Slăbănog mă simt, Stăpâne,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Slăbănog mă simt, Stăpâne,

şi străin, de toţi uitat,

am ajuns de azi pe mâine,

ca un câine

alungat.

Hule multe, fără nume,

împrejurul meu ascult,

dar par toate dintr-o lume

– val în spume –

dus de mult.

Cu nădejdile apuse,

alungat de toţi am fost,

numai Crucea Ta, Iisuse,

îmi mai fuse

adăpost.

Arsul meu obraz pe care

lacrimi curg şi azi fierbinţi

îl loviră mâini barbare

şi amare

suferinţi.

Numai Tu cu mângâiere

în suspinul meu mai vii,

să-mi aduci la greu putere

şi-n durere,

bucurii.

O, Iisuse, din înaltul

cerului, să vii, Te rog,

când din chin şi-aşteaptă saltul

iarăşi altul

slăbănog.(Traian Dorz)