FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, de la răsăritul şi până la apusul soarelui, dar stânca nici c-a mişcat-o vreun deget.
Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s-a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L-a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s-a mişcat din loc acea piatră?
Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i-a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s-o urnească din loc! Deci truda lui n-a fost nicicând zadarnică pentru că, tot împingând piatra, braţele şi tot trupul i-au devenit mult mai puternice!
„Adevărat, nu ai mişcat stânca, însă tu nu trebuia decât să mă asculţi şi să o împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Eu sunt Cel care voi muta acum piatra, pentru ascultarea ta!”. Şi stânca a plecat la vale, după cum a fost cuvântul Domnului!
De fapt şi atunci când noi credem că avem „un grăunte de muştar” de credinţă şi urnim munţii, tot Dumnezeu este cel care-i mută din loc...
Dumnezeu nu ne cere minuni. Pe acelea le face El.
Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, de la răsăritul şi până la apusul soarelui, dar stânca nici c-a mişcat-o vreun deget.
Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s-a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L-a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s-a mişcat din loc acea piatră?
Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i-a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s-o urnească din loc! Deci truda lui n-a fost nicicând zadarnică pentru că, tot împingând piatra, braţele şi tot trupul i-au devenit mult mai puternice!
„Adevărat, nu ai mişcat stânca, însă tu nu trebuia decât să mă asculţi şi să o împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Eu sunt Cel care voi muta acum piatra, pentru ascultarea ta!”. Şi stânca a plecat la vale, după cum a fost cuvântul Domnului!
De fapt şi atunci când noi credem că avem „un grăunte de muştar” de credinţă şi urnim munţii, tot Dumnezeu este cel care-i mută din loc...
Dumnezeu nu ne cere minuni. Pe acelea le face El.
