marți, 21 ianuarie 2020

INVIDIE, INVIDIE, INVIDIE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, INVIDIA este INTRISTAREA pentru binele si bunastarea aproapelui si BUCURIA pentru nefericirea lui. Cumplita patima este invidia! Invidiosul face ceea ce nici diavolul nu face, adica, diavolul invidiaza numai pe omeni, nu si pe ceilalti diavoli, in timp ce omul invidiaza pe semenii lui. 
Omul invidios nu slaveste pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care i le trimite zilnic, ci este chinuit sufleteste pentru fericirea aproapelui sau. Sfantul Vasile cel Mare spune ca: “Precum rugina distruge in intregime fierul, in acelasi mod invidia devoreaza pe cel care o are”. Invidiosii devin evidenti prin expresia fetei lor: privirea lor este seaca, obrazul mohorat si sufletul tulburat de patima.
 Ce frumos zice Sfantul Efrem Sirul: “Cel ce invidiaza este biruit, fiindca, are si dusmania, are si vrajba, fiindca, de sporirea altora se intristeaza”. Invidiosul este tuturor vrajmas: pe cei ce drept vietuiesc, ii vorbeste de rau, celor ce sunt in calatorie le pune piedici, pe cei cucernici (foarte credinciosi), ii uraste, este fatarnic si viclean cu toti. Iata o istorioara moralizatoare: “Erau doi vecini bogati.
 Unul patimea din pricina iubirii de arginti, iar celalalt din invidie pentru primul. Amandoi au murit in aceeasi zi. Prietenii lor s-au sfadit care dintre cei doi era mai bun. Ca sa sfarseasca cearta, ei s-au hotarat sa deschida cele doua trupuri si sa scoata inimile celor doi, si dupa inima sa-i pretuiasca.

 La cel iubitor de arginti au gasit O PIATRA IN LOC DE INIMA, iar la cel invidios au gasit UN SARPE IN LOC DE INIMA. Sarpele a sarit si s-a ascuns sub acea piatra”. Asadar, inima ta sa nu-i invidieze pe nimeni, fiindca, invidia este un “sarpe” care se hraneste cu inima ta.
                                                                                                                                 Preot Ioan 🛎.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO