Duhovniceşti: „Prin rugăciune faci totul pentru Dumnezeu“


Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus, cunoscutul duhovnic din Ardeal, peste tot pe unde era invitat vorbea despre necesitatea rugăciunii în viaţa creştinului şi modul cum putem să ajungem la o rugăciune neîncetată. Iată ce spune în cartea "Întâmpinări".

În Sfânta Scriptură sunt două locuri în care se aminteşte de rugăciunea neîncetată. Sfântul Apostol Pavel zice: "Totdeauna să vă bucuraţi, neîncetat să vă rugaţi, pentru toate multumiţi!" (I Tes. 5, 16-18), iar în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 18, chiar la început, se spune aşa: "Apoi le-a spus lor o pildă cum că trebuie să se roage neîncetat si să nu se lenevească" (Lc. 18, 1). Aceste îndrumări, aceste îndemnuri avându-le în vedere cei care se ocupau de viaţa interioară, mai ales Sfinţii Părinţi, au găsit modalitatea ca să înmulţim rugăciunea spunând mereu "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" într-un fel de neîncetare. Se recomandă ca rugăciunea să fie lipită de respiraţie, pentru că toţi trăim respirând şi se preconizează ca rugăciunea să fie atât de deasă cât este de deasă respiraţia. Bineînţeles, lucrul acesta nu se poate şi nici nu trebuie să-l urmărim neapărat, ci noi trebuie să urmărim faptul de a fi angajaţi în rugăciune, pentru că în ultimă instanţă rugăciunea neîncetată nu este doar simpla repetare a formulei acesteia de rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", sau trăirea acestei rugăciuni, pentru că rugăciunea aceasta este o rugăciune de cerere. Ar trebui să avem în mintea noastră şi rugăciuni de preamărire a lui Dumnezeu. De exemplu: "Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale", "Slăvescu-Te Doamne că sunt minunat întocmit", "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă mărire Tie", "Eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu, iartă-mă!", sunt nişte rugăciuni care ar putea fi spuse tot aşa cum spunem "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" şi care ar fi într-un fel mai de valoare din punctul de vedere al conţinutului şi al raportării la Dumnezeu decât rugăciunea aceasta "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", însă cu asta începem şi cu asta continuăm şi cu asta străbatem şi asta aduce atmosfera de gând care ne duce şi către alt fel de rugăciuni decât rugăciunea aceastaÎn felul acesta noi stăm în faţa lui Dumnezeu altfel decât atunci când totul vine către noi: "miluieşte-mă pe mine păcătosul", miluieşte-mă pe mine, "miluieşte-ne pe noi", cum zic cei de la Essex, de la o mănăstire ortodoxă din Anglia, condusă de Sfântul Sofronie şi care i-a învăţat pe vieţuitorii din mănăstire să spună "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi lumea ta", însă formula clasică şi cea pe care o găsim în slujba călugăriei este aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Poate cineva să spună rugăciunea aceasta, poate să spună altă rugăciune tot neîncetat, însă până la urmă rugăciunea neîncetată este definită de Sfântul Maxim Mărturisitorul în Cuvântul ascetic din Filocalie ca fiind lipirea minţii de Dumnezeu, zice el: "Rugăciunea neîncetată, rugăciunea neîntreruptă este a avea mintea pururea lipită de Dumnezeu, a nădăjdui în El şi a te încrede în El în tot ce ai face şi ţi s-ar întâmpla". Prin urmare, rugăciunea de toată vremea este o stare mai mult decât o revărsare printr-o formulă oarecare, adică conştiinţa aceasta că eşti în legătură cu Dumnezeu, dorinţa aceasta de a-L preamări pe Dumnezeu în toată vremea, dorinţa de a-L mărturisi pe Dumnezeu în toată vremea, o stare sufletească în care Dumnezeu este prezent în conştiinţa omului, iar la aceasta se ajunge şi prin strădania de a înmulţi rugăciunea. Fără strădania de a înmulţi rugăciunea, fără strădania de a conştientiza prezenţa lui Dumnezeu în suflet nu există rugăciune neîncetată, dar există rugăciune neîncetată şi fără repetarea formulei: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", sau a altei formule de rugăciune, şi anume starea aceea sufletească în care faci totul pentru Dumnezeu. Un părinte din Pateric, din pustie, care cercetat fiind de un vizitator, de un credincios care şi-a cerut iertare că l-a reţinut de la rugăciunea lui, el i-a spus: "Rugăciunea mea, frate, este să te primesc pe tine şi să te petrec cu dragoste"
.http://www.ziarullumina.ro/

Postări populare de pe acest blog

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

TAINA IERTARII PĂCATELOR

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE