FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
TROPAR
Bucură-Te, Maica Luminii, că lumii ai dăruit pe Soarele dreptăţii,
De razele Căruia îndulcindu-se şi Simeon a slobozit glasul Vieţii :
Acum liberează pe robul Tău Stăpâne, Cel ce ai adus tuturor darul mântuirii,
Ca Ceea Ce fără durere L-ai născut, roagă-L să ne slobozească din durerile pătimirii.
CONDAC
În mâinile Tale ai purtat Focul Cel veşnic luminător,
Şi cu Acesta ai aprins gândurile noastre în chip înţelegător,
Pentru aceasta, Maica Pururea Fecioară, deschide uşile inimii noastre,
Ca să primim ca-ntr-un templu pe Soarele gândurilor luminoase.
ICOS
Pe Norul Cel Dumnezeiesc pe braţele Tale L-ai purtat,
Ca Acesta, cu mâna Sa, să şteargă al lui Adam păcat,
Ca în nişte mâini să purtăm în nevrednicile gânduri pe Hristos,
Şi să strigăm împreună cu Simeon: Tu eşti Soarele Cel Prealuminos !
AXION LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
Bucură-Te, Ceea Ce ai purtat în braţe pe Izvorul mântuirii,
Pe Care Simeon ţinându-L în mâini, L-a arătat Foc al sfinţirii,
Ca Ceea Ce Te-ai arătat Cer sfinţit de razele Cuvântului,
Trimite nouă razele milei Tale, ca nişte podoabe ale gândului :
Primeşte Simeoane, pe Soarele Ce din pântecele Meu a răsărit,
Cuprinde în braţele Tale pe Cel Ce cu gândul Său toate a sfinţit,
Acesta va mântui pe Israel de întunericul păcatelor osânditoare,
Pe Acesta Îl măresc serafimii şi inima Mea află îngerească tresăltare.
CANONUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI
I.
Veniţi să vedem în oglinda inimii taina cea minunată,
Veniţi să vedem pe Hristos purtat pe braţe de Maică,
Veniţi toţi împreună cu Simeon să slăvim pe Cel cântat de serafimi,
Veniţi să ne acoperim cu aripile smereniei, lăudându-L cu cinstiţii heruvimi.
Veniţi cu dragoste să întâmpinăm pe Izvorul doririi,
Pe Cel Ce la templu a fost adus de Maica milostivirii,
Tu eşti Hristoase, Dumnezeule, Îndulcirea inimilor necăjite,
Pe Tine Te chemăm în ajutor, ca să ne izbăvim de păcate multe.
Iisuse, Mângâierea sufletelor întristate,
Pace aşternute întru cămările inimilor curate,
Izvor de îndurări nenumărate,
Ridicarea lui Adam din moarte.
Slavă...
Pe noi, cei ţinuţi în lanţurile păcatelor multe,
Ne dezleagă cu puterea credinţei în solirile sfinte,
Nu ne părăsi până în sfârşit pentru învârtoşarea inimii,
Ci ne dă nouă a-Ţi sluji întru curăţia iubirii.
Şi acum...
Maică Te ştim şi Izvor curat de milostiviri,
Adapă-ne pe noi cei căzuţi în adâncul relei deznădăjduiri,
Cu solirile Tale scoate-ne grabnic din groapa răutăţii,
Şi ne dă a-Ţi sluji Ţie, mărturisind îndurările Vieţii.
II.
Veniţi să ne închinăm Împăratului tuturor,
Veniţi să-L vedem pe Cel Smerit ca Prunc luminător,
În braţele Fecioarei eşti purtat, Cel Ce porţi în mână toată făptura,
Ca unii ce prin Tine ne mişcăm, de la Tine luăm toată lumina.
Cununi de laude să împletim Împăratului tuturor,
Care chip de Prunc a luat pentru omul cel rătăcitor,
Cel Ce a dat legea lui Moise Se lasă purtat de braţe omeneşti,
Şi Mielul lui Dumnezeu Se aduce jertfă pentru păcătoşi.
Iisuse, Deschizătorul porţilor mântuirii,
Intrarea în cămara slavoslovirii,
Ploaia milostivirii nesfârşite,
Mângâierea inimilor mâhnite.
Slavă...
Să lăudăm pe Tatăl Cel fără de început cu umilinţă,
Şi împreună cu Acesta pe Fiul, Ce ne-ntăreşte în credinţă,
Cu săltări minunate să aducem Duhului inimi curate,
Ca să scrie în cartea sufletului cuvinte luminate.
Şi acum...
Cu adevărat eşti mai presus de serafimi Curată,
Căci numai Tu ai născut pe Viaţa Cea netulburată,
Ca Una Ce în braţele tale ai purtat Slava cerească,
Cu lumina Ei fă se risipească întunecimea sufletească.
III.
Îngerii priveau cu ochi uimiţi la Darul Cel Dumnezeiesc,
Şi nu pricepeau cum este purtat de mâinile omului trupesc,
Poarta inimii lui Simeon veşnic deschisă aştepta intrarea Împăratului,
Şi Duhul mângâia sufletul lui, întărindu-l întru lumina sfatului.
Aflat-a odihnă cel ce aştepta venirea Soarelui dreptăţii,
Şi s-a gătit să meargă să vestească şi în iad arătarea Vieţii,
Văzut-am cu ochii mei Mult Dorita Mântuire a lui Israel,
Şi cu smerenie de Prunc L-am văzut acoperit pe El.
Iisuse, Aducătorul păcii dumnezeieşti,
Limanul celor cuprinşi de ispite trupeşti,
Luminarea Cea mare sufletelor rătăcite,
Împodobirea minţii cu smerite cuvinte.
Slavă...
De multe ispite fiind cuprinşi, alergăm la a Ta bunătate,
Nu ne lăsa pe noi Stăpâne, întru a patimilor nedreptate,
Risipeşte necazurile celor ce cu nădejde aleargă spre Tine,
Şi izvorăşte binecuvântare celor însetaţi de nepătimire.
Şi acum...
Ca Una Ce ai purtat în braţele pe Izvorul milostivirii,
Picură şi nouă ploaia cea lină a tămăduirii,
Vezi rănile noastre din păcate şi apăsarea întristării,
Şi cu bucuria Ta împacă şi sufletele ce aşteaptă raza mângâierii.
IV.
Cea Preacurată, Care nu avea nevoie de curăţire,
A venit la templu să plinească rânduiala cu iubire,
Cortul Cel Dumnezeiesc intră în templu cu umilinţă,
Şi pe Cel dăruit Ei Îl dăruieşte Tatălui cu credinţă.
Inima dreptului Simeon bătae ca un ceas al iubirii,
Aşteptând vederea Celui Dorit şi Dătătorului slobozirii,
Văzut-am mântuirea Ta, deci liberează-mă pe mine,
Cel Ce ai venit pe pământ să dai tuturor mântuire.
Iisuse, Îndulcirea minţilor smerite,
Dătătorul binecuvântărilor multe,
Închinarea neîncetată a cetelor îngereşti,
Odihna noastră în necazurile lumeşti.
Slavă...
Ştiindu-ne covârşiţi de neputinţe cumplite,
Întru Tine ne-am pus nădejdea Bunule Părinte,
Nu ne lăsa până în sfârşit lipsiţi de a Ta cercetare,
Ci ruşinează pe vrăjmaşii noştri şi ne dă luminare.
Şi acum...
Nu suntem vrednici a ne împărtăşi de lumina slavei Tale,
Dar pentru milostivire trimite-ne o rază mângâietoare,
Străini suntem de viaţa cea cerească, Prea Curată,
Dar dă-ne nouă a Te lăuda cu minte luminată.
V.
Cum Te porţi în braţe de Maică, Cel Ce eşti din Tatăl născut, Cuvinte ?
Cum pentru dragoste de mâinile robului eşti atins, primind mulţumiri smerite ?
Nu ne pricepem a lăuda tainele Tale mai presus de minte,
Însă Te chemăm şi-n casa sufletului nostru cu glasuri smerite.
Ca cel Ce pe Simeon l-ai slobozit, Prea Îndurate,
Din patimi cumplite mă scoate şi pe mine Împărate,
Cum Te voi primi în casa smerită a sufletului meu ?
Ci Însuţi o sfinţeşte Cuvinte, ca Un Dumnezeu .
Iisuse, Lauda Cea neîncetată a glasurilor îngereşti,
Izvorul pururea curgător al gândurilor dumnezeieşti,
Întâmpinarea tuturor pe căile pocăinţei,
Piatra Cea întăritoare a credinţei.
Slavă...
Pe Simeon l-ai cercetat cu mila Ta dumnezeiască,
Cercetează şi sufletul meu apăsat de grija lumească,
Peste măsură m-am afundat în noroiul patimilor,
Dar tinde-mi mână de ajutor dezlegând ocara păcatelor.
Şi acum...
Pe Tine creştinii Te avem Apărătoare nebiruită,
Cercetează cu milă şi nima noastră smerită,
Cămara sufletelui nostru zace întru întuneric,
Dar binevoieşte a-mi răsări lumină, mie, celui nevrednic.
VI.
În valurile multor patimi înotând, sunt străin de tainele înţelepciunii,
Cum Prunc Te-ai arătat Mult Îndurate, întru priveliştea lumii ?
Ca Un Soare ai strălucit tuturor celor din umbra morţii,
Şi ai venit să vesteşti tuturor Împărăţia Vieţii.
Te port în braţele Mele şi mă minunez de arătare,
Cugeta smerit Fecioara, Cea cu minte luminătoare,
Dumnezeu Te ştiu întrupat dintru Mine prin lucrarea Duhului,
Dar chipu-Ţi de om văzând, mă înfricoşez de smerenia Cuvântului.
Iisuse, cercetarea celor din umbra păcatelor,
Minunat Risipitor al lucrării patimilor,
Veselia Cea negrăită a celui ce dorea vederea Ta,
Slobozirea sufletelor ostenite din patima cea rea.
Slavă...
Ca Unul Care ai binevoit a Te arăta în trup, Îndurate,
Arată-Ţi lumina şi în sufletele noastre întinate,
Risipeşte tulburarea patimilor şi dă-ne grabnic ajutor,
Căci măcar că suntem nevrednici la Tine alergăm stăruitor.
Şi acum...
Cum Ca un cleşte ai luat în braţe Cărbunele aprins,
Şi I L-ai dat robului ce aştepta vederea celui Necuprins ?
Acesta să ne fie şi nouă curăţitor de păcate,
Şi Soare izvorâtor de gânduri înalte.
VII.
Proorocia lui Simeon ai primit-o în cămara inimii Tale,
Ştiind Preacurată, negreşit de suferinţa cea mântuitoare,
Dar ai voit să dezlegi întristarea evei celei pierdute,
Şi să-i dai lui Adam săltarea veseliei celei smerite.
Cu laude şi proorocii Ana a întâmpinat pe Pruncul dumnezeiesc,
Şi toate se minunau de vestirile despre Împăratul ceresc,
Pe Acesta să-L lăudăm şi noi cu dreaptă credinţă,
Şi în Biserica Domnului să-L întâmpinăm cu umilinţă.
Iisuse, Vistieria darurilor minunate,
Alungarea cugetelor celor deşarte,
Slobozirea noastră din întunericul pătimirii,
Râul Cel pururea curgător al milostivirii.
Slavă...
Pe cel contemplat în oglinda inimii L-a văzut dreptul cel lăudat,
Şi de bucurie cu gânduri smerite inima lui s-a încununat,
Tu eşti Hristoase, Dumnezeul meu şi Mântuitorul lumii,
Pe Tine Te laudă duhul meu ca pe Ziditorul făpturii !
Şi acum...
Din patimi mă slobozeşte şi luminează mintea mea,
Ca să Te slăvesc Curată, făcând pomenire de mila Ta,
Dă ajutor robului Tău în cumplitele apăsări ale grijilor vieţii,
Şi ridică mintea mea mai presus de păcatul aducător al morţii.
VIII.
O, cum port în braţe pe Focul Cel pururea aprins, Cuvinte,
Striga Simeon cu glasul inimii sale pururea smerite,
Tu eşti Hristoase, Mântuitorul nostru Prea Îndurat,
Mă minunez de smerenia Ta, Prea Bunule Împărat.
Să deschidem şi noi templul sufletelor noastre,
Şi să primim întrânsul pe Dătătorul gândurilor luminoase,
Acesta este Mântuitorul nostru Cel Prea Minunat,
Pe Acesta să-L slăvim totdeauna cu gând curat.
Iisuse, Înţelepciunea Cea negrăită a Tatălui,
Luminătorul minţii cu strălucirea sfatului,
Risiăitorul norilor gândurilor rele,
Odihna Cea iubită a minţii mele.
Slavă...
Mintea şi inima să le înălţăm spre Împăratul măririi,
Şi să primim razele gândurilor slavoslovirii,
În biserica Domnului să lăudăm cu glas smerit,
Pe Cel Ce în Templu a venit pentru omul rătăcit.
Şi acum...
Să lăudăm pe Fecioara Cea Preacurată,
Şi aripi de gând să zburăm la slava arătată,
Aceasta a unit cerul cu pământ prin legătura smereniei negrăite,
Pe Aceasta s-O mărm aducându-I cununi de gânduri sfinţite.
IX.
Deschideţi uşa templul inimii cu gând smerit,
Ca să vină Împăratul Cel de toţi slavoslovit,
Să-L primi şi noi în braţele inimii noastre,
Pe Cel Ce înveşmântează mintea în gânduri luminoase.
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne,
Striga Simeon covârşit de cereasca minune,
Văzut-au ochii mei pe Cel contemplat de ochi îngereşti,
Şi laud mântuirea Ta pentru care ai venit să pătimeşti.
Iisuse, Luminătorul tainic al minţii,
Lauda veşnică Ce îndulceşte toţi Sfinţii,
Aducătorul darului mântuirii,
Vindecarea neputinţelor firii.
Slavă...
Să lăudăm pe Treimea Cea Izvorâtoare a milostivirii,
Cea Care ne dă nouă din destul îndurările iubirii,
Din necazuri ne scoate Dumnezeule, potolind pornirile patimilor,
Şi ne dă nouă a-Ţi sluji întru curăţia şi lumina faptelor.
Şi acum...
Maică a tuturor Te ştim, purtând în braţe pe Împăratul măririi,
Pe Acesta arată-L nouă cu ochi milostiv în ceasul pătimirii,
Cei ce ne acoperim cu aripile rugăciunilor Tale,
Te lăudăm cu dragoste cerând prin Tine cerească îndurare.
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS- PRIMIREA CELUI NEÎNCĂPUT, ÎN LĂCAŞURILE INIMILOR NOASTRE
Cu bucurie să ne adunăm în Biserica Domnului şi cu ochii gândului să-L privim
Pe Pruncul Iisus, Care în templu este adus de Fecioara, spre a ne slobozi pe noi de chin.
În braţele dreptului Simeon este pus Cel Ce cu mâna Sa a zidit pe om din iubire,
Preacurata Maică slujind ca Mijlocitoare a întâlnirii noastre cu Dătătorul de bine.
Umplutu-s-a templul de mireasmă dumnezeiască prin venirea celui Ce sfinţeşte toate,
Şi îngerii privind cu înfricoşare din cer, lăudau smeriţi pe Dătătorul darurilor luminate.
Nu se pricepe nici o minte îngerească a mări taina prin care s-a lucrat mântuirea lumii,
Dar ca pe Adâncul nepătruns al milostivirii lăudăm pe Cel Ce ne-a răsărit bucuria izbăvirii.
E cu neputinţă şi celei mai pricepute minţi să se ridice la înălţimea laudelor Tale, Preacurată,
În ce chip ai adăpostit în trupul şi sufletul Tău sfinţite de untdelemnul rugăciunii Comoara luminată ?
Cu ce cuvinte să împodobim măreţia Ta, căci Însăşi Te-ai făcut templu prin purtarea în braţele inimii a Focului mântuirii ?
Şi gândurile cele mai înalte de iubire jertfind pe altarul rugăciunii, ai umplut toată lumea de tămâia mulţumirii.
Iar acum în mâinile Tale porţi ca pe un nor luminos pe Cel Ce a venit să risipească norii întristării,
Şi gândurile noastre le binecuvintezi ca să primească lumina înţelegătoare ce deschide inimii poarta vederii.
Tainele descoperite în templul inimii închipuie tainele dumnezeieşti împărtăşite şi lui Simeon în biserica ce hrăneşte pe fiii Ei cu ale Luminii roade,
Toate aceste descoperiri converg spre mântuirea tuturor, desprinzându-se într-o făclie ce străluceşte în taina mântuirii fiecărei persoane.
Cu cântări dumnezeieşti să întâmpinăm pe Cel Ce a venit să ne ridice din robia morţii,
Şi pe Preacurata Sa Maică să o mărim, ca Ceea Ce este izvorul din care a ţâşnit Apa Vieţii.
În templele inimilor să-L primim pe Cel Ce vine să dezlege întristarea celui căzut în păcat,
Şi cunună de laude să împletim Celui Ce în braţele robului cu dragoste este purtat.
Spune-ne, bătrâne Simeon, ce gânduri se împleteau în inima Ta când L-ai atins pe Cel Neapropiat ?
Cum cu ochii trupeşti ţi-a fost dat să-L vezi pe Cel a Cărui icoană o adăposteai în inimă în chip minunat ?
Ce valuri de bucurie Te-au copleşit când în mâinile Tale ca un prunc smerit Se odihnea Preaputernicul Împărat ?
Primit-ai acest dar ca răsplată pentru că ai odihnit toată viaţa în inima Ta pe Dumnezeul Cel Adevărat.
,, Înaintea Celui Ce stăpâneşte toate m-am plecat ca un rob smerit, deşi nu mă dumiream,
Cum să îngenunchez înaintea unui Prunc, pe Care cu micul Său trup de-abia Îl cuprindeam
O, slavă smereniei Tale,Hristoase, pentru că cinste cum se cuvine nu mă laşi să Îţi aduc,
Căci îmbrăcându-Te în haină de rob, nu primeşti slava ce se cuvine Celui Sfânt.”
Proorociţa Ana ce în templul Domnului petrecând însăşi s-a făcut templu sfinţit,
A vestit tuturor despre mântuirea neamurilor ce avea să o aducă Pruncul smerit.
Alăturându-se lui Simeon, pune şi aceasta spicele cuvintelor înaintea celor ce o ascultă,
Şi bucuria cea dăruită de Hristos-Izvorul bucuriei- se vedea pe chipul ei cum o inundă.
Cea care ostenindu-se în post şi rugăciuni a prefăcut vremea pământească într-o zi pururea luminată,
Acum vede pe cerul vieţii ei pe Soarele dreptăţii, împărtăşind cu razele Lui mângâierea cea minunată,
Din cuvinte de bucurie ţese proorociţa Ana vestiri luminate despre Aducătorul mântuirii,
Fericind pe Cea Care a purtat în pântecele Ei sfinţit ca într-o biserică pe Rodul iubirii.
Cu gândurile iubirii să îmbrăţişăm şi noi pe Cel văzut de Prooroci în oglinda inimii,
Şi dar smerit de cântare să-I aducem Celui Ce a venit să ne dea bucuria nepătimirii,
Slobozeşte-ne şi pe noi, Stăpâne, din robia patimilor aşa cum ai dăruit odihnă bătrânului luminat,
Vino şi Te sălăşluieşte întru noi în chip tainic, ca împărtăşindu-ne de roadele iubirii Tale, să vieţuim curat.
Aşteptat-am cu dor venirea Ta ca Simeon, căci neîncetat sufletul era lovit de vrăjmaşii mântuirii,
Dar vino ca un Biruitor în cetatea inimii, aducând cu Tine pacea cea neclătinată a Dumnezeirii.
Binevoieşte să Te întâmpinăm şi noi cu gândurile noastre neputincioase, ca să ne împărtăşim de binecuvântarea dumnezeiască,
Iar la Înfricoşătoarea Judecată fără frică ne dă să stăm înaintea Ta, având în inimă nădejdea cea aleasă.
Stăpâne, curăţeşte cu îndurările Tale şi lăcaşurile smerite ale inimilor noastre,
Ca să Te primim întrânsele ca pe un Împărat aducător de darurile gândurilor luminoase.
Prunc te-am văzut în peştera din Betleem, acoperit de vălul iubirii Maicii preacurate
Şi în scutece ai fost înfăşat, Tu, Cel Ce înconjori toată zidirea cu lumina ocrotirii minunate.
Iar acum din locul smerit în care ai binevoit să răsari ca om eşti dus în templul dumnezeiesc,
Mărturisind că Tu eşti Dumnezeul slavei şi Stăpânul Bisericii dăruite neamului omenesc.
Cu gândurile încercăm să îmbrăţişăm razele luminoase ale tainelor Dumnezeirii,
Dar prunc fiind eu la minte, nu am înţelepciunea de a pătrunde în adâncul Luminii.
Cel de Care se înfricoşează heruvimii a-L atinge este purtat de braţele Fecioarei prealuminate,
Cel Ce poartă în mâinile Sale dumnezeieşti toată zidirea, se smereşte, fiind ţinut de făpturile create.
Cel vechi de zile şi Izvorul pururea curgător a toată înţelepciunea se arată ca un Prunc nevinovat,
Şi nu se înfricoşează când de oamenii cei ce încă înaintează în desăvârşirea nesfârşită în braţe este purtat.
Braţele cerurilor s-au deschis să dăruiască pământului pe Cel Ce nu poate fi cuprins,
Şi pântecele sfinţit al Fecioarei a primit Comoara ce pentru ceilalţi oameni e de neatins.
Biserică S-a făcut Fecioara, adăpostind în Sine pe Cel Ce îmbrăcat cu veşmântul luminii,
Iar acum în Biserica văzută se arată Cel Ce a zidit toate numai din îndemnul iubirii.
În mâinile robului este primit Cel Ce binecuvântează toată făptura cu iubire,
Venit-ai Hristoase, să dezlegi blestemul lui Adam şi ai slobozit pe bătrânul ce aştepta izbăvire.
Vestea mântuirii răsună în templu şi sufletul dreptului Simeon străluceşte covârşit de bucurie,
Soarele ce dezleagă întunericul neştiinţei noastre a răsărit pământului spre cerească veselie.
Glasul mângâietor al Duhului şopteşte tainic în inima curată a lui Simeon să meargă în templul din Ierusalim,
Şi călătoria mântuitoare străbătându-o cu paşi pământeşti ajunge pe Cel Neajuns Căruia I-a dăruit al lui suspin.
Nădejdea aşteptării Sale acum se împlineşte şi puterea credinţei se desăvârşeşte,
Căci cu trup este văzut Aducătorul mântuirii, Care din moarte pe toţi îi izbăveşte.
Cheamă-ne şi pe noi, Stăpâne, de pe cărările patimilor în Biserica Ta cea sfântă,
Şi ne slobozeşte de povara păcatelor, dăruindu-ne tuturor pacea Ta cea negrăită.
Lumina cunoştiinţei Tale fă să răsară şi în inimile noastre întunecate de norii ispitelor,
Şi pecetea darului Tău aşează Cuvinte, în cartea inimii în care odihnesc slovele cuvintelor.
Astăzi Hristos, Mântuirea noastră, în mijlocul Bisericii Se arată, aducându-ne izbăvirea cea dorită,
Astăzi, Fecioara în preacuratele Sale braţe poartă pe Cel Ce toate le învăluie cu dragostea Sa nemărginită,
Astăzi, se vesteşte slobozirea neamurilor de sub robia întunericului prin Biruitorul răutăţii,
Astăzi, să se deschidă şi templele inimilor noastre, ca să primească pe Dătătorul Vieţii.
Dătătorul de lege vine să se supună legii ca un rob, ca pe noi să ne dezlege din blestem,
Şi legea cea nouă a harului rânduieşte pentru cei ce se depărtaseră de El.
Cu frică Maica Preacurată îl aşează pe Cel negrăit în braţele bătrânului înţelept, Simeon,
Ca o Milostivă, dăruieşte-L şi inimilor noastre pe Fiul Tău, spre a se odihni chiar în vasul nelucrător.
Cu supunere, Cea fără de prihană, vine la templu cerând curăţire,
Şi arhiereul Zaharia se înfricoşează văzând a Sa mare smerire,
Cum Cea Care pururea este Fecioară, mai presus de fire, se apleacă înaintea legii ?
Cum Cea ale Cărei laude covârşeşte orice pricepere, se supune rânduielilor Vieţii ?
Cum Maica urmează întru smerenie pe Fiul Ei şi de a robilor petrecere se împărtăşeşte ?
Cum Cea mai presus şi decât cerurile omeneasca noastră lege cu credinţă o împlineşte ?
Dăruit-ai lui Simeon, Fecioară, spre îmbrăţişare pe Dătătorul mântuirii
Şi făclia bucuriei ai aprins în inima lui, ca să mărească pe Părintele iubirii,
Încredinţează şi braţelor inimii noastre pe Cel înconjurat de focul serafimilor,
Ca Cea Ce nevătămată ai rămas primind în pântecele Tău Flacăra doririlor.
Proorocia dreptului ai primit-o cu inimă senină, ştiind suferinţa maicilor pe pământ,
Nici nu s-a clătinat temelia inimii Tale de întristare, dar nici bucuria n-ai avut-o acoperământ,
Ci cu aceeaşi smerenie ai primit voia Tatălui, aşa cum ai primit bunăvestirea Arhanghelului Gavriil,
Aşteptând plinirea lucrării mântuitoare a Fiului Tău, prin care noi aveam să fim sloboziţi din chin.
Sabie prin inima Ta avea să treacă, ca un fulger despărţind dragostea dumnezeiască de cea părintească,
Aşa cum catapeteasma templului s-a sfâşiat la moartea Fiului Tău, adeverind dreptatea dumnezeiască.
Împreună cu vestirea bucuriei întregului neam omenesc ai primit şi paharul suferinţei,
Şi pe toate le-ai purtat cu mulţumire, luând întărire din izvorul de putere al credinţei.
Cortul cel cuvântător a venit să aducă la templu pe Rodul ascultării,
Cea neispitită de nuntă cu nevinovăţie s-a apropiat de taină cu gândul tăcerii,
Şi încununând pe Rodul cel iubit al pântecelui cu cuvinte pline de smerenie,
L-a dăruit spre jertfire poporului care aştepta izbăvirea din a păcatului durere.
Bucuria izbăvirii întregului neam omenesc de sub robia celui rău s-a împletit cu întristarea,
Însă cu aceeaşi smerenie a gândului le-ai întâmpinat pe toate, păstrându-Ţi luminarea.
În mâinile arhiereului ai pus pe Cel pe Care L-ai născut prin rânduială dumnezeiască,
Şi dăruind iarăşi Tatălui pe Cel Cel pe Care Însuşi Ţi L-a dăruit, L-ai pecetluit cu binecuvântarea-Ţi părintească.
Spre jertfă a fost gătit Pruncul nevinovat, Care avea să mântuiască prin patima Sa pe omul căzut,
Şi inima Ta primind prin glasul lui Simeon încredinţarea, s-a supus lucrării Tatălui în chip smerit.
În locul rânduit fecioarelor ai fost aşezată ca Ceea Ce nevătămat ai păstrat darul fecioriei,
Şi perechea de turturele ai adus în dar Părintelui, vestind dorinţa omului de a zbura spre orizontul veşniciei.
Fără dureri ai născut lumii pe Cel Ce locuieşte în lăcaşurile străine de orice suspin,
Iar când pământul a părăsit Cel Neîncăput, inima Ta a gustat al iadului chin.
Pe Cel Ce a răsărit din pântecele Tău ca un Soare al dreptăţii l-ai văzut apunând sub pământul întunecător,
Cel pentru sălăşluirea Căruia ai fost împodobită ca o Biserică S-a pogorât în adâncul iadului neprimitor.
Bucură-Te, Maică nenuntită, Alatar al inimii, purtând mireasma heruvimilor,
Potir al sfinţeniei, din care se împărtăşesc cei ce caută strălucirea îngerilor,
Masa duhovnicească pe care S-a aşezat Hrana cea dumnezeiască,
Împărăteasă a Luminii preamărită de toată ceata îngerească,
Biserică în care S-a odihnit Cel Ce răpeşte odihna celor Ce-L caută cu dor,
Port dumnezeiesc în care se aruncă ancora nădejdilor noastre în chip mântuitor,
Tron al tainei a cărui înălţime nu poate fi ajunsă nici de gând îngeresc,
Sălaş al bucuriei veşnice ce ai purtat în cămara inimii Mirul dumnezeiesc,
Psaltire dumnezeiască în care se ascund toate tainele Duhului,
Imn purtat la înălţimi îngereşti prin glasurile slujitorilor Cuvântului,
Masă a cerului pe Care S-a aşezat Jertfa cea dumnezeiască,
Vas plin de mirul smereniei ce uimeşte înţelegerea omenească,
Acoperământ al iubirii ce a tăinuit toate bucuriile nepătimirii,
Chimval al bucurie ce vesteşte omenirii apropierea Mântuirii,
Maică cerească a tuturor celor ce urmează zborul îndumnezeirii,
Icoană a iubirii împodobită de florile dumnezeieşti ale măririi
Poartă a cerului ce se deschide la bătaia gândurilor smerite,
Pământ al pocăinţei în care s-au semănat lacrimile umilite,
Acoperământul de lumină ce umbreşte înţelegerea minţii,
Palat strălucitor pe care l-au contemplat în oglinda inimii toţi Sfinţii,
Munte în care s-au ascuns toate comorile dumnezeieşti ale Cuvântului,
Mireasma sfinţeniei care duce vestea mântuirii până la marginile pământului.
Slavă Ţie, Hristoase, Smerenia cea adevărată Ce Se pleacă spre neputinciosul pământ,
Fântâna tuturor darurilor din care se umplu vasele inimilor coborâte cu duhovnicescul gând,
Soarele mântuirii ce lucrează neîncetat, luminând pe moştenitorii Dumnezeirii,
Bucuria cea veşnică care a dezlegat blestemul omenesc al pătimirii,
Calea cea dumnezeiască pe care au mers toţi Sfinţii cu mulţumire,
Lumina cea nevăzută ce clădeşte trepte spre a noastră mântuire,
Dezlegarea întristării Evei şi mângâierea suspinului lui Adam prin dumnezeiasca pătimire,
Izvorul tainelor din care se împărtăşesc gândurile care caută îngereasca hrănire,
Soarele slavei ce a strălucit chipul înnourat al pământului,
Mângâierea cea dumnezeiască sub razele iubitoare ale Duhului,
Înfrumuseţătorul lăcaşurilor inimii cu strălucirea luminii dumnezeieşti,
Altarul încununat cu făcliile laudelor aduse de cetele îngereşti,
Uşa pocăinţei ce făgăduieşte oilor cuvântătoare păşunea mântuitoare,
Întâmpinarea de către toată făptura cu razele minţii adânc cugetătoare,
Cuvântul deplin Ce face să se aşterne tăcerea cea plină de înţelepciune,
Dragoste fără hotar pentru omul căzut în a patimilor adâncime,
Pacea dumnezeiască care potoleşte toate valurile tulburării,
Biruitorul nostru care în luptă ne descoperi puterea răbdării,
Mângâierea ce alină toate durerile pricinuite de vrăjmaşii mântuirii
Lumina ospăţului îngeresc la care sunt chemaţi şi cei căzuţi din iubire,
Lucrătorul tainei împăcării în mijlocul poporului ce aştepa cereasca izbăvire.
TROPAR
Bucură-Te, Maica Luminii, că lumii ai dăruit pe Soarele dreptăţii,
De razele Căruia îndulcindu-se şi Simeon a slobozit glasul Vieţii :
Acum liberează pe robul Tău Stăpâne, Cel ce ai adus tuturor darul mântuirii,
Ca Ceea Ce fără durere L-ai născut, roagă-L să ne slobozească din durerile pătimirii.
CONDAC
În mâinile Tale ai purtat Focul Cel veşnic luminător,
Şi cu Acesta ai aprins gândurile noastre în chip înţelegător,
Pentru aceasta, Maica Pururea Fecioară, deschide uşile inimii noastre,
Ca să primim ca-ntr-un templu pe Soarele gândurilor luminoase.
ICOS
Pe Norul Cel Dumnezeiesc pe braţele Tale L-ai purtat,
Ca Acesta, cu mâna Sa, să şteargă al lui Adam păcat,
Ca în nişte mâini să purtăm în nevrednicile gânduri pe Hristos,
Şi să strigăm împreună cu Simeon: Tu eşti Soarele Cel Prealuminos !
AXION LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
Bucură-Te, Ceea Ce ai purtat în braţe pe Izvorul mântuirii,
Pe Care Simeon ţinându-L în mâini, L-a arătat Foc al sfinţirii,
Ca Ceea Ce Te-ai arătat Cer sfinţit de razele Cuvântului,
Trimite nouă razele milei Tale, ca nişte podoabe ale gândului :
Primeşte Simeoane, pe Soarele Ce din pântecele Meu a răsărit,
Cuprinde în braţele Tale pe Cel Ce cu gândul Său toate a sfinţit,
Acesta va mântui pe Israel de întunericul păcatelor osânditoare,
Pe Acesta Îl măresc serafimii şi inima Mea află îngerească tresăltare.
CANONUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI
I.
Veniţi să vedem în oglinda inimii taina cea minunată,
Veniţi să vedem pe Hristos purtat pe braţe de Maică,
Veniţi toţi împreună cu Simeon să slăvim pe Cel cântat de serafimi,
Veniţi să ne acoperim cu aripile smereniei, lăudându-L cu cinstiţii heruvimi.
Veniţi cu dragoste să întâmpinăm pe Izvorul doririi,
Pe Cel Ce la templu a fost adus de Maica milostivirii,
Tu eşti Hristoase, Dumnezeule, Îndulcirea inimilor necăjite,
Pe Tine Te chemăm în ajutor, ca să ne izbăvim de păcate multe.
Iisuse, Mângâierea sufletelor întristate,
Pace aşternute întru cămările inimilor curate,
Izvor de îndurări nenumărate,
Ridicarea lui Adam din moarte.
Slavă...
Pe noi, cei ţinuţi în lanţurile păcatelor multe,
Ne dezleagă cu puterea credinţei în solirile sfinte,
Nu ne părăsi până în sfârşit pentru învârtoşarea inimii,
Ci ne dă nouă a-Ţi sluji întru curăţia iubirii.
Şi acum...
Maică Te ştim şi Izvor curat de milostiviri,
Adapă-ne pe noi cei căzuţi în adâncul relei deznădăjduiri,
Cu solirile Tale scoate-ne grabnic din groapa răutăţii,
Şi ne dă a-Ţi sluji Ţie, mărturisind îndurările Vieţii.
II.
Veniţi să ne închinăm Împăratului tuturor,
Veniţi să-L vedem pe Cel Smerit ca Prunc luminător,
În braţele Fecioarei eşti purtat, Cel Ce porţi în mână toată făptura,
Ca unii ce prin Tine ne mişcăm, de la Tine luăm toată lumina.
Cununi de laude să împletim Împăratului tuturor,
Care chip de Prunc a luat pentru omul cel rătăcitor,
Cel Ce a dat legea lui Moise Se lasă purtat de braţe omeneşti,
Şi Mielul lui Dumnezeu Se aduce jertfă pentru păcătoşi.
Iisuse, Deschizătorul porţilor mântuirii,
Intrarea în cămara slavoslovirii,
Ploaia milostivirii nesfârşite,
Mângâierea inimilor mâhnite.
Slavă...
Să lăudăm pe Tatăl Cel fără de început cu umilinţă,
Şi împreună cu Acesta pe Fiul, Ce ne-ntăreşte în credinţă,
Cu săltări minunate să aducem Duhului inimi curate,
Ca să scrie în cartea sufletului cuvinte luminate.
Şi acum...
Cu adevărat eşti mai presus de serafimi Curată,
Căci numai Tu ai născut pe Viaţa Cea netulburată,
Ca Una Ce în braţele tale ai purtat Slava cerească,
Cu lumina Ei fă se risipească întunecimea sufletească.
III.
Îngerii priveau cu ochi uimiţi la Darul Cel Dumnezeiesc,
Şi nu pricepeau cum este purtat de mâinile omului trupesc,
Poarta inimii lui Simeon veşnic deschisă aştepta intrarea Împăratului,
Şi Duhul mângâia sufletul lui, întărindu-l întru lumina sfatului.
Aflat-a odihnă cel ce aştepta venirea Soarelui dreptăţii,
Şi s-a gătit să meargă să vestească şi în iad arătarea Vieţii,
Văzut-am cu ochii mei Mult Dorita Mântuire a lui Israel,
Şi cu smerenie de Prunc L-am văzut acoperit pe El.
Iisuse, Aducătorul păcii dumnezeieşti,
Limanul celor cuprinşi de ispite trupeşti,
Luminarea Cea mare sufletelor rătăcite,
Împodobirea minţii cu smerite cuvinte.
Slavă...
De multe ispite fiind cuprinşi, alergăm la a Ta bunătate,
Nu ne lăsa pe noi Stăpâne, întru a patimilor nedreptate,
Risipeşte necazurile celor ce cu nădejde aleargă spre Tine,
Şi izvorăşte binecuvântare celor însetaţi de nepătimire.
Şi acum...
Ca Una Ce ai purtat în braţele pe Izvorul milostivirii,
Picură şi nouă ploaia cea lină a tămăduirii,
Vezi rănile noastre din păcate şi apăsarea întristării,
Şi cu bucuria Ta împacă şi sufletele ce aşteaptă raza mângâierii.
IV.
Cea Preacurată, Care nu avea nevoie de curăţire,
A venit la templu să plinească rânduiala cu iubire,
Cortul Cel Dumnezeiesc intră în templu cu umilinţă,
Şi pe Cel dăruit Ei Îl dăruieşte Tatălui cu credinţă.
Inima dreptului Simeon bătae ca un ceas al iubirii,
Aşteptând vederea Celui Dorit şi Dătătorului slobozirii,
Văzut-am mântuirea Ta, deci liberează-mă pe mine,
Cel Ce ai venit pe pământ să dai tuturor mântuire.
Iisuse, Îndulcirea minţilor smerite,
Dătătorul binecuvântărilor multe,
Închinarea neîncetată a cetelor îngereşti,
Odihna noastră în necazurile lumeşti.
Slavă...
Ştiindu-ne covârşiţi de neputinţe cumplite,
Întru Tine ne-am pus nădejdea Bunule Părinte,
Nu ne lăsa până în sfârşit lipsiţi de a Ta cercetare,
Ci ruşinează pe vrăjmaşii noştri şi ne dă luminare.
Şi acum...
Nu suntem vrednici a ne împărtăşi de lumina slavei Tale,
Dar pentru milostivire trimite-ne o rază mângâietoare,
Străini suntem de viaţa cea cerească, Prea Curată,
Dar dă-ne nouă a Te lăuda cu minte luminată.
V.
Cum Te porţi în braţe de Maică, Cel Ce eşti din Tatăl născut, Cuvinte ?
Cum pentru dragoste de mâinile robului eşti atins, primind mulţumiri smerite ?
Nu ne pricepem a lăuda tainele Tale mai presus de minte,
Însă Te chemăm şi-n casa sufletului nostru cu glasuri smerite.
Ca cel Ce pe Simeon l-ai slobozit, Prea Îndurate,
Din patimi cumplite mă scoate şi pe mine Împărate,
Cum Te voi primi în casa smerită a sufletului meu ?
Ci Însuţi o sfinţeşte Cuvinte, ca Un Dumnezeu .
Iisuse, Lauda Cea neîncetată a glasurilor îngereşti,
Izvorul pururea curgător al gândurilor dumnezeieşti,
Întâmpinarea tuturor pe căile pocăinţei,
Piatra Cea întăritoare a credinţei.
Slavă...
Pe Simeon l-ai cercetat cu mila Ta dumnezeiască,
Cercetează şi sufletul meu apăsat de grija lumească,
Peste măsură m-am afundat în noroiul patimilor,
Dar tinde-mi mână de ajutor dezlegând ocara păcatelor.
Şi acum...
Pe Tine creştinii Te avem Apărătoare nebiruită,
Cercetează cu milă şi nima noastră smerită,
Cămara sufletelui nostru zace întru întuneric,
Dar binevoieşte a-mi răsări lumină, mie, celui nevrednic.
VI.
În valurile multor patimi înotând, sunt străin de tainele înţelepciunii,
Cum Prunc Te-ai arătat Mult Îndurate, întru priveliştea lumii ?
Ca Un Soare ai strălucit tuturor celor din umbra morţii,
Şi ai venit să vesteşti tuturor Împărăţia Vieţii.
Te port în braţele Mele şi mă minunez de arătare,
Cugeta smerit Fecioara, Cea cu minte luminătoare,
Dumnezeu Te ştiu întrupat dintru Mine prin lucrarea Duhului,
Dar chipu-Ţi de om văzând, mă înfricoşez de smerenia Cuvântului.
Iisuse, cercetarea celor din umbra păcatelor,
Minunat Risipitor al lucrării patimilor,
Veselia Cea negrăită a celui ce dorea vederea Ta,
Slobozirea sufletelor ostenite din patima cea rea.
Slavă...
Ca Unul Care ai binevoit a Te arăta în trup, Îndurate,
Arată-Ţi lumina şi în sufletele noastre întinate,
Risipeşte tulburarea patimilor şi dă-ne grabnic ajutor,
Căci măcar că suntem nevrednici la Tine alergăm stăruitor.
Şi acum...
Cum Ca un cleşte ai luat în braţe Cărbunele aprins,
Şi I L-ai dat robului ce aştepta vederea celui Necuprins ?
Acesta să ne fie şi nouă curăţitor de păcate,
Şi Soare izvorâtor de gânduri înalte.
VII.
Proorocia lui Simeon ai primit-o în cămara inimii Tale,
Ştiind Preacurată, negreşit de suferinţa cea mântuitoare,
Dar ai voit să dezlegi întristarea evei celei pierdute,
Şi să-i dai lui Adam săltarea veseliei celei smerite.
Cu laude şi proorocii Ana a întâmpinat pe Pruncul dumnezeiesc,
Şi toate se minunau de vestirile despre Împăratul ceresc,
Pe Acesta să-L lăudăm şi noi cu dreaptă credinţă,
Şi în Biserica Domnului să-L întâmpinăm cu umilinţă.
Iisuse, Vistieria darurilor minunate,
Alungarea cugetelor celor deşarte,
Slobozirea noastră din întunericul pătimirii,
Râul Cel pururea curgător al milostivirii.
Slavă...
Pe cel contemplat în oglinda inimii L-a văzut dreptul cel lăudat,
Şi de bucurie cu gânduri smerite inima lui s-a încununat,
Tu eşti Hristoase, Dumnezeul meu şi Mântuitorul lumii,
Pe Tine Te laudă duhul meu ca pe Ziditorul făpturii !
Şi acum...
Din patimi mă slobozeşte şi luminează mintea mea,
Ca să Te slăvesc Curată, făcând pomenire de mila Ta,
Dă ajutor robului Tău în cumplitele apăsări ale grijilor vieţii,
Şi ridică mintea mea mai presus de păcatul aducător al morţii.
VIII.
O, cum port în braţe pe Focul Cel pururea aprins, Cuvinte,
Striga Simeon cu glasul inimii sale pururea smerite,
Tu eşti Hristoase, Mântuitorul nostru Prea Îndurat,
Mă minunez de smerenia Ta, Prea Bunule Împărat.
Să deschidem şi noi templul sufletelor noastre,
Şi să primim întrânsul pe Dătătorul gândurilor luminoase,
Acesta este Mântuitorul nostru Cel Prea Minunat,
Pe Acesta să-L slăvim totdeauna cu gând curat.
Iisuse, Înţelepciunea Cea negrăită a Tatălui,
Luminătorul minţii cu strălucirea sfatului,
Risiăitorul norilor gândurilor rele,
Odihna Cea iubită a minţii mele.
Slavă...
Mintea şi inima să le înălţăm spre Împăratul măririi,
Şi să primim razele gândurilor slavoslovirii,
În biserica Domnului să lăudăm cu glas smerit,
Pe Cel Ce în Templu a venit pentru omul rătăcit.
Şi acum...
Să lăudăm pe Fecioara Cea Preacurată,
Şi aripi de gând să zburăm la slava arătată,
Aceasta a unit cerul cu pământ prin legătura smereniei negrăite,
Pe Aceasta s-O mărm aducându-I cununi de gânduri sfinţite.
IX.
Deschideţi uşa templul inimii cu gând smerit,
Ca să vină Împăratul Cel de toţi slavoslovit,
Să-L primi şi noi în braţele inimii noastre,
Pe Cel Ce înveşmântează mintea în gânduri luminoase.
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne,
Striga Simeon covârşit de cereasca minune,
Văzut-au ochii mei pe Cel contemplat de ochi îngereşti,
Şi laud mântuirea Ta pentru care ai venit să pătimeşti.
Iisuse, Luminătorul tainic al minţii,
Lauda veşnică Ce îndulceşte toţi Sfinţii,
Aducătorul darului mântuirii,
Vindecarea neputinţelor firii.
Slavă...
Să lăudăm pe Treimea Cea Izvorâtoare a milostivirii,
Cea Care ne dă nouă din destul îndurările iubirii,
Din necazuri ne scoate Dumnezeule, potolind pornirile patimilor,
Şi ne dă nouă a-Ţi sluji întru curăţia şi lumina faptelor.
Şi acum...
Maică a tuturor Te ştim, purtând în braţe pe Împăratul măririi,
Pe Acesta arată-L nouă cu ochi milostiv în ceasul pătimirii,
Cei ce ne acoperim cu aripile rugăciunilor Tale,
Te lăudăm cu dragoste cerând prin Tine cerească îndurare.
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS- PRIMIREA CELUI NEÎNCĂPUT, ÎN LĂCAŞURILE INIMILOR NOASTRE
Cu bucurie să ne adunăm în Biserica Domnului şi cu ochii gândului să-L privim
Pe Pruncul Iisus, Care în templu este adus de Fecioara, spre a ne slobozi pe noi de chin.
În braţele dreptului Simeon este pus Cel Ce cu mâna Sa a zidit pe om din iubire,
Preacurata Maică slujind ca Mijlocitoare a întâlnirii noastre cu Dătătorul de bine.
Umplutu-s-a templul de mireasmă dumnezeiască prin venirea celui Ce sfinţeşte toate,
Şi îngerii privind cu înfricoşare din cer, lăudau smeriţi pe Dătătorul darurilor luminate.
Nu se pricepe nici o minte îngerească a mări taina prin care s-a lucrat mântuirea lumii,
Dar ca pe Adâncul nepătruns al milostivirii lăudăm pe Cel Ce ne-a răsărit bucuria izbăvirii.
E cu neputinţă şi celei mai pricepute minţi să se ridice la înălţimea laudelor Tale, Preacurată,
În ce chip ai adăpostit în trupul şi sufletul Tău sfinţite de untdelemnul rugăciunii Comoara luminată ?
Cu ce cuvinte să împodobim măreţia Ta, căci Însăşi Te-ai făcut templu prin purtarea în braţele inimii a Focului mântuirii ?
Şi gândurile cele mai înalte de iubire jertfind pe altarul rugăciunii, ai umplut toată lumea de tămâia mulţumirii.
Iar acum în mâinile Tale porţi ca pe un nor luminos pe Cel Ce a venit să risipească norii întristării,
Şi gândurile noastre le binecuvintezi ca să primească lumina înţelegătoare ce deschide inimii poarta vederii.
Tainele descoperite în templul inimii închipuie tainele dumnezeieşti împărtăşite şi lui Simeon în biserica ce hrăneşte pe fiii Ei cu ale Luminii roade,
Toate aceste descoperiri converg spre mântuirea tuturor, desprinzându-se într-o făclie ce străluceşte în taina mântuirii fiecărei persoane.
Cu cântări dumnezeieşti să întâmpinăm pe Cel Ce a venit să ne ridice din robia morţii,
Şi pe Preacurata Sa Maică să o mărim, ca Ceea Ce este izvorul din care a ţâşnit Apa Vieţii.
În templele inimilor să-L primim pe Cel Ce vine să dezlege întristarea celui căzut în păcat,
Şi cunună de laude să împletim Celui Ce în braţele robului cu dragoste este purtat.
Spune-ne, bătrâne Simeon, ce gânduri se împleteau în inima Ta când L-ai atins pe Cel Neapropiat ?
Cum cu ochii trupeşti ţi-a fost dat să-L vezi pe Cel a Cărui icoană o adăposteai în inimă în chip minunat ?
Ce valuri de bucurie Te-au copleşit când în mâinile Tale ca un prunc smerit Se odihnea Preaputernicul Împărat ?
Primit-ai acest dar ca răsplată pentru că ai odihnit toată viaţa în inima Ta pe Dumnezeul Cel Adevărat.
,, Înaintea Celui Ce stăpâneşte toate m-am plecat ca un rob smerit, deşi nu mă dumiream,
Cum să îngenunchez înaintea unui Prunc, pe Care cu micul Său trup de-abia Îl cuprindeam
O, slavă smereniei Tale,Hristoase, pentru că cinste cum se cuvine nu mă laşi să Îţi aduc,
Căci îmbrăcându-Te în haină de rob, nu primeşti slava ce se cuvine Celui Sfânt.”
Proorociţa Ana ce în templul Domnului petrecând însăşi s-a făcut templu sfinţit,
A vestit tuturor despre mântuirea neamurilor ce avea să o aducă Pruncul smerit.
Alăturându-se lui Simeon, pune şi aceasta spicele cuvintelor înaintea celor ce o ascultă,
Şi bucuria cea dăruită de Hristos-Izvorul bucuriei- se vedea pe chipul ei cum o inundă.
Cea care ostenindu-se în post şi rugăciuni a prefăcut vremea pământească într-o zi pururea luminată,
Acum vede pe cerul vieţii ei pe Soarele dreptăţii, împărtăşind cu razele Lui mângâierea cea minunată,
Din cuvinte de bucurie ţese proorociţa Ana vestiri luminate despre Aducătorul mântuirii,
Fericind pe Cea Care a purtat în pântecele Ei sfinţit ca într-o biserică pe Rodul iubirii.
Cu gândurile iubirii să îmbrăţişăm şi noi pe Cel văzut de Prooroci în oglinda inimii,
Şi dar smerit de cântare să-I aducem Celui Ce a venit să ne dea bucuria nepătimirii,
Slobozeşte-ne şi pe noi, Stăpâne, din robia patimilor aşa cum ai dăruit odihnă bătrânului luminat,
Vino şi Te sălăşluieşte întru noi în chip tainic, ca împărtăşindu-ne de roadele iubirii Tale, să vieţuim curat.
Aşteptat-am cu dor venirea Ta ca Simeon, căci neîncetat sufletul era lovit de vrăjmaşii mântuirii,
Dar vino ca un Biruitor în cetatea inimii, aducând cu Tine pacea cea neclătinată a Dumnezeirii.
Binevoieşte să Te întâmpinăm şi noi cu gândurile noastre neputincioase, ca să ne împărtăşim de binecuvântarea dumnezeiască,
Iar la Înfricoşătoarea Judecată fără frică ne dă să stăm înaintea Ta, având în inimă nădejdea cea aleasă.
Stăpâne, curăţeşte cu îndurările Tale şi lăcaşurile smerite ale inimilor noastre,
Ca să Te primim întrânsele ca pe un Împărat aducător de darurile gândurilor luminoase.
Prunc te-am văzut în peştera din Betleem, acoperit de vălul iubirii Maicii preacurate
Şi în scutece ai fost înfăşat, Tu, Cel Ce înconjori toată zidirea cu lumina ocrotirii minunate.
Iar acum din locul smerit în care ai binevoit să răsari ca om eşti dus în templul dumnezeiesc,
Mărturisind că Tu eşti Dumnezeul slavei şi Stăpânul Bisericii dăruite neamului omenesc.
Cu gândurile încercăm să îmbrăţişăm razele luminoase ale tainelor Dumnezeirii,
Dar prunc fiind eu la minte, nu am înţelepciunea de a pătrunde în adâncul Luminii.
Cel de Care se înfricoşează heruvimii a-L atinge este purtat de braţele Fecioarei prealuminate,
Cel Ce poartă în mâinile Sale dumnezeieşti toată zidirea, se smereşte, fiind ţinut de făpturile create.
Cel vechi de zile şi Izvorul pururea curgător a toată înţelepciunea se arată ca un Prunc nevinovat,
Şi nu se înfricoşează când de oamenii cei ce încă înaintează în desăvârşirea nesfârşită în braţe este purtat.
Braţele cerurilor s-au deschis să dăruiască pământului pe Cel Ce nu poate fi cuprins,
Şi pântecele sfinţit al Fecioarei a primit Comoara ce pentru ceilalţi oameni e de neatins.
Biserică S-a făcut Fecioara, adăpostind în Sine pe Cel Ce îmbrăcat cu veşmântul luminii,
Iar acum în Biserica văzută se arată Cel Ce a zidit toate numai din îndemnul iubirii.
În mâinile robului este primit Cel Ce binecuvântează toată făptura cu iubire,
Venit-ai Hristoase, să dezlegi blestemul lui Adam şi ai slobozit pe bătrânul ce aştepta izbăvire.
Vestea mântuirii răsună în templu şi sufletul dreptului Simeon străluceşte covârşit de bucurie,
Soarele ce dezleagă întunericul neştiinţei noastre a răsărit pământului spre cerească veselie.
Glasul mângâietor al Duhului şopteşte tainic în inima curată a lui Simeon să meargă în templul din Ierusalim,
Şi călătoria mântuitoare străbătându-o cu paşi pământeşti ajunge pe Cel Neajuns Căruia I-a dăruit al lui suspin.
Nădejdea aşteptării Sale acum se împlineşte şi puterea credinţei se desăvârşeşte,
Căci cu trup este văzut Aducătorul mântuirii, Care din moarte pe toţi îi izbăveşte.
Cheamă-ne şi pe noi, Stăpâne, de pe cărările patimilor în Biserica Ta cea sfântă,
Şi ne slobozeşte de povara păcatelor, dăruindu-ne tuturor pacea Ta cea negrăită.
Lumina cunoştiinţei Tale fă să răsară şi în inimile noastre întunecate de norii ispitelor,
Şi pecetea darului Tău aşează Cuvinte, în cartea inimii în care odihnesc slovele cuvintelor.
Astăzi Hristos, Mântuirea noastră, în mijlocul Bisericii Se arată, aducându-ne izbăvirea cea dorită,
Astăzi, Fecioara în preacuratele Sale braţe poartă pe Cel Ce toate le învăluie cu dragostea Sa nemărginită,
Astăzi, se vesteşte slobozirea neamurilor de sub robia întunericului prin Biruitorul răutăţii,
Astăzi, să se deschidă şi templele inimilor noastre, ca să primească pe Dătătorul Vieţii.
Dătătorul de lege vine să se supună legii ca un rob, ca pe noi să ne dezlege din blestem,
Şi legea cea nouă a harului rânduieşte pentru cei ce se depărtaseră de El.
Cu frică Maica Preacurată îl aşează pe Cel negrăit în braţele bătrânului înţelept, Simeon,
Ca o Milostivă, dăruieşte-L şi inimilor noastre pe Fiul Tău, spre a se odihni chiar în vasul nelucrător.
Cu supunere, Cea fără de prihană, vine la templu cerând curăţire,
Şi arhiereul Zaharia se înfricoşează văzând a Sa mare smerire,
Cum Cea Care pururea este Fecioară, mai presus de fire, se apleacă înaintea legii ?
Cum Cea ale Cărei laude covârşeşte orice pricepere, se supune rânduielilor Vieţii ?
Cum Maica urmează întru smerenie pe Fiul Ei şi de a robilor petrecere se împărtăşeşte ?
Cum Cea mai presus şi decât cerurile omeneasca noastră lege cu credinţă o împlineşte ?
Dăruit-ai lui Simeon, Fecioară, spre îmbrăţişare pe Dătătorul mântuirii
Şi făclia bucuriei ai aprins în inima lui, ca să mărească pe Părintele iubirii,
Încredinţează şi braţelor inimii noastre pe Cel înconjurat de focul serafimilor,
Ca Cea Ce nevătămată ai rămas primind în pântecele Tău Flacăra doririlor.
Proorocia dreptului ai primit-o cu inimă senină, ştiind suferinţa maicilor pe pământ,
Nici nu s-a clătinat temelia inimii Tale de întristare, dar nici bucuria n-ai avut-o acoperământ,
Ci cu aceeaşi smerenie ai primit voia Tatălui, aşa cum ai primit bunăvestirea Arhanghelului Gavriil,
Aşteptând plinirea lucrării mântuitoare a Fiului Tău, prin care noi aveam să fim sloboziţi din chin.
Sabie prin inima Ta avea să treacă, ca un fulger despărţind dragostea dumnezeiască de cea părintească,
Aşa cum catapeteasma templului s-a sfâşiat la moartea Fiului Tău, adeverind dreptatea dumnezeiască.
Împreună cu vestirea bucuriei întregului neam omenesc ai primit şi paharul suferinţei,
Şi pe toate le-ai purtat cu mulţumire, luând întărire din izvorul de putere al credinţei.
Cortul cel cuvântător a venit să aducă la templu pe Rodul ascultării,
Cea neispitită de nuntă cu nevinovăţie s-a apropiat de taină cu gândul tăcerii,
Şi încununând pe Rodul cel iubit al pântecelui cu cuvinte pline de smerenie,
L-a dăruit spre jertfire poporului care aştepta izbăvirea din a păcatului durere.
Bucuria izbăvirii întregului neam omenesc de sub robia celui rău s-a împletit cu întristarea,
Însă cu aceeaşi smerenie a gândului le-ai întâmpinat pe toate, păstrându-Ţi luminarea.
În mâinile arhiereului ai pus pe Cel pe Care L-ai născut prin rânduială dumnezeiască,
Şi dăruind iarăşi Tatălui pe Cel Cel pe Care Însuşi Ţi L-a dăruit, L-ai pecetluit cu binecuvântarea-Ţi părintească.
Spre jertfă a fost gătit Pruncul nevinovat, Care avea să mântuiască prin patima Sa pe omul căzut,
Şi inima Ta primind prin glasul lui Simeon încredinţarea, s-a supus lucrării Tatălui în chip smerit.
În locul rânduit fecioarelor ai fost aşezată ca Ceea Ce nevătămat ai păstrat darul fecioriei,
Şi perechea de turturele ai adus în dar Părintelui, vestind dorinţa omului de a zbura spre orizontul veşniciei.
Fără dureri ai născut lumii pe Cel Ce locuieşte în lăcaşurile străine de orice suspin,
Iar când pământul a părăsit Cel Neîncăput, inima Ta a gustat al iadului chin.
Pe Cel Ce a răsărit din pântecele Tău ca un Soare al dreptăţii l-ai văzut apunând sub pământul întunecător,
Cel pentru sălăşluirea Căruia ai fost împodobită ca o Biserică S-a pogorât în adâncul iadului neprimitor.
Bucură-Te, Maică nenuntită, Alatar al inimii, purtând mireasma heruvimilor,
Potir al sfinţeniei, din care se împărtăşesc cei ce caută strălucirea îngerilor,
Masa duhovnicească pe care S-a aşezat Hrana cea dumnezeiască,
Împărăteasă a Luminii preamărită de toată ceata îngerească,
Biserică în care S-a odihnit Cel Ce răpeşte odihna celor Ce-L caută cu dor,
Port dumnezeiesc în care se aruncă ancora nădejdilor noastre în chip mântuitor,
Tron al tainei a cărui înălţime nu poate fi ajunsă nici de gând îngeresc,
Sălaş al bucuriei veşnice ce ai purtat în cămara inimii Mirul dumnezeiesc,
Psaltire dumnezeiască în care se ascund toate tainele Duhului,
Imn purtat la înălţimi îngereşti prin glasurile slujitorilor Cuvântului,
Masă a cerului pe Care S-a aşezat Jertfa cea dumnezeiască,
Vas plin de mirul smereniei ce uimeşte înţelegerea omenească,
Acoperământ al iubirii ce a tăinuit toate bucuriile nepătimirii,
Chimval al bucurie ce vesteşte omenirii apropierea Mântuirii,
Maică cerească a tuturor celor ce urmează zborul îndumnezeirii,
Icoană a iubirii împodobită de florile dumnezeieşti ale măririi
Poartă a cerului ce se deschide la bătaia gândurilor smerite,
Pământ al pocăinţei în care s-au semănat lacrimile umilite,
Acoperământul de lumină ce umbreşte înţelegerea minţii,
Palat strălucitor pe care l-au contemplat în oglinda inimii toţi Sfinţii,
Munte în care s-au ascuns toate comorile dumnezeieşti ale Cuvântului,
Mireasma sfinţeniei care duce vestea mântuirii până la marginile pământului.
Slavă Ţie, Hristoase, Smerenia cea adevărată Ce Se pleacă spre neputinciosul pământ,
Fântâna tuturor darurilor din care se umplu vasele inimilor coborâte cu duhovnicescul gând,
Soarele mântuirii ce lucrează neîncetat, luminând pe moştenitorii Dumnezeirii,
Bucuria cea veşnică care a dezlegat blestemul omenesc al pătimirii,
Calea cea dumnezeiască pe care au mers toţi Sfinţii cu mulţumire,
Lumina cea nevăzută ce clădeşte trepte spre a noastră mântuire,
Dezlegarea întristării Evei şi mângâierea suspinului lui Adam prin dumnezeiasca pătimire,
Izvorul tainelor din care se împărtăşesc gândurile care caută îngereasca hrănire,
Soarele slavei ce a strălucit chipul înnourat al pământului,
Mângâierea cea dumnezeiască sub razele iubitoare ale Duhului,
Înfrumuseţătorul lăcaşurilor inimii cu strălucirea luminii dumnezeieşti,
Altarul încununat cu făcliile laudelor aduse de cetele îngereşti,
Uşa pocăinţei ce făgăduieşte oilor cuvântătoare păşunea mântuitoare,
Întâmpinarea de către toată făptura cu razele minţii adânc cugetătoare,
Cuvântul deplin Ce face să se aşterne tăcerea cea plină de înţelepciune,
Dragoste fără hotar pentru omul căzut în a patimilor adâncime,
Pacea dumnezeiască care potoleşte toate valurile tulburării,
Biruitorul nostru care în luptă ne descoperi puterea răbdării,
Mângâierea ce alină toate durerile pricinuite de vrăjmaşii mântuirii
Lumina ospăţului îngeresc la care sunt chemaţi şi cei căzuţi din iubire,
Lucrătorul tainei împăcării în mijlocul poporului ce aştepa cereasca izbăvire.
