vineri, 20 iunie 2025

Plânge țara mea săraca!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Plânge țara mea săraca, pruncii ei în lume -s duși,
Bat cu mâinile -nghețate pe lângă străine uși!
Câte - un lacăt se deschide, altul șade ferecat,
Sufletul în om suspină de atâta așteptat!
 
Limba -i pare o povară, tare greu o stăpânește,
Nimeni nu -l îmbrățișează, nu -i vorbește românește!
Că -i engleză, că - i franceză, germană sau care -o fii,
Nu e limba ce - a vorbit -o acasă , cu alți copii!
 
Dorul n - are cui să - l spună, nu îi pasă nimănui,
Țara pare doar o hartă, tristă, agățată -n cui!
Nu - i nimic ce - a fost acasă, hrana n - are același gust,
Mama nu - i face sarmale, tata nu - i aduce must!
 
La străin nu găsești milă, nu se știe de vecin,
Doar peretele ascultă, la necazuri și la chin!
Nu poți spune : "nu mi - e bine, astăzi mă simt obosit",
Căci străinul nu te crede; iți spune că esti plătit!
 
Greu faci banul tu sărmane,îmi vine să - ți plâng de milă,
Când aud că ești privit cu repulsie și silă!
Grele zile s - au ajuns, să slugărim prin străini,
Să dereticăm prin case de satrapi și de haini !

Plânge țara mea sărmana, plâng și eu în rând cu ea,
Pruncii au plecat în lume, dar și -acolo viața -i grea!
Nimeni nu te ia în brațe, nu te - ntreabă ce mai faci?
Nicăieri în lumea asta nu se dau gratis colaci !

Nici în țară nu e bine, mulți se plâng că le e greu,
Dar aici împarți necazul ,îl ascultă neamul tău!
Ai căsuța părintească, cum e ea, mică, săraca,
Un vecin spre inserat pragul tot are să - l treacă!
 
O să -ți zică -o vorbă, două, ce mai este nou în sat,
Și -o să -ți spui: Am casa mea, ce folos să am palat?
Nu mă duc din lumea asta cu galbeni cusuti la poale,
Am să plec din ea sărac, numai cu mâinile goale!
 
Îți e greu? te -apasă dorul? Îți lipsesc oamenii dragi?
N-auzi cucul să te cheme în pădurile de fagi! ?
Nu te mai umbresc stejarii, n-ai văzut ningand salcâmul ?
Neamțul ți se pare rece, nu e cald ca și românul.
 
Nu vorbesc duios străinii, nu avem aceeași limbă,
Te latră până și câinii ce pe strada lor se plimbă!
Grele vremuri am ajuns; în tot locul azi se plânge,
Sunt primejdii de tot felul, lumea -i dornică de sânge!
 
Se -omoară pentru nimica, așa cum a scris scriptura,
La sfârșit va stăpâni neînțelegerea și ura !
Vom lucra s - avem de toate, înfruntând greul , pacostea,
Dar din sufletele noastre v-a lipsi chiar dragostea!
 
Plânge țara mea săraca,
pruncii i- au rămas orfani ,
Au plecat părinții -n lume,
Căci la noi nu mai sunt bani!
 
Ce bogați am fost odată!
Cine ne - o fii blestemat?
Să ajungă biet românul,
Slugă la dărlugă și argat!
 
Marusia Ciabrun


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO