sâmbătă, 11 ianuarie 2020

CINE ÎL VEDE PE EL?


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Dumnezeu Se-ascunde în porunci
Și te îndemn ca ce îți zic să crezi:
Păzește-le și vei putea atunci
Pe Veșnicul Părinte să ți-L vezi!


Să nu Îl cauți, Însuși va veni
Când va vedea că-L iei în serios,
Făcându-I Legea viață zi de zi,
Trăind curat, pe placul lui Hristos!

Căci Însuși Domnul afirma atunci,
Pe când cu râvnă propovădui,
Că-n cei ce-or ține ale Lui porunci
Și El și Tatăl Său vor locui! (Ioan 14; 23)

Azi mulți Îl mai hulesc pe Dumnezeu,
Zicând că de ar fi, S-ar arăta,
Dar Cel Preasfânt S-a arătat mereu
Doar CELUI CE RESPECTĂ LEGEA SA!
Post scriptum:
Nu poate cel nelegiuit să vadă fața Lui,
Căci nu Se-arată Dumnezeu oricând, oricum, oricui,
Ci numai celui pregătit prin viață de creștin
I Se descoperă Hristos puțin câte puțin..
AMIN!
„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el şi vom face locaș la El" (Ioan 14, 23).

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO