duminică, 19 aprilie 2020

BINECUVANTARE si SFAT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 


Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze cu inger tare pazitor, ca si pe Tobie. Har si pace sufletului tau. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta. Dar, ca sa-ti fie bine astazi si in fiecare zi a vietii tale, te indemn sa fugi de CLEVETEALA si de JUDECAREA altora, adica, respecta "a 11-a porunca": "VEZI-TI DE TREABA TA!", sau cum se mai spune: "STAI IN PATRATELUL TAU!" 

Iubeste TACEREA, care naste toate virtutile. Nu vorbi cuvinte de prisos, fiindca acestea iti golesc sufletul de RAVNA CEA DUMNEZEIASCA. 

Te indemn sa ai ADEVARUL pe buzele tale, BUNATATEA sa sclipeasca in ochii tai, RABDAREA sa fie piatra de temelie in sufletul tau, BLANDETEA ta sa mangaie pe toti cei din jurul tau, mainile sa-ti fie pline de MILOSTENIE cu "Lazarii lumii", ZAMBETUL sa copleseasca fata ta, IUBIREA pentru aproapele dar si pentru vrajmasi sa umple inima ta, iar RUGACIUNEA LUI IISUS: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! sa fie mereu, mereu pe buzele tale si in inima ta. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO