Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Cel ce cu cheia rugăciunii sale a încuiat cerul şi iarăşi l-a deschis, marele între prooroci Ilie, să încuie şi uşa cămării inimii noastre dinspre gândurile răutăţii şi să împodobească cerul minţii noastre cu norii Duhului spre slobozirea ploii Înţelepciunii prin trimiterea veşmântului milostivirii Tatălui.
***
O, Sfinte proorocule Ilie, cel ce ca un serafim ai slujit Făcătorului Tău pe pământ, fiind aprins de focul râvnei dumnezeieşti, aprinde şi făcliile gândurilor noastre spre luminarea sufletelor celor ţinute în temniţa întunecată a păcatelor. Îngeri ai avut în jurul tău slujindu-ţi încă de prunc, prin aceasta Dumnezeu voind să arate mai înainte tatălui icoana vieţuirii tale îngereşti. Întru noi, cei ce prea mult am întinat chipul lui Hristos din noi şi ne-am făcut cărţi ce poartă însemnările patimilor de tot felul, ştergând din noi asemănarea Cuvântului, însemnează cu condeiul Duhului rugăciune de pocăinţă spre aflarea izvorului iertării dumnezeieşti.
Cu veşmântul iubirii Ziditorului te-ai îmbrăcat şi ca un stâlp de foc ai stat pururea în rugăciune înaintea Celui Ce cu ochiul Său atoatevăzător cercetează adâncurile inimilor omeneşti şi nu este străin de curgerea nici unui fir de gând omenesc. Dar înfricoşător te-ai făcut cu adânca cugetare dumnezeiască, cu focul râvnei tale nemistuite arzând orice închipuire pământească a vre unui lucru. Iar, noi, dimpotrivă suntem străini de gândurile înţelepciunii dumnezeieşti, mintea noastră făcându-se ca un stup înconjurat de roiul gândurilor pământeşti.
Văzând împietrirea inimilor celor ce au şters din sufletele lor amintirea dumnezeiască ai închis uşa cerului, oprind curgerea ploii, ca văzând cei lesne plecaţi spre pământ uscăciunea pământului să ia aminte la deşertul patimilor din sufletele lor şi să alerge la izvorul binecuvântat al pocăinţei. Foametea ca o secere a lucrat, aruncând pe mulţi în groapa morţii, dar în zilele noastre este foame mai mare de cuvânt dumnezeiesc, de care nu ne-am făcut vrednici pentru neînţelepciunea şi mulţimea păcatelor noastre. Vezi Sfinte, şi pământul inimilor noastre însetat de ploaia milostivirii dumnezeieşti întru care noi sădim totdeauna neghinele patimilor urâte lui Dumnezeu: lăcomia, slava deşartă, iubirea de argint, ura faţă de aproapele şi toate celelalte odrăsliri necuvioase şi osânditoare. Nu suntem vrednici de mijlocirea ta Sfinte Proorocule Ilie, dar ca unii ce ne apropiem de groapa morţii şi suntem lipsiţi de pocăinţă, îţi cerem să mijloceşti pentru noi roadele bunei credinţe mai înainte de sfârşit.
Fântână a darurilor dumnezeieşti te-ai făcut, cu unealta rugăciunii tale săpând adâncul nemăsurat al inimii. Roagă Sfinte, pe Adâncul milostivirii să treacă cu vederea adâncul păcatelor noastre şi să ne sălăşluiască pe noi la limanul păcii dumnezeieşti.
Cu focul rugăciunii tale ai făcut să se pogoare foc din cer spre mistuirea jertfei, închipuind lucrarea preoţească prin care Mielul Cel Nevinovat Se jertfeşte mai întâi la altarele inimilor celor ce I-au gătit focul iubirii curate. Dar noi îmbătrânit-am întru patimi şi nu se aude în cămara inimilor noastre decât glasul patimilor care risipesc tăcerea Cuvântului. Numele de creştin îl purtăm cu nevrednicie, căci cu nimic nu ne deosebim de păgâni întru răutate, ba încă îi întrecem şi pe aceştia prin stăruinţa întru lipsa de iubire pentru aproapele.
Deşi nu ne închinăm idolului Baal, mai mulţi idoli nevăzuţi adăostim în sufletelel noastre în locul lui Hristos pe Care L-am gonit din inimile noastre şi L-am rănit cu săgeţile gândurilor noastre rele. Pământul inimii este neroditor, căci pe cerul minţii noastre nu odihnim pe Soarele dreptăţii, nici norii darurilor Duhului şi nici căruţa gândurilor Tatălui. Însă trimitem de pe cerul minţii săgeţile de foc ale gândurilor rele, defăimnd cinstea aproapelui şi făcându-ne vrednici osândirii Dreptului Judecător. Inimile noastre s-au uscat din pricina lipsei ploii iubirii şi rătăcim pe căile întunecate ale păcatelor. Dar ţie, Sfinte, fiindu-ţi milă de împietrirea inimilor noastre din norii rugăciunii tale trimite-ne nouă apa cea dorită a înţelepciunii Duhului, care să aducem şi noi roadele faptelor credinţei.
Pe Tabor ai stat lângă Cel Ce a binevoit din milostivire să ia ridice povara trupului omenesc, ca să ridice pe Adam din adâncul iadului şi să-l sălăşluiască întru lumina vieţii veşnice întru Împărăţia Sa. Din adâncul patimilor noastre înalţă-ne la cele cereşti, ca să ne izbăvim de moştenirea întuenricului veşnic.
De corb ai fost hrănit, tu, cel ce zburai ca un înger cu mintea luminându-te cu stelele gândurilor dumnezeieşti. Hrăneşte-ne şi pe noi cu pâinea rugăciunii şi adapă-ne cu apa înfrânării, ca bine să săvârşim călătoria acestei vieţi.
Cu postul te-ai întărit, luând acoperământul milei dumnezeieşti. Deci, pe noi, cei biruiţi de multa lăcomie, ne povăţuieşte spre înfrânare cu măsură şi pune în noi focul doririi celor dumnezeieşti.
În car de foc ai zburat la cer, tu, porumbelule al tainelor Duhului, căci prin râvna ta te-ai făcut vrednic de a ţi se deschide porţile Raiului pe care Adam le-a închis prin neascultare. Ridică mintea noastră în carul rugăciunii, având înaintemergătoare inima, care deschide porţile milostivirii Tatălui când adăposteşte întru sine gândurile cele smerite.
Pentru aceasta, înaintea ta cădem Sfinte, şi te rugăm: opreşte focul mâniei dumnezeieşti cel slobozit asupra noastră pentru mulţimea păcatelor şi dăruieşte pământului ploi line spre buna rodire. Pogoară şi în pământul inimilor noastre roua rugăciunilor tale, ca să culegem şi din grădina sufletelor noastre gândurile cele pline de miresme dumnezeieşti. Întoarce-ne pe toţi la pocăinţă, ca întru limpezimea minţii să lucrăm faptele înţelepciunii Cuvântului şi să aducem Stăpânului roadele dreptăţii după darul Său ce străluceşte în fiecare dintre noi.
Întru adiere de vânt subţire ţi s-a descoperit Înălţimea neajunsă a Iubirii Celei veşnice. Inima noastră, ce s-a făcut peşteră a toată necurăţia, o arată prin pocăinţă sălaş bine plăcut Cuvântului, Celui Ce în peşteră pentru noi a binevoit să Se arate pe pământ. Aprinde sfeşnicul rugăciunii din inimile noastre şi întru adierile iubirii dumnezeieşti arată-ne bine grăitori de laude îngereşti.
La judecată să mijloceşti Sfinte, iertarea noastră, a celor ce măcar că suntem lipsiţi de îndreptare şi de roadele pocăinţei, totuşi ne punem nădejdea în acoperământul milostivirii Tale pe care l-ai trimis de sus şi lui Elisei, spre înmulţirea faptelor bunătăţii Stăpânului.
Pentru aceasta, astăzi mai ales, în ziua prăznuirii tale, dar şi în celalte zile deşteaptă-ne pe noi a-ţi cânta ţie laude ca acestea: Bucură-te, înfricoşătorule serafim ce ai vieţuit pe pământ, dar de cele materialnice erai despărţit întru cugetare, cartea dreptăţii proorocilor, mângâierea săracilor, adierea cea lină a înţelepciunii Cuvântului, o, iubitorule de feciorie, pomeneşte-ne pe noi înaintea lui Hristos, ca bine săvârşind călătoria vieţii, să fim primiţi în hambarele vieţii veşnice ale Celui Ce ne-a sădit în pământul dreptei credinţe, ca neîncetat cu îngerii să-I aducem slavă, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt. Amin.
Cel ce cu cheia rugăciunii sale a încuiat cerul şi iarăşi l-a deschis, marele între prooroci Ilie, să încuie şi uşa cămării inimii noastre dinspre gândurile răutăţii şi să împodobească cerul minţii noastre cu norii Duhului spre slobozirea ploii Înţelepciunii prin trimiterea veşmântului milostivirii Tatălui.
***
O, Sfinte proorocule Ilie, cel ce ca un serafim ai slujit Făcătorului Tău pe pământ, fiind aprins de focul râvnei dumnezeieşti, aprinde şi făcliile gândurilor noastre spre luminarea sufletelor celor ţinute în temniţa întunecată a păcatelor. Îngeri ai avut în jurul tău slujindu-ţi încă de prunc, prin aceasta Dumnezeu voind să arate mai înainte tatălui icoana vieţuirii tale îngereşti. Întru noi, cei ce prea mult am întinat chipul lui Hristos din noi şi ne-am făcut cărţi ce poartă însemnările patimilor de tot felul, ştergând din noi asemănarea Cuvântului, însemnează cu condeiul Duhului rugăciune de pocăinţă spre aflarea izvorului iertării dumnezeieşti.
Cu veşmântul iubirii Ziditorului te-ai îmbrăcat şi ca un stâlp de foc ai stat pururea în rugăciune înaintea Celui Ce cu ochiul Său atoatevăzător cercetează adâncurile inimilor omeneşti şi nu este străin de curgerea nici unui fir de gând omenesc. Dar înfricoşător te-ai făcut cu adânca cugetare dumnezeiască, cu focul râvnei tale nemistuite arzând orice închipuire pământească a vre unui lucru. Iar, noi, dimpotrivă suntem străini de gândurile înţelepciunii dumnezeieşti, mintea noastră făcându-se ca un stup înconjurat de roiul gândurilor pământeşti.
Văzând împietrirea inimilor celor ce au şters din sufletele lor amintirea dumnezeiască ai închis uşa cerului, oprind curgerea ploii, ca văzând cei lesne plecaţi spre pământ uscăciunea pământului să ia aminte la deşertul patimilor din sufletele lor şi să alerge la izvorul binecuvântat al pocăinţei. Foametea ca o secere a lucrat, aruncând pe mulţi în groapa morţii, dar în zilele noastre este foame mai mare de cuvânt dumnezeiesc, de care nu ne-am făcut vrednici pentru neînţelepciunea şi mulţimea păcatelor noastre. Vezi Sfinte, şi pământul inimilor noastre însetat de ploaia milostivirii dumnezeieşti întru care noi sădim totdeauna neghinele patimilor urâte lui Dumnezeu: lăcomia, slava deşartă, iubirea de argint, ura faţă de aproapele şi toate celelalte odrăsliri necuvioase şi osânditoare. Nu suntem vrednici de mijlocirea ta Sfinte Proorocule Ilie, dar ca unii ce ne apropiem de groapa morţii şi suntem lipsiţi de pocăinţă, îţi cerem să mijloceşti pentru noi roadele bunei credinţe mai înainte de sfârşit.
Fântână a darurilor dumnezeieşti te-ai făcut, cu unealta rugăciunii tale săpând adâncul nemăsurat al inimii. Roagă Sfinte, pe Adâncul milostivirii să treacă cu vederea adâncul păcatelor noastre şi să ne sălăşluiască pe noi la limanul păcii dumnezeieşti.
Cu focul rugăciunii tale ai făcut să se pogoare foc din cer spre mistuirea jertfei, închipuind lucrarea preoţească prin care Mielul Cel Nevinovat Se jertfeşte mai întâi la altarele inimilor celor ce I-au gătit focul iubirii curate. Dar noi îmbătrânit-am întru patimi şi nu se aude în cămara inimilor noastre decât glasul patimilor care risipesc tăcerea Cuvântului. Numele de creştin îl purtăm cu nevrednicie, căci cu nimic nu ne deosebim de păgâni întru răutate, ba încă îi întrecem şi pe aceştia prin stăruinţa întru lipsa de iubire pentru aproapele.
Deşi nu ne închinăm idolului Baal, mai mulţi idoli nevăzuţi adăostim în sufletelel noastre în locul lui Hristos pe Care L-am gonit din inimile noastre şi L-am rănit cu săgeţile gândurilor noastre rele. Pământul inimii este neroditor, căci pe cerul minţii noastre nu odihnim pe Soarele dreptăţii, nici norii darurilor Duhului şi nici căruţa gândurilor Tatălui. Însă trimitem de pe cerul minţii săgeţile de foc ale gândurilor rele, defăimnd cinstea aproapelui şi făcându-ne vrednici osândirii Dreptului Judecător. Inimile noastre s-au uscat din pricina lipsei ploii iubirii şi rătăcim pe căile întunecate ale păcatelor. Dar ţie, Sfinte, fiindu-ţi milă de împietrirea inimilor noastre din norii rugăciunii tale trimite-ne nouă apa cea dorită a înţelepciunii Duhului, care să aducem şi noi roadele faptelor credinţei.
Pe Tabor ai stat lângă Cel Ce a binevoit din milostivire să ia ridice povara trupului omenesc, ca să ridice pe Adam din adâncul iadului şi să-l sălăşluiască întru lumina vieţii veşnice întru Împărăţia Sa. Din adâncul patimilor noastre înalţă-ne la cele cereşti, ca să ne izbăvim de moştenirea întuenricului veşnic.
De corb ai fost hrănit, tu, cel ce zburai ca un înger cu mintea luminându-te cu stelele gândurilor dumnezeieşti. Hrăneşte-ne şi pe noi cu pâinea rugăciunii şi adapă-ne cu apa înfrânării, ca bine să săvârşim călătoria acestei vieţi.
Cu postul te-ai întărit, luând acoperământul milei dumnezeieşti. Deci, pe noi, cei biruiţi de multa lăcomie, ne povăţuieşte spre înfrânare cu măsură şi pune în noi focul doririi celor dumnezeieşti.
În car de foc ai zburat la cer, tu, porumbelule al tainelor Duhului, căci prin râvna ta te-ai făcut vrednic de a ţi se deschide porţile Raiului pe care Adam le-a închis prin neascultare. Ridică mintea noastră în carul rugăciunii, având înaintemergătoare inima, care deschide porţile milostivirii Tatălui când adăposteşte întru sine gândurile cele smerite.
Pentru aceasta, înaintea ta cădem Sfinte, şi te rugăm: opreşte focul mâniei dumnezeieşti cel slobozit asupra noastră pentru mulţimea păcatelor şi dăruieşte pământului ploi line spre buna rodire. Pogoară şi în pământul inimilor noastre roua rugăciunilor tale, ca să culegem şi din grădina sufletelor noastre gândurile cele pline de miresme dumnezeieşti. Întoarce-ne pe toţi la pocăinţă, ca întru limpezimea minţii să lucrăm faptele înţelepciunii Cuvântului şi să aducem Stăpânului roadele dreptăţii după darul Său ce străluceşte în fiecare dintre noi.
Întru adiere de vânt subţire ţi s-a descoperit Înălţimea neajunsă a Iubirii Celei veşnice. Inima noastră, ce s-a făcut peşteră a toată necurăţia, o arată prin pocăinţă sălaş bine plăcut Cuvântului, Celui Ce în peşteră pentru noi a binevoit să Se arate pe pământ. Aprinde sfeşnicul rugăciunii din inimile noastre şi întru adierile iubirii dumnezeieşti arată-ne bine grăitori de laude îngereşti.
La judecată să mijloceşti Sfinte, iertarea noastră, a celor ce măcar că suntem lipsiţi de îndreptare şi de roadele pocăinţei, totuşi ne punem nădejdea în acoperământul milostivirii Tale pe care l-ai trimis de sus şi lui Elisei, spre înmulţirea faptelor bunătăţii Stăpânului.
Pentru aceasta, astăzi mai ales, în ziua prăznuirii tale, dar şi în celalte zile deşteaptă-ne pe noi a-ţi cânta ţie laude ca acestea: Bucură-te, înfricoşătorule serafim ce ai vieţuit pe pământ, dar de cele materialnice erai despărţit întru cugetare, cartea dreptăţii proorocilor, mângâierea săracilor, adierea cea lină a înţelepciunii Cuvântului, o, iubitorule de feciorie, pomeneşte-ne pe noi înaintea lui Hristos, ca bine săvârşind călătoria vieţii, să fim primiţi în hambarele vieţii veşnice ale Celui Ce ne-a sădit în pământul dreptei credinţe, ca neîncetat cu îngerii să-I aducem slavă, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt. Amin.
