Depresia

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Depresia nu este lipsă de credință, ci o durere a sufletului care a obosit să mai lupte singur. Când omul cedează psihic, nu înseamnă că este slab, ci că a dus prea mult fără să ceară ajutor. Sufletul obosit nu mai plânge tare, ci tace, se retrage, se închide. Dumnezeu nu Se sperie de această stare și nu Se supără pe omul căzut.

 El stă aproape, mai aproape ca oricând, așteptând doar o mică deschidere: un suspin, o rugăciune spusă fără putere, un „Doamne, nu mai pot”.

Oboseala sufletului se vindecă prin adevăr, blândețe și prezență iubitoare. Nu te forța să fii tare când ești rănit, nu te condamna pentru că ai căzut. Dumnezeu lucrează adesea tocmai prin slăbiciunile noastre, acolo unde renunțăm la control și ne lăsăm ținuți în brațele Lui. 

Vindecarea nu vine dintr-odată, ci pas cu pas: prin acceptare, prin iertare, prin a-ți da voie să fii ajutat. Sufletul care se sprijină pe Dumnezeu nu rămâne prăbușit, chiar dacă drumul ridicării este lent și tăcut.

Maica Siluana Vlad

Cele șapte păcate de moarte:

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                             

1. Mândria (trufia)

2. Iubirea de argint și zgârcenia

3. Desfrânarea

4. Zavistia (ura, invidia, viclenia, perfidia)

5. Lăcomia (neînfrânarea)

6. Mânia (supărarea, ținerea de minte a răului)

7. Lenea (trândăvia)

Păcatele cele mai grele, cele împotriva Duhului Sfânt:

1. Necredința sau nepăsarea față de Dumnezeu, Cel în Treime mărit

2. Ura împotriva Lui Dumnezeu

3. Deznădejdea în marea milostivire a Lui Dumnezeu și în purtarea de grijă față de noi sau prea marea încredere în atotbunătatea Lui Dumnezeu, încredere care te face să savârșești fără contenire păcate, socotind că Dumnezeu te va ierta, chiar dacă nu te îndrepți

Păcate strigătoare la cer:

1. Uciderea (şi uciderea de prunci, adică avortul)

2. Păcatele asemenea celor făcute de cei din Sodoma şi Gomora (perversităţi sexuale)

3. Oprirea plăţii lucrătorului

4. Asuprirea văduvelor şi orfanilor

5. Batjocorirea şi asuprirea părinţilor, cei care ne-au născut şi crescut.

NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

      "Cand regele Irod a poruncit uciderea pruncilor, Dumnezeu, a trimis ingerul sau si i-a spus lui Sfantului Iosif prin vis, sa o ia pe Fecioara Maria cu Pruncul sau si sa fuga in Egipt. Pe drum s-au intalnit cu niste talhari care au vrut sa-i jefuiasca, dar un talhar curios s-a uitat in bratele Prea Sfintei Fecioare si cand a vazut pe Pruncul Hristos i s-a parut atat de frumos, incat a zis: ,,Daca Dumnezeu Insusi, ar lua trup omenesc, nu ar fi mai frumos decat Pruncul acesta!", si le-a spus celorlalti talhari sa nu le faca niciun rau. Atunci Preasfanta Fecioara i-a zis talharului: ,,Sa tii minte ca Pruncul Acesta iti va darui buna rasplata pentru binele pe care I l-ai facut astazi". 

Trecand 33 de ani, acest talhar al carui nume era Dismas, se afla rastignit pe cruce de-a dreapta lui Hristos si aparandu-L in fata celuilalt rastignit, marturisea asa: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda?

 Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut niciun rau" (Luca 23 40:41) iar Domnul i-a zis: ,,Adevarat graiesc tie: Astazi vei fi cu mine in rai"(Luca 23:43). Sa nu uitam ca nu intamplator Iisus Hristos s-a nascut in Betleem care se talcuieste ,,Casa Painii".

 De aceea in rugaciune spunem: ,,Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua...". Inca odata se dovedeste ca nimic nu este intamplator. Amin si Aliluia.
Preot Ioan.

20 DE SFATURI PENTRU SMERENIE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

1. Au uitat de tine? Nu te caută și nu-ţi telefonează nimeni? Nu e nimic grav. Sunt foarte ocupați acum cu treburi, iartă-i și nu te plânge nimănui!
2. Ai fost ofensat pe nedrept? Uită și iartă, nu știe ce-a făcut!
3. Eşti disprețuit? Bucură-te! "Fericiți veți fi când vă vor ocărâ..."
4. Eşti învinuit? Nu riposta vehement, roagă-te, taci și nu te justifica.
5. Îşi bat joc de tine? Nu le răspunde, ci te roagă pentru ei!
6. Te ceartă cineva? Păstrează tăcerea, rămânând în pace, liniște și rugăciune.
7. Nu ţi se permite să spui nici un cuvânt? Nu fi trist, tăcerea vorbește în fața lui Dumnezeu mai mult decât toate cuvintele omenești!
8. Te jignesc? Iartă-i, nu te certa și nu-i jigni la rândul tău!
9. Copiii tăi lasă propriile responsabilități pe umerii tăi? Rudele fac acelaşi lucru? Nu protesta, fă tot ce poți, încet și liniștit!
10. Strigă la tine? Păstrează-ți calmul, nu adăuga la rău încă un rău!
11. Fură de la tine în fața ochilor tăi? Prefă-te orb, poate au nevoie mai mare ca tine de acel lucru!
12. Râd de tine? Înarmează-te cu și mai multă răbdare, doar și de Hristos au râs și L-au batjocorit plini de dispreț!
13. Nu-ţi ascultă sfaturile copiii tăi? Îngenunchează şi te roagă pentru ei!
14. Ai neînţelegeri şi certuri în familie? Tu ești de vină. Şi din nou doar tu. Şi nimeni altcineva. Taci și roagă-te să vină pacea și înțelegerea din nou!
15. Eşti vinovat? Cere-ţi sincer iertare!
16. Nu eşti vinovat? Cere-ţi din nou iertare.
17. Eşti sănătos? Slăveşte-L neîncetat pe Dumnezeu!
18. Eşti bolnav? Ai cancer, boli nenumărate, eşti tot numai suferinţă şi durere ? Slăveşte-L iar pe Dumnezeu!
19. Șomajul, sărăcia s-au sălăşluit în casa ta? Le meriți! Roagă-te mai mult. Posteşte ca să afli cale de la Dumnezeu să-ți câștigi pâinea cea de toate zilele din nou!
20. Roagă-te pentru toţi şi pentru toate. Roagă-te mai mult, mai curat, mai fierbinte! Postul și rugăciunea, sunt rezolvarea tuturor problemelor, ispitelor, durerilor, căci « acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post ».
Și dacă voi, fraților, veţi urma aceste sfaturi și în primul rând și eu bineînțeles, atunci cu siguranță că Părintele Îndurărilor Se va milostivi și ne va mântui!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
(sursa: www.pemptousia.ro)

CRUCEA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Într-o zi, din întâmplare
Sau cu voia cea de sus,
O femeie oarecare
Mi-a vorbit despre Iisus.

 
- Fata mea, mi-a zis femeia,
De vrei să te mântuiești,
Doar Iisus Hristos e cheia
Caut-o, și-ai s-o găsești !

 
Mi-a dat sfaturi și povețe
Și m-a mângâiat duios
Începând să mă învețe
Toată viața lui Hristos.

Am privit-o cu mirare
Și-am pornit, precum mi-a spus,
Căutând doar drumul care
Mă va duce spre Iisus.

 
Rătăcind pe la răscrucii,
Căutând și întrebând,
Am ajuns pe Drumul Crucii
Cu Mântuitoru-n gând.

Și-am tot mers ș-am mers grăbită
Până când am obosit
Și mi-am spus descumpănită :
"Acest drum n-are sfârșit !"

Dar deodată-mi iese-n față
Un drumeț cu chip voios,
Cu glas blând și el mă-nvață
Să fac voia lui Hristos.

-Fiica mea, mergi înainte,

Și oricât ți-ar fi de greu,
Totdeauna ține minte:
Roagă-te lui Dumnezeu !

Și oriunde te vei duce
Niciodată nu uita
C-orice om are o cruce
Ce-i e dat a o purta.

Însă dacă ai credință
Și te rogi lui Dumnezeu
Crucea ta cu biruință
Ai s-o poți purta mereu.

Printre multele necazuri
Și ispite zeci și zeci,
Ca și apa printre pietre
Tu de ele ai să treci.

-Cine ești ?- întreb străinul-
-Vin din Voia Domnului,
Sunt trimis să-ți veghez drumul
Căci sunt slujitorul Lui.

Eu i-am mulțumit îndată
Pentru tot ce m-a-nvățat,
Promițând să-i ascult sfatul
Mai departe am plecat.

Și am tot urcat pe culme
Drumul greu și-anevoios
M-am îndepărtat de lume
Să m-apropii de Hristos.

Dar deodată, ce-mi văd ochii
Sus pe culmea unui deal,
Să mă-ntorc sau să m-apropii
Să văd chinul infernal !

Pe o Cruce mult prea mare
Și în cuie pironit,
Sta Iisus privind în zare
La cei ce L-au răstignit.

Și cum sta întins pe Cruce
Suspina și lăcrima
Și cu glasu-i blând și dulce
Către Tatăl se ruga:

-Iartă-i, Doamne, Bun Părine,
Căci Eu le-am făcut pe plac,
Însă ei sunt fără minte,
Iartă-i, că nu știu ce fac !"

M-am cutremurat de spaimă
Și tristețea m-a cuprins
Și-am aflat atunci în taină
C-a-mplinit ce i-a fost scris.

Între viață și-ntre moarte,
Între cer și-ntre pământ,
Doar un pas mă mai desparte:
"Ce să fac ?" mă-ntreb în gând.

Privesc doar o clipă-n vale,
Mă cutremur de ce văd,
Numai gemete și jale,

Doar urgie și prăpăd.

Întorcând din nou privirea
Către Cel ce-n chinuri sta,
Am aflat că mântuirea
Numai El ne-o poate da.

"Eu rămân - mi-am zis atuncea -
Lângă Bunul meu Iisus
Și-mi voi duce și eu crucea
Cum și El, cu greu, și-a dus !"

 
( din volumul de poezii JURNAL DUHOVNICESC )

"Trupul nu este gunoiul sufletului"

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Trupul nu este gunoiul sufletului" ~ Incinerarea: ultima iluzie finală a pseudo-civilizației moderne
De părintele Charalambos Livios Papadopoulos

Dacă trupul nu are valoare, atunci nici sufletul nu are.

Trupul nu este gunoiul sufletului, de ars in gropile de gunoi ale "pseudo-civilizatiei noastre. ”
Vedeți, avem această idee „modernă”, „rațională” că incinerarea este pur și simplu o soluție tehnică: mai curată, mai eficientă, mai ecologică, mai puțin spațiu, mai puțin „probleme. ”

Dar tocmai aici se află problema.

Pentru că adevărata întrebare nu este, "Ce este mai practic?" ”

Adevărata întrebare este: ce fel de civilizație suntem, când considerăm normal să ardem o ființă umană?

Dacă cineva ar fi ars de viu, am numi-o groază, crimă, violență de neconceput. Și acum, dintr-o dată, pentru că a murit, același act este prezentat ca „alegere. ”Un cuvânt frumos: alegere.
Aceasta este ideologizarea vieții.

Ideologia nu este că spunem minciuni. Facem ca minciuna să pară naturală: să pară "neutră", să pară "civilizată. ”Dar arderea fiinţelor umane este exact opusul: este punctul în care civilizaţia îşi dezvăluie barbaria ascunsă.

Pentru ce spune incinerarea?

Se spune: "ființa umană este terminată. ”

Și când spunem "terminat", nu ne referim pur și simplu la faptul că a murit. Nu. Ne referim la ceva mai profund: că acum poți face ce vrei cu corpul, că nu e nimic. Este reziduu. Este gunoi fără valoare. Scapă de el.

Și asta e gândirea modernă: corpul ca gunoi.

Și totuși, incinerarea morților dezvăluie adesea o percepție profundă că trupul nu mai are valoare, că putem face ce vrem cu el: fă-l să dispară, aruncă-l, arde-l.
Dar corpul nu este gunoi.

Corpul este un templu, este istorie, este o persoană. Este ființa umană pe care am iubit-o, pe care am sărutat-o, pe care am botezat-o, pe care m-am împărtășit, pentru care am plâns.
Trupul este pământul, locul și spațiul sufletului meu. Fiecare celulă a ei este istoria mea, ceea ce am fost și ceea ce am devenit în această viață.

Știi, corpul a fost și este întotdeauna o "problemă. ”

Corpul miroase, corpul se descompune, corpul ne amintește că suntem muritori. Și cultura noastră urăște acest memento. Nu poate îndura coruptibilitatea noastră.

Vrea să facă corpul să dispară, nu doar să-l îngroape. Pentru nimic să nu rămână. Pentru a deveni praf.
Ca și cum aș spune: nu vreau nici măcar amintirea materialității.

Și aici apare ceva ce ortodocșii - și creștinismul în forma sa cea mai radicală în general - proclamă: materia nu este o greșeală. Trupul nu este inferior sufletului.

Nu avem aici o "spiritualitate" de tip neo-platonic, unde trupul este închisoarea sufletului. Nu. Exact opusul: materia este glorificată. Materia este sfințită. Materia devine locul lui Dumnezeu. Locul și spațiul iubirii.

Scandalul este Întruparea. Dumnezeu intră în materie. Prin urmare, materia nu este „abandon”, ci este întâlnire.

Și iată adevăratul scandal al gândirii și experienței ortodoxe:
Creștinismul nu este o religie fără trup, nici o filosofie care disprețuiește materia. Teologia ortodoxă nu este neoplatonism.

Nu spune că materia este rea și trebuie eliminată.

Dimpotrivă, Ortodoxia este slava Materiei, zeificarea Materiei.

Căci Dumnezeu Însuși a devenit om: a luat un trup, a luat sânge, a luat carne.

Materia în Biserică este sacră: apa, uleiul, pâinea, vinul — toate sunt sfințite, toate devin purtătoare de har.

Și poate că aici se află cel mai violent aspect al incinerării: nu este doar managementul unui cadavru. Este un act de negare, o declarație simbolică: nu vreau să existe nimic material care să-mi amintească că ființa umană are valoare eternă.

De aceea moaștele Sfinților sunt atât de tulburătoare pentru conștiința modernă.
O relicvă, un os, materie care emană parfum — acesta este cel mai irațional lucru pentru modernitatea „rațională”.

Și tocmai din acest motiv este atât de puternică: relicva este punctul în care materia refuză să devină gunoi.

Și aici poate trebuie să spunem cel mai simplu lucru: ființa umană nu este un suflet care doar "poartă" un trup. Este un trup cu suflet, în egalitate și valoare absolută.

O ființă umană fără trup este o fantomă; o ființă umană fără suflet este un cadavru.

Deci, da: incinerarea este ultima iluzie finală a pseudo-civilizației noastre - că poate renunța la materie și poate păstra doar „sensul”. ”Dar când renunți la materie, la final renunți și la sens.

Orthodox Pews

INFRICOSATA JUDECATĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

.

                   

https://colajeortodoxe.blogspot.com/?m=1
Bucuria mea, spunem in Crez: “Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece vii si mortii...” (Matei 25:31). Asadar, indoita este Nasterea Domnului: una din Tatal mai inainte de veci, si alta din Sfanta Fecioara Maria. Doua sunt si pogorarile: una nevazuta “ca picaturile” (Psalm 81:6) si a doua, slavita si vestita pogorare, adica, cea viitoare. La prima venire, Hristos a suferit rastignirea Sa pe Sfanta Cruce, insa la cea de-a doua, va veni ,,intru slava" si va fi inconjurat de Sfintii Ingeri, asa cum citim in Biblie. La prima venire am rostit cuvintele: “Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului”, iar la cea de-a doua venire, in Valea lui Iosafat, vom spune iarasi in acelasi fel. Atunci, Mantuitorul nu va veni sa fie judecat din nou, ci, sa-i judece pe jedecatorii Lui si Le va spune, El care a tacut ca un miel de jertfa: “Acestea mi-ati facut si Eu am tacut!”. Si cine va putea indura ziua venirii Lui, cand ni se va arata El, si cand ne va spune fiecaruia dintre noi: “Acestea mi-ati facut si Eu am tacut!”, stiind ca L-am rastignit de nenumarate ori prin pacatele noastre. Auziti ce zice Proorocul Isaia: “Toata ostirea cerului se va topi, cerurile se vor strange ca un sul de hartie” (Isaia 34:4), iar Sfanta Evanghelie zice: “Soarele se va intuneca si luna nu va mai da stralucirea ei si stelele vor cadea din cer” (Matei 24:29). La Infricosata Judecata, vor invia toti cei morti, imbracati in vesmintelor lor, purtand pacatele sau virtutile lor. De aceea postiti, rugati-va, nu lipsiti de la Sfanta Liturghie duminica, spovediti-va si impartasiti-va cel putin in cele 4 posturi mari ale anului. Amin si Aliluia!

                                                                                                           Preot Ioan .