Rugăciune (Cugetare Umilită)- sfântul Ioan Iacob de la Hozeva,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Miluiește- mă, Stăpâne,
După mare mila Ta
Și mă spală cu- ndurare
De fărădelegea mea!

Eu cunosc fărădelegea
Și păcatul mi- i știut,
Căci întru fărădelege
Și- n păcate m- am născut.

Bunătățile din lume
Sus la cer nu trebuiesc,
Tu vrei << inimă smerită>>
De la neamul omenesc.

Jertfa cea bine primită
Este <<duhul umilit>>
Și cu <<inima înfrântă>>,
După cum cântă David.

Darul Tău binevoiește
Întru oamenii smeriți
Și din rândul lor îți place
Să alegi pe cei <<sfințiți>>.

Mântuirea sufletească
Tu voiești a se lucra,
Cu necaz și suferință,
<<Jugul nostru>>: Crucea Ta!

Iar prinosul cel de lacrimi
Și sudoarea se socot,
Întru cel de sus jertfelnic,
Ca o <<ardere de tot>>.