Creştinism Ortodox

luni, 22 iulie 2019

Sfaturi utile...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


"Să nu vorbeşti niciodată soției pe un ton răstit, ci cu blândeţe, cu respect şi cu multă dragoste. Să o preţuieşti. Arată-i că-ţi place compania ei, că preferi să rămâi acasă, cu ea, decât să ieşi în oraş. Că o preferi pe ea, mai mult decât pe toţi şi pe toate; pentru frumuseţea ei, pentru înţelepciunea ei să o lauzi. S-o preţuieşti mai mult decât pe toţi prietenii tăi. S-o preţuieşti mai mult decât pe copiii tăi, pe care ţi i-a dăruit, iar pe aceştia datorită ei să-i iubeşti.. . Poate vreodată îţi va zice: «Până acuma nu am cheltuit nimic din ale tale, ci le-am avut pe ale mele, primite de la părinţi.» Atunci să-i răspunzi: «Ce spui, buna mea? Ce cuvânt poate să fie mai urât decât acesta? Nu mai ai trupul tău (v. I Corinteni 7, 4) şi ai banii tăi? Nu suntem două trupuri, ci am devenit unul!»"

Intr-o altă omilie, spunea ascultătorilor săi: „Chiar dacă există femei care au mare slăbiciune la podoabe aurite şi la felul de a se aranja, bărbatul ei să încerce în orice chip s-o îndrepte. Cum va reuşi? Dacă va vrea să-i taie toate dintr-odată, va pierde «jocul». Va încerca deci să le taie încet-încet, şi nu cu ameninţări şi cu înfricoşări, ci cu blândeţe şi convingere. Va începe de la cele mai uşoare, de care nu s-a legat prea mult - vopseluri şi alifii, şi apoi va continua cu celelalte.

Să-i spună că aşa cum îşi face faţa nu-i place deloc, că i se pare respingătoare. S-o convingă că acest lucru îl întristează mult, că această patimă strică şi pe cele mai frumoase femei. Apoi să-i spună că şi alţii gândesc aşa ca el. Să nu-i spună nimic despre iadul viitor şi nici despre împărăţia lui Dumnezeu, deoarece le va spune in van, ci să o facă să înţeleagă că îi place faţa ei naturală, fără vopsele şi creme, exact aşa cum a zidit-o Dumnezeu.

Şi dacă n-o va convinge din prima, să nu se descurajeze, ci să reia aceeaşi procedură şi a doua şi chiar a treia oară; desigur, nu într-un mod deranjant, ci într-unul glumeţ, în felul lui. Altfel nu o va îndrepta şi se va osândi.

Nu-i vezi pe pictori? Atunci când pictează un chip frumos, câteodată şterg, câteodată pictează. Nu fi mai rău decât aceştia! Dacă aceştia, pentru a zugrăvi un om, se străduiesc atât, cu cât mai mult noi, care modelăm suflete! Este deci raţional să concepem orice fel de strategie pentru a ne atinge ţinta.

                                                                                                    " Arhim. Vasiliu Bacoianis

Postări populare

Arhivă blog

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXA AUDIO