Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul,creat de Dumnezeu şi spre comuniunea cu El, nu poate trăi.Necesitatea rugăciunii este simţită mai ales în momentele grele alevieţii, şi Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, dacă cerem cucredinţă şi nădejde. Ar fi însă mai corect ca fiecare creştin să seroage permanent – şi la bine şi la rău – mulţumindu-I luiDumnezeu pentru toate.Rugăciunea creştinului nu trebuie să fie niciodată formală saugrăbită, ci fiecare cuvânt trebuie rostit rar şi pătrunzător, camintea şi inima să reuşească să intre în acest dialog tainic cuDumnezeu.
O condiţie importantă pentru rugăciune este ca omulsă fie împăcat cu toţi şi să-şi recunoască starea de păcătoşenie înfaţa lui Dumnezeu, pentru care să ceară iertare şi milă de la El.Rugăciunea poate decurge mai bine şi mai cu folos dacă şicondiţiile exterioare sunt favorabile. Este important ca fiecarecreştin să aibă un ungheraş cu icoane (preferabil orientat sprerăsărit) şi acolo să-şi facă rugăciunile de dimineaţă şi de seară; încaz de nevoie însă, ne putem ruga oriunde şi oricum, chiar şi fărăicoane.
De asemenea este bine ca în faţa icoanelor să aprindem olumânare sau o candelă, iar sunetele şi gălăgia exterioară, atât câtne stă în putinţă, să le înlăturăm sau să nu le băgăm în seamă,pentru a ne putea aduna mintea şi a o concentra doar larugăciune.Un alt aspect la care trebuie să ne oprim se referă la înseşicuvintele rugăciunii. În principiu, lui Dumnezeu ne putem rugacu orice cuvinte şi în orice limbă, numai că în rugăciunileimprovizate ale creştinilor (mai ales ale celor mai „îndepărtaţi deBiserică”) se pot strecura multe greşeli care pot face rugăciunea„ineficientă” şi chiar pot fi un păcat. De aceea Biserica recomandă anumite rugăciuni concrete: fie de inspiraţie biblică – cum suntPsalmii sau „Tatăl nostru…”, fie rugăciuni scrise de anumiţi Sfinţi,care prin viaţa lor au bine-plăcut lui Dumnezeu, devenind pentrunoi modele duhovniceşti demne de urmat.
Iată de ce Biserica reeditează la nesfârşit diferite cărţi de rugăciuni, pentru ca creştinii să se roage „corect” şi „suficient”, urmând exempluSfinţilor.
Astfel de cărţi cu rugăciuni trebuie să existe în fiecarecasă, dar ele trebuie şi folosite în fiecare zi de membrii familiei şinu pur şi simplu „ţinute la icoane”. Nu ne este de nici un folos dacă avem una sau mai multe cărţi de rugăciuni în casă, dar nu nerugăm din ele; ba chiar ne osândim, căci avem toate posibilităţileşi mijloacele de a ne ruga, dar nu vrem să o facem. Iar Dumnezeune va judeca nu doar după fapte, ci şi după gânduri, intenţii şi maiales după posibilităţile noastre de a face o faptă sau alta.
Pentru a fi de folos creştinilor, am hotărât să edităm aceastăcarte de rugăciuni. Nu ne-am la retipărirea conţinutului după altecărţi, ci am făcut şi unele îmbunătăţiri demult aşteptate. Trebuie săse ştie că majoritatea rugăciunilor Bisericii Ortodoxe au fost scriseîn limba greacă veche, de aceea, pentru a tipări un text bine tradusşi adecvat limbajului omului contemporan (pentru a fi pe înţelesulacestuia), a trebuit să verificăm fiecare rugăciune după textulgrecesc, dar şi după traducerile slavone ale diferitelor rugăciuni.În unele locuri a trebuit să facem unele schimbări mai radicale, înaltele – unele aproape neobservate.
Au rămas şi multe locuri undeam fi dorit să intervenim, dar pentru că oamenii prea mult s-auobişnuit cu o anumită variantă a textului şi de cele mai multe ori orepetă din inerţie fără să-i intereseze sensul şi corectitudineatextului, am considerat oportun să lăsăm vechile variante detraducere.În ce priveşte conţinutul cărţii, precizăm că din ea au fostscoase toate prevederile legate de prezenţa preotului la aceste rugăciuni, lăsând strict ceea ce ţine de rugăciunea de acasă acredincioşilor de rând. Majoritatea cărţilor de rugăciuni pur şisimplu duceau în eroare pe creştini cu acele prevederi, deşi se ştiefoarte bine că prezenţa preotului la rugăciunile obişnuite alecreştinilor este o excepţie extrem de rară.Alte modificări făcute la anumite rugăciuni sau rânduieli au şiele diferite explicaţii şi argumente întemeiate, pe care nu le putemenumera şi explica în această Prefaţă, dar ele nu trebuie săprovoace nedumeriri sau nelinişte, chiar dacă anumite texte sauexprimări nu sunt conforme cu obişnuinţele noastre.
Până la urmăeste vorba de obişnuinţe…Vă punem deci la dispoziţie această carte de rugăciuni, pe care,sperăm, să o folosiţi cât mai des, spre folosul şi întărireaduhovnicească a dumneavoastră şi a întregii Biserici Ortodoxe,din care cu toţii facem parte.
Pogorârea Duhului Sfânt, 2011
Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul,creat de Dumnezeu şi spre comuniunea cu El, nu poate trăi.Necesitatea rugăciunii este simţită mai ales în momentele grele alevieţii, şi Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, dacă cerem cucredinţă şi nădejde. Ar fi însă mai corect ca fiecare creştin să seroage permanent – şi la bine şi la rău – mulţumindu-I luiDumnezeu pentru toate.Rugăciunea creştinului nu trebuie să fie niciodată formală saugrăbită, ci fiecare cuvânt trebuie rostit rar şi pătrunzător, camintea şi inima să reuşească să intre în acest dialog tainic cuDumnezeu.
O condiţie importantă pentru rugăciune este ca omulsă fie împăcat cu toţi şi să-şi recunoască starea de păcătoşenie înfaţa lui Dumnezeu, pentru care să ceară iertare şi milă de la El.Rugăciunea poate decurge mai bine şi mai cu folos dacă şicondiţiile exterioare sunt favorabile. Este important ca fiecarecreştin să aibă un ungheraş cu icoane (preferabil orientat sprerăsărit) şi acolo să-şi facă rugăciunile de dimineaţă şi de seară; încaz de nevoie însă, ne putem ruga oriunde şi oricum, chiar şi fărăicoane.
De asemenea este bine ca în faţa icoanelor să aprindem olumânare sau o candelă, iar sunetele şi gălăgia exterioară, atât câtne stă în putinţă, să le înlăturăm sau să nu le băgăm în seamă,pentru a ne putea aduna mintea şi a o concentra doar larugăciune.Un alt aspect la care trebuie să ne oprim se referă la înseşicuvintele rugăciunii. În principiu, lui Dumnezeu ne putem rugacu orice cuvinte şi în orice limbă, numai că în rugăciunileimprovizate ale creştinilor (mai ales ale celor mai „îndepărtaţi deBiserică”) se pot strecura multe greşeli care pot face rugăciunea„ineficientă” şi chiar pot fi un păcat. De aceea Biserica recomandă anumite rugăciuni concrete: fie de inspiraţie biblică – cum suntPsalmii sau „Tatăl nostru…”, fie rugăciuni scrise de anumiţi Sfinţi,care prin viaţa lor au bine-plăcut lui Dumnezeu, devenind pentrunoi modele duhovniceşti demne de urmat.
Iată de ce Biserica reeditează la nesfârşit diferite cărţi de rugăciuni, pentru ca creştinii să se roage „corect” şi „suficient”, urmând exempluSfinţilor.
Astfel de cărţi cu rugăciuni trebuie să existe în fiecarecasă, dar ele trebuie şi folosite în fiecare zi de membrii familiei şinu pur şi simplu „ţinute la icoane”. Nu ne este de nici un folos dacă avem una sau mai multe cărţi de rugăciuni în casă, dar nu nerugăm din ele; ba chiar ne osândim, căci avem toate posibilităţileşi mijloacele de a ne ruga, dar nu vrem să o facem. Iar Dumnezeune va judeca nu doar după fapte, ci şi după gânduri, intenţii şi maiales după posibilităţile noastre de a face o faptă sau alta.
Pentru a fi de folos creştinilor, am hotărât să edităm aceastăcarte de rugăciuni. Nu ne-am la retipărirea conţinutului după altecărţi, ci am făcut şi unele îmbunătăţiri demult aşteptate. Trebuie săse ştie că majoritatea rugăciunilor Bisericii Ortodoxe au fost scriseîn limba greacă veche, de aceea, pentru a tipări un text bine tradusşi adecvat limbajului omului contemporan (pentru a fi pe înţelesulacestuia), a trebuit să verificăm fiecare rugăciune după textulgrecesc, dar şi după traducerile slavone ale diferitelor rugăciuni.În unele locuri a trebuit să facem unele schimbări mai radicale, înaltele – unele aproape neobservate.
Au rămas şi multe locuri undeam fi dorit să intervenim, dar pentru că oamenii prea mult s-auobişnuit cu o anumită variantă a textului şi de cele mai multe ori orepetă din inerţie fără să-i intereseze sensul şi corectitudineatextului, am considerat oportun să lăsăm vechile variante detraducere.În ce priveşte conţinutul cărţii, precizăm că din ea au fostscoase toate prevederile legate de prezenţa preotului la aceste rugăciuni, lăsând strict ceea ce ţine de rugăciunea de acasă acredincioşilor de rând. Majoritatea cărţilor de rugăciuni pur şisimplu duceau în eroare pe creştini cu acele prevederi, deşi se ştiefoarte bine că prezenţa preotului la rugăciunile obişnuite alecreştinilor este o excepţie extrem de rară.Alte modificări făcute la anumite rugăciuni sau rânduieli au şiele diferite explicaţii şi argumente întemeiate, pe care nu le putemenumera şi explica în această Prefaţă, dar ele nu trebuie săprovoace nedumeriri sau nelinişte, chiar dacă anumite texte sauexprimări nu sunt conforme cu obişnuinţele noastre.
Până la urmăeste vorba de obişnuinţe…Vă punem deci la dispoziţie această carte de rugăciuni, pe care,sperăm, să o folosiţi cât mai des, spre folosul şi întărireaduhovnicească a dumneavoastră şi a întregii Biserici Ortodoxe,din care cu toţii facem parte.
Pogorârea Duhului Sfânt, 2011