duminică, 25 iunie 2023

SUNTEM CE IUBIM...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...

Bucuria mea, tot asa cum daca mancam usturoi, rasuflarea noastra va mirosi a usturoi, tot asemenea si daca pacatuim, sufletele noastre vor mirosi urat, in timp ce daca ne ostenim sa dobandim virtuti, acestea vor fi miresme in sufletele noastre, bine placute lui Dumnezeu. Asadar, se cuvine sa iubim mireasma virtutilor si nu mirosul urat al patimilor. Cine iubeste binele, devine bun, pentru ca bunatatea lui Dumnezeu patrunde in sufletul lui si-l transfigureaza. Cand iubesti, sufletul tau devine Rai!

Ce frumos zice Sfantul Ioan de Kronstadt: “Poarta-te cu delicatete si cu blandete. In tot ce faci sa fii, CA UN INGER, sa fii curat la suflet CA UN INGER si sa fii simplu si Sfant CA UN INGER”. Asadar, sa-i iubiti chiar pe cei despre care spuneti ca va sunt indiferenti. Daca ai in suflet iubire pentru Dumnezeu, pentru aproapele si pentru vrajmasii tai, atunci toate le poti indura foarte usor. Iubirea o poti afla doar daca o cauti in crestinii ortodocsi fierbinti in credinta. Putem spune ca cel care are iubire, il are pe Dumnezeu in sufletul sau, fiindca, “Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8). Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

OM printre NEOAMENI, sau NEOM printre OAMENI?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, Sfantul Parinte Proclu Nicau ne spune asa: “Dumnezeu iubeste pe omul smerit si nebagat in seama de nimeni. N-ai vazut? Toti Sfinții au avut smerenie. Ei nu s-au socotit ca sunt buni, ci ca sunt nevrednici, gunoiul pamantului. Cand vei auzi pe cineva ca se recomanda el ca Sfant, acela este inselat de diavol. Cat de minunate si de adevarate sunt cuvintele Sfantului Parinte Pavle, Patriarhul Serbiei (1914-2009): 

“Nu ne alegem tara in care ne nastem, nici familia din care sa facem parte, nici timpul in care sa ne nastem in aceasta lume. Dar putem alege sa fim OAMENI sau NEOAMENI. Nu exista interes nici national, nici personal care ar putea sa constituie o justificare. Omul poate sa ramana OM si printre NEOAMENI. Poate sa ramana oaie a lui Hristos si printre lupi, dar la fel de bine poate sa ramana NEOM printre OAMENI. Cel mai important este ca noi sa nu devenim lupi”. 

Asadar, sa fii OM printre OAMENI, iar daca sunt NEOAMENI, tu sa ramai OM. Cand spui cuiva OM sa te gandesti la Iisus Hristos care a fost OM ADEVARAT si DUMNEZEU ADEVARAT, deci, este o cinste deosebita. Un bun crestin ortodox trebuie sa-si doreasca a avea toate virtutile, insa trei sunt foarte importante: SMERENIA, ASCULTAREA si IUBIREA.

 Fericitul Augustin zice: "Pe calea iubirii urcam spre Dumnezeu". Si pentru ca iubirea le cuprinde pe toate, IUBESTE, IUBESTE, IUBESTE si nu te teme de nimic, fiindca, in ceea ce priveste un om care iubeste, Dumnezeu ramane in el. 


                                                                                                         Amin si Aliluia.
                                                                                                         Preot Ioan

marți, 20 iunie 2023

Doamne, ține-mă departe

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“"


Doamne, ține-mă departe
De tristețe și de moarte 
Și de boli și suferință
Dă-mi, Părinte-al meu, credință 

Și putere și trăire,
Dă-mi în inimă iubire 
Cît s-o umpli toată, toată,
Mîngîie-mă Sfinte Tată.

Și în ochi, sădește-mi soare,
Lasă-mi sufletul să zboare,
Din lumină să se-adape
Ține-mi, Doamne, pruncii-aproape,

Netezește-le cărarea,
Doamne, îți aud chemarea, 
Ca pe-un corn chemând hătașii,
Doamne,  întărește-mi pașii 

Cît să merg spre înainte,
Lasă-mi înc-o zi, Preasfinte, 
Să-mi desăvîrșesc menirea,
Vreau să îmi împart iubirea

Care mi-a rămas nedată, 
Inima s-o golesc toată 
Și apoi, să vin la Tine 
Să mi-o umpli iar cu bine..."

VREMURI RELE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




   de Preot Sorin Croitoru 

   Nebunia se intinde ca o panza pe pamant, 
Lumea nu mai vrea sa creada in Mantuitorul Sfant, 
Daca au gonit Lumina, ce-a ramas in locul Ei? 
Lumea a cazut pe mana unui grup de derbedei!

Domnul zice: “Nu ucide!”, ei ca niste lupi ucid, 
Prin programe felurite si politici de partid,
 Domnul zice: “Miluieste!”, ei din ura fac un tel, 
Incercand sa o strecoare chiar si-n cei ce cred in El.

Domnul cere armonie, ei din haos se hranesc, 
Domnul cere unitate, ei dezbina si robesc, 
Se grabesc sa piarda lumea, insa graba nu-i a lor, 
E a sarpelui din umbra, Marele Ispititor,

Cel ce a cazut din ceruri ca un fulger pe pamant, 
Izgonit de Sfintii Arhangheli ai lui Dumnezeu Cel Sfant, 
Cel ce I-a pretins odata chiar si Domnului Hristos, 
Sa ii cada la picioare lui, un demon mincinos.

El, balaurul cel mare blestemat de Creator, 
Fu legat cu grele lanturi de Hristos Biruitor,
 Insa astazi, cand tot omul se complace in pacat, 
Prin decizie divina a fost, vai, eliberat..

Scuipa flacari mari din gura, sufla negura pe nas, 
Dintii ii scrasnesc de ura, timp prea mult nu i-a ramas, 
Vine Ziua Judecatii si-a maniei lui Hristos; 
Iezerul de foc asteapta sa-l inghita nemilos,

Insa pana-n ziua-aceea Dumnezeu Cel Infinit, 
L-a eliberat de jugul ce-l tinuse potolit,
 I-a permis sa-si foloseasca arsenalul diavolesc, 
Aducand prigoana mare peste neamul omenesc!

Pentru ce permite asta Dumnezeu Cel Milostiv? 
Pentru ca aceasta lume L-a urat fara motiv,
 Si pe El, Cerescul Tata, si pe Sfantul Fiu al Sau,
 De aceea lasa lumea la cheremul celui rau. 

Si-or sa vina peste lume vremuri cum n-au fost nicicand, 
Caci Satana o sa-aduca multe rele-n ea pe rand, 
Boala, moarte, umilinta, dictatura si razboi, 
Iar cand unele vor trece, vor veni necazuri noi!

Dumnezeu, fiind Parinte, prin acestea va voi,
 Sa intoarca la credinta, lumea-n care va lovi, 
Dar Apocalipsa spune intr-un mod concis si clar, 
Ca durerile acelea vor fi toate in zadar. 

Si ca-n loc sa se intoarca oamenii la Dumnezeu, 
Se vor face si mai aprigi, inraindu-se mereu, 
Si vor fi doar ici si colo, mici exemple printre ei,
 Marturisitori ca Noe intr-o lume de atei..

Mai avem putina vreme, poate nu mai e deloc,
 Cel ce stie adevarul sa il strige-n orice loc,
 Sa-si atentioneze fratii, pe prieteni si vecini: 
“Hai sa dam mana cu mana si sa devenim crestini,

Sa ne-intoarcem la credinta, preaslavindu-L pe Hristos,
 Sa ne spovedim pacatul, caci tot omu-i pacatos, 
Sa cadem la Maica Sfanta si sa-i cerem ajutor, 
Sa ingenunchem in fata Bunului Mantuitor!”

duminică, 18 iunie 2023

“Slujba plecarii genunchilor”.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Pentru unii dintre noi care ne intrebam de ce nu se mai spune in toata perioada de la Duminica Tomei (Duminica a 2-a dupa Pasti) pana la slujba Vecerniei de dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, la rugaciunile incepatoare: “ Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.”?

Conform Tipicului Bisericesc aceasta rugaciune se reia la Vecernia de dupa Sfanta Liturghie de duminica, care se mai numeste si “Slujba plecarii genunchilor”.
Daca veti urmari slujba de duminica cu mare atentie veti observa ca aceasta rugaciune se spune de trei ori: de doua ori la Utrenie si o data la Vecernie!

Pare intamplatoare?

Nu! Sfintii parinti au considerat ca in toata aceasta perioada Invierea si Inaltarea la cer a Domnul nostru Iisus a fost un adevar de credinta! Lucrarea Sfintei Treimi, cea datatoare de viata si propovaduitoare pana la marginile lumii, abia dupa ce Sfantul Duh se coboara mai intai asupra Apostolilor, si mai apoi prin lucrarea lor si asupra noastra.
Daca avem in vedere succesiunea apostolica, care este aceeasi de peste 2000 de ani, fiecare preot crestin ortodox este uns de mai marele ierarh al locului, printr-o slujba si rânduiala Canonica.
De aceea trebuie sa ne aplecam asupra randuielilor Bisericesti, a destelenirii cuvantului lui Hristos dar si a cuvantului preotului.


Puneti intrebari, luminati-va si intelegeti tainele cele lucratoare si sfintitoare ale lui Hristos!
Nu mai fiti indiferenti la ceea ce se propovaduieste.
Nu lipsiti de la Sfintele Liturghii!!!
Un sfant parinte spunea ca o Liturghie este unica! Dar unicitatea acesteia trebuie sa o raportam la noi, la starea noastra fizica, emotionala, la ancorarea sufletului nostru la acest Duh al adevarului!!!
Amin!


FERICIREA, ARE UN SINGUR NUME: IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, Iisus Hristos, este Dumnezeul nostru Cel Adevarat si Mantuitorul sufletelor noastre. Desi, poate, ca este necunoscut de unii, sau neinteles de altii, El este Fericirea in sine, asa cum n-a mai fost si nu va mai fi vreodata. El este tot ce isi poate dori omul. Mai mult decat atat, nimeni nu poate cere, si, absolut nimeni nu poate primi. El este TOT (Apocalipsa 1: 8-9). Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci, Iisus Hristos ESTE VESNICIA (Evrei 13:8). Daca inima omeneasca este insetata de adevar, atunci, Iisus Hristos este ADEVARUL (Ioan 14:6). Daca sufletul omului suspina dupa lumina, atunci, Iisus Hristos ESTE LUMINA LUMII (Ioan 8:12). Si daca pur și simplu, omul vrea fie doar fericit, atunci nu are decat sa-i ceara lui Hristos si Hristos ii ofera omului fericirea, fara sa-i ceara ceva in schimb si fara sa-l traga la raspundere pentru ce-a facut, pana sa-l intalneasca. Tot omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusă lui Hristos de fapt tot pe El îl caută, tot pe El il striga, tot de El ii este dor, fiindca, Fericirea (prin Mantuire), este sensul vietii lui. Inima omului este o camara in care trebuie sa intre Iisus Hristos. Si in acel moment el gusta fericirea si nu mai cauta nimic. Inima omului este fericita. Iubeste si este iubita. Are imparatia lui Dumnezeu in inima si tot pamantul. Are Raiul in ea, uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine. Insa multi se hranesc cu nefericire un timp, chiar o viata intreaga, desi, fericirea este mereu in umbra lor, mereu gata sa umple sufletele lor. “Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui” (Psalmul 127:1). 

                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan .



sâmbătă, 17 iunie 2023

ÎN CE DIRECȚIE VREM SĂ ÎNDREPTĂM VIEȚILE NOASTRE?..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           

          Toate răutățile omenirii se nasc din convingerea că această viață este singura pe care o avem la dispoziție. Astfel, fiind oamenii convinși că nu există după moarte un loc al răsplătirii faptelor noastre, se comportă fără grijă pentru consecințele acțiunilor lor, considerând lumea o junglă, iar ei transformându-se în prădători nemiloși. Dumnezeu însă a impus omenirii legea Sa divină cu numeroasele ei porunci care au rolul tocmai de a reîntoarce societatea din starea ei de sălbăticie, conducând-o prin exercițiu și prin educație la un nivel superior, culminând cu treapta sfințeniei. Dumnezeu nu poate tolera înverșunarea omului de a rămâne la stadiul necuvântătoarelor, complet lipsit adică de moralitate și de sfințenie. De aceea ne-a și confirmat această revoltă a Sa prin Psalmistul David: "Omul întru cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor". Da, omul cel zidit de Creatorul lumii după propriul Său chip, omul cel care ar fi trebuit să fie icoana văzută a Dumnezeului Celui nevăzut, se împotrivește planului inițial al Creatorului său și se auto-declară animal vorbitor! Omul cel creat de Atotputernicul Dumnezeu ca să-i înlocuiască pe îngerii căzuți din cer își falsifică propria origine, atribuindu-și ca strămoși maimuțele cele necuvântătoare, prin nimic superioare altor animale inteligente! Și atunci bineînțeles că nu vor putea moșteni viața veșnică în Raiul lui Dumnezeu, despre care Însuși Fiul Său ne-a mărturisit: "În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt". Iar pentru că omul s-a revoltat împotriva Făcătorului său, Dumnezeu îl va pedepsi veșnic, călcându-i în picioare neobrăzarea și terfelindu-i trufia cea drăcească. Să ne ridicăm cu toții din moleșeala noastră duhovnicească fiindcă lipsa de lucrare împotrivire se socotește, iar lipsa de mărturisire a lui Dumnezeu lepădare de El se numește! Frații și surorile mele în Hristos, dorim Raiul cel frumos, sau iadul cel plin de durere și de plânsuri?.. Dorim pacea Duhului Sfânt, sau înspăimântătoarea vedere a hâdoșeniei demonilor?.. Dorim să viețuim în eternitate laolaltă "cu toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu", sau vrem să zacem la nesfârșit în "iezerul de foc" unde este "viermele cel nedormit" și "întunericul cel mai dinafară", unde este "plânsul și scrâșnirea dinților"?.. Noi hotărâm, noi alegem. Da, astăzi, în vremea științei și a tehnologiei, se iau în râs cuvintele lui Dumnezeu păstrate în Sfânta Scriptură cea de Duhul Sfânt insuflată. Da, astăzi omenirea s-a întors la trufia oamenilor potopului și a celor din Sodoma și Gomora.. Întrebarea este: pe cine vrem noi să îi urmăm, pe acei blestemați ai istoriei, sau pe sfinții care au crezut în Dumnezeu și au pus la inimă cuvintele Lui?.. Gândiți-vă la această întrebare și încercați să răspundeți prin faptele de zi cu zi ale vieții dumneavoastră! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! HRISTOS A ÎNVIAT! Părintele acela din Italia căruia nu-i mai tace gura, Sorin Croitoru de la Mantova


miercuri, 14 iunie 2023

Pr. Serafim Rose: În vest HARUL s-a retras!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



’’Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, că e cu putinţă să–L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune’’ Pr. Dumitru Stăniloaie

Întrebare: Aţi putea să ne vorbiţi despre concepţia ortodoxă asupra Duhului Sfânt şi, în legătură cu aceasta, despre viziunea asupra Tainelor neortodoxe-dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu în ele?

Răspuns: Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa şi a zecea zi după Înălţarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârşitul timpurilor. Din punct de vedere istoric, atunci a întemeiat Biserica.

Există cazuri în timpurile moderne în care oamenii au căutat să găsească această Biserică pe cale istorică. (…)

Astfel (aceştia, n. red.) au cercetat lucrurile din punct de vedere istoric şi au descoperit că există o Biserică care se trage direct de la Hristos şi învaţă ceea ce se învăţa în vremurile vechi: Biserica Ortodoxă. Tot din perspectivă istorică, puteţi vedea cum au deviat celelalte biserici: mai întâi romano-catolicii în sec. XI, când problema referitoare la poziţia papei în Biserică a atins punctul ei culminant , iar papa a respins răspunsul ortodox, trăgând după sine întregul Occident.

Până în ziua de astăzi, Duhul Sfânt lucrează în Biserica Ortodoxă. În cea mai mare parte a grupurilor occidentale protestante, rareori se vorbeşte despre Taine, aşa încât nu puteţi căuta cu adevărat harul Duhului Sfânt în ceea ce nici ei înşişi nu socotesc Taine. Desigur, romano-catolicii şi alte câteva grupuri consideră că au Taine. Eu unul vă spun că adevăratele Taine, în sensul în care le-a instituit Hristos, se găsesc numai în Biserica Ortodoxă.

Î : Ceva despre care nu ştiu prea mult şi probabil că o mulţime de oameni nu ştiu ce este: care sunt diferenţele şi asemănările concrete dintre, să zicem, Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică cu privire la diverse dogme şi idei, cum ar fi Sfânta Treime, sau dacă preoţii să se căsătorească sau nu – toate acele 1001 de mici diferenţe.

R: Există o mulţime de mici diferenţe, dar o singură diferenţă principală legată tocmai de Duhul Sfânt, pe care o voi explica. Biserica lui Hristos este cea care dăruieşte oamenilor harul; iar în Vest, când Roma s-a rupt de această Biserică, acest har s-a pierdut efectiv (poate că oamenii îl găsesc întâmplător pe ici, pe colo, însă din Biserica lor harul s-a retras). Eu consider romano-catolicismul modern o încercare de a substitui harul pierdut – cu ingeniozitatea umană. De aceea, pentru a răspunde la întrebarea ’’unde este adevărul?’’, Biserica Romano-Catolică îl face pe papă ’’infailibil’’.

Sunt unii care cercetează Biserica noastră Ortodoxă şi spun: ’’Este imposibil ca oamenii să găsească acolo adevărul. Voi spuneţi că nu credeţi în nici un papă sau episcop, dar în felul acesta nu există nici o garanţie. Nici nu credeţi în Scripturi aşa cum o fac protestanţii care le consideră absolut ’’infailibile’’. Dacă apare o dispută, cine are ultimul cuvânt?’’ Iar noi spunem că Duhul Sfânt Se revelează pe Sine. Acest lucru se petrece mai ales când episcopii se adună într-un sinod, dar chiar şi atunci poate fi un sinod fals. S-ar putea spune atunci: ’’Nu există nădejde!’’ Dar noi spunem că Duhul Sfânt conduce Biserica şi de aceea nu o va părăsi. Dacă nu ai convingerea că lucrurile stau aşa, atunci ajungi să inventezi lucruri de genul: Biblie infailibilă, papă infailibil. De asemenea, poţi să împlineşti rânduielile ortodoxe-aşa cum o fac romano-catolicii-ca pe un fel de ’’lege’’, astfel încât totul să fie perfect definit: dacă încalci această lege, mergi la duhovnic, primeşti canonul cutare şi vei fi iarăşi perfect ’’reabilitat ’’. Ortodoxia nu crede în felul acesta. Această nevoie de a controla lucrurile a condus la întreaga concepţie despre indulgenţe, care este o pervertire perfect legalistă a ideii de pocăinţă. Dacă te căieşti, ca tâlharul pe cruce, poţi să te mântuieşti chiar în acel moment . Ortodoxia a evidenţiat totdeauna acest aspect al relaţiei dintre un suflet şi Dumnezeu: şi toate Tainele şi rânduiala Bisericii nu sunt decât căile de împăcare a sufletului cu Dumnezeu: şi aceasta este toată credinţa noastră. În Biserica Romano-Catolică, până de curând, când lucrurile au început să se mai clarifice, accentul era pus mai degrabă pe respectarea unui întreg set de legi prin care omul se punea ’’de acord’’ cu Dumnezeu într-un sens ’’legalist’’, care este un substitut al Duhului Sfânt.

Extras din cartea Mai aproape de Dumnezeu.
Articol relatat de portalul aparatorul.md

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;


Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov
13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: de la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni;
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
15. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.
16. Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi:
17. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
18. După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui.
19. Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.
20. Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre.
22. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.
23. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale;
24. S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era.
25. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
26. Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică.
27. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este:
să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.
.....
Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!
Bună dimineața cu senin în suflet !
Sus să avem inimile !

TAINA MANTUIRII SUFLETELOR NOASTRE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Profesor, Dumitru Staniloae spune asa: "Iubirea Sfintei Treimi, lumineaza deplin existenta noastra." Si, pentru aceasta  iubire, Sfantul Parinte, Paisie Olaru, ne indeamna sa nu deznadajduim: "De cate ori cazi (prin pacat), scoala-te, marturiseste-ti pacatele, caieste-te, fa-ti ca­nonul si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, pana ajungi sus, la Golgota." Si minunat graieste si Sfantul Parinte, Ioanichie Balan: "Daca as putea sa-mi revad tot scrisul meu, l-as rezuma la o singură fraza: Crede, smereste-te nadajduieste, si iubeste pe Iisus Hristos, fiindca, in puterea acestor cuvinte sta toata taina mantuirii si fericirii noastre."

Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, spune asa: ”Cand Dumnezeu vrea ca omului sa i se intample o mare incercare, dupa cum scrie Sfantul Parinte, Isaac Sirul, ingaduie sa cada in Imputinare sufleteasca, iar aceasta, ii provoaca tristete intensa. Tristetea, ii provoaca o stare de intunecare sufleteasca, care este o pregustare a gheenei. Urmeaza duhul patimii, care naste o multime de ispite: tulburare, manie, mustrari, reprosuri, cugete murdare, mutari dintr-un loc in altul si altele asemenea. Daca vrei sa afli cauza, iti voi spune ca este trandavia ta, pentru ca nu te interesezi sa cauti un leac pentru vindecare. Leacul care iti va asigura degraba mangaiere sufleteasca este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul sa sparga zidul acestei rautati." 

     Iar Sfantul Parinte, Iustinian Chira, ne intareste in credinta, Nadejde si Dragoste, cand zice: "Iisus Hristos, in marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca sa ne fie tuturor mama buna, mama care nu imbatraneste, mama care nu moare, mama care nu ne paraseste. Mai puternica decat rugaciunea tuturor ingerilor, dreptilor si sfintilor este rugaciunea Maicii Domnului. Maica Domnului niciodata nu ramane nepasatoare, ci, pe toti cei care ii cer ajutor si izbavire, ii apara de rusine si de necazuri, de osanda si de ispita cea rea." 

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau.

                                                                                                          Amin si Aliluia! 
                                                                                                           Preot Ioan 🔔.

luni, 12 iunie 2023

SFANTA TREIME ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Cine n-a rostit vreodata ,
Si ateu dacă ar fi ,
Dumnezeule Ceresc , TATĂ ,
Creatorul inimii ,

Ce Te-ascunzi , imi stai la pandă
De cand , Doamne , m-ai creat ,
Intr-o inimă bătândă
Iubitoare de păcat

Si să vreau să o ignor ,
S-o reduc si la tăcere ,
Să declar , făţis , amor
Celor toate efemere ,

Inima , TATĂ ceresc ,
Imi cerseste o iubire
Si un dor nepâmantesc
Ce mă arde-a nemurire .

Si-apoi , carele crestin
N-a gustat , cu Trupul pâine
Si cu Sângele in vin ,
Din Hristos , FIUL Tău , spune !

Si cine s-a-mpărtasit ,
Fie si macar o data ,
Cu Hristos Cel răstignit ,
N-a gustat din Tine , TATĂ ?

Tu , ce-ai revărsat din plin ,
In firea netrebnică ,
DUHUL SFANT , Ceresc , Divin
Ca "pecete" vesnică .
.............................................................
Oricât , TATA , m-aș ascunde ,
Oricât aș fugi de Tine ,
In inima mi-ai pătrunde
Cu toată SFANTA TREIME .

Prof. CRISTIAN OLARU

joi, 8 iunie 2023

Povestiri duhovniceşti...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Odată mi-am luat un sac de dormit şi câteva lucruri şi am plecat să mă liniştesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la Panaghia, care este puţin mai jos de vârf şi unde se află o bisericuţă închinată Maicii Domnului, am rămas prima noapte acolo. A doua zi, înainte de amiază, a apărut un grup format dintr-un călugăr, un preot de mir şi patru fii duhovniceşti. Era primăvara, după Paşti, şi preotul avea obiceiul să vină în fiecare an şi să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim pe vârful Athosului. Acelaşi lucru se întâmpla şi anul acesta. Am rămas împreună la Panaghia, unde preotul săvârşea Sfânta Liturghie în fiecare zi. Mâncarea noastră erau prescurile, pe care le aduseseră ei, şi ceai pe care îl făceau din plantele culese de acolo. Preotul îşi mărturisea ucenicii în fiecare seară, iar dimineaţa îi împărtăşea. M-am minunat de ascultarea lor! Doi dintre ei aveau acelaşi nume, şi când preotul striga: „Hristo”, se repezeau amândoi să-i îndeplinească porunca, neştiind care fusese chemat.
Am urcat şi am stat câteva zile şi pe vârful Athosului, împreună cu ei. Acolo se află o bisericuţă închinată „Schimbării la Faţă a Mântuitorului”. Într-una din seri, ne-am aşezat cu toţii în strănile bisericuţei şi cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A început călugărul, care avea 50 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.

# „Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim Acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.

Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.
În acea seară, ducându-mă acasă, am început şi eu să citesc Acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid Cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zicând că de multe ori mă doare. Atunci Ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbeşti neîncetat la oameni şi Eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou şi S-a înălţat iarăşi la Cer, precum venise”.
Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu Acatistul Maicii Domnului.

# După ce am vorbit eu, a venit rândul preotului. Cu toate că nu prea dorea să vorbească, la insistenţele noastre ne-a spus câteva lucruri care aveau legătură, după cum reţin, cu darul înainte-vederii. Acest preot slujea zilnic, de 30 de ani, Sfânta Liturghie şi făcea câte o priveghere de toată noaptea pe săptămână. Mai târziu, am fost şi eu la biserica din Tesalonic unde slujea acest părinte. Toate femeile erau îmbrăcate cuviincios, iar capul îl aveau acoperit. Este preot căsătorit şi are un copil, dar duce o viaţă de monah, căci după naşterea copilului trăieşte în curăţie cu soţia.

          # După preot a vorbit unul din ucenicii lui, care ne-a povestit: „Nu cu mult timp în urmă mi-am cumpărat două icoane cu Maica Domnului. Una am dăruit-o bisericii unde slujeşte părintele, iar cealaltă am păstrat-o acasă. De multe ori această icoană pe care o am acasă scoate o mireasmă de se umple toată casa. Când m-am căsătorit şi părintele ne-a pus cununiile pe cap, Icoana pe care o dăruisem bisericii a scos atâta mireasmă de s-a umplut toată biserica, aducând tuturor bucurie cerească. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori”.
Cu binecuvântarea părintelui, ne-a mai povestit un lucru întâmplat la Ierusalim: „Anul acesta, când am fost la Ierusalim, m-am împărtăşit la Mormântul Sfânt. În mâna părintelui am văzut Sfânta Împărtăşanie că era carne şi sânge. În clipa în care am înghiţit-o, am simţit atâta bucurie şi dulceaţă de parcă nu mai eram în trup. Această stare a ţinut trei zile”. Un lucru înspăimântător, dar minunat!

# Apoi ne-a vorbit altul, Atanasie: „Eu, zicea el, aveam un fel de mândrie şi niciodată nu mă închinam la sfintele icoane, ci doar făceam sfânta cruce şi le sărutam. Odată, m-am dus în insula Thinos, unde se află o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Ajungând în faţa acestei minunate Icoane, vorbeam în sinea mea cu Maica Domnului: «Tu ştii că eu nu pot să-Ți fac închinăciuni; Te rog să mă ajuţi!». Pe când ziceam acestea, am văzut căzând o floare din coroana Maicii Domnului. Atunci m-am aplecat şi am luat-o să o pun la loc. În acel moment, a mai căzut una, şi m-am aplecat din nou să o ridic şi pe aceea. Şi punând-o la loc, a căzut şi a treia. După ce am luat-o, mi-am dat seama că de fapt făcusem trei închinăciuni înaintea Maicii Domnului. Înţelepţindu-mă din această minune şi văzând cu câtă bunătate m-a mustrat Preasfânta Stăpână, de atunci am început să fac câte trei închinăciuni în faţa Icoanei Ei”.

# Al treilea a spus şi el că, rămânând odată fără bani, s-a rugat la Maica Domnului şi în ziua următoare a primit un CEC de unde nu se aştepta.

# Al patrulea cu greu s-a lăsat convins să ne vorbească. Ne povestea despre un om care mergea regulat la biserică, participând la sfintele slujbe, dar nu se împărtăşea. La sfârşitul slujbei, când alţii se împărtăşeau, ar fi vrut şi el să se împărtăşească, dar se socotea nevrednic şi păcătos. Stând mai deoparte şi privind la Icoana Maicii Domnului a văzut-o vie, iar Ea, uitându-se cu blândeţe la el, i-a zis: „De ce nu te împărtăşeşti?” 

„Preasfântă Stăpână, sunt nevrednic”, a răspuns el. Atunci Stăpâna i-a zis: „Vrednici nu vom fi niciodată, du-te şi te împărtăşeşte…” Spunând acestea, tânărul a început să plângă în hohote şi, aşezându-se într-un colţ, a rămas acolo, continuându-şi pocăinţa.
Am rămas cu toţii în tăcere, fără a mai îndrăzni a zice ceva.

(”Povestiri duhovniceşti”- Monah Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos)


CUM ÎL CĂUTĂM PE DUMNEZEU ?!?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



- Părinte, ce să fac să mă mântuiesc ?
- Să nu cauți să te mântuieşti ...!
- Cum, părinte, să nu caut să mă mântuiesc ? Păi atunci, ce să caut ?
- Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adăuga ție ...!
- Păi și unde să caut, părinte, această Împărăție ?

- Înlăuntrul tău, fiule ...

- Dar cum îmi pot da seama, părinte, că am aflat această Împărăție înlăuntrul meu ?

- Când vei simți dragoste față de toată făptura lui Dumnezeu, și când în ciuda tuturor întristărilor şi răutăților lumii tu să simți bucurie și pace, prin încrederea totală în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de toată creația Lui și cum că Binele până la urmă va birui, prin Iisus Hristos Mântuitorul lumii ... acestea toate fiind roadele Duhului Sfânt, care pogoară în inima ta prin smerenie şi blândețe ...

- Și cum să încep această lucrare, părinte ?

- Începe prin a nu căuta să condamni pe cineva vreodată, oricât de păcătos ți s-ar părea acela, să nu gândești iadul pentru nimeni, roagă-te pentru toți ! Ocupă-ți mintea cu gândirea la Dumnezeu și la dragostea Lui, mai mult decât cu orice altceva în afară de asta ...!
__________

( * un dialog duhovnicesc, imaginat de Starețul Schitului Straja, Protosinghelul Dimitrie Ivașco )


miercuri, 7 iunie 2023

Răbdarea este BĂRBĂTIA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



              🙏 Dragii mei, nu trebuie sa ni se para ciudat ca vin peste noi patimi si boli, ci, sa rugam pe Dumnezeu sa ne dea POCAINTA, acest balsam pentru ranile cele sufletesti si pentru cele trupesti. Asa a spus Dumnezeu: "Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc..." (Apocalipsa 3:19). Pacatele se iarta prin SPOVEDANIE, dar se ispasesc prin SUFERINTA. Si atunci RABDAREA este diamantul care impodobeste sufletul crestinului si face neteda calea mantuirii sufletului sau. RABDAREA, este barbatia sufletului, sprijinul, radacina cea adanca, ce tine tine pomul atunci cand il lovesc vanturile si raurile il potopesc. Dar ce ne facem daca nu avem nici macar RABDARICA, ce sa mai vorbim de RABDARE, RABDAROI sau RABDAREA SFINTILOR, fiindca RABDAREA DESAVARSITA o are doar Dumnezeu. Cand cazi, RIDICA-TE si cand pacatuiesti, POCAIESTE-TE! Ai grija ca nu cumva sa intre "otrava deznadejdii" in sufletul tau, fiindca Dumnezeu este un ocean de milostivire, oricate ar pacatui cineva, toate se iarta prin SPOVEDANIE (sincera si cu cainta). Amin si Aliluia!

                                                                                                                           Preot Ioan 🛎

ASTĂZI" ESTE ZIUA MEA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“"

                   

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, "mâine" nu mi-ai dat-o,
"Astăzi" este ziua mea.
Dă-mi voință și putere
Să mă ostenesc în ea

Ca primindu-Ți ajutorul,
Harul Tău dumnezeiesc,
Până-n vremea înserării
Plin de râvnă să muncesc.

Dacă harul Tău, Iisuse,
Peste mine va veni,
Timpul meu și osteneala
Bine le voi drămui

Și voi fi și ca Maria,
Și ca Marta, sora ei,
Îngrijindu-mă de suflet
Și de toți cei dragi ai mei.

Duce-voi din roada muncii
Pâinea-acasă bucuros,
Preaslăvindu-Te pe Tine,
Domnul meu Iisus Hristos.

Luminat fiind la minte
De dumnezeiescul har,
Nu voi da ce-Ți aparține
Niciodată la Cezar:

Ostenindu-mă cu trupul,
Inima și gândul meu
Le voi îndrepta spre Tine,
Milostivul Dumnezeu

Și-Ți voi cere către noapte,
Cufundat în ruga mea
Să-mi mai dai un "azi" și mâine
Prin milostivirea Ta..

Când obosești...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                         

Când obosești să lupți cu viața și lacrimi
n-ai ca să mai plângi,
Când simți că totul se sfârșește
și doar dureri amare strângi,

Ridică-ți ochii către ceruri și strigă-ți neputința toată
Spre Cel ce-a dus povara lumii....și înc-o duce și ne-aşteaptă !
Când ești înconjurat de oameni dar ești mai singur ca sihastru'
Când florii nu-i mai simți parfumul , nici cerul nu-ți mai pare-albastru
 
Aprinde-o candelă în suflet și cheamă numele cel Sfânt
Și vei simți cum ruga ta, coboară Cerul pe Pământ !
Așa făcut-a și Hristos în noaptea-n care a fost vândut
Știind că va urma Calvarul după acel viclean sărut
 
Era tot singur în durere, doar luna își vărsa argintul
Țesând din fire de lumină, un giulgiu pentru Răstignitul !
Când toți dormeau cu visu-n gene și ochi vicleni pândeau în noapte,
Când lacrima-i cădea fierbinte peste-ale rugii sfinte șoapte,
 
Când peste tot era tăcere și-n cer și-n lumea pământească,
Un înger coborî din slavă, voința-i să o întărească !
Și dacă a urcat Golgota ,ducând povara până sus,
(Nu Crucea Lui , ci crucea noastră era pe umeri la Iisus )
 
Cum ar putea să nu te audă ? Nimic nu-i poți ascunde Lui
De-L chemi îți va întinde mâna ...ce poartă urma de la cui !
Câtă durere a purtat cuprinsă-n spinii împletiți
Nu orice spini ce-i știm cu toții, ci spinii cei mai ascuțiți
 
Din spinii târâtori pe piatră ...(nici frunze n-are acel soi).
Un singur spin și te ucide...Dar El ? Cu patruzeci și doi ?
O, frații mei, câtă durere în trup și-n suflet a purtat !
Precum un miel la-njunghiere pentru păcatul meu s-a dat ,

Pentru întreaga Omenire de la Adam și până azi...
Și tu nu poți, iubite frate...nimic să ierți...nimic să rabzi !
De-L vei chema și tu-n durere, îți șterge suferința toată
Și te ridică pe-ai Săi umeri și spre pășunea Lui te poartă
Atât de mult te prețuiește că în Altare iar se frânge
Să-ți fie hrană și putere prin Trupul Său și Sfântu-i Sânge !

Cum sa vă împotriviți diavolului!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 


Un ghid complet despre cum să vă împotriviți diavolului, mai ales dacă sunteți sub atacuri demonice și există un pericol de demonizare. Trebuie să fim întotdeauna conștienți de acest pericol și trebuie să luăm măsurile de precauție, mai ales dacă avem păcate grave sau suntem ținte ale unor atacuri demonice concentrate din cauza vrăjilor sau blestemelor aruncate împotriva noastră.
- Rugați-vă cu rugăciunea lui Iisus – este mult mai bine să folosiți un metanier pentru aceasta.
- Cunoaște cel mai mare secret al diavolului, adică, că el nu poate face nimic dacă nu îi dăm dreptul.
- Nu credeți nimic din ceea ce vedeți sau simțiți. Tot războiul se bazează pe înșelăciune. Împotriviți-vă diavolului și va fugi de la voi.
- Pocăiți-vă de ceea ce ați făcut în fața lui Dumnezeu, dar aveți grijă să nu disperați.
- Dacă găsești ceva ciudat în casa ta sau în apropiere, care să semene cu un obiect folosit pentru magia neagră, să-l arzi sau să-l îngropi în pământ.
- Să nu aveți vreo legătură cu ocultisme (vrăjitorie, astrologie, tarot etc.). Niciodată! Blocați totul pe telefon, pe rețelele de socializare etc. Da, este foarte grav.
- Dacă nu cunoașteți deja o Biserică Ortodoxă, căutați Biserici Ortodoxe din zona dvs. și mergeți acolo.
- Acolo, spuneți ce s-a întâmplat cu dvs. și cereți să facă la casa dvs. Aghiasmă și să stropiți casa cu apă sfințită (aghiasmă). Preoții știu foarte bine ce este acest lucru.
- De asemenea, rugați-i, dacă cred că este nevoie, să citească pentru dvs. „Exorcizările Sfântului Vasile cel Mare” – preoții știu de asemenea ce este acesta. Nu vă fie teamă de unele fenomene impresionante în timpul acestor rugăciuni.
- Vorbiți cu preotul și participați regulat la serviciile din biserică. În biserică sunteți într-un loc sigur.
- Ar trebui să te spovedești și să primești Sfânta Împărtășanie, dar dacă nu ești ortodox, acest lucru nu se poate face. Acestea două, însă, vor detona orice energie demonică. După cum s-a spus mai sus, cel puțin vorbiți cu preotul „ca o mărturisire”. Dumnezeu te va ajuta.
- Întrebați-l dacă există sfinte moaște și, dacă există, cereți preotului să vă binecuvânteze cu ele.
- De asemenea, dacă nu sunteți deja ortodocși, când veți fi botezați ortodocși așa cum trebuie (cu trei afundări), acest lucru va curăța cu siguranță orice lucrare demonică asupra voastră.
- Puteți folosi și alte tipuri de rugăciune, dar principala ar trebui să fie rugăciunea lui Iisus.
- Țineți post: miercuri și vineri nu mâncați alimente de origine animală. Acest lucru vă va ajuta deoarece va reduce la minimum influența demonică.
- De la biserica unde te duci, cumpără o cruce și o icoană a Maicii Domnului. Pot să fie mici – nu contează mărimea – și pune-le în camera ta.
- A avea o cruce în jurul gâtului este destul de necesar în toate situațiile, în special în astfel de situații.
- Citiți Noul Testament; mai ales Evangheliile. Vă va ajuta mult. Începeți cu Evanghelia de la Matei.
- Ai grijă pentru că demonii vor încerca să te înspăimânte. Nu acordați atenție, dar amintiți-vă că acum vă aflați în raza lor de acțiune și trebuie să ieșiți de acolo.
- Fii constant – fă un program zilnic de rugăciune (în special dimineața și seara). E necesar să ai un îndrumător duhovnicesc de la o Biserică Ortodoxă, indiferent de situație.

LAMPA INTELEPCIUNII ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


  Bucuria mea, si acum spre seara, ca hrana duhovniceasca pentru sufletul tau, iti trimit cu ajutorul lui Dumnezeu, cateva cuvinte minunate ale Sfantului Parinte, Nicolae Velimirovici: “Timpul este “pasarea” care te impodobeste cu “penele” sale pestrite, dar care va si veni sa smulga cele ale sale. Daca te vei lega cu sufletul prea mult de “pene”, timpul va smulge impreuna cu penele si sufletul. O, cat de urata va fi atunci goliciunea ta! Natura intreaga se aseamana unui pian mare, in care fapturile sunt, de fapt, clape. Orice clapa ar atinge omul, poate auzi ecoul sufletului sau! NU TE INCREDE IN FERICIRE! Cand ai BOGATIE, cugeta cum sa rabzi cu vrednicie SARACIA. Cand esti FERICIT, cugeta cum sa rabzi cu vrednicie NEFERICIREA. Cand te lauda oamenii (slava desarta), cugeta cum sa rabzi cu vrednicie defaimarile lor. Si, toată viata ta, cugeta cum sa mori cu vrednicie. Nu te mandri cu intelepciunea. Nici cu altuia, fiindca, nu este a ta. Nici cu a ta, fiindca, daca te mandresti cu ea inseamna ca nu ai intelepciune indeajuns. Nici-o lampa de gaz nu arde pana ce nu i se pune gaz. Toate lampile pot fi umplute, dar lampa intelepciunii, niciodata!”

Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne miluieste!”

                                                                                                                      Preot Ioan .

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO