miercuri, 8 aprilie 2020

NU POVESTI ALE TALE.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“..


Bucuria mea, parintele Filoteos Zervakos, ne indeamna asa: ,,Invata sa faci din toata inima bucurii celorlalti, si vei vedea cata bucurie iti va darui tie Dumnezeu". Adevarat este, pentru ca Dumnezeu nu ramane niciodata nimanui dator: Ceea ce vom semana, aceea vom si secera. Sa fim BLANZI si SMERITI CU INIMA, fiindca, dupa cum zice Sfantul Ioan Scararul: ,,Dumnezeu odihneste in inimile celor blanzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli”. 

Aceasta inseamna sa traim viata noastra intru Hristos, iar Sfantul Tihon de Zadonsk ne si intareste in acest sens prin cuvintele: "Cand traiesti cu Dumnezeu, gasesti fericire si in nenorocire”. Tot Sfantul Ioan Scararul mai zice: "Fericit este cel care a vazut un inger, dar de o suta de ori mai fericit este cel care s-a vazut pe sine”. Desigur ca Sfantul Ioan Scararul se refera aici la a ne vedea neputintele noastre si a recunoaste ca fara Iisus Hristos, Nimeni nu suntem, Nimic nu putem, Nimic nu avem! Sfantul Arsenie cel Mare spunea ucenicilor sai: “De vorba multa m-am cait, dar de tacere niciodata!” 

Nu vei stapani patimile, daca nu-ti stapanesti limba. De aceea cand te intalnesti cu un prieten sau o prietena, dupa cuvantul Sfintilor Parinti: “ Nu povesti ale tale!”. Si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea si noua macar Rabdarica, dupa cuvantul avvei Ammona din Patericul Egiptean: "Am petrecut paisprezece ani in pustia sketica (in Egipt) rugandu-ma lui Dumnezeu noapte si zi, sa-mi dea putere sa birui mania”.

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau si sa ai o saptamana cu mult spor in cele duhovnicesti! Amin si Aliluia!
                                                                                                                                                   Preot Ioan 🛎.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO