miercuri, 11 martie 2020

TRIMITE DUMNEZEU DE SUS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridic
at de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


      (Coronavirus???

   Autor Nicu Fasola.

   Trimite Dumnezeu de sus,
 Azi semne mari precum a spus,
 Razboaie, boli de fel si fel,
Ca prea ne-am departat de El.

   Fug toti de frica disperati,
Din loc in loc inspaimantati,
Si se feresc si se ascund,
De groaza mortii suspinand.

   Cel care-l are  pe  Iisus,
E fericit oriunde-i pus,
Si orisice s-ar întampla,
 El stie ca-i doar voia Sa.

   O, daca Dumnezeu ar vrea,
 Si fara virus te-ar lua,
 Caci zilele de pe pamant,
Sunt randuite de Cel Sfant. 

 Nu-i virus mai primejdios,
Ca omul fara de Hristos,
E virusul numit PACAT,
Ce de Iisus ne-indepartat.

   Pacatul ce-a facut mereu,
Zid intre om si Dumnezeu,
De-aceea mult nu va mai fi,
 Cand si sfarsitul  va veni.

   Omor si crime intre frati,
 Pe strazi copii abandonati,
Batrani ce plang intr-un azil,
Uitati de propriul lor copil.

   Mii de copii nevinovati,
Mor azi de mame avortati,
 Un cimitir de ingeri Sfinti,
 Facut de cei numiti parinti.

   Acesta-i virusul cel greu,
 Fiindc-am uitat de Dumnezeu,
 Deci, Dragi crestini, sa nu uitam,
Primim n-apoi ce meritam”.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO