dintre păcătoşi?"
Rusia stareţilor secolului al XlX-lea era destul de familiarizată cu depresia. Boala aceasta era socotită simptomul mândriei, iar vindecarea ei era smerenia.
Prin urmare, patimile, şi în principal egoismul-mândrie, pricinuiesc depresia atât de răspândită din vremurile noastre.
Ierom. Sava Aghioritul
Patimi si depresie. Ce este si cum se vindeca depresia; Editura Egumenita
Părinte, sunt stăpânit de nelinişte pentru căderile mele şi obosesc în lupta mea.
- Din egoism se întâmplă aşa, deoarece nu te smereşti, de aceea istoveşti apoi. Nu există smerenie, pocăinţă, zdrobire de inimă, ci egoism înlăuntrul tău, iar egoismul întotdeauna duce la tristeţe şi nelinişte. Când omul nu are pocăinţă, ci este chinuit de egoism, de preocuparea de a plăcea oamenilor, deoarece decade în ochii celorlalţi, atunci apar înlăuntrul lui agonie, otravă, durere". Omul depresiv trăieşte tristeţea, otrava, durerea, pentru că nu acceptă, nu se smereşte, nu se căieşte, ci se chinuieşte din pricina egoismului său rănit şi al iubirii de sine vătămate.
De multe ori, neliniştea exagerată pentru patimi şi pentru căderile noastre ascunde o încercare de îmbunătăţire morală autonomă faţă de Dumnezeu, şi un mare egoism.
Stareţul Macarie i-a scris unei persoane, evident depresive: „Spui că neputinţa ta de a te împotrivi ispitei, zăbava ta de a birui patimile tale şi slăbiciunea morală, în general, te constrânge mult. Lucrul acesta arată că-ţi sprijini mântuirea pe propriile tale puteri. Cum altfel vom dobândi smerenia, decât privindu-ne continuu pe noi înşine aşa cum suntem, cei mai răi dintre păcătoşi?"
Rusia stareţilor secolului al XlX-lea era destul de familiarizată cu depresia. Boala aceasta era socotită simptomul mândriei, iar vindecarea ei era smerenia.
Prin urmare, patimile, şi în principal egoismul-mândrie, pricinuiesc depresia atât de răspândită din vremurile noastre.
Ierom. Sava Aghioritul
Patimi si depresie. Ce este si cum se vindeca depresia; Editura Egumenita
