vineri, 3 ianuarie 2020

AM CERUT...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Am cerut putere

Si Dumnezeu mi-a oferit dificultati pentru a ma face puternic

Am cerut intelepciune

Si Dumnezeu mi-a oferit probleme de rezolvat

Am cerut prosperitate

Si Dumnezeu mi-a oferit brate si minte sa muncesc

Am cerut curaj

Si Dumnezeu mi-a oferit primejdii de depasit

Am cerut rabdare

Dumnezeu m-a pus in situatii unde eram fortat sa astept

Am cerut dragoste

Si Dumnezeu mi-a oferit oameni tulburati pe care sa-i ajut

Am cerut favoruri

Si Dumnezeu mi-a oferit oportunitati

Nu am primit nimic din ceea ce am cerut

Am primit tot ceea ce-mi era necesar!

RUGACIUNILE MELE AU FOST ASCULTATE...

Din cer, se intampla uneori, sa coboare ingeri pe pamant. Ingeri pe care daca ii intalnesti ajung sa iti transforme clipele in cele mai magice trairi. Sa iti aduca fericirea.

Sunt acei oameni care atunci cand singur ratacesti pe o veranda veche si mucegaita de ganduri si framantari, de nesperanta si deziluzii, ingandand cu lacrimi sparte furtuna inimii, apar ei, care cu o simpla atingere iti preschimba universul in lumina si culoare. Sunt acei oameni care iti patrund in suflet si nu mai pleaca de acolo niciodata. Acei oameni fara aripi care stiu intotdeauna sa fie langa tine atunci cand ai nevoie, stiu cum sa iti stearga lacrimile cu palmele lor, cum sa iti arate frumos unde ai gresit. Care zambesc pentru bucuria ta.

Sunt acei oameni ce poarta cu ei o lumina aparte, o vibratie deosebita ce patrunde in tine ca o stare de caldura si dragoste, ca o raza de speranta.

Sunt acei oameni a caror loc nu este pe pamant. Fiindca puritatea lor nu ar trebui sa se amestece cu praful noastre. Ingerii nu ar trebui sa planga. Caci lacrimile lor in cadenta lovesc uscatul cu o durere mai presus de strigat.

Ei sunt acei oameni frumosi care au renuntat la aripile lor pentru a oferi altora aripi. Sunt acele suflete calde pe care ajungi sa le iubesti cu o iubire mai presus de intelesuri ....

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO