“Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai cr
edincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.
Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.
Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.“
(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)
