sâmbătă, 23 iulie 2022

"MÂINE DIN NOU SFÂNTA LITURGHIE DAR LUAȚI AMINTE FRATILOR;

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...



NU VORBIŢI ÎN BISERICĂ!!!... că nici sfinții și nici Îngerii nu vorbesc, aici e taină se coboară Maica Domnului cu tot Soborul Său de Sfinți "... (Părintele Vichentie Mălău)
..."FRAŢILOR , VORBIREA ŞI GLUMELE ÎN BISERICĂ SE ASEAMĂNĂ CU RÂSUL LA MORMÂNT”... (Părintele Nicodim Măndiță)... așa este de mare acest păcat, încât trebuie spovedit.
...Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, aici Sfinții Îngeri, care sunt de față, scriu numele tuturor celor care intră în Biserică și fac rugăciuni pentru ei. Harul Sfântului Duh este în chip nevăzut în Biserică. El este pururea prezent, dar mai ales în vremea săvârșirii Sfintei Liturghii. pentru aceea nu este bine sa vorbim în timpul Sfintei Liturghii, adică luptăm contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi.
Noi, toţi creştinii – păstori şi păstoriţi - ne adunăm aici, în Sfânta Biserică, să ne curăţim de păcate, să ne luminăm ca îngerii, nu să ne întunecăm ca dracii.
Să ne întâlnim cu Hristos aici, în casa Lui, să ne rugăm Lui pentru iertarea păcatelor săvârşite, pentru a ne ajuta în viitor, iar nu pentru a ne întâlni aici unii cu alţii, pentru a vorbi, a râde şi a face felurite neorânduieli, bucurând pe draci. Cei care fac aceasta mai adaugă încă altă pedeapsă și listă de păcate peste păcatele cu care au venit”
Și încă ceva;
"Să nu plecați din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veți pierde harul ce-l primiți."

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO