sâmbătă, 28 martie 2020

FERICITUL AUGUSTIN - FIUL LACRIMILOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 
Bucuria mea, rugaciunea parintilor pentru copiii lor are in fata lui Dumnezeu o mare putere, fiindca, dragostea fierbinte duce la rugaciune fierbinte, iar rugaciunea nu ramane neauzita.
 Putem aminti rugaciunea fierbinte a Monicai pentru fiul ei, Fericitul Augustin, care, in tinerete a nimerit intr-un mediu rau, a dus o viata destrabalata si s-a lipit de ereticii manihei. Monica, a facut tot ce i-a stat in puteri pentru indreptarea fiului sau.

A incercat mai intai sa-l convinga, apoi nu a mai vorbit cu el un timp, cerandu-i chiar sa plece de acasa, desi, il iubea nespus de mult. Monica, si-a plans fiul ca pe un mort si s-a rugat pentru intoarcerea lui la credinta timp de 18 ani.
 Intr-o zi, ea s-a adresat unui episcop, caruia i-a marturisit ca i-au secat ochii de atatea lacrimi varsate in timpul rugaciunilor pentru fiul ei. Episcopul a indemnat-o sa se roage in continuare, spunandu-i: “Dumnezeu, nu-l poate lasa sa piara pe fiul acestor lacrimi!”.

Intr-o zi, Fericitul Augustin statea in gradina casei si se odihnea intr-un balansoar. Mama sa, ii pusese pe masa din fata lui o Biblie, doar, doar, o vrea sa citeasca din ea. Deodata, Fericitul Augustin a auzit un copil din curtea de alaturi care a strigat: “Tolle e lege! Tolle e lege!” (adica, Ia si citeste, Ia si citeste!).

Miscat in suflet de Dumnezeu, Fericitul Augustin a luat Biblia de pe masa, a deschis-o la intamplare si a citit cele scrise: “Sa umblam cuviincio, ca ziua: nu in ospete si betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma” (Romani 13-13).

Iata ca, Fericitul Augustin a fost salvat de Dumnezeu in urma rugaciunilor si a lacrimilor fierbinti ale mamei sale si a devenit mai tarziu un scriitor bisericesc. In amintirea lacrimilor varsate de Monica, mama lui, Fericitul Augustin mai este numit “FIUL LACRIMILOR!”.
Si atunci iti spun si eu: Tolle e lege, Acatistul Domnului Iisus Hristos, Tolle e lege, Parsclisul Maicii Domnului, Tolle e lege, cate o catisma din Psaltire pe zi, Tolle e lege, din Biblie! Amin si Aliluia!

                                                                                                                             Preot Ioan 

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO