joi, 30 iunie 2022

Te voi căuta, Doamne -

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Fericitul Augustin

Mare eşti, Doamne, şi cu adevărat vrednic de laudă !
Mare este puterea ta, iar înţelepciunea ta nu poate fi măsurată. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Un om purtând asupra sa datul morţii, purtând mărturia că tu te împotriveşti celor trufaşi. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească. Tu l-ai îndemnat să-şi afle bucuria lăudându-te pe tine, căci pentru tine ne-ai zidit, iar inima noastră este neliniştită până să-şi afle odihna în tine.
până să-şi afle odihna în tine.
Dă-mi, Doamne, putinţa de a şti şi de a înţelege dacă trebuie mai întâi să te invoc ori să te laud, să te cunosc mai întâi ori să te invoc!
Dar cine te va invoca fără să te cunoască?
Căci cel care nu te cunoaşte poate invoca pe altcineva în locul tău! Sau, mai degrabă, nu eşti tu invocat tocmai ca să fii cunoscut? Dar cum îl vor invoca pe cel în care nu au crezut? Sau cum
vor crede fără propovăduitor? Şi-l vor lăuda pe Domnul cei care-l caută.
Cei care-l caută îl vor găsi, iar cei care-l găsesc îl vor lăuda.
Te voi căuta, Doamne, invocându-te, şi, crezând în tine, te voi invoca!
Căci tu ne-ai fost vestit nouă. Te va invoca, Doamne, credinţa mea, aceea pe care mi-ai insuflat-o prin natura omenească a fiului tău, prin slujirea propovăduitorului tău.

CUM SA IMPARTIM TIMPUL

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 



   Bucuria mea, Sfantul Epifanie a fost intrebat: “CUM SA IMPARTIM TIMPUL?”. 

Timpul?! Pentru rugaciune nu exista un timp aparte: ea trebuie savarsita tot timpul, in tot ceasul si in orice clipa. Sfantul Parinte, Vasile cel Mare a fost intrebat: “CE INSEAMNA A TE RUGA NEINCETAT?”. 

Iar el a raspuns: “Sa ai in inima starea de rugaciune si te vei ruga neincetat. Cu mainile sa lucrezi, iar mintea sa o inalti la Dumnezeu”. 

Sfintii Apostoli, au inconjurat tot pamantul si multe osteneli au savarsit, dar in acelasi timp s-au rugat neincetat. Si porunca aceasta ei au scris-o: “DUHUL CREDINTEI, AL NADEJDII si AL LASARII IN VOIA LUI DUMNEZEU, iata ce trebuie sa aprindem in inima”.
 
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze.

NOAPTE BUNA!

                                                                                           Preot Ioan

VISUL CROITORULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


de Eliana Popa

Într-un ținut, în vremi trecute, domnea-mpărat cu mână tare
Și cu credință neclintită pe nume Constantin cel Mare.
Avea supuși creștini și neamuri ...era un brav cârmuitor
Și-avea în slujba sa, la curte, pe Ioan vestitul croitor.
 
Însă acesta, ca și alții ce viețuiesc și-n vremea noastră,
Trăia-n necinste si păcate, făcând doar voia lui cea proastă ...
Însă PreaBunul cel din ceruri, în marea Sa milostivire,
I-a arătat prin vis mânia....ca Ioan să își mai vină-n fire!

Și se făcea c-a mers Ioan, cu un veșmânt la împărat
De-ndată ce cu multa trudă, frumoasa haină a gătat.
Vorbea glumind cu împăratul, dar iată cum în mare grabă
Mărețul Constantin cel Mare își scoate paloșul din teacă.
L-a prins de păr cu strășnicie ( avea un păr lung și frumos)
,, - Când termin a-ți reteza părul și capul tău cădea-va jos!"

Asa grăit-a împăratul și chiar așa s-a petrecut
Căci sabia cu dibăcie pe gâtul lui s-a abătut!
Și din prea multa îngrozire când sabia s-a ridicat
O, Doamne, s-a trezit din somn și cu glas tare a strigat :

,, - Sunt încă viu...ce bucurie! A fost un vis...o nălucire
Și capul încă-mi stă pe umeri, din păr nu-s smulse nici trei fire!"
Și bucuros că-i viu și teafăr și că nimic nu s-a-ntâmplat
A luat-o iar pe-aceeasi cale, uitând cu timpul ce-a visat.
 
Dar după oarecare vreme s-ambolnăvit, sărmanul, tare!
Și iarăși a visat cu groază o și mai strașnică-certare
Căci se făcea, parcă aievea, că a fost dus fără zăbavă
În fața unui Împărat cu chip măreț și plin de slavă,
 
Ce odihnea pe-un tron de aur în haină de Arhiereu
Era scăldat tot în lumină precum în ceruri Dumnezeu!
De-a dreapta Lui stăteau ostași ca îngerii de luminoși
Și-n stânga a văzut cu groază alai de demoni fioroși.

A stat croitorașul nostru și-a așteptat cu frică mare
Până în clipa ce-mpăratul i-a adresat o întrebare :
,, - Te-ntreb, Ioane, și răspunde-Mi! Tu oare știi cine sunt Eu? "
,, - Socot cu mintea mea cea slabă că ești Hristosul, Dumnezeu.
 
C-așa citit-am în Scripturi despre Hristos că s-a-ntrupat
Să ducă Crucea pentru noi și să ne tragă din păcat. "
,, - Și dacă Mă cunoști, Ioane...și știi că de la Tatăl vin
De ce n-ai luat în seamă visul cu Împăratul Constantin? "

,, - Știu despre ce-mi grăiești, Stăpâne, că frica aceea încă-i vie
Și groaza ce-am trăit atunci, doar suflețelul meu o știe! "
,, Și dacă porți în suflet, încă, osânda ce Ți-am arătat
De ce n-ai lepădat păcatul și viața nu ți-ai îndreptat?
 
Ți-am arătat încă de-atunci că sabia deasupra-ți țin
Că Eu am fost în vis, Ioane, nu împăratul Constantin!"
Zicând acestea Împăratul un semn spre îngeri a făcut
Să îl arunce-n loc de-osândă, că fapte bune n-a avut.
 
Și pricepând Ioan acuma că nu mai are-n veci scapare
Cutremurat de-așa poruncă, strigă la Sfânta Născătoare :
,, - Preasfântă, Milostivă Doamnă, ajută-mi mie, păcătosul,
Căci grea osândă mă așteaptă pe mine răul și leprosul! "

Și-ndată Maica se arată și cere pentru Ioan iertare
Să-l mai îngăduie o vreme...să-i dea un timp de îndreptare.
Și Împăratul cel din slavă pentru a Maicii mijlocire
L-a mai iertat și-a doua oară că Ioan și-o mai veni în fire!

Și s-a trezit atunci, sărmanul, din visul cel înfricoșat
Și nemaistând deloc pe gânduri la un monah a alergat
Să ceară sfat de îndreptare, să povestească al său vis
Să-ntrebe cu ce fel de fapte va șterge-al iadului zapis!

,, - Dă slava Domnului din Ceruri și Preacuratei Născătoare
Că te-a învrednicit să vezi vedenia-nfricosătoare.
Păzește-te de-acum, Ioane, și plângi păcatele făcute
Cât timp mai ai de îndreptare ...să plângi ...să plângi cu lacrimi multe!"

Și Ioan primi cu bucurie să-și schimbe viața-n fapte bune
Se lepădă de toată averea și de plăcerile din lume
Și-acest răstimp de pocăință, primit în dar de la Hristos,
L-a petrecut în rugăciune și-a mers la Domnul bucuros!

( după o veche pilda ortodoxă )

luni, 27 iunie 2022

Un om a murit.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“






L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se, cu o valiză în mână…
- Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul a întrebat:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui, lucrurile mele, hainele, banii?
- Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.
- … Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut vreodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.
Era goală.
Cu o lacrimă de dezamăgire, omul îl întrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…"
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

duminică, 26 iunie 2022

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...DOAMNE AJUTÃ-MÃ...




"Doamne, ajuta-ma in post, Sa i-l tin cu drag, cu rost, Mintea, trupul, Fa-l subtire, Ca sa fug de amagire, Trupu-acesta imbuibat, Cu de toate-ndestulat, Sa-l mai storc ca pe-o lamaie, Nicio patima sa fie. Sa ma-nvat sa flamanzesc, Spre Golgota sa pornesc, Nu am crucea grea ca a Ta, Dar s-o duc macar pe-a mea. Doamne, da-mi din Harul Tau, Sa nu-mi fie postul greu, Vor veni ispite mii, Lumineaza-ma cum stii, Fie-ti mila cand cad jos, Ca sunt slab, neputincios, Da-mi din Duhul Tau putere, Si un pic de mangaiere".
Bucuria mea, Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau. HAR, MILA si PACE sufletului tau, de la IISUS HRISTOS, DUMNEZEU! Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Miluieste-ma, Maica Luminii! Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    Bucuria mea, Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, a fost intrebat de cineva: "Parinte, daca L-ai vedea acum pe Iisus Hristos, in fata Sfintiei tale, ce i-ai spune?" Parintele a raspuns: "I-as spune asa: IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!" Sa zicem si noi rugaciunea aceasta, cat mai des posibil. Cand inspiram aerul in piept sa zicem: IISUSE, IISUSE (cu gandul la El), iar cand expiram aerul sa zicem: IARTA-MA, IISUSE! Aceasta este de fapt "Rugaciunea mintii" sau "Rugaciunea lui Iisus", in forma prescurtata. Pe aripile rugaciunii Dumnezeu Se coboara in sufletele noastre si tot pe aripile rugaciunii, noi ne urcam la Dumnezeu.
„Acolo unde exista iubirea lui Hristos, singuratatea se risipeste. Esti linistit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boala, nici apasare, nici framantare, nici tristete, nici iad. Hristos este in toate gandurile tale, in toate faptele tale. Ai Harul si poti suferi toate pentru Hristos. Poti chiar sa si patimesti pe nedrept. Sa rabzi nedreptatile pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a patimit, tot asa poti si tu, poti sa patimesti pe nedrept. Cand intra Hristos in inima, patimile se mistuie. Nu mai poti nici sa injuri, nici sa urasti, nici sa te razbuni, nici, nici... Unde sa se mai gaseasca urile, antipatiile, osandirile, egoismele, framantarile, intristările? Stapaneste Hristos si dorul fierbinte dupa lumina cea neinserata. Insa atunci cand nu traiesti cu Hristos, traiesti in necaz, in melancolie, in framantare, in stramtorare; nu traiesti corect. Atunci apar multe anomalii si in organism. Sunt influentate trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Cand vine Hristos sa se salasluiasca in tot sufletul nostru, atunci dispar toate problemele, toate ratacirile, toate supararile. Atunci pleaca si pacatul”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan

vineri, 17 iunie 2022

SFANTA TREIME

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


"Nadejdea mea este TATAL, scaparea mea este FIUL, acoperamantul meu este DUHUL SFANT, Treime Sfanta slava Tie". Cati oameni ti-au alinat durerile si cand erai in suferinta? Cati au alergat grabiti spre tine sa iti aduca ceva atunci cand aveai lipsuri? Cati dintre ei ti-au sters lacrimile? Cati ti-au adus bucurie in suflet? Cati sunt gata sa-si dea viata pentru tine? Cati dintre ei te cunosc cu adevarat? Doar Domnul nostru Iisus Hristos, singur ti-a alinat durerile, ti-a inteles slabiciunile, a alergat grabit inspre tine cand aveai lipsuri, ti-a sters lacrimile, si-a dat viata pentru tine... doar El te cunoaste cu adevarat. Doar Dumnezeu, cel care "Neputintele noastre a luat si bolile noastre le-a purtat" (Isaia 53:4), si care a spus: "Cheama-ma in ziua necazului tau si te Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei preaslavi" (Psalm 49:16). Doamne, iti multumesc PENTRU TOT CE MI-AI DAT! Doamne, iti multumesc PENTRU TOT CE MI-AI LUAT! Doamne, iti multumesc PENTRU TOT CE MI-AI LASAT! Fie numele Tau binecuvantat de acum si pana-n veac.


Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

joi, 16 iunie 2022

Atunci LEGE, acum HAR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ C I N C I Z E C I M E A ..

https://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.com/.../cincize...
Bucuria mea, putem spune ca Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezinta INCEPUTUL mantuirii noastre, Invierea Sa este TEMELIA credintei noastre, iar Cincizecimea (Rusaliile) este INCORONAREA pe care Duhul Sfant a savarsit-o pentru mantuirea intregii lumi. Ceea ce este sufletul pentru trup, aceea este Duhul Sfant in trupul mistic al lui Hristos, adica in Sfanta Biserica Crestin-Ortodoxa. Duhul Sfant este Duhul Crestinilor Ortodocsi, este ,,Stalpul de foc al Bisericii lui Hristos", care ii calauzeste si-i sfinteste spre mantuire, si-L mai numim si Mangaietor, pentru ca ii mangaie pe toti cei care se lasa calauziti de El (Ioan 16:7). ,,Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat” (Galateni 3:27). Imbracarea aceasta in Hristos, pecetea divina, ne-o da Duhul Sfant. Legea s-a dat poporului ales, pe muntele Sinai, la 50 de zile dupa iesirea lor din Egipt. Duhul Sfant s-a pogorat la 50 de zile dupa Invierea Mantuitorului Iisus Hristos. Atunci LEGEA, acum HARUL. Din inimile Sfintilor Apostoli atinse de limbile ca de foc ale Duhului Sfant au curs ,,rauri de apa vie” (Ioan 8:36), la fel ca din piatra din pustie. Asadar, se cuvine sa multumim Duhului Sfant, celei de-a treia persoana a Sfintei Treimi, pentru tot ce este frumos in lume: parfumul florilor, stralucirea stelelor, murmurul izvoarelor, piscurile muntilor... Sa-i multumim pentru intruparea Fiului Lui Dumnezeu, pentru inspiratia Sfintei Scripturi, pentru intemeierea si conducerea Bisericii Crestin-Ortodoxe, pentru cele 7 Sfinte Taine, pentru toti Sfintii, pentru biruinta Adevarului, a dreptatii si a pacii in lume.

                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                    Preot Ioan .









Triluri...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



În adâncul nopții albe
Și cu cerul înstelat,
Multe suflete s-aseaza
În genunchi pe lângă pat.

În mireasmă de tămâie,
Cu candele luminate,
Mulți se roagă și suspină,
Cu mâinile ridicate.
 
E o liniște profundă,
Îngeri mulți coboara-n jos,
Ca sa dea la fiecare,
Ajutor de la Hristos.
 
Se întorc apoi în ceruri,
În triluri răsunătoare,
Mii de greieri țin isonul ,
La o mierla cântătoare.
 
Vor cu toții sa înalțe
Canturi dulci de mulțumire,
Rugăciuni melodioase,
Parcă spuse din psaltire.
 
Doamne Sfinte și iubite
De toată făptura Ta,
Primește frumoasa jertfă,
Și a lor, dar și a mea.

Versuri Mihaela Stoica - Cucoanes

miercuri, 15 iunie 2022

CUVINTE DE SUFLET

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                     

http://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.com/

Sa-i iubesti si sa patimesti impreuna cu cei saraci, ca si tu sa fii miluit de DUMNEZEU.
Sa nu-i mustri pe cei care au intristare in inima, ca sa nu fii pedepsit cu acelasi toiag si cautand pe cineva care sa te mangaie, sa nu afli pe nimeni!
Mai bine sa fii dispretuit, decat sa dispretuiesti pe altul. Mai bine să fii nedreptatit, decat sa nedreptatesti.
Cel care fuge de slava cea desarta a lumii, unul ca acesta simte in sufletul sau slava veacului ce va să fie.
Fereste-te de intalnirile cele multe si ingrijeste-te de sufletul tau, ca sa-ti pastrezi linistea sufleteasa.
Pazeste-te de pacatele cele mici, ca sa nu cazi in cele mari.
Iti este mai de folos sa inviezi sufletul tau din patimi, cugetand la cele dumnezeiesti, decat sa inviezi morti.
Mai bine sa fiii prigonit, decat sa prigonesti; sa fii rastignit, decat sa rastignesti; sa fii nedreptatit, decat sa nedreptatesti; sa fii clevetit, decat sa clevetesti...
Daca iubesti blandetea, vei avea pace in sufletul tau. Iar daca te vei invrednici sa dobandesti pacea, te vei bucura in orice incercare...
Dumnezeu rabda toate neputintele noastre, insa nu-l sufera pe cel care tot timpul carteste, ci il pedepseste ca sa-l indrepte...
Gura si inima, care in fiecare incercare ii multumesc lui DUMNEZEU, primesc binecuvantarea Lui si harul dumnezeiesc.
Atunci cand viata ta este dupa DUMNEZEU, sa nu te intristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, caci DUMNEZEU ti le va ridica intr-o buna zi. Sa nu te temi nici de moarte, pentru ca DUMNEZEU a pregatit bunatatile cele viitoare ca sa te faca mai presus de moarte.
Sfantul Parinte Iustin Parvu


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO