SA FITI BUNI, PE CAT PUTETI, PANA LA MOARTE! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

   🙏 Bucuria mea, dupa cum ne-a spus Insusi Iisus Hristos in Sfanta Evanghelie: "NIMENI NU ESTE BUN DECAT NUMAI UNUL DUMNEZEU!" (Matei 19:16). Unii oameni pot fi si ei numiti buni, insa, numai in comparatie cu alti oameni. Cel ce cumpara nuci, nu cauta la coaja, ci la miez! Dumnezeul tau este un "ADANC" si priveste in adancul sufletului tau, in inima ta, prin coaja trupului.

 Caci asa zice Dumnezeu: "FIULE, DA-MI INIMA TA!" (Proverbe 23:26).

 Dumnezeu fiind mult-milostiv, FII SI TU MILOSTIV!; Dumnezeu fiind Atot-bun, FII SI TU BUN!; Dumnezeu fiind indelung-rabdator, FII SI TU RABDATOR! Un Sfant ii indemna asa, pe toti oamenii pe care-i intalnea: "FITI BUNI, PE CAT PUTETI!", iar un altul le spunea: "FITI BUNI, PANA LA MOARTE!". Asadar, daca unim sfaturile celor doi Sfinti, rezulta acest indemn: "SA FITI BUNI PE CAT PUTETI, PANA LA MOARTE!" 

             🙏 Va rog mult sa nu uitati si in suflet sa inscrieti minunatul cuvant de invatatura al

Sfantului Parinte, Pavle, Patriarh al Serbiei, care  spunea asa: "Oricine poate sa ne umileasca. Insa nimeni nu ne poate injosi atat de tare, precum noi insine, prin faptele si cuvintele noastre." 

                                                                                                            Amin si Aliluia! 

                                                                                                              Preot Ioan 🔔.

CINE SE ROAGA CU PSALMI,II ARDE PE DIAVOLI CA SI CU O SABIE DE FOC

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Sf.Vasile cel Mare spunea:

„Este mai bine să stea soarele din călătoria sa,decât să rămână Psaltirea necitită în casele creştinilor.Şi precum soarele este mai mare între ceilalţi luminători,aşa este Psaltirea între celelalte cărţi insuflate de Duhul Sfânt”.

SA AVETI PSALTIREA CA PE UN COZONAC BUN.CAND TI-E FOAME,MAI TAI O FELIE,MAI MANANCI,MAI FACI TREABA,APOI MAI CITESTI o catisma,doua-trei,cate poti" ne sfatuieste Pr.Cleopa.

Unul dintre Sfinții Părinți,zice:“Să mă credeți,că nimic nu tulbură,nu scârbește,nu rănește,nu pierde și nu mâhnește pe draci și pe însuși satana,decât a cugeta asupra psalmilor și a citit cu stăruință Psaltirea.Căci toate cărțile spre folos ne sunt şi nu puțină supărare le fac dracilor,însă nu așa cum le face Psaltirea.Pentru aceea,să nu o trecem cu vederea,pentru că,noi,cugetând psalmii,pe de o parte,pentru noi înșine ne rugăm,iar pe de alta,îi blestemăm pe draci.

Când zicem:"Miluiește-mă Dumnezeule,după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale,curățește fărădelegile mele”sau "Nu mă lepăda pe mine,în vremea bătrâneților,când va slăbi puterea mea,să nu mă lași pe mine" ne rugăm pentru noi.Iar când blestemăm pe draci,zicem așa:"Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El” și iarăși mai putem zice:"Risipește neamurile celor ce voiesc războaie și fapta desfrânării" sau "Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și,iată,nu mai era.Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”.Ori,putem zice:"Armele lor să intre în inimile lor și arcurilor lor să se zdrobească.Groapă au săpat și au deschis-o și vor cădea în groapa pe care au făcut-o","Intoarce-va durerea lui la capul lui și nedreptate lui se va coborî pe creștetul lui”.Cu unele cuvinte,ca acestea,blestemăm pe draci.

SA NU UITAM CA CITITUL PSLAMILOR ESTE TRUPUL RUGACIUNII,IAR INTELESUL ADANC AL PSALMILOR ESTE SUFLETUL RUGACIUNII.

Trupul fara suflet este mort..Puţini credincioşi şi chiar monahi,mai citesc astăzi Psaltirea.

Care este folosul citirii regulate al psalmilor?

Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea ca pe o rugăciune permanentă,ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în șoaptă la ascultare,sau mergând pe cale.

     Credincioşii,puţini mai ştiu astăzi doar psalmul 50..

Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii,frumuseţea duhovnicească a psalmilor.Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.  Unii credincioşi spun că nu citesc Psalmii pentru că le face diavolul multe ispite.

De ce se tem diavolii de psalmi?..

Se tem de psalmi pentru că CINE SE ROAGA CU PSALMI II ARDE PE DIAVOLI ca şi cu o sabie de foc.MARE PUTERE ARE PSALTIREA ASUPRA DUHURILOR RELE..

Cu aceasta,părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni.

Iar DACA UNII NU CITESC PSALTIREA PENTRU CA SE TEM DE ISPITE,ACESTIA SUNT CRESTINI FRICOSI,CARE VOR SA IASA LA LUPTA CU DIAVOLII FARA ARME.

Ori,dacă nu avem arme bune la noi,îndată diavolul ne dezarmează şi ne ia prizoneri,adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. 

PSALTIREA UNITA CU POSTUL SI RUGACIUNEA SUNT CELE MAI PUTERNICE ARME IMPOTRIVA DIAVOLILOR.

Cu aceasta sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ. Că CINE CITESTE PSALMI IMITA PE INGERI şi cântă împreună cu ei

ÎN PEȘTERA CU FOCU-N VATRĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

             

de Eliana Popa


Trăia odată-ntr-o pădure, un pustnic tare cuvios,
Se nevoia în rugăciune și mult îl îndrăgea Hristos,
Și a primit un mare dar( dorit de orice muritor)
Adeseori să i se-arate, chiar îngerul său păzitor!
Stăteau de vorbă față-n față, ca doi prieteni minunați,
Un înger lângă un sihastru, cu dragostea de sus, legați!


Dar într-o zi, în care moșul porni să caute bureți,
Văzu în fața lui o ceată, cu câțiva vajnici călăreți.
Și după ei, legat în lanțuri, mergea un hoț ce-a tâlhărit,
Târât spre locul de pedeapsă, fiind la moarte osândit.
Îşi zise cuviosu-n barbă, oftând, aceste cuvințele:
,, - Aşa! Așa! Să-şi ia pedeapsa pentru purtările lui rele! "


Şi începând din ziua aceea, când pe tâlhar l-a judecat,
Prietenul său, cel din ceruri, defel nu s-a mai arătat!
Și s-a mâhnit, atunci, sihastrul, și s-a-ntrebat ce a greșit?
N-a mai băut nici strop de apă, trei zile nu s-a mai hrănit,
Plângea și se ruga fierbinte, nu-și amintea păcatul greu
Ce l-a gonit pe sfântul înger și L-a mâhnit pe Dumnezeu!


Văzându-i plânsul și durerea, a treia zi, la ceas de seară,
Când pleoapa zilei se închide și astrul spre apus coboară,
Prietenul său cel de taină, divinul înger păzitor,
A coborât, iar, în chilie și i-a grăit dojenitor:
,, - Așa te-ai bucurat, tu, frate, și-n mintea ta ai judecat
Pe-acel nefericit tâlhar, pe care ei l-au condamnat!
De ce te faci judecător? Te-au pus a-l judeca pe el?
Nu știi că toată judecata o are Dumnezeu din cer?
Însă nu plânge, doar m-ascultă, căci mila Domnului e mare,
Eu îți voi spune ce sa faci, de vrei să dobândești iertare.


Îți dau această rămurică! E vestejită și uscată,
Va trebui s-o porți cu tine, să nu o lepezi niciodată!
Și când vei merge la culcare, să-ți fie pernă, rămurica
Să părăsești acest pustiu, să nu-ți iei traista, nici sarica.
Să mergi în lume, printre oameni și să cerşeşti bătând la porți,
Să pribegești și zi şi noapte, să întâlnești tâlhari și hoți,
Iar cineva de te-o opri în a lor casă, peste noapte,
Te odihnești, apoi, în zori, să-ți vezi de drumu-ți mai departe!


Să pribegești de dimineață și până astrul o s-apună,
Zi după zi, cu plânsu-n geană, pân' ai să faci o faptă bună.
Așa a hotărât Acela, ce ne-a zidit și ne-a creat,
Fiindcă, tu, pe al tău frate, l-ai osândit și judecat.
Când vei vedea cum rămurica a înverzit și are floare
Să știi, iubitul meu prieten, c-atunci ai căpătat iertare!


Bătrânul auzind acestea primește ramura uscată,
Și se întoarce, iar, în lume, rătăcitor din poartă-n poartă.
Cerșea un colțișor de pâine și-un adăpost pe timp de noapte,
De multe ori, lipsit de ele, mergea cu Domnul, mai departe!
Și ostenit fiind, odată, intră să doarmă-ntr-o pădure,
Nădăjduind că-n luminişuri, o să găsească rugi cu mure!
Nu mai mâncase de trei zile și parcă nu avea putere
Era slăbit de-atâta umblet...și trist, de marea lui cădere!


,, O, Doamne, trupu-mi e povară și sufletul a obosit,
Și firul din suveica vieții, s-a subțiat și s-a slăbit!
Ce faptă bună mai pot face, eu putregaiul, încă viu...
Mai ai răbdare cu moșneagul? Sau poate, Doamne, e târziu? "
Așa a cugetat bătrânul, când iată, chiar în fața sa
O peșteră, cu boltă-naltă, și cu un foc care ardea,
În fața vetrei sta de veghe, privind afară, o bătrână...
Păși sfios, spre ea, sihastrul:,, - Măicuță dragă, sara bună!
Te rog, îndură-te de mine, că-s ostenit...și mă dor toate!
Şi lasă-mă să dorm aici! În zori pleca-voi mai departe."


Cu milă îl privi bătrâna, făcându-și nodul la năframă:
,, - Nu pot să te primesc, părinte, chiar dacă vreau, fiindcă mi-e teamă..
În frica Domnului, îți spun, că am trei fii, tâlhari și hoți
De-aceea se feresc de oameni și locuim aici, cu toți!
De te-oi primi, chiar și o noapte, cum ar fi drept și creștinește,
S-ar supăra sau și mai rău... te-or omorî, Doamne ferește! "
,, - Bătrâno, eu sunt om de treabă, nu sunt slujbaș al stăpânirii!
Te rog să nu te îndoiești! Te rog în numele iubirii!
Flăcăii tăi, chiar de sunt aprigi, azi nu te vor lua la rost
C-ai miluit un călător, flămând și fără adăpost!"


Bătrâna l-a poftit să intre, căci parcă-i risipise frica,
El s-a culcat într-un ungher, având drept pernă rămurica!
Mirată fiind, de-așa pribeag, și neștiind cum să-nțeleagă
De ce bătrânul musafir, drept căpătâi și-a pus o creangă,
L-a întrebat de unde vine și unde merge călător,
Iar el i-a povestit, cu lacrimi, greșeala lui de-a fir-a-păr!
Și când a auzit bătrâna, cum pentru-o faptă așa mică,
E nevoit să rătăcească... vaai... s-a cutremurat de frică!


Dacă acest bătrân, beteag, e nevoit să rătăcească
Până va face-o faptă bună și creanga o să-nmugurească,
Apoi feciorii ei tâlhari, amar, amar ce vor primi:
,, - Of, Doamne, Iisuse Hristoase, pe ei, cum îi vei osândi?
Dacă acest sihastru blând, doar pentr-un gând e pedepsit,
Flăcăii mei ce vor răspunde, că au furat și tâlhărit? "
Nici bine nu-și termină gândul și iată, fiii au venit
Și mânioși se-ntorc spre ea, văzând străinul adormit:
,, - Ce ai făcut? Și cine-i omul? De câte ori ți-am spus noi, mamă,
Să nu primești niciun străin!" grăiră cei trei hoți cu teamă.


,, - N-aș fi putut să nu-l primesc, fiindcă și el e pedepsit,
Pe Dumnezeu l-a supărat, pentru un gând nesocotit
Și pribegește zi de zi, prin arsiță, prin vânt și ploi
Nu are loc de înnoptat, de milă l-am primit la noi! "
Priviră cu mirare toți, spre cuviosul adormit
Ne-nțelegând, privindu-i chipul, ce faptă rea a săvârșit.
Dar unul dintre cei trei frați, răutăcios fiind din fire,
Strigă la el, stricându-i somnul:,, - Hei, moșule! Măi, musafire!
Ia să ne spui povestea ta! Ce ai făcut? Și cine ești?
Cum ai ajuns în grota noastră? Ridică-te să ne vorbești! "


S-a ridicat, atunci, bătrânul și a-nceput a-și spune viața
Cu glasul blând, cu lacrimi grele, aproape până dimineața!
Și-n tot acest răstimp în care și-a spus întreaga lui poveste,
Cei trei tâlhari simțeau în suflet, căința cum îi năpădește
Au început atunci a plânge, știind ce mult au stat în rău,
Și uite cum, în acea noapte, toți s-au întors la Dumnezeu!
Toți se rugau, și fii și mamă, cu lacrimi multe și căință
Făcând din peștera cea rece, chilia lor de pocăință!


Spre dimineață au adormit și ei, alături cu sihastrul
Și s-au trezit în miezul zilei, când lumina puternic astrul,
Au vrut să-l scoale pe bătrân, dar ființa lui era-mpietrită
Iar ramura, sub capul său, era frumos înmugurită!
Trecuse-n viața de apoi, acolo, unde mergem toți,
Având alături sfântul înger, o bătrânică și trei hoți!


În peștera cu focu-n vatră, în mâini cu șirul de metanii,
Trei cuvioși, la ceas de seară, cântau tropare și litanii.

În biserica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

de George Cosbuc

O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!
Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,
Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,
O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaşte iară,
Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,
Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând,
La candela eternă cu mâini împreunate.

Şi eu voi prinde ruga din piul tău respir,
Precum din gura mamei copilul ia cuvinte
Să zică tot aceea ce zice ea nainte;
Pristol îmi vor fi ochii şi gura ta potir.
Atât de ideală, blândeţa ta mă-mbete

Să simt în ea căldura vangheliei lui Hrist,
Şi crede-te-voi înger, cum ştii să zâmbeşti trist
Şi-ţi scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.
Vorbeşte-mi de speranţă, de rai şi Dumnezeu,
De tot ce nu-mi încape în inima pustie:
Ce n-am crezut d-a pururi, eu îţi voi crede ţie,
Şi face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău.
Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet
Şi-atâta poezie din ochi am să culeg;
Zâmbindu-ţi inocenţa din sufletul întreg,
Eu voi cunoaşte raiul din fiecare zâmbet.

Voieşte numai, dragă, şi-atât de bun voi fi!
Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny,
Dar cere-mi tu, şi vecinic îmi voi iubi duşmanii,
De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi.
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă!
Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă-n sublim,
Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un cheruvim,
Îmi fac din tine idol şi-atât îmi eşti de dragă!

Oh, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

A MURIT LINISTEA LUMII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

A murit liniștea lumii , au ucis-o definitiv tiranii
Groază au adus pe pământ , cum aduceau vandalii
Ochii oamenilor nu știu de-acum decât să plângă
Și-n suflet oftează , când văd că totul vor ca să distrugă

Timpul va trece ,vremea se va duce , dar nu și uitarea
Nici durerea trăită de cei cărora li s-a închis zarea
Fiecare om al planetei este mistuit de o flacără nebună
Care arde iubirea , o face scrum și o aruncă în furtună

Pe pământ este mult rău , deși putea să fie bine
Dacă fiecăruia i s-ar da , cu iubire , ce i se cuvine
Este prea multă amenințare , este prea mult greu
Și de ele nu ne mai scapă , decât Bunul Dumnezeu

O fi viața noastră pe acest pământ , scurtă și trecătoare
Dar toți suntem oameni ,toți avem dreptul la lumina de la soare
Visurile din ochii celor mulți , sunt acum pline de fum
Că nu mai știu ce să facă ,să stea pe loc , sau să plece pe drum

Tot ce i se întâmplă omenirii , este fără voie și din senin
Pentru că tiranii lumii , zilnic iau hotărâri pline de venin
În loc de liniște și pace și viață binecuvântată cu de toate
Aduc peste ea bombe sofisticate care , seamănă moarte.

16 sept.2022
Preot Ion Predescu
Rm. Vâlcea - România

Un prim pas în vindecare: demnitatea de a-ţi recunoaşte boala

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Sună simplu dar oare de ce în realitate nu este deloc aşa?

Este greu, chiar foarte greu aş îndrăzni să spun, pentru mine cel puţin, după ce mai toată viaţa mi-am petrecut-o în păcat, în cele mai nesimţite patimi care mi-au secătuit toată vlaga, toată vioiciunea tinereţii, prospeţimea şi gingăşia ei. M-am complăcut cu păcatul şi nu numai cu unul şi nu doar cu cele mai mici.

Se spune că renunţăm la cele de sus pentru cele de jos tocmai pentru plăcerile oferite de acestea... dar ce amară plăcere, ce mincinoasă... o plăcere care secătuieşte sufletul în cel mai profund mod. Omul pătimaş este într-o permanentă stare de vinovăţie, o vinovăţie pentru care se chinuie, se zbate să nu şi-o audă dar, de unde, că ea strigă prin toţi porii corpului nostru. E un strigăt continuu, e o chemare din morţi a Mântuitorului precum la învierea fiului văduvei din Nain:”... tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!” (Ev. Luca 7, 11-16)

DOAMNE, MILUIESTE! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...

                             Bucuria mea, sa stii ca Sfantul Parinte, Iustin Popovici, spune asa:

“Jugul vietii este chinuitor si povara existentei este grea, deoarece o impovareaza lanturile de plumb ale pacatului mortii. Cand insa, cu puterea Domnului Celui Inviat, legaturile de plumb ale pacatului si mortii sunt inlaturate din fiinta vietii si a existentei, atunci jugul devine bun si povara usoara." 

Maica Arsenia zice asa: “Nu te intrista pentru ca nu vezi in tine nimic bun, chiar nici nu cauta nimic bun in tine. Binele omenesc este uraciune in fata lui Dumnezeu. Bucura-te de neputinta si de slabiciunea ta. Adevaratul bine este Dumnezeu, El este intelepciunea, El este si puterea. Roaga-te ca El sa-ti umple inima, ca El, ca o lumina adevarata, sa-ti lumineze mintea, ca El sa fie puterea ce lucreaza in tine, ca El sa domneasca in tine. Iar tot ce este al tau va ramane pentru totdeauna neputincios si slab."

 Sa cerem de la Dumnezeu smerenie, fiindca, Sfantul Parinte, Ilie Cleopa asa: “Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cat este lumea! Daca nu stii ca ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti maturoiul dracilor."

 Ce minunat graia Sfantul Parinte, Iosif Isihastul: "Ori traiesc o singura ora asa cum vrei Tu, Hristoase al meu, ori nu mai exist pe acest pamant”. De aceea, dupa cuvantul Sfantului Parinte, Ioanichie Balan: “Sa fiti oameni de rugaciune.

 Fara Dumnezeu nu putem face nimic bun." Iar dupa sfatul duhovnicesc al Sfantului Parinte, Nectarie de la Optina: “In orice timp va veti afla, orice ati face: sedeti, mergeti sau lucrati, spuneti din toata inima: «DOAMNE, MILUIESTE!» Cand vor fi dureri si nu le veti putea duce, atunci indreptati-va catre Domnul, catre Nascatoarea de Dumnezeu, catre Sfantul Ierarh Nicolae, catre Sfantul al carui nume il purtati si durerea se va usura.”

 
Har si pace sufletului tau, al carui loc este in Imparatia lui Dumnezeu! 

                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                     Preot Ioan .

POVARA CRUCII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un creștin tot văicărîndu-se că Dumnezeu i-a dat o cruce prea grea, și tot nefiind mulțumit de crucea vieții sale, într-o bună zi obosit de munca grea în cîmp, sa asezat la umbra unui copac ca să se odihnească puțin. Odihnindu-se l-a furat și somnul de obosit ce era ! Și iată că i se arată în vis - Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, si-i zice creștinului nemulțumit:- Am venit la tine creștine ca să-Ți schimb crucea, căci am auzit cum tot te vaicări și Mi sa fîcut milă de tine! Hai să-ți arăt ceva ! Hai cu Mine să-ți alegi singur crucea pe care o dorești ! Și i-a arătat Domnul un cîmp întreg de cruci , care mai mari care mai mici, din aur , din argint, din piatră și din lemn ! În fruntea tuturor, stătea Crucea lui Hristos, strălucea, în cît te orbea cînd te uitai la ea, și se înălța pînă la cer !
-Ți-o dau pe a Mea , ai să o poți duce !? - a intrebat Hristos.
-Nu, Doamne , fie-Ți milă de mine ! O lume intreagă nu ar putea s-o ducă !- răspunse creștinul. E cea mai grea Cruce dintre toate!
- Să-Ți dau poate una din cele din aur, pe care le-au dus ucenicii Mei !? Iată crucea lui Petru, o dorești !?
- Nu, Doamne, și aceasta e foarte grea pentru mine ! Dar acestea de argint ale cui sînt !?- întreba-ră creștinul.
-Sînt ale mucenicilor din primele veacuri, care au mărturisit despre Mine și care și-au dat viața pentru Numele Meu !
Și iată că printre ele creștinul zări trei cruci mai mici care erau bătute cu pietre scumpe și împodobite cu diamante ! Se bucurase puțin cănd le văzu atît de mici !
-Dă-mi una din ele, Doamne ! - rosti crestinul.
-Încearcă, ridică una din ele ! – zise Domnul.
Creștinul încearcă una, a doua, a treia și nici măcar să se clintească vre-o una din ele !!!
Mirat de acest lucru, întreabă atunci de Domnul: –
- Ale cui sînt aceste cruci, Doamne !?
- Vera...Nadejda...Liubovi....ai auzit de ele !?
Creștinul rușinat și cu ochii în lacrimi șopti:- cum Doamne, acele copile atît de micuțe, au putut duce aceste cruci atît de grele !? Și plîngînd și mergînd mai departe se opri lîngă crucile cele din piatră ! Văzînd că și acestea nu se dau clintite din loc intrebă iarăși pe Domnul :-
-Ale cui sînt acestea din piatră, Doamne !?
-Sînt ale martirilor veacurilor din urmă, care au rămas neclintiți în credință, fiind prigoniți, strîmtorați, schingiuiți !
Creștinul întristat de tot, se apropie de crucile din lemn și iarăși rosti-ră :- Doamne, acestea din lemn ale cui oare sînt !?
- Sînt ale Preoților , Monahilor și a Creștinilor din zilele de azi, care îmi slujesc cu sîrguință și imi împlinesc Cuvîntul Meu !
Creștinul încearcă atunci una cîte una pe cele din lemn, care din stejar, care din arțar, care din tei, și din tot soiul de copaci. Unele se clinteau din loc altele nu . Unele se lăsau ridicate in brațe altele pe umar, altele pe spate, dar tot erau grele pentru creștin ! Și iată că zărește o cruce care era un pic mai deschisă la culoare , era dintr-un lemn pe nume- bambus ! Se auzea și un glas parcă murmurînd din ea : - Apropie-te si mă ia !
Creștinul văzînd cît de usoară este crucea, a sărutat-o și a pus-o pe spate, și apropiindu-se în grabă de Hristos, cu o mare bucurie în suflet Îi zice :- Doamne , da-mi te rog crucea aceasta, mie !
Hristos uitîndu-se în ochii creștinului cu lacrimi de bucurie , Îi răspunde cu un zîmbet dulce :-

Păi asta și este crucea ta ! De ce te plîngi pe ea ?

- (Ion Ungureanu - Păcătosul)

Nu vă temeți , căci cu noi este Dumnezeu !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Dragi creştini !
------------------------

Să ascultăm şi de medici , căci au cu adevărat dreptate ! Am vorbit astăzi cu un prieten bun , care este un medic cu experiență mare !

 Dacă medicii nu cunosc încă totul despre mutația şi progresarea acestui virus , păi noi cei de rând nici atâta ! Dar ne purtăm de parcă suntem mai deştepți ca ei ! Tot medicii au făcut alerta către Guvern ! 

Şi nu merge vorba de goană asupra bisericii cum mulți creştini spun printre care eram şi eu , ci de unica metodă de stopare a progresului geometric a acestui virus ! 

Dânsul mi-a dat o întrebare : De ce cu alte boli mult mai simple , ne adresăm la medici şi ascultăm de ei , dar în acest caz ne împotrivim , cu atât mai mult că şi Preoții apelează foarte des la ei cu boli diferite !

 M-a mai întrebat : dacă noi ne socotim mai credincioşi ca medicii , care şi ei la rândul lor sunt ortodoxi , atunci de ce mai apelăm la ei ? Eu mi-am cerut iertare de la el pentru toți acei creştini care din păcate nu-şi dau seama că credința noastră nu este mai mare decât credința Sfântului Ioan Gură de Aur , care a murit de boală fiind în prigoană ! La fel şi Sf.Vasile Cel Mare a fost răpus de boală , şi mulți alți Sfinți ! Erau şi pe timpuri boli grele:- ,,tif"- holeră"- ciumă" ! 

Mi-e ruşine în fața lui Dumnezeu , căci credința mea şi rugăciunile mele, sunt atât de slabe şi neînsemnate față de a Sfinților Săi , dar eu mă rățoiesc de parcă cine ştie cine sunt ! Mai îndemnam şi pe alții : Nu vă temeți , căci cu noi este Dumnezeu ! De parcă asta ar fi dovadă de Credință ! Credința lipsită de înțelepciune şi de dreapta judecată nu este de la Dumnezeu ! 

Ce ne-ar spune oare astăzi Sf.Luca al Crimeei , caruia noi ne adresăm în rugăciunile noastre, pentru vindecarea bolilor !?

 Cred că ne-ar răspunde astfel: - ,,Dumnezeu va dat astăzi medici şi mai buni ca mine ! De ce nu ascultați de ei ?"

- Sfântul Luca a fost un medic dat de la Bunul Dumnezeu , la fel cum şi mulți alți medici din trecut , şi din zilele noastre , care au riscat şi riscă , cu sănătatea şi viața lor - pentru viețile noastre !

 A fost găsit cu ajutorul lui Dumnezeu şi leacul acelor boli molipsitoare din trecut , la fel şi azi cu ajutorul lui Dumnezeu va fi descoperit şi leacul acestei boli ! Dă Doamne !
Să ne rugăm fraților cu toți şi pentru medicii din toată lumea , căci şi ei sunt dați de Dumnezeu , pentru făurirea Bisericii Sale !

Psalmul păcătosului

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne Iisuse Hristoase , Mîntuitorul sufletelor noastre , iartă-mă Te rog, căci am greșit amarnic în fața Ta !
Sufletul care Mi L-ai dat la naștere - Sufletul cel fara de preț - l-am disprețuit , Doamne !
Duhul Tău Cel Sfînt - Cămașa cea albă cu care M-ai îmbrăcat la Sfîntul botez - am murdărit-o de tot ! Cum să mă arăt în fața Ta, Doamne !?
Cum să mă înfățișez la Cina Cea de Taină !? Sfintele Tale Daruri – cum să le primesc !?
Ajută-mă Te rog Doamne ! Doar numai mila Ta poate să mă curățe, de toată necurățenia !
Fie-Ți milă de mine , căci sînt un mare păcătos ! Iartă-mă, căci am rătăcit departe de Tine !
De multe ori m-am plâns pe crucea mea, că este grea ! Rușine să-mi fie mie !
Сruce grea ai avut Tu Doamne, cruce grea au avut Sfinții Tăi care au pătimit ca și Tine !
Eu mă plâng pe crucea mea care este atît de usoară !!!
Iartă-mă Te rog și lasă-mă să-mi duc crucea mai departe ! Ajută-mă doar la neputință, așa cum Te-a ajutat și pe Tine, Simon din Cirene !
Da-mi o mâină de ajutor cînd cad , căci Tu ești primul care mă vezi cazînd !
Cad in fața Ta, Doamne , doborît de povara păcatelor mele ! Păcate săvîrșite din copilăria mea și pînă acum !
Tu ai ridicat păcatele lumii , iar eu le-am făcut din nou pe toate ! Sutaşul Ţi-a străpuns coasta , iar eu Ţi-am străpuns inima cu păcatele mele ! Mai bine mă năşteam orb, Doamne ! Iartă-mă că zic aşa - căci nu am făcut nimic bun in fața Ta ! Numai necazuri Ți-am adăugat la rănile Tale !
Iartă-mă Doamne pentru faptele mele, pentru vorbele mele, pentru gîndurile mele necurate!
Nu mă lăsa Doamne să mor în păcate !
Dă-mi Te rog o mâină de ajutor căci am cazut în groapa pregătită mortului , dar sufletul încă este în mine ! Păcatele m-au acoperit din greu şi mi se oprește suflarea !
Scoate-mă Te rog din acest întuneric ! Scoate-mă la lumină şi acoperă-mă cu Harul Tău ! Înoeşte Duhul Tău în mine , căci l-am stins făcînd fărădelege !
Șterge Doamne toate păcatele mele şi uită fărădelegile mele, așa cum am uitat eu binele pe care l-am făcut ! Numai cele rele stau în faţa mea și nu-mi pot aduce aminte nici de un lucru bun !
Cum ai pironit pe Cruce zapisul cu porunci care stătea împotriva noastră – pironește și păcatele mele care stau ca un zid între mine și Tine ! Arde-le , fă-le scrum , iar pe mine Te rog mîntuiește-mă !
Ajută-mă să urmez lumina inimii , căci lumina ochilor mă duce la pierzare !
Intră Doamne in inima mea și învaţă-mă să mă rog ! Învață-mă să mă rog așa cum Te rugai Tu înainte de moarte ! Trezeşte-mă din nou la viaţă , cu lumina învierii Tale !
Trezește- mă la viaţa cea străină firii pămînteşti !
Nu mă părăsi Doamne , ajută-mă căci sînt în fața Ta, ca un copil neputincios !
Dă-mi voie să mă țin de Tine , ca să nu mă rătăcesc din nou prin lume !
Învață-mă să merg pe calea cea dreaptă și să urmez poruncile Tale !
Învață-mă să Te iubesc Doamne , așa cum Tu ne iubești !
Îmbracă-mă Doamne, cu Dragostea Ta cea curată !

Mulțumesc Ție Doamne pentru toate și Te rog , nu mă lăsa să mor în păcate !
---------------------------------
Ion Ungureanu -Păcătosul

PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                

de Preot Sorin Croitoru

 
Doamne, când erai pe Cruce,
Chiar aproape de sfârșit,
Tu L-ai întrebat pe Tatăl:
"PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?"

Se vedea din tonul vocii
Că erai înspăimântat,
Iar această constatare
Mi-a dat mult de meditat..

Mai ales în post, de Patimi,
Eu mă întrebam mereu:
"Pentru ce să strige astfel,
Doar Iisus e Dumnezeu,

Nu era pe tron în ceruri,
Lângă Tatăl Său oricând,
Pentru ce să strige astfel,
Mi se pare, chiar plângând?.."

Da, dogmatica e simplă,
Însă eu uitam ceva:
Eu uitam, Iisuse Doamne,
Firea omenească-a Ta!

După firea Ta divină
Tu nicicând n-ai pătimit,
Dar ca Om ca noi în toate,
Ai avut de suferit..

Doar ca Dumnezeu, în ceruri,
Lângă Tatăl Tău erai;
După firea omenească
Te durea și sufereai.

Și se pare că durerea
Cea mai mare ai simțit
Chiar în clipa când pe Cruce
Tatăl Tău Te-a părăsit

Fiindcă murdăria lumii
Tu pe Cruce o spălai
Și văzând-o pe aceasta,
Tatăl S-a scârbit în Rai,

Și-a întors puțin privirea,
Iar atunci Tu ai strigat
Fiindcă-n ceasul ăla, Doamne,
Te-ai simțit însingurat.

Dar Te-am înțeles mai bine,
Domnul meu, mult mai apoi,
Când, orfan fiind de Tine,
Lacrimi îmi curgeau șiroi

Și plângeam precum copiii,
Repetând la nesfârșit:
"Dumnezeul meu, Iisuse,
PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?"

Bineînțeles, răspunsul
Ți-L primeam instantaneu:
"TU M-ai părăsit pe Mine,
N-am fugit de tine Eu!"

Și atunci, plecând genunchii,
Mă rugam din răsputeri,
Promițându-Ți că de astăzi
Eu nu voi mai fi ca ieri..

Uite-așa îmi trece viața,
Când cu Tine, când orfan,
Cu suișuri și cu plânsuri
Cam în fiecare an,

Repetând spre cer adesea,
Când mă simt mai necăjit:
"Dumnezeul meu, Iisuse,
PENTRU CE M-AI PĂRĂSIT?.."

INALTAREA SFINTEI CRUCI+(14 septembrie)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul.Sa piara,cum piere fumul,cum se topeste ceara de fata focului,asa sa piara toti diavolii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii,si zic cu veselie:Bucura-te Preacinstita si de viata purtatoare Cruce a Domnului,care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine,a Domnului nostru Iisus Hristos,si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine,Cinstita Crucea Sa,spre alungarea a tot pizmasul.O,Preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului,ajuta-mi cu Preasfanta Fecioara,Nascatoare de Dumnezeu,si cu toti sfintii,acum si pururea si in vecii vecilor.Ingradeste-ma,acopera-ma si ma pazeste,Doamne,cu puterea Cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale,departand de la mine tot raul.In mainile Tale,Doamne,Iisuse Hristoase,Dumnezeul meu,iti incredintez sufletul meu.Pazeste-ma,binecuvinteaza-ma,miluieste-ma dupa mare mila Ta,si dupa multimea indurarilor Tale viata vesnica imi daruieste.Amin

Bucura-te,Preacinstita Cruce a lui Hristos,ca prin tine s-a mantuit lumea,ridicand asupra ta,pe Iisus tintuit.Bucura-te,pom preamarit,ca Tu ai tinut rodul vietii Ce ne-a mantuit din moartea pacatului.Bucura-te,toiagul cel tare,care ai sfaramat usile iadului.Bucura-te,cheie imparateasca,ce ai deschis usa Raiului.Ne bucuram si noi,pentru ca vedem pe vrajmasii Tai surpati jos,iar pe prietenii Tai imparatind in ceruri,pe vrajmasii Tai biruiti de puterea Ta,iar pe crestinii ce Ti se inchina,inarmati cu puterea Ta.O,Rastignitul meu Hristoase,cate ai patimit pentru noi,cate rani,cate scuipari,cate batjocuri si cata necinste ai rabdat pentru pacatele noastre,pentru ca sa ne dai noua,pilda de adevarata rabdare.De aceea,cum putem noi sa fugim de Cruce, vazand pe Hristos ca este rdicat pe ea?  Cum sa ne para grele chinurile,vazand pe Stapanul nostru ca le iubeste si le cere,si le socoteste Lui de mare cinste?

Rusine ne este,cu adevarat,de ne vom intrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii,sau de ispitele ce ni le aduc diavolii,,trupul si gandurile noastre cele rele,sau pentru saracia si bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu,pentru pacatele noastre,deoarece acestea toate,le trimite,pentru ca sa ne apropie mai mult de El,pentru ca sa-L slavim,si sa ne pedepsim in aceasta viata,pentru binele noastru,pentru ca sa ne odihnim cu mai multa marire,intru Imparatia Lui cea vesnica.Si,de vreme ce este asa,inmulteste-ne Doamne,ostenelile,ispitele si durerile,dar sa ne inmultesti impreuna si sa ne prisosesti si rabdarea si puterea,ca sa putem rabda toate cate ni s-ar intampla.

Pentru ca,recunoastem ca suntem neputinciosi,de nu ne vei intari,orbi de nu ne vei lumina,legati de nu ne vei dezlega,fricosi de nu ne vei face indrazneti,rai de nu ne vei preface in buni,pierduti de nu ne vei ierta,robi de nu ne vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta putere,si cu darul Sfineti Tale Cruci,careia ne inchinam si o marim,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin

Curg lacrimi la cruce

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ și cad pe pământ..

E grea... mult prea grea această povară..
Privesc spre Iisus și încep să plâng...
Iartă-mă Doamne...gresit-am iară..

Curg lacrimi ce-mi spală multul păcat..
Eu am gresit iar El...m-a iertat...
Eu cu nepăsare am trecut pe cale...
Iar El m-a salvat din a morții vale...

Eu...i-am dat oțet și fiere...
Scuipari...lovituri si-atata durere...
El m-a primit ...m-a sărutat...
Mulțimea de răni...mi-a vindecat...

EL cu iubire m-a îmbrățișat...
Eu am pus coroana de spini pe-al Său cap..
El mi-a dăruit floarea albă a iubirii...
Și mi-a promis ...raiul veșniciei..

Curg lacrimi la cruce și cad pe pământ..
Imi iartă Iisuse orice faptă și orice cuvânt..
Azi am înțeles că numai... IUBIREA...
Iti poate aduce în dar...NEMURIREA..

Curg lacrimi la cruce...lacrima iertării..
Curg lacrimi la cruce...lacrima -ndurării
Iti aduc în dar... albii trandafiri...
Simbolul iertării și al marii iubiri...

Maria Pintican...

..RESTAURAREA OMULUI..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/

Sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta, din tot sufletul tau, cu toata fiinta ta, din tot cugetul tau, sa iubesti pe aproapele tau si chiar si pe vrajmasii tai, aceasta este CEA MAI MARE POVESTE DE IUBIRE. Daca Dumnezeu este pe locul intai in viata ta, celelalte vor fi toate la locul lor. Sa-L cauti pe Dumnezeu (adica MANTUIREA SUFLETULUI), dobandirea Duhului Sfant, prin Post, Rugaciune, Milostenie, Spovedanie, Impartasanie, Mers la Sfanta Liturghie, este CEL MAI INTELEPT LUCRU. Iuri Gagarin a fost intrebat daca L-a vazut pe Dumnezeu pe durata zborului spatial. Raspunsul a fost: "Nu, nu L-am vazut!" Pai nu putea sa-L vada fiindca: "Dumnezeu este Duh" (Ioan 4:24), si pe Dumnezeu il vor vedea doar "Cei curati cu inima" (Matei 5:8). Sa-L gasesti pe Dumnezeu (stiind ca traim sa ne mantuim, sa fii spovedit, sa fii impartasit, impacat cu Dumnezeu, cu aproapele si cu constiinta ta), este CEA MAI MARE REALIZARE UMANA, restaurarea omului. Medicamentul lumii este IUBIREA.

 Sfantul Parinte Ioanichie Balan spune: "Cand va disparea iubirea, va veni sfarsitul lumii". Si atunci, trebuie sa ne rugam asa: “Doamne, Doamne, cauta din Cer si vezi, si binecuvanteaza lumea aceasta, pe care a sadit-o Dreapta Ta, si o desavarseste pe ea!” 

                                                                                                  Amin si Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan .

CUVANT DE INVATATURA DESPRE SUFERINTA ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

🙏 Bucuria mea, este stiut ca suferinta ne deschide portile Raiului. Crestinul ortodox care spune: Asa-mi trebuie pentru pacatele mele!, care-si poarta suferinta cu rabdare si cu nadejde in Dumnezeu, acela este un om fericit. Fiecare zi a lui, pretuieste inaintea lui Dumnezeu, cat o luna si cat un an al unui necredincios care carteste si se razvrateste. Credinciosul va gasi pricina suferintei in pacatele lui, in parintii sau in apropiati lui. Exemplu: Regele David a suferit pentru pacatele sale, Roboam a suferit pentru pacatele tatalui sau, regele Solomon, iar proorocii au suferit pentru pacatele semenilor lor. Daca ar fi sa caute si mai adanc radacinile durerii, le-ar gasi in Neascultare, in Ispitele diavolului sau in Pronia tamaduitoare si plina de dragoste a lui Dumnezeu. Exemplu: Adam si Eva au suferit pentru neascultare, Dreptul Iov a suferit din cauza ispitelor diavolului, iar tanarul orb din nastere, a suferit spre slava lui Dumnezeu si a sa plata in vesnicie. Este fericit cel care sufera, fiindca, el stie ca Dumnezeu ingaduie suferinta pentru pacatele lui, din mila, nu din dreptate, din marea Lui iubire. Daca ar fi dupa dreptate, orice pacat ar atrage in chip neabatut moartea: “PACATUL, ODATA SAVARSIT, ADUCE MOARTE” (Iacov 1:15). Asadar, Dumnezeu da prin suferinta tamaduire, vindeca sufletul de pacat si de moartea vesnica. Si sa nu uiti ca pacatele se iarta PRIN SPOVEDANIE, dar, se ispasesc PRIN SUFERINTA.

                                                                                                         Amin si Aliluia!

                                                                                                         Preot Ioan 🛎

“Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. 

Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea.

La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. 

Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?”

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. 

Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! 

Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi!

Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. 

Ne ţine că este foarte milostiv El.

Părintele Arsenie papacioc

Cel ce înşală

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. într-o zi, 1-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a răspuns omul bucuros - ce trebuie să fac?
- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere, însă omul ce şi-a spus? "E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-1 înşel?!"
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-1 înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
în sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.
"După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa Se va purta Dumnezeu cu noi."
(Sfântul Ioan Gură de Aur )
Când l-ai văzut pe aproapele tău, pe Dumnezeu L-ai văzut.
(Sfântul Clement Alexandrinul).
Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească
(Sfântul Teofilact)

CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Un creştin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!

Cum o dau nu-mi merge bine,
De necazuri nu mai scap,
Şi muncesc din greu ca boul
Până cad lângă “proţap”!

Iară alţii sunt mai leneşi
Şi trăiesc mai în belşug,
Numai mie (vorba ceia)
“Boii nu-mi mai rag la jug”!

Şi ofta creştinul nostru
Şi era mereu cârtind:
Nimeni nu putea odată
Să-l audă mulţumind.

Însă cel de sus Părinte
Care-ajută pe “mişel”
Căutând din cele Sfinte
Cercetatu-l-a pe el.

A trimes la el un Înger
Noaptea când dormea trudit
Şi luând pe om de mână
L-a urcat pe deal la Schit.

Se făcea că este ziua
Şi erau numai ei doi
Între nişte cruci frumoase
Felurite, după soi.

Unele erau de aur
Altele din fier şi lemn,
De argint şi de aramă,
Fiecare cu un semn.

Zicea îngerul atuncea:
“Ia-ţi o cruce, care vrei!
Numai potriveşte-o bine
Şi te-ntoarce la bordei!”

Lacom, el apucă-n grabă
Cea de aur mai întâi,
Începând s-o tăbârcească
Pe voinici umerii lui.

De prea multă strălucire
Nu te poţi uita la ea,
Dar voind ca s-o ridice,
Vede că-i nespus de grea.

Se mai uită, iar încearcă,
Până ce îşi ia de seamă
Să-şi aleagă altă Cruce
Tot frumoasă, de aramă.

Dar în ciuda lui ş-aceea
- Pentru dânsul – este grea,
Cea de marmură mai tare,
Cea de fier cam tot aşa.

Lângă ele mai la vale
Vede sub un copăcel,
Cruce de stejar uşoară,
Numai bună pentru el.

O ridică deci şi pleacă,
Iară Îngerul pe drum
Îl întreabă pentru cruce,
Dacă-i mulţumit acum.

“Slavă Domnului, răspunde,
Tare-s mulţumit de ea,
Că din toate numai asta
Este după vlaga mea!”

Îngerul atunci îi zice:
“Omule nemulţumit!
Pentru Crucea vieţii tale
Totdeauna ai cârtit!

Astăzi te-am adus anume
Ca să-ţi fie ţie semn
Ca nici una nu poţi duce,
Decât crucea cea de lemn.

Asta este “Crucea Vieţii”
Dată ţie de când eşti,
Deci lui Dumnezeu dă slavă
Şi de-acum să nu cârteşti.

Cele de metaluri scumpe
Sunt a oamenilor sfinţi,
Cari sufăr pân-la sânge,
Întru grele nevoinţi.

Iară tu cu sărăcia
Lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credinţa
Şi răbdând vei mulţumi!”

Sfântului Ioan Ioacob Hozevitul

Iubirea de Hristos...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Credeți-mă că nu este nimic mai dulce decât să-L iubești pe Hristos - Dumnezeu și să ai părtășie cu El. Dacă cineva Îl iubește din toată inima pe Dumnezeu, și se roagă profund măcar o dată pe zi, timp de o oră sau o jumătate de oră, atât cât poate el, acela va simți că întreaga lume nu valorează absolut nimic în comparație cu EL ! La fel e și cu ego-ul cuiva. Numai prin rugăciune va putea fi domolit și vindecat de egoism. Căci dacă cineva Îl iubește pe Mântuitorul, Care de bună voie S-a lăsat jignit, scuipat, batjocorit și răstignit, acel cineva va accepta și el orice ofensă ori răutate a altora cu simplitate, fără a se tulbura. Pentru că lucrul care ne supune în cea mai mare parte ego-ul și mândria, și care ne ajută să ni le biruim, este tot Dragostea față de Dumnezeu. Ai vrea să fii și tu, măcar puțin ca EL ! În momentul în care un suflet simte Dorul acela adânc și sincer de El, atunci, și încercarea noastră de a face măcar un lucru mărunt pentru El, de dragul Lui, bineînțeles după puterea și priceperea noastră, va exista, și atunci cu siguranță că vom reuși. La urma urmei, Însuși El va fi Acela Care ne va completa lucrarea, ne va ghida și ne va ajuta să ajungem în Rai, lângă El.


                                                                                            Maica Tamav Erene

N-am pierdut...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

       N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.
N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

       N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

     N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

      N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele…

                             Shri Mooji Baba

ÎNCERCĂRILE ÎI AJUTĂ PE OAMENI SĂ‑ŞI REVINĂ DUHOVNICEŞTE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?

– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Însă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viaţă vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. În felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. Cine a cunoscut judecăţile lui Dumnezeu?[1] Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.

– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?

– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar, văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.

Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se însănătoşesc cu amarul, iar nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.

[1] Vezi Ps. 35, 6.
Extras din ”Viața de familie”- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

DESPRE CANDELĂ ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   sursa ...Pantazi Ionel Sorin

Când se arde candela în faţa icoanelor Îngerul Candelei, înger păzitor, care stă mereu în casă, atât timp cât arde candela, dincolo te va întâmpina atunci când sufletul pleacă din această lume materială... Îngerul stă atâtea zile cât ai ars candela nestinsă în casa în care o păzeşte şi o ocroteşte de orice rău, iar când sufletul tău va pleca dincolo tot atâtea zile te plimbi prin rai şi ai să te îndulceşti de acele bunătăţi, chiar dacă tu nu ai reuşit să te mântuieşti cât ai trăit pe pământ şi numai după ce s-au scurs zilele în care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pământ atunci te vei duce la locul rânduit de Dumnezeu după faptele tale în viaţă pe pământ.

Când ai aprins şi ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore neîntrerupt, îngerul candelei iţi duce şi sădeşte în grădina ta din Rai, ca răsplată pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi cu credinţă, o floare din care s-a făcut uleiul sau un pom dacă era ulei de măslin şi astfel ai pregătit grădina ta în Ceruri. Încă tu fiind în viaţă pe pământ dacă ai aprins candela şi ai plecat de acasă şi aceasta se stinge, Îngerul care veghează ca ţie să nu ţi se intâmple nimic rău în casă, nu pleacă ci rămâne în continuare în casa ta până soseşti tu. Dacă văzând candela stinsă primul lucru pe care-l faci (spălându-te mai intâi pe mâini) este să aprinzi candela, Îngerul nu mai pleacă, iar dacă te iei cu alte treburi şi neglijezi aprinderea candelei Îngerul pleacă mâhnit şi revine numai după ce tu o reaprinzi...

Dacă tu ai aprins permanent candela şi ai plecat de acasă lăsând-o aprinsă , chiar dacă ţi s-a rânduit sfârşitul în alte împrejurări, adică se întâmplă voia Lui Dumnezeu să mori pe drumuri sau în altă parte decât în casa ta şi nu are cine să iţi aprindă lumânare, cu lumina candelei Îngerul te însoţeşte pe drumul de dincolo, se socoteşte deci că ai lumină şi nu mori în întuneric.

Când aprinzi candela sau pui uleiul şi observi că acesta a scăzut iţi pui o dorinţă, te rogi şi îţi faci mătanii şi să ştii că întotdeauna se împlineşte (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf Nicolae în fiecare zi, icoană pe care el o luase dintr-o biserică creştină şi pe care o furaseră semenii săi, după căderea Constantinopolului şi minunea ce i s-a făcut cu prinderea hoţului ce îi prădase casa în lipsa sa, precum şi alte întâmplări adevărate trăite de noi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Maica Domnului să vă aibă sub Sfântul Acoperămant.

Din sfaturile părintelui pustnic Gherasim de la Sfântul Munte Athos.

- Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

Lecturile duhovnicești luminează mintea și sufletul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„Când citești Sfânta Scriptură – îmi spunea părintele –, căci trebuie să o citești necontenit spre a te lumina, Viețile Sfinților sau alte cărți bisericești, de găsești o propoziție sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăbovește mai mult în acel loc și vei vedea că mult te vei folosi.”

„Să citești foarte mult – îmi spunea părintele altădată –, ca să-ți lumineze Dumnezeu mintea. Să știi că eu citeam foarte mult și, ca să nu fiu deranjat în timpul lecturii, chiar mă suiam într-un copac, cu o scară pe care o făcusem în acest scop, și pe care o trăgeam după mine, ca să nu mă vadă și să nu mă distragă cineva în momentele de studiu.”

Când i-am spus că nu țin minte tot ce citesc, Părintele Porfirie mi-a spus acestea: „Să știi, fiule, că toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socotește că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie”.

TOTI TRAGEM DE SFOARĂ ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



        Bucuria mea, ne spune Parintele Nicolae Steinhardt: "Nu ni se cere altceva, decat atat: SĂ NE INTOARCEM LA DUMNEZEU, fara teamă, fără indoială, fără carteală, cu nădejde si cu iubire: CINA este gata, USILE-S deschise, VITELUL mult si gras, TOTU-I FRUMOS si RÂNDUIT! Dar cum trebuie sa ne intoarcem la Dumnezeu? Să ne intoarcem ca un Fiu risipitor: cu lacrimi in ochi, prin Spovedanie (sincera si cu caintă), oricat am avea sufletul de intunecat si de murdar, apoi si prin Canon pentru păcatele săvârsite si prin Sfanta Impărtăsanie”. Desi, cu TOTII TRAGEM DE SFOARĂ atunci cand suntem in ispită sau la necaz, insă, ceea ce nu-i este plăcut lui Dumnezeu, este faptul că după ce biruim ispita cu ajutorul Lui, noi il uităm! Multe probleme sunt aici, in “Valea plangerii”, unde un necaz ne lasă si două ne iau in primire, insă, cu toate acestea nu trebuie să dăm drumul la sfoară (adică să nu abandonam RUGACIUNEA), ea fiind cea care ne leagă sufletul de Cer. Cum ii dăm drumul, cum imediat putem cădea in orice păcat si chiar să ne pierdem sufletul. NIHIL SINE DEO! (Nimic fără Dumnezeu!). Insusi Iisus Hristos ne-a spus: “Fără mine, nimic nu puteti face” (Ioan 15:5). Cu binecuvantarea părintelui duhovnic, fiecare să ne tinem astfel strans de aceasta “sfoară”, orice ar fi si oricât de puternice ar fi “vânturile” ispitelor! CU HRISTOS, HAI CA POTI! Parola? CA BRADUL!

🙏 Iisuse, Iisuse, iartă-mă, Iisuse!

 
🙏 Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!

 
🙏 Miluieste-mă, Maica Luminii!

 
🙏 Trage de sfoară, multumeste-i lui Dumnezeu si nu uita cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur: “Orice păcat de-al tău inseamnă un cui infipt in Trupul lui Hristos!" 

                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                       Preot Ioan 🛎.

VEI MAI VENI ȘI-O SĂ RĂMÂI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Preot Sorin Croitoru

 
Și dacă mă întorc la Tine
Cu toată râvna mea dintâi,
Te vei milostivi de mine
Și vei veni și-o să rămâi?..

O să mai bați din nou spre seară
La ușa sufletului meu
Ca să-Ți deschid, Iisuse, iară
Și să cinez cu Dumnezeu?..

Atât îmi mai doresc, Hristoase,
Să-mi treci al sufletului prag..
Atâtea amintiri frumoase
Revăd mereu cu mare drag..

A fost cândva “ca niciodată”,
De n-ar fi fost, nu-mi aminteam,
A fost o inimă curată
În care, Doamne, Te primeam.

S-a întinat apoi seraiul
Și nu Te-am mai putut primi,
Și am pierdut îndată raiul
Și-am plâns în fiecare zi.

În vremea umilinței mele
Am înțeles că am greșit,
Vărsat-am multe lacrimi grele
Și-am suspinat și m-am căit.

Din ceruri mi-ai privit căința
Și mi-ai venit în ajutor
Sporind în mine pocăința
Prin harul Tău mântuitor.

Acum Te-întreb, Iisuse Sfinte:
Vei bate iar la ușa mea,
Mă voi grăbi ca înainte
Să Îți deschid, și vei intra?..

Te rog la ceas de rugăciune,
Dă-mi, Doamne, râvna cea dintâi,
Să poți ca-n vremurile bune
Să vii din nou și să rămâi,

Și vom cina din nou spre seară
Și voi vedea Taborul iar,
Și lacrimi or să curgă iară
Din sufletu-mi cel plin de har..