Mulți creștini de astăzi se tem că trăiesc vremuri grele și că lumea a căzut într-o rătăcire adâncă. Însă Sfinții Părinți ne spun că Dumnezeu rânduiește fiecare epocă cu iubire și înțelepciune. Chiar dacă trăim într-o lume plină de ispite, aceasta nu este lipsită de har. Dimpotrivă, unde păcatul prisosește, prisosește și harul (Romani 5, 20).
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că oamenii din timpurile din urmă nu vor avea nevoie de mari nevoințe fizice, dar vor trebui să lupte mai mult cu gândurile, cu deznădejdea și cu răcirea credinței. În acest sens, mântuirea nu mai depinde atât de posturi aspre sau retrageri în pustie, ci de a trăi cu inimă curată și de a păstra dreapta credință în mijlocul lumii.
Sfântul Ignatie Brianceaninov atrăgea atenția că, în vremurile din urmă, rătăcirile vor fi mai subtile, iar credința adevărată va fi luptată nu prin prigoane sângeroase, ci prin înșelare și amăgire. De aceea, este esențial să ne ținem de învățătura Bisericii, fără a căuta noutăți sau adaptări ale credinței la spiritul lumii moderne.
Însă păstrarea credinței nu trebuie să fie doar o mărturisire exterioară, ci o trăire vie. Nu este suficient să cunoaștem dogmele, dacă inimile noastre sunt reci și lipsite de iubire. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că adevărata credință se recunoaște prin roadele ei: dragoste, smerenie și milă față de semeni.
În mijlocul tulburărilor și al agitației lumii, Sfinții Părinți ne sfătuiesc să ne rugăm neîncetat. Sfântul Siluan Athonitul ne învață că, fără rugăciune, sufletul rămâne lipsit de lumină și că doar prin chemarea lui Hristos putem primi harul dumnezeiesc.
Rugăciunea lui Iisus („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”) este o armă puternică împotriva ispitelor și a fricii. Chiar și în cele mai grele momente, ea ne poate aduce pacea și întărirea de care avem nevoie.
Sfântul Serafim de Sarov spunea că adevărata lucrare a creștinului este să dobândească Duhul Sfânt, iar aceasta se face prin rugăciune curată și inimă smerită.
Mântuitorul ne-a avertizat că, în vremurile din urmă, credința multora se va răci și că încercările vor fi mari. Dar El ne-a dat și făgăduința: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13).
Sfântul Nectarie din Eghina spunea că omul credincios trebuie să fie asemenea unei lumânări care arde încet, răspândind lumină în jur, fără să se plângă că se consumă. De aceea, este important să nu ne pierdem nădejdea, chiar dacă vedem că lumea se îndepărtează de Dumnezeu.
Dacă vrem să ne mântuim, nu trebuie doar să evităm păcatul, ci să cultivăm în noi dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune că mântuirea este iubire: iubire față de Dumnezeu și iubire față de oameni.
Sfântul Varsanufie cel Mare ne învață că, dacă nu putem face mari nevoințe, măcar să păstrăm dragostea față de aproapele. Asta înseamnă să nu osândim, să nu ne certăm, să nu ținem ură și să fim milostivi. Mântuirea nu este doar o problemă individuală; ea se trăiește în comuniune.
Pentru a ne întări pe calea mântuirii, avem nevoie de împărtășirea cu Sfintele Taine. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că omul nu poate rămâne statornic în credință fără Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Harul primit prin acestea ne curăță, ne întărește și ne face vii în Hristos.
Într-o lume plină de ispite, apropierea de Sfânta Liturghie și de viața Bisericii este esențială.
Dacă vrem să ne mântuim, trebuie să ne ferim de mândrie și să ne recunoaștem slăbiciunile. Sfântul Antonie cel Mare spunea că, în vremurile din urmă, oamenii smeriți vor fi mai rari, dar vor fi cei mai puternici, pentru că vor fi păziți de harul lui Dumnezeu.
Mândria ne îndepărtează de Dumnezeu, dar smerenia ne deschide calea către El. Sfântul Ioan Scărarul ne sfătuiește să nu ne încredem în puterile noastre, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu în toate.
Mântuirea nu este o povară grea, ci un dar al lui Dumnezeu pentru cei care Îl caută cu inima sinceră. Nu suntem chemați să facem minuni, ci să trăim simplu, în credință, rugăciune și iubire.
Sfântul Sofronie Saharov spunea că, în vremurile din urmă, chiar și cei mai mici gesturi de dragoste și credință vor avea o mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Un cuvânt bun, o rugăciune spusă cu smerenie, o faptă de milostenie – toate acestea ne apropie de Împărăția Cerurilor.
Așadar, să nu ne temem, ci să ne bucurăm!
Dumnezeu nu ne lasă singuri. El ne dă tot ce avem nevoie pentru mântuire: credința, harul, dragostea și Biserica Sa. Iar dacă rămânem în El, chiar și în mijlocul încercărilor, vom afla pacea și lumina veșnică.
