N-am pierdut...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

       N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.
N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

       N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

     N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

      N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele…

                             Shri Mooji Baba

Despre vrajbă...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                    

    Frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. 

Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.

 
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .

 
Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor?

 
Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.

Să iertam de 70 de ori cate 7

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor?

Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.

Povestea cartofilor urat mirositori: De ce este bine sa iertam?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Aceasta povestioara inspirationala circula pe internet si ne ofera o lectie despre ura pe care nu o sa o uitam niciodata. Sa invatam ca a-i ierta pe ceilalti este intotdeauna inspre binele nostru!
Ura - o lectie pe care nu o sa o uiti niciodata
O invatatoare din clasele mici a hotarat sa joace un joc cu elevii din clasa sa. Invatatoarea a spus fiecarui copil din clasa sa aduca cu el o punga de plastic in care sa puna cativa cartofi. Fiecare cartof va purta numele persoanei pe care copilul o uraste astfel incat numarul cartofilor pe care un copil ii va pune in punga sa de plastic va depinde de numarul de persoane pe care copilul le uraste.
In ziua cu pricina, fiecare copil a adus cu el cativa cartofi pe care era scris numele persoanelor pe care le ura. Un copil a avut 2cartofi, un altul 3 si altcineva 5 cartofi.
Apoi invatatoarea le-a spus copiilor sa care cu ei punga cu cartofi oriunde s-ar duce, timp de o saptamana (chiar si la baie).
Zilele treceau una dupa alta si copiii au inceput sa se planga din cauza mirosului neplacut lasat de cartofii stricati. In plus, cei care carau 5 cartofi trebuiau totodata sa care si sacose mai grele. Dupa o saptamana, copiii erau fericiti ca in sfarsit jocul s-a terminat.
Invatatoarea a intrebat: “Cum a fost sa carati dupa voi cartofii timp de o saptamana?”Copiii si-au dezvaluit frustrarile si au inceput sa se planga de toate problemele pe care le-au intampinat trebuind sa care cartofii imputiti si grei oriunde s-au dus.
Apoi invatatoarea le-a dezvaluit semnificatia jocului. Ea a spus: “Exact la fel este si atunci cand porti in adancul inimii tale ura pentru cineva. Mirosul urat al urii iti va contamina inima si o sa il cari cu tine oriunde ai merge. Daca nu poti tolera duhoarea cartofilor stricati pentru doar o saptamana, iti poti imagina cum este sa ai mirosul urii in inima ta pentru toata viata?

                                                                    Ce sa invatam:

Alunga din inima ta orice sentiment de ura pe care il ai fata de oricine astfel incat inima ta sa nu mai poarte aceasta povara respingatoare pret de o viata intreaga. A-i ierta pe altii este cea mai buna atitudine pe care o poti avea. Pentru binele nostru, in loc sa caram povara dupa noi, este mai bine sa iertam si sa iubim.

Autor: Anonim

Iertarea Aproapelui

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușman.

În mod deosebit ni se atrage atenția asupra unei virtuți speciale: iertarea: „de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre” (Matei 6, 14-15). Pare complicat! Din ce cauză ni reaminteşte cu atâta stăruință să iertăm, îndeosebi acum, la început de post? Mergem la biserică, dăm milostenie, deschidem adeseori cartea de rugăciuni, nu e suficient? „De ce ar trebui să mă umilesc cerând iertare?” s-ar întreba unii. Oare a cere iertare este chiar umilință? Se pare că, pentru cei care gândesc astfel, este o piatră de poticneală. Se pune întrebarea: din ce pricină uneori ne vine atât de greu să iertăm? Și atunci când o facem, mai mult de gura duhovnicului, nu izbutim să îndepărtăm toate urmele răutății din suflet. Iertăm, dar nu uităm! Or, dacă nu uităm, înseamnă că nu am iertat din inimă, că nu am extirpat rădăcina răului din interiorul nostru, care în scurt timp va zămisli iarăși în noi resentimente, ură ori dispreț.

Cu toții rostim rugăciunea „Tatăl nostru” zicând: „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.” (Matei 6, 12). Adesea ne spunem mecanic rugăciunile, fără atenție la conținutul lor. Îmi amintesc de o memorabilă întâmplare petrecută la Sihăstria. Părintele Cleopa, ieșit în fața smeritei sale chilii, a început să ne vorbească. Dintre pelerini, o credincioasă își ridică glasul, rugându-l pe luminatul călugăr să o învețe cum să procedeze, căci, având un litigiu din pricina unui petic de pământ, nu reușea să se împace cu megieșii săi, iertându-i. Cu vorba ca de tunet, înțeleptul duhovnic îi răspunse: „să nu îndrăznești să mai spui Tatăl nostru până nu te împaci!”. „De ce?” întrebă nedumerită pelerina. „Atunci când glăsuiești și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri, de fapt, Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte numai când și tu poți ierta. Iar dacă tu nu poți ierta îți ceri singură osânda.” Spășită, femeia puse capul în pământ, gândindu-se, probabil, că de câte ori rostise „Tatăl nostru” își ceruse, de fapt, pedeapsa pentru neputința de a se fi împăcat cu hotarnicii.

Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușman. Sunt cuvinte grele, dar veridice căci Mântuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe în vânt. De am reflecta în fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu să ne devină adversar, prin propria noastră rugă, cred că am ezita să mai rostim Rugăciunea Domnească, iar dacă am face-o, am sări cu siguranță cererea a cincea. Oare din ce pricină Domnul a condiționat iertarea Lui de cea acordată de noi celor care ne-au făcut vreun rău voit sau inconștient? Răspunsul ni-l oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mila lui Dumnezeu se ascunde în milostivirea noastră față de aproapele”. Așa stând lucrurile, vom fi tentați să rostim mai ușor: „Iartă-mă!”

        Ce simplu ar fi să spui: „Iartă-mă!” Însă Domnul cunoaşte superficialitatea omului, tendința de a înșela. Câți nu mărturisesc duhovnicului: „Părinte, nu am dușmani. I-am iertat”, dar în realitate continuă războiul cu semenii deveniți inamici, alimentând răutatea, invidia, răzbunarea. Omeneşte vorbind, ne vin multe necazuri, supărări, jigniri din partea apropiaților. În deplină sinceritate cu noi înşine, fiecare trebuie s-o recunoaştem răspicat: „suntem oameni, iar nimic ce este omenesc nu ne este străin", căci și noi, la rândul nostru, poate am zavistuit, am osândit sau am urât. Cu toate acestea, la Taina Pocăinței, unii mărturisesc, cu o inconștiență vecină cu sinuciderea duhovnicească, faptul că nu dușmănesc pe nimeni. Tăgăduind adevărul la spovedanie, aparenţa se vădește favorabilă celui ce a încercat să-L înșele pe Tatăl Ceresc: duhovnicul îi dă dezlegare pentru împărtășanie. Cu orgoliu, va păși țanțoș către dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului îi va da cereasca hrană, Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului. 

       Cunoscuții îl vor aprecia: „Uite un bun creștin! S-a spovedit, s-a împărtășit!” Amară înșelare! Hristos nu Se lasă „răpit”, nici păcălit. De aceea a rostit: „de nu veți ierta din inimă fratelui, nu veți fi iertați” (Matei 18, 35). Ce presupune iertarea din inimă? Părinții duhovnicești ne învață că ea nu trebuie să fie o simplă declarație, formală ori conjuncturală. „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte!” implică o participare totală a ființei omenești în a șterge răul sau supărarea din toată ființa. Iertarea adevărată trebuie să coboare în suflet iubirea și puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au săvârșit sau ne-au dorit răul.Ca să putem uita definitiv vătămătoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie să ne asumăm o luptă lăuntrică, o răstignire a poftei filistine de răzbunare, a ispitei de a riposta la răutate cu răutate. Ce-i drept, nu-ţi vine ușor să-i ierți pe cei care, poate, ți-au distrus viața. Dar, dacă Domnul a cerut aceasta, cu siguranță că se poate împlini, căci El nu a împovărat ființa umană cu imperative utopice. Iar dacă, la început, nu reușim să îndeplinim porunca, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, să-L chemăm pe El să pună umărul, ca să trecem peste piatra de poticneală. Numai așa vom simţi cum sufletul nostru înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi mândriei, căci, iertarea sinceră a greşelilor altora întrezărește o șlefuire a sufletului nostru după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. Să-I cerem Lui să ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alţii aşa cum Dumnezeu ne iartă pe noi.

Așadar, când ne simţim tentați să nu iertăm, să ținem mânie, să ne răzbunăm, bine ar fi să ne amintim de cuvintele Mântuitorului Hristos: „Slugă vicleană, toată datoria ţi-am iertat-o pentru că M-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine?”(Matei 18, 32-33). Să ne cutremurăm de sentința rostită în aceeași pildă evanghelică, gândindu-ne că ar putea fi pronunțată pentru noi: „Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, până ce-i va plăti toata datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, daca nu veți ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre” (Matei 18, 34-35).

Iertarea nu are nimic de a face cu meritul cuiva de a fi iertat – este un act de dragoste, nu de dreptate.

Daca alegem sa nu-i iertam pe cei ce ne-au ranit, ne punem sub controlul lor.

Iertarea celorlalti reprezinta primul pas urias, ducand la eliberarea noastra completa din lanturile care inconjoara o inima indurerata. Daca reactionam cu amaraciune in inima fata de cei ce ni se opun si chiar ne fac rau, am fi sclavii acelor oameni pentru tot restul vietii iar reactia noastra fata de ceea ce ne-au facut altii ar putea sa dauneze la fel de mult ca si ofensa initiala.

De cate ori trebuie sa ierti? De fiecare dată...

sursa
Marian Pios

Iertarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

          Multe şi minunate sunt urmările iubirii: mila, prietenia, smerenia,

bunătatea, dar piatra de încercare rămâne: iertarea. Să ierţi, dar nu pe

cel care te iubeşte şi te iartă pe tine, ci pe cel care te urăşte şi nu te

iartă, pe vrăjmaşul care-ţi caută moartea. Există motive suficiente

pentru aceasta, sau e ceva iluzoriu şi cu neputinţă? Sfânta Scriptură

dezvăluie o serie de motive ale iertării, pe care le înşirăm, după cum

urmează: Iert, pentru că am fost iertat de păcatul strămoşesc; iert,

pentru că am nevoie să fiu iertat de păcatul actual; iert, pentru ca să

contribui la zidirea morală a unei lumi noi, care nu se poate face pe

temelii de ură; iert, ca să pun capăt răului după îndreptarul: „Nu te

lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Romani 12:21);

iert, pentru că iubesc, dar iubirea se revarsă ca trilurile privighetorii,

fără să ţină seamă de zborul din clipa următoare; iert, pentru

desăvârşire, fără nici o altă consideraţie, după cuvântul: „Fiţi dar voi

desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri este

desăvârşit!“

          Şi dacă sunt mai grele treptele prin care se rânduiesc motivele

iertării dezinteresate, sunt suficiente primele două motive: iertarea

păcatului strămoşesc şi a păcatului actual, pentru a scăpa de

sentinţa rostită de Mântuitorul împotriva slugii care n-a iertat pe

fratele său.

               Decizie grea: Iertăm sau facem dreptate?

              „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi

asemenea“ (Luca 6:31). Iată ceea ce toţi comentatorii Noului

Testament au numit Legea de aur a moralei creştine. După cum se

observă, cuvintele spuse mai înainte sunt foarte simple. Pot fi înţelese

de oricine. Nu este nevoie de licenţe, de doctorate şi nici măcar de

studii de teologie. Sunt pe măsura înţelegerii tuturor.

Toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască?

Vrem să ne facă rău? Vrem să ne vorbească de rău? Vrem să ne

târască prin tribunale? Niciodată! Vrem să fim iubiţi şi respectaţi.

Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii: „Să iubeşti pe aproapele

tău ca pe tine însuţi“ (Matei 19:19). De aceea a zis: „Poruncă nouă

dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum V-am iubit şi Eu pe voi“

(Ioan 13:34). Dar de ce era porunca aceasta nouă? Era nouă fiindcă în

Vechiul Testament scrie: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti

pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5:43). Mântuitorul face un pas mai departe

decât acest precept din Vechiul Testament, de fapt face un pas uriaş şi

zice: „nu numai să iubiţi pe cei ce vă iubesc, dar să iubiţi pe

vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, să faceţi

bine celor ce vă urăsc, şi să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc

şi vă prigonesc“ (Matei 5:44).

     Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că

ne pune la mare încercare. Teoretic o înţelegem şi chiar o admitem,

dar când e vorba de pus în practică ni se pare dacă nu imposibil, cel

puţin nedrept. Suntem puşi în faţa unui: ORI - ORI. Ori facem

precum ne porunceşte Iisus şi suntem creştini, ori nu facem şi nu

suntem creştini.

            În Vechiul Testament se spune: „Ochi pentru ochi, dinte

pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură

pentru arsură, vânătaie pentru vânătaie, suflet pentru suflet“. Iată

ce anume a vrut Mântuitorul să îndrepteze, să instaleze porunca

iubirii în locul legii Talionului. Mulţi dintre noi sunt rămaşi la

nivelul legii Talionului din Vechiul Testament. Legea Talionului era

legea fundamentală. Şi poate că ea trebuie înţeleasă ca pozitivă la

vremea respectivă. Dar Mântuitorul ne cere un efort de autodepăşire.

Tocmai de aceea a venit El ca să ne ajute să încercăm această

autodepăşire. Chiar Dumnezeu pe care Îl descoperea Moise îndemna

la desăvârşire: „Să-mi fiţi sfinţi“ (Levitic 20:26).

                        Cuvinte de duh despre iertare

● „Iertarea vrăjmaşului este semnul unui suflet mare, nu

slab“ (Prot. I. Tolmacev).

● „Iubeşte-ţi vrăjmaşii şi vei deveni prieten lui Dumnezeu“

(Sfântul Vasile cel Mare).

● „Cum spui «Doamne miluieşte», când tu însuţi nu ai

milă!“ (Avva Nil Athonitul).

● „Să nu uităm, creştinilor, să iertăm pe ceilalţi înainte de a

cere iertare de la Dumnezeu. Rugăciunea pomenitorului de rău

este tot una cu semănatul pe piatră“ (Sfântul Isaac Sirul).

● „Răul în nici un chip nu nimiceşte răul şi de aceea, dacă

cineva îţi face un rău, tu fă-i bine, pentru că binele nimiceşte răul“

(Avva Pimen).

● „Nu există în lume nimic mai vrednic de mirare decât

iubirea de vrăjmaşi“ (Fericitul Augustin).

● „David a obţinut o biruinţă mai mare când l-a cruţat pe

Saul, decât atunci când l-a doborât pe Goliat“ (Sfântul Ioan Gură

de Aur).

● „Dumnezeu ne-a dat două capacităţi, deopotrivă de

preţioase pentru slaba noastră inimă: să ne aducem aminte şi să

uităm“ (Graful Bludov).