Creştinism Ortodox

sâmbătă, 21 septembrie 2019

MIEZUL ACESTEI VIETI ESTE IUBIREA


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, zice Sfantul Evanghelist Ioan: “Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca DUMNEZEU ESTE IUBIRE. Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el” (Ioan 4:8-16). 

Maica Iubirii este Maica Domnului, despre care IPS Iustinian Chira spunea: “Maica Domnului este mama tuturor timpurilor – acest cuvant nu trebuie uitat! Fecioara Maria, a primit numele de „MAICA DOMNULUI"

Acesta este numele ei adevarat, numele cel mai frumos si mai minunat, numele unic, pe care numai ea l-a purtat”. Si te rog mult, sa nu uiti niciodata cuvintele Sfantului Parinte, Sofronie Saharov: "MIEZUL ACESTEI VIETI ESTE IUBIREA!" 

Dumnezeiesc de frumoasa este aceasta zicere a Sfantului Parinte, Arsenie Boca: "MA, ORI DE VREI, ORI DE NU VREI, DUMNEZEU ESTE CU TINE!" 

Pentru a ramane in iubirea Lui Dumnezeu, fiecare crestin ortodox are 7 arme puternice: CREDINTA, POSTUL, RUGACIUNEA, MILOSTENIA, VIATA FARA PRIHANA, SPOVEDANIA si IMPARTASANIA. 

Milostenia și postul sunt cele doua “aripi” ale rugaciunii. 

Aceste toate: FAPTELE BUNE, RUGACIUNEA, MILOSTENIA și POSTUL, se intrepatrund si se ajuta intre ele."
 SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! 
                                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.


marți, 3 septembrie 2019

AM UITAT DE PĂRINTI...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Într-o lume nebună ce-i reneagă pe sfinți
Mai avem sentimente pentru bieții părinți ?
Mai putem a iubi ,când ni-i gândul la bani
Și pe bieții bătrâni,ninși de doruri și ani ?

Ei așteaptă cuminți privind triști către zări,
Cu speranța-nflorind când mai vin sărbători..
Fiii lor vor veni ?,,Dă-le, Doamne ,un gând!"
Zic adesea bătrânii ,poza lor sărutând !

Plâng bătrânii tăcuți ,noi mai rău ne-mpietrim,
Plâng cu neamul întreg într-un vechi țindirim..
Printre ierburi înalte ce-au crescut pe cărări
Mai aprinde-o bătrână ,pe la cruci, lumânări !

Într-o lume sclipind printre falsuri grotești
Vatra lor sfântă e tărâm de povești !
Am uitat de părinți și de curtea cu nuci,
Ce-și revarsă frunzișul peste gard de uluci !

Încă merge bunica cu prescura-n ștergar
Să mai ducă pomelnic pân' la Sfântul Altar !
Acolo-i e ruga ce-o înalță spre sfinți
Sunt viii ei dragi și cei adormiti !

Acolo pe-o foaie....în rândul cu viii
Își scrie ,plângând ,bătrâna copiii,
Nepoții născuți într-o țară departe
Nu-i știe ,bătrâna ! Și dorul o arde !

Noi fost-am făcuți din dor și din lacrimi
Și fost-am sădiți in aceste meleaguri
Cu doina în suflet și Crucea in spate
Să-nvingem durerea călcând peste moarte!

luni, 2 septembrie 2019

Finicul vesniciei sau Bucuria Vesnica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, desi Iisus Hristos, este Dumnezeu adevarat, El a fost si Om adevarat. Ca Om adevarat El a avut doua prerogative sau privilegii fata de restul oamenilor: 1. Nasterea supranaturala. 2. Impecabilitatea sau neputinta de a pacatui. In timp ce Dumnezeu este Cel Preasfant, Cel Preacurat si Cel Preanevinovat, noi oamenii, suntem un amestec de CER si PAMANT (adica, suflet nemuritor si trup muritor). Toti suntem pacatosi, si totusi am fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Chipul il avem deja, iar la asemanare trebuie sa ajungem prin lupta duhovniceasca pentru desavarsire, atat cat poate fiecare sa ajunga, pentru ca, DESAVARSIREA NU ARE CAPAT, CI ESTE NESFARSITA. Prin trup suntem in legatura cu lumea, iar prin suflet, suntem in legatura cu Dumnezeu.
A doua zi dupa invierea lui Lazar, la intrarea in Ierusalim, Mantuitorul Iisus Hristos, a fost intampinat de o multime mare de oameni, cu ramuri de FINIC in maini si care strigau: “Osana Fiului lui David, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului!” (Matei 21:9).
Ramurile de Finic erau simbolul bucuriei lor sufletesti. Dar, se mai intalneste inca o data termenul de Finic in Apocalipsa, cand Sfantul Ioan Evanghelistul, vede multimea multa, pe care nimeni nu putea s-o numere, in vestminte albe si in maini cu ramuri de FINIC. Aici este vorba de “FINICUL VESNICIEI”, adica, BUCURIA VESNICA A MANTUIRII sufletelor celor care sunt scrise in CARTEA VIETII.
Asadar, ma rog lui Dumnezeu, sa faci si tu parte din multimea aceea in vesminte albe (suflet curat, de toate pacatele fiind iertat), in LUMINA CEA NEINSERATA A LUI DUMNEZEU, avand in mana “FINICUL VESNICIEI”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

,,Iertarea este o mare tăcere...


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Așa am știut dintotdeauna. Nu, nu m-a învățat nimeni, așa am văzut în jurul meu. Oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu. Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine... Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!"

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâine împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat... Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul... Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva... Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.
Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă. Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da' ce, de-amu te-ai pornit?”
Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni...

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte...
Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine... Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă...

Odată, mama mi-a spus o poveste pe care și ea a citit-o undeva, și apoi și eu am citit-o undeva, dar eu o țin minte cum mi-a spus-o mama:
Înainte de a veni pe pământ, sufletele singure își aleg ce cunună să poarte. Și iată, odată, un suflet mic, minunându-se de lumea de pe pământ, și-a dorit să fie un suflet iertător. Să poarte cununa iertării. Da! Să ierte pe toți și pe toate, tot timpul!
Și atunci un alt suflet i-a zis: "Dar, ca să ierți, trebuie să fie cineva care să te rănească tot timpul, să te facă să suferi. Altfel, nu vei avea pe cine să ierți!“ Sufletul iertător a căzut pe gânduri, căci așa era, avea nevoie de cineva pe care să-l ierte. Atunci, celălat suflet i-a spus:
“Uite, eu o să te ajut! O să cobor cu tine pe pământ și o să-ți fac tot răul, și o să te fac să suferi, ca tu să mă poți ierta din nou și din nou!"
“Da, da, da! eu te voi ierta tot timpul! Voi fi un suflet iertător!"
"Dar n-o să mă uiți! N-o să te superi, n-o să mă alungi de la tine, când o să te fac să suferi, că doar pentru tine o fac, ca tu să poți ierta!"
“Nu, nu te voi uita! Și nu te voi alunga! Te voi ierta tot timpul!”, spuse sufletul iertător și coborî în zbor într-un trup omenesc pe pământ.
“Să nu mă uiți și să mă ierți tot timpul!", spuse celălat suflet și coborî și el în grabă spre pământ.

După ce mama mi-a spus povestea, mult timp m-am gândit - și acum mă gândesc uneori - eu care dintre cele două suflete sunt: sunt un suflet iertător sau unul care provoacă suferință? Când am obosit să mă gândesc, mi-am dat seama că, probabil, sunt un suflet care provoacă suferință altora, dar sunt și un suflet iertător, căci pot să iert tot timpul, chiar și fără să-mi ceară cineva iertare! Și, dacă m-am înțeles cu cineva în cer că el mă va ajuta să iert, iar eu am uitat?!

Atât de mult ne-am învățat a arunca cu cuvinte în stânga și-n dreapta, încât au devenit ieftine și nu le mai prețuim...

Tăcerile au devenit însă de neprețuit, căci omul care n-are cuvinte, trebuie să-și împlinească vrerea prin fapte! "

Mitropolitul Antonie de Suroj

ÎNCERCĂRILE ÎI AJUTĂ PE OAMENI SĂ‑ŞI REVINĂ DUHOVNICEŞTE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Însă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viaţă vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. În felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. Cine a cunoscut judecăţile lui Dumnezeu?[1] Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?
– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar, văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se însănătoşesc cu amarul, iar nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
[1] Vezi Ps. 35, 6.
Extras din ”Viața de familie”- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

Postări populare

Arhivă blog

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXA AUDIO