"La 8 februarie 1907, la FLĂMÂNZI, BOTOȘANI, a izbucnit "RĂSCOALA ȚĂRĂNEASCĂ", ce s-a răspândit, ulterior, în toată țara.
Conștiința apartenenței la obștea pe care o reprezenta și al cărei interpret este, îl determină pe GEORGE COȘBUC, ce se autodefinește drept "suflet în sufletul neamului", să dea glas, în forme lirice deosebite, visului unui popor oprimat de atâtea veacuri.
Astfel, prin poezia "NOI VREM PĂMÂNT!", COȘBUC este rostitorul unui rechizitoriu la adresa injustei stăpâniri. Prin versurile ei, devenite manifestul răscoalei țărănești din 1907, autorul fixează "unele dintre cele mai nobile misiuni ale poetului: martir, legislator și profet al neamului său."
Pentru a rememora acest moment răsunător din istoria zbuciumată a neamului nostru, vă invit să lecturați un fragment din poezie, fiind una dintre cele mai reprezentative ale marelui COȘBUC!
Noi vrem pământ!
de George Coșbuc
Flămând și gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Și m-ai scuipat și m-ai bătut
Și câine eu ți-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ți fim toți câini, lovește-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Și ham de cai și jug de boi,
Dar vrem pământ!
O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi, tu ne-o apuci.
Băieții tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Și ne sfârșim de mila lor,
Dar toate le-am trăi ușor
De-ar fi pământ!
.............................................................
Voi ce-aveți îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoși și tați,
Noi mame și surori și frați!
În lături venetici!
Pământul nostru-i scump și sfânt,
Că el ni-i leagăn și mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Și câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat.
Noi vrem pământ!
N-avem puteri și chip de-acum
Să mai trăim cerșind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luați din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși să fiți, nu veți scăpa
Nici în mormânt!"
Via: Beatrice Pichiu
