Sub cruce cad

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 
·
Sub cruce cad Iisuse iar ,
Picioarele să-Ți strâng ,
Trecutul să mi-l plâng amar ,
Păcatul să mi-l plâng.

 
Căci am greșit Iisuse bun
Și mare-i vina mea ,
Dar mii de lacrimi calde adun
S-o pot , s-o pot spăla .

Atâția păcătoși s-au strâns
De mii de ani mereu
Stropind cu lacrimi și cu plâns
Păcatul lor cel greu .

Iar Tu pe toți i-ai ascultat ,
Pe vameși și pe hoți ,
Tu mângâierea Ta le-ai dat ,
Iertatu-i-ai pe toți .

De aceea cad sub crucea Ta
Picioarele să-Ți strâng ,
Tu singur știi durerea mea ,
Tu singur știi cât plâng .

Spre Tine glasul meu ridic
Și mila Ta o cer
Că știi cât sunt de slab și mic
Să nu mă lași să pier .

Cu-a Tale sfinte mângâieri
Tu poți să vindece iar
O viață plină de dureri
Un suflet plin de-amar .

De aceea către Tine , sus ,
Privirea mi-o îndrept ,
Strigând cu glasul stins :
Iisus , eu mila Ta aștept .

Autor: Traian Dorz 

Slăbănog mă simt, Stăpâne,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Slăbănog mă simt, Stăpâne,

şi străin, de toţi uitat,

am ajuns de azi pe mâine,

ca un câine

alungat.

Hule multe, fără nume,

împrejurul meu ascult,

dar par toate dintr-o lume

– val în spume –

dus de mult.

Cu nădejdile apuse,

alungat de toţi am fost,

numai Crucea Ta, Iisuse,

îmi mai fuse

adăpost.

Arsul meu obraz pe care

lacrimi curg şi azi fierbinţi

îl loviră mâini barbare

şi amare

suferinţi.

Numai Tu cu mângâiere

în suspinul meu mai vii,

să-mi aduci la greu putere

şi-n durere,

bucurii.

O, Iisuse, din înaltul

cerului, să vii, Te rog,

când din chin şi-aşteaptă saltul

iarăşi altul

slăbănog.(Traian Dorz)

DE TE MAI ZBAŢI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De te mai zbaţi avar s-aduni

comori râvnite de nebuni

să ştii: ce laşi pe-al morţii drum

deşertăciune sunt şi fum!

Cu ce cuvinte-ai strâns de ieri

te duci spre veşnice tăceri,

cu ce talanţi ai câştigat

te-ntorci la Cel Ce ţi i-a dat.

De-ai învăţat ceva trăind

la crinii câmpului privind

sau corbii care n-au grânar

vei şti să n-alergi în zadar.

De-ai învăţat s-asculţi ceva

cu ochii şi cu inima,

atunci vei şti ce plâns amar

e cel târziu şi în zadar!

Doar când înveţi să nu-ţi aduni

comori râvnite de nebuni,

abia de-atunci vei şti mereu

să-ţi strângi comori spre Dumnezeu!

Nu eşti învins!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Nu eşti învins cât timp credinţa

nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:

– credinţa iarăşi te ridică,

poţi fi căzut, dar nu învins!

Nu eşti înfrânt cât timp nădejdea

şi ţelul ei îţi este sfânt:

– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,

poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea

curată şi de neclintit:

– iubirea iarăşi te înalţă,

poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul

şi rugăciunea nu ţi-s reci:

– prin ele eşti mereu aproape,

dar fără ele, dus pe veci!

Nu rătăceşti cât timp ţi-i gândul

şi inima la ce-ai primit:

– când inima ţi-e-n altă parte,

chiar stând cu-ai tăi, eşti rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează

– ci când de Cer ai ochii rupţi,

când nu mai arzi şi nu mai sângeri,

când nu mai plângi şi nu mai lupţi!

Biruitori, eroi şi vrednici

sunt numai cei ce neclintit

duc legământul pân' la jertfă

şi lupta până la sfârșit!

Traian Dorz

DACĂ POŢI AVEA...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Dacă poţi avea credinţă, nu-l huli pe cel ateu,
ci te roagă, căci i-o poate s-o dea şi lui Dumnezeu.
Că credinţa-ntâia oară e un dar dumnezeiesc
şi numai apoi e-un merit al acelor ce-o doresc.

Dacă poţi avea curajul de-a-nfrunta pe-un inamic,
nu-l huli pe cine n-are şi nu râde pe cel mic,
că şi îndrăzneala este tot un dar primit din cer
şi numai apoi e-un merit al acelor care-o cer.

Dacă poţi avea răbdare când ajungi la mare greu,
nu-l huli pe cine strigă şi se vaietă mereu,
căci şi a avea răbdare este tot un dar divin
şi numai apoi e-un merit al acelor care-o ţin.

Dacă poţi tăcea-n prigoană şi poţi suferi-n cuptor,
nu-l huli pe cel ce plânge când lovirile-l prea dor,
căci şi a tăcea când suferi este tot un dar de Sus
şi numai apoi e-un merit cui priveşte la Iisus.

Ci mai bine înţelege-i şi te roagă umilit,
că nu ştii când de-o ispită te trezeşti şi tu trântit
şi nu ştii când pe el harul îl ridică şi mai sus;
când te-ncrezi smerit în Domnul, înţelegi şi taci supus.

TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a

Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

O, CE DEȘERTĂCIUNE - S TOATE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://youtu.be/3x6tkPWHrpc

O, ce deșertăciune-s toate

ce după moarte nu rămîn,

a' lor cuprinderi vinovate

vor arde ca o gheață-n sîn.

Păreri şi amăgire-s toate

ce vezi cu ochii cei de lut,

din lupta lumii zbuciumate,

te duci mai gol cum te-ai născut.

Ce goană după vînt sînt toate

necontenitele-alergări,

tot ce cuprinzi sînt necurmate

prilejuri noi de-ndurerări.

De cîte-ți legi iubirea, toate,

cînd pleci, zdrobesc adîncul tău,

chiar ce-ai mai drag pe lume poate

să-ți facă cel mai mare rău.

O, dacă vezi ce vis sînt toate

şi-n ce deșertăciune-apun,

dezleagă-te de tot ce poate

s-ajungă-n orice clipă scrum.

Şi caută mai presus de toate

avutul cel mai prețios,

izvorul vieții nesecate,

comoara veşnică: Hristos.

(Poemele lui Solomon)!

Autor - Traian Dorz

SA NU UITI DE MANTUIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sa nu uiti de mantuire,
 Cand prea lina iti pare, clipa pe pamant, 
Fiindca, clipa pe pamant e-o clipa, 
S-a dus pe-un fulger luat de vant.

Sa nu uiti Iadul, cand prea dulce, 
Iti pare ca ar fi-un pacat, 
Fiindca, dulcele pacat e-o fiere, 
Ce-o sa te arda necurmat.

Sa nu uiti noaptea, cand prea alba,
 Iti pare ziua care-o duci, 
Fiindca, ziua cea prea alba astazi,
 Poate sfarsi printre naluci.

Sa nu uiti moartea, cand prea tare, 
Iti pare tronul unde sezi, 
Fiindca, slava lumii e-o parere, 
Pe care-o pierzi, cand nici nu crezi.

Sa nu uiti ca esti om, cand ti pare
ca esti un zeu, Si-asa gandesti,
o, secatura trecatoare, 
In ce nimic te prabusesti!

Ooo, nu uita ce ti-e 'nainte, 
Nici tot ce-ti poate fi 'napoi,
 Sa mergi spre Rai cu fapte sfinte, 
Si nu spre Iad, tarand noroi.

Traian Dorz

NU-TI FIE GREU ... Versuri de Traian Dorz

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
                                                                                   

    "NU-TI FIE GREU sa uzi o floare,
De-o afli la pamant, uscata,
 Poate-ntr-o zi ai sa te bucuri,
Simtind mireasma ei curata.

NU-TI FIE GREU sa legi o rana,
Cand vezi un om in suferinta,
 Poate in vremea viitoare,
 Iti va fi frate de credinta.

 NU-TI FIE GREU sa-mparti o paine,
 O vorba buna sau un dar,
Ci fa-le toate cu Iubire,
Si pune Raiului hotar.

NU-TI FIE GREU in rugaciune,
Sa-ti pomenesti vrajmasul tau,
 Poate a ta purtare, frate,
Sa-l fi facut din rau, mai rau.

NU-TI FIE GREU, dar nici rasplata,
Nu astepta, nerabdator.
 Porunca Dragostei in lume,
 Sa o-mplinesti erai dator,

 Tu doar priveste-adanc in tine, 
Tacut, smerit si credincios,
 Cu cat iti vezi mai mare vina, 
Esti mai aproape de Hristos!". 

   🙏 NU-TI FIE GREU, sa zici neincetat: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Miluieste-ma, Maica Luminii!
   🙏 Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine, cu al Sau Har si cu a Sa iubire de oameni, todeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE! Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan .

Nu-ţi clădi prea scumpă casa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Nu-ţi clădi prea scumpă casa, ca s-o poţi uşor uita,
dacă-ar fi să vină mâine foc să-ţi ardă casa ta;
ci fă-ţi casa cât mai mică, dar pe locul cel curat,
ca să nu ţi-o ia, când vine, prăpădul cel ne-aşteptat.

Nu te aşeza-n Sodoma ca şi Lot cel ispitit,
ca să nu pieri cu stricaţii în ţinutul osândit,
ci ca Avraam fă-ţi cortul unde poţi primi mereu
ca să ospătezi la tine îngerii lui Dumnezeu.

Nu te osteni ca Marta cu prea multe treburi când
ţi-a venit Hristos în casă – şi tu nu stai ascultând,
ci le lasă ca Maria, stai şi-ascultă-L pe Iisus,
că ai vreme-apoi destulă să tot faci, când El S-a dus.

Nu sta adormit ca cele cinci fecioare fără-oleu,
când e-aşa de-aproape ceasul să Se-arate Dumnezeu;
caută, până poţi, să afli untdelemnul cel de Sus,
să nu baţi la uşa Nunţii după ce-a închis Iisus.

N-arunca înştiinţarea care tot ţi-o fac şi fac,
căci această-nştiinţare n-am să ţi-o tot spun în veac;
vine ziua, vine ziua când ai mai dori s-o spun;
vină, poate-atunci vedea-vei că nu eu am fost nebun.

Traian Dorz

Dragostea care nu doare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Dragostea care nu doare
n-are roadă numai floare
n-are lacrimi, ci-nșelare
n-are viață – numai pare.

Dragostea care nu plânge
nu se-aprinde, ci se stinge,
nu se-nalță, ci coboară,
nu învie, ci omoară!

Dragostea ce nu-i fierbinte
nu te crede, ci te minte,
nu e-n soare, ci e-n ceață,
nu-ncălzește, ci îngheață.

Dragostea ce nu-i curată
nu trezește, ci îmbată,
nu rămâne, ci trădează,
nu-nălbește, ci-ntinează.

Numai Dragostea Divină
nu te arde, ci te-alină,
nu te lasă, ci te ține
orice trece și-orice vine.

Numai dragostea frumoasă
legământul nu și-l lasă
și cununa nu-și desparte
nici în viață, nici în moarte!

Traian Dorz

ERA ÎN ZIUA CINCIZECIMII…

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…

În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.

De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…

Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc.

Toţi începură să grăiască,
cum le da Duhul a vorbi,
în orice limbă omenească
pe Dumnezeu a-L preamări.

Şi tot poporul ce venise
de sărbători să se închine
sorbea cu suflete deschise
învăţăturile divine.

Toţi ascultau cu dor fierbinte
şi le cereau a-i boteza,
– Slăvit fii, Duhule Preasfinte,
ce mare e puterea Ta!

Traian Dorz

Mărtisorul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,
Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor…

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
Nu pe inimă, ci-acolo-adânc în ea…
Ca frumoasă şi curată s-o păstreze
Ca un soare minunat să-ţi lumineze
Şi să-ţi facă fericită viaţa ta…

C-a adevărul e podoaba minunată
Mai de preţ decât oricare talisman
Care nu se învecheşte niciodată
Şi-i din ce în ce mai binecuvântată
Şi-i din ce în ce mai scumpă, an de an…

Iar în ziua răsplătirii fericite
Când vedea-vom veşnicia răsărind
Când ca miile de stele strălucite
Străluci-vor inimile preaiubite
Cerurile minunate-mpodobind

Printre ele şi-al tău suflet să răsară
Minunat şi binecuvântat odor
Strălucind ca prima zi de primăvară
Pe frumosul sân al cerului comoară,
Un curat, iubit şi veşnic mărţişor.

Fratele Traian Dorz - Vol. Cantari Indepartate

Traian Dorz

Poet, Oastea Domnului

Nu-ţi clădi prea scumpă casa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Nu-ţi clădi prea scumpă casa, ca s-o poţi uşor uita,
dacă-ar fi să vină mâine foc să-ţi ardă casa ta;
ci fă-ţi casa cât mai mică, dar pe locul cel curat,
ca să nu ţi-o ia, când vine, prăpădul cel ne-aşteptat.

Nu te aşeza-n Sodoma ca şi Lot cel ispitit,
ca să nu pieri cu stricaţii în ţinutul osândit,
ci ca Avraam fă-ţi cortul unde poţi primi mereu
ca să ospătezi la tine îngerii lui Dumnezeu.

Nu te osteni ca Marta cu prea multe treburi când
ţi-a venit Hristos în casă – şi tu nu stai ascultând,
ci le lasă ca Maria, stai şi-ascultă-L pe Iisus,
că ai vreme-apoi destulă să tot faci, când El S-a dus.

Nu sta adormit ca cele cinci fecioare fără-oleu,
când e-aşa de-aproape ceasul să Se-arate Dumnezeu;
caută, până poţi, să afli untdelemnul cel de Sus,
să nu baţi la uşa Nunţii după ce-a închis Iisus.

N-arunca înştiinţarea care tot ţi-o fac şi fac,
căci această-nştiinţare n-am să ţi-o tot spun în veac;
vine ziua, vine ziua când ai mai dori s-o spun;
vină, poate-atunci vedea-vei că nu eu am fost nebun.

Traian Dorz

Ce suntem noi, Doamne?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

Traian Dorz

CÂND N-AM PUTERI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia!

(Traian Dorz)

O, nu-ti fie teamă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

O, nu-ţi fie teamă de ziua de mâine,
că ziua, ea însăşi, de ea va-ngriji;
primeşte-ţi merindea de apă şi pâine
din Mâna Aceea ce-ţi dă înc-o zi.

O, nu-ţi fie teamă de iarna geroasă,
ci fie-ţi credinţa cu mult mai de preţ.
Acel ce-are grijă ca iarba să iasă
purta-va de grijă nici tu să nu-ngheţi.

O, nu-ţi fie teamă de sfânta Lucrare
că ea va fi-nfrântă de cruci şi de spini;
Acel ce-a făcut-o, Acel care-o are,
va şti s-o păzească de colţii haini.

O, nu-ţi fie teamă de moarte vreodată,
tu, cel care-n slujba Vieţii te-ai pus,
Minunea va face lumină de-odată –
e viu, şi puternic, şi veşnic Iisus!…

Traian Dorz

Nu-ţi clădi prea scumpă casa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Nu-ţi clădi prea scumpă casa, ca s-o poţi uşor uita,
dacă-ar fi să vină mâine foc să-ţi ardă casa ta;
ci fă-ţi casa cât mai mică, dar pe locul cel curat,
ca să nu ţi-o ia, când vine, prăpădul cel ne-aşteptat.

Nu te aşeza-n Sodoma ca şi Lot cel ispitit,
ca să nu pieri cu stricaţii în ţinutul osândit,
ci ca Avraam fă-ţi cortul unde poţi primi mereu
ca să ospătezi la tine îngerii lui Dumnezeu.

Nu te osteni ca Marta cu prea multe treburi când
ţi-a venit Hristos în casă – şi tu nu stai ascultând,
ci le lasă ca Maria, stai şi-ascultă-L pe Iisus,
că ai vreme-apoi destulă să tot faci, când El S-a dus.

Nu sta adormit ca cele cinci fecioare fără-oleu,
când e-aşa de-aproape ceasul să Se-arate Dumnezeu;
caută, până poţi, să afli untdelemnul cel de Sus,
să nu baţi la uşa Nunţii după ce-a închis Iisus.

N-arunca înştiinţarea care tot ţi-o fac şi fac,
căci această-nştiinţare n-am să ţi-o tot spun în veac;
vine ziua, vine ziua când ai mai dori s-o spun;
vină, poate-atunci vedea-vei că nu eu am fost nebun.

Traian Dorz

Acel ce pururi are grijă – poezie de Traian Dorz

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 

Acel ce pururi are grijă
de orişicine-i în necaz
îţi numără şi ţie paşii
şi lacrimile pe obraz

Să nu pierzi la necaz credinţa
şi nici nădejdea când ţi-e greu
nici dragostea când eşti la bine
– că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu

El ştie cât să-ţi lase lupta
de greutăţi şi de-ndoieli
la timp îţi va trimite harul
prin care sufletul să-ţi speli

El ştie cât să-ţi lase-n lume
viaţa-n bine să-ţi răsfeţi
Şi să ţi-l ia când e să-ţi piardă
comoara veşnicei vieţi

El ştie când e de mustrare
nevoie spre-ndreptarea ta
şi ştie-n flacăra-ncercării
cât poţi să stai-şi când s-o ia

Să-I mulţumeşti de tot ce Domnul
îţi dă în viaţă-n de-orice fel
pe El Il ai când ai credinţa
Nădejdea şi iubirea-n El

Au si cuvintele o durere

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Au şi cuvintele-o durere şi-un chin şi-o suferinţă-a lor
Când sunt silite să ascundă ca să arate ce nu vor,
Când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
Atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.

Ce dar divin este cuvântul, cu ce etern şi unic rost
Şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel dintai Cuvânt a fost!
N-ar trebui rostit Cuvântul decât cucernic şi pios
Din Adevăr şi din Iubire – aşa cum l-a rostit Hristos.

Dar ce mult suferă Cuvantul când îl împingem în noroi,
Când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi.
Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
Dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ.

Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfârşit
În contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit!
Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ
Cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!

Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti
Căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti
Şi-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos ori la cel călau,
După osânda sau cu răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău!

de Traian Dorz